2.6 C
București
sâmbătă, 7 februarie 2026
Acasă Blog Pagina 562

Ursula von der Leyen: „România este un exemplu extraordinar de solidaritate”

Sursa foto: Facebook

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat joi, după întâlnirea pe care a avut-o cu Klaus Iohannis, că țara noastră reprezintă un exemplu demn de urmat pentru faptul că s-a oferit să ajute refugiații din Ucraina.

De asemenea, aceasta a amintit că solidaritatea poporului român nu va fi uitată, precizând că în aceste momente dificile, România i-a primit pe cei ce fug din calea războiului.

„Domnule preşedinte, sunt aici pentru a vă mulţumi şi să  îi felicit din toată inima pe românii care i-au primit pe cei care fug din calea războiului, cu braţele deschise. Sunt momente de solidaritate cu Ucraina şi cu victimele acestui război atroce”, a spus preşedinta Comisiei Europene, potrivit news.ro.

„Oamenii şi-au deshis uşile propriilor case pentru refugiaţi”

Totodată,  oficiala europeană a mai precizat că românii sunt „o rază de speranță” pentru cei care fug din calea armelor lui Putin, fiind nevoiți să își lase toată agoniseala de-o viață în urmă.  

„Uneori pleacă împreună cu copiii, pentru a găsi un loc mai sigur în Uniunea Europeană. Cel puţin un milion de locuitori din Ucraina au plecat în ultimele zile iar România a oferit adăpost şi alimente pentru 55.000 de persoane”, a spus Ursula von der Leyen.

De asemenea, președinta Comisiei Europene a spus că România i-a ajutat pe toți refugiații de la vama Siret, organizând strângere de fonduri și oferind cetățenilor ucraineni pături, apă și alimente.

„România nu doar că îi primeşte pe refugiaţi, dar ajută şi Republica Moldova şi asigură generatoare de electricitate deosebit de importante. Sunteţi un exemplu extraordinar de solidaritate, în sânul Europei şi vă mulţumesc din suflet pentru exemplu dat”, a completat von der Leyen.  

Ursula von der Leyen a mai precizat că UE a alocat 500 de milioane de euro pentru a ajuta refugiații care fug din calea războiului. Totodată, acesta a afirmat că cetățenii ucraineni reprezintă o inspirație pentru tot blocul comunitar. Mai mult, președinta CE a reiterat importanța sancțiunilor impuse Rusiei.

„Am instituit sancţiuni fără precent, care vor fi aplicate inclusiv de partenerii noştri din întreaga lume, sancţiuni cu impact economic” a concluzionat Ursula von der Leyen.

Catedralele din întreaga Europă vor bate clopotele pentru Ucraina: ”Când naţiunile ard, clopotele bat!”

Vasile Dîncu: Nu există nicio legătură între războiul din Ucraina și prăbușirea celor două avioane

Sursa foto: Antena 3

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a declarat că este exclusă existența unei legături între cele două incidente aviatice și conflictul din Ucraina.

Opt militari au murit, miercuri seară, după ce un avion MiG-21 Lancer și un elicopter IAR-330 Puma, care plecase în căutarea primului aparat de zbor, s-au prăbușit în judeţul Constanţa.

„Este absolut exclus, nu există nicio dovadă și nu există nicio circumstanță care să ducă la această concluzie. Toate sunt scenarii de science fiction”, a mai declarat ministrul Apărării.

Vasile Dîncu a mai precizat că se face o anchetă pentru a fi stabilite cauzele care au condus la producerea celor două tragedii aviatice în județul Constanța.

Buget mai mare pentru Ministerul Apărării Naționale

Ministrul Vasile Dîncu a declarat joi că se dorește accelerarea tuturor programelor de înzestrare ale armatei. Declarația ministrului Apărării a fost făcută după anunțul președintelui Klaus Iohannis, privind suplimentarea de la 2% la 2,5% a procentului din PIB alocat bugetului Ministerului Apărării Naționale.

„Vom vedea concluziile raportului, am hotărât ca toate programele de achiziții să le accelerăm cât este posibil, sper să simplificăm și modalitățile legale prin care se pot face achiziții în România, chiar dacă în zona militară sunt proceduri speciale. Sperăm ca odată cu anunțul pe care CSAT l-a făcut, prin vocea președintelui României, pentru suplimentarea a 2% din PIB la 2,5%, să accelerăm și să aducem mai aproape etape de înzestrare care erau pentru anii 2026-2027 și să mărim procentul din bugetul Ministerul Apărării Naționale care este destinat înzestrării forțelor aeriene”, a declarat Vasile Dîncu.

Miercuri seară, o aeronavă MiG-21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control. La ora 20,03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localităţile Cogealac şi Gura Dobrogei.

Au fost declanşate de urgenţă operaţiunile de căutare şi de salvare, iar un elicopter IAR-330 Puma a decolat spre zona posibilului impact.

Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20,44. El s-a prăbuşit în zona localităţii Gura Dobrogei, judeţul Constanţa, la aproximativ 11 km de aerodrom.

