Foto: Știri din Bucovina

Potrivit g4media, țara noastră urmează să primească joi, 2 decembrie, prima tranșă de bani din prefinanțarea aferentă PNRR, de circa 1,8 miliarde de euro. Comisia Europeană va vira avansul de 13% din suma aferentă granturilor, adică 14,2 miliarde de euro.

Florin Cîțu a semnat pe 25 noiembrie acordul de finanțare între România și Comisia Europeană. Acesta era necesar pentru a primi această primă prefinanțare. Mai mult decât atât, a doua tranșă a prefinanțării, în valoare de 1,94 miliarde de euro, urmează să ajungă tot în luna decembrie la Ministerul de Finanțe. Pentru aceasta, Adrian Câciu a semnat acordul de împrumut vineri, 26 noiembrie.

1,8 miliarde de euro, prima tranșă din Planul Național de Redresare și Reziliență

Reamintim că fondurile totale alocate prin PNRR sunt în valoare de 29,2 miliarde de euro. Banii sunt alcătuiți din granturi, de 14,2 miliarde de euro, și împrumuturi, de 14,9 miliarde de euro. Din cei 29,2 miliarde de euro, 41% sunt alocați tranziției „verde” și combaterii schimbărilor climatice și 21% pentru digitalizarea României.

Partidul Social Democrat a anunțat la începutul lunii noiembrie că vrea să renegocieze PNRR pentru a introduce mai multe proiecte. Elisa Roller, oficial al Comisiei Europene care gestionează programul Recovery, a dat asigurări că este exclusă renegociere Planului Național de Redresare și Reziliență.

Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD) a anunțat în urmă cu o lună că va merge la Bruxelles pentru a discuta de optimizarea PNRR-ului. Mai multe voci din interioriul coaliției de guvernare au precizat că o renegocierie a programului este imposibilă până în 2023.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dan Vîlceanu a dat asigurări că nu se va schimba nimic în PNRR. Mai mult, el va fi „gardianul” programului, iar reformele vor rămâne la fel. Fostul premier Florin Cîțu a spus în urmă cu câteva zile că Vîlceanu treBUIE să asigure că toate proiectele se vor face.

 „Este misiunea domnului ministru să fie gardianul PNRR și al reformelor din PNRR. Să se asigure că tot ceea ce am pus acolo se va face”, a spus Florin Cîțu atunci, relatează Antena3.

Cristian Diaconescu (PMP) vrea monitorizarea implementării fondurilor ce vin prin PNRR

Articolul precedentPeste o sută de români au cerut să fie repatriaţi din Maroc
Articolul următorSectorul 5 s-a „îmbrăcat” în haine de sărbătoare
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.