Foto: Adevărul
Foto: Adevărul

Fostul premier Victor Ponta a ajuns la momentul în care vrea să tragă linie pe 2021, un an pe care l-a caracterizat drept cel mai rău de până acum.

În opinia acestuia, modul în care s-au derulat lucrurile pe tot parcursul acestui an a afectat pe toată lumea, și a accentuat că nimănui nu i-a fost „mai bine”.

Ponta a avut o intervenție ieri, de Ziua Națională, la România TV, și, chiar dacă a admis că „de 1 Decembrie în general românii uită de lucrurile rele și se bucură”, a arătat că anul acesta a adus multe lovituri, pe fondul pandemiei de coronavirus – dublată de modul în care au înțeles să acționeze autoritățile și politicienii, în frunte cu președintele Klaus Iohannis.

Ponta a caracterizat anul 2021 ca un an care a adus decese, tragedii, un an în care românilor „le-au fost furate speranța și încrederea”, dar personal speră ca 2022 să vină cu lucruri mai bune.

Mi-aș dori să se termine cât mai repede 2021, pentru că un an mai rău nu țin minte. Românilor le-au fost furate speranța și încrederea. (…) A fost un an pierdut și nu avem așa mulți, e greu să ierți pe cineva care ți-a furat un an.

Îmi doresc pentru toată lumea să nu mai repetăm tragediile din 2021, cu vieți pierdute, cu bani pierduți. Nu știu pe nimeni să spună că în 2021 i-a fost mai bine. (…) Sperăm într-un 2022 mai bun, dar deocamdată nu avem nicio certitudine.

De 1 Decembrie în general românii uită de lucrurile rele și se bucură, dar suntem o societate foarte divizată, fără lideri, în care lipsește total încrederea. Nu cred că domnul Iohannis mai are încrederea oamenilor. În momentul ăsta nu avem lideri. Poate o să fie domnul Ciucă, domnul Ciolacu, dar acum nu avem. (…)

Cred că niciodată ca acum nu au vrut toți oamenii, de toate categoriile sociale, să plece din țară. Oamenii nu mai cred în nimic. (…) Aș vrea să facem o țară din care copiii noștri să nu mai vrea să plece”, a spus Victor Ponta pentru sursa citată.

Articolul precedentTrei români sosiți din Africa de Sud au fost confirmați cu COVID-19
Articolul următorMarcel Ciolacu avertizează: „PSD se retrage de la guvernare dacă nu se respectă acordul politic”