În accidentul aviatic şi-au pierdut viaţa opt oameni.

Vasile Dîncu: „Ne pregătim şi pentru ce este mai rău”

Catedralele din întreaga Europă vor bate clopotele pentru Ucraina: ”Când naţiunile ard, clopotele bat!”

Sursa foto: Wikipedia - Catedrala “Sfânta Sofia” din Kiev
Sursa foto: Wikipedia - Catedrala “Sfânta Sofia” din Kiev

Asociaţia Europeană a Catedralelor a solicitat ca tocsinul (clopotele de alamă) să bată, joi la prânz, timp de şapte minute.

Autun, Limoges, Lyon, Dijon, Coventry şi Berlin au răspuns deja pozitiv, informează News.ro, citat de G4 Media.

Clopotele vor bate timp de şapte minute, adică un minut pentru fiecare zi de când tancurile ruseşti au intrat în Ucraina

Când naţiunile ard, clopotele bat!”, afirmă Asociaţia într-un text transmis Le Figaro.

De asemenea, Asociaţia Europeană a Catedralelor a declarat că, prin această acţiune, îşi arată solidaritatea cu popoarele lumii şi păstrează vie memoria celor căzuţi în războaie.

Clopote pentru Ucraina: “Îi purtăm în gând pe toţi cei afectaţi de acest război”

Ne amintim de morţii din toate ţările implicate. Îi purtăm în gând pe toţi cei afectaţi de acest război. Ne rugăm pentru pace şi ne vom exprima recunoştinţa dacă armele vor tăcea”, se arată în mesaj.

Asociaţia include o sută de membri din Europa, între care catedrala ucraineană Sfânta Sofia. “Am putut să corespondăm cu cei doi arhitecţi ai săi şi am căutat mijloace de a le arăta sprijinul”, explică Wolfgang Zehetner, arhitect-şef la catedrala Sfântul Ştefan din Viena şi cel care conduce asociaţia.

Conform sursei citate, miercuri după-amiază, în afară de catedrala din Viena, cele din Paris, Limoges, Autun, Lyon, Dijon, Berlin, Francfort, Lübeck au răspuns deja apelului, precum şi edificii din Italia sau catedrala din Coventry, în Anglia. Lista se măreşte de la oră la oră, implicând şi alte monumente din Spania, Cehia, Norvegia şi Elveţia.

Catedrala “Sfânta Sofia” din Kiev, sub amenințarea bombardamentelor rusești

În cursul zilei de marţi, 1 martie, Ministrul Culturii și Politicii Informaționale, Oleksandr Tkachenko, a avertizat că armata rusă plănuiește să distrugă Catedrala „Sfânta Sofia” din Kiev. Informația a fost confirmată și de Serviciul de informații al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene.

Scrisoarea adresată UNESCO avertizează că armata rusă încearcă “să distrugă întreaga istorie a Ucrainei”. Catedrala păstrează mozaicuri și fresce care datează din secolul al XI-lea, potrivit ziare.com.

Ministrul ucrainean al Apărării: Vom învinge cu siguranţă, chiar dacă va curge sânge, lacrimi, durere

Razboi
Mesajul ministrului ucrainean. Sursa foto: Romaniatvnet

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a transmis un mesaj tulburător, în care le-a cerut ucrainenilor să fie încrezători că vor câștiga războiul. De asemenea, ministrul a făcut apel la „rezistenţă totală” împotriva armatei ruse.

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a felicitat, joi, poporul ucrainean şi armata pentru eroismul şi patriotismul de care au dat dovadă în cele 7 zile de când Rusia a invadat Ucraina. Ministrul Apărării, Oleksii Reznikov a mai declarat că armata ucraineană a ucis mii de soldați ruși.

„Dragi ucraineni, nu m-am gândit câte ore va dura acest război. S-au dovedit a fi 168, până acum. 168 de ore. De o săptămână întreagă, Ucraina dă bătăi de cap ocupanţilor ruşi. Nimeni. Fiţi conştienţi de asta. Nimeni. Nici în Rusia, nici în Occident, nu a crezut că vom rezista o săptămână. Nimeni. Singurii care au crezut suntem noi şi voi”, a subliniat el.

„Două treimi dintre ucraineni, până pe 24 februarie, erau siguri că în cazul unei invazii la scară largă a Rusiei, vom rezista. Astăzi, aproape 90% din populaţie crede acest lucru”, a mai declarat el.

Ministrul Apărării a mai subliniat faptul că rezistența în fața Rusiei este rezultatul eroismului apărătorilor ucraineni şi al acţiunilor care demonstrează profesionalismului armatei ucrainene.

„Medicii noştri, salvatorii, serviciile de utilitate publică, lucrătorii feroviari, jurnaliştii, nu au cedat. Ţara nu s-a oprit şi luptă. Aş vrea să menţionez în special şefii administraţiei militar-civile şi primarii care sunt astăzi în prim-plan. Cernigău, Sumi, Konotop, Harkov, Mariupol, Herson, Nikolaiev”, a mai precizat ministrul ucrainean al Apărării.

Mii de soldați ruși au fost uciși

Ministrul Apărării a mai subliniat că armata ucraineană a ucis deja mii de soldați ruși și a distrus mult echipament militar.

„Capacităţile forţelor noastre armate cresc, ajutoarele vin… Experţii noştri în apărarea aeriană au devenit deja legende. Paraşutişti, infanterie, artilerie – toţi dovedesc că ucrainenii sunt cei mai buni. Ieri, am făcut apel la cetăţeni pentru a dovedi rezistenţă totală. Comunicarea inamicilor trebuie distrusă”, a precizat el.

„Mai sunt multe provocări înainte. Va curge sânge, lacrimi, durere, dar acum, mai mult că niciodată, avem toate motivele să fim încrezători. Vom învinge cu siguranţă. Glorie Ucrainei!”, a mai declarat ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov.

Viktor Orban: Condamnăm atacul rus

Viktor Orban: Condamnăm atacul rus

Sursa foto: Facebook/ Viktor Orban

Ungaria nu se va opune sancţiunilor aplicate de Uniunea Europeană împotriva Rusiei, a declarat premierul ungar Viktor Orban. Acesta a mai declarat că Budapesta condamnă fără echivoc invadarea Ucrainei. Unitatea blocului celor 27 este importantă în contextul războiului din Ucraina, a mai declarat Viktor Orban.

„Întreaga Europă trebuie să lucreze pentru pace”, a afirmat premierul ungar.

Viktor Orban a afirmat, în cadrul unui interviu acordat unui portal de știri din Ungaria, că relaţiile Ungariei cu Rusia au fost „echilibrate şi corecte” până recent. Potrivit lui Viktor Orban, conflictul dintre Rusia și Ucraina a condus la o situaţie nouă.

Apel la negocieri

„Condamnăm atacul rus, întrucât s-a pornit un război împotriva Ucrainei”, a declarat Viktor Orban. „Părţile trebuie să revină cât mai curând posibil la masa negocierilor”, a subliniat premierul ungar.

Viktor Orban a ținut însă să precizeze că nu trebuie tăiate relaţiile cu Rusia şi în plan energetic.

„Ungaria şi UE vor continua să aibă interese şi după război”, a mai spus premierul ungar. „Şi liderii UE au declarat că sancţiunile nu pot afecta livrările de energie din Rusia, pentru că acest lucru ar distruge economia europeană”, a mai subliniat Viktor Orban.

Potrivit lui Viktor Orban, Europa are nevoie de forţe şi de o industrie de apărare puternice. El a argumentat că Europa nu se mai poate baza doar pe SUA pentru securitatea sa, deşi trebuie menținută alianţa cu Statele Unite ale Americii.

„Această provocare presupune cheltuieli militare semnificativ mai mari, adică, reducând deficitul şi datoria publică, trebuie să facem o excepţie cu politica de apărare”, a mai declarat Viktor Orban.

Guvernul de la Budapesta a decis în cursul acestei săptămâni să nu permită transferul de armament din alte state membre ale Uniunii Europene spre Ucraina pe teritoriul Ungariei. „Nu vom autoriza transferul de armament letal pe teritoriul Ungariei. Aceste transporturi pot deveni cu uşurinţă ţinte ale atacurilor militare”, a declarat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto,

Uniunea Europeană a decis să finanţeze şi să faciliteze transferul de echipamente militare spre Ucraina, în contextul conflictului militar cu Rusia.

Rusia primește noi lovituri economice si financiare

Primar USR: “Românii care condamnă Occidentul au buzunarele pline de euro, burțile pline de McDonalds şi iPhone de 1.000 de dolari”

Foto: Facebook - Silviu Zinica
Foto: Facebook - Silviu Zinica

Într-un text publicat pe pagina de Facebook, Silviu Zinica, primar al comunei Smârdan din județul Galați, condamnă agresiunea pe care unii români o au faţă de Ucraina şi de refugiaţii ucraineni.

Edilul precizează că multe persoane aleg să-şi motiveze antipatia, prin prisma naţionalismului extremist, afişând, pe Facebook, harta României Mari de la 1920.

De asemenea, Silviu Zinica a declarat că există multe voci care îi acuză pe românii ce ajută refugiaţii din Ucraina. Declaraţiile vin şi în condiţiile în care foarte mulţi gălăţeni sprijină şi ajută refugiaţii care ajung în România.

Oamenii s-au mobilizat într-un timp record, donând alimente, pături, produse de igienă, bani sau cazând familiile venite de peste graniţă.

Primar USR, despre românii care se implică în mod constant: “Majoritatea celor care ajută azi refugiați ucraineni sunt aceiași cu cei care sar întotdeauna în ajutorarea românilor aflați la nevoie”

Am văzut poze cu nu știu ce om despre care nu știm cine e și că de ce nu ajutăm românii.

În afară că e o comparație bazată pe un argument ilogic, aș spune că majoritatea celor care ajută azi refugiați ucraineni sunt aceiași cu cei care sar întotdeauna în ajutorarea românilor aflați la nevoie.

Am văzut îndemnuri la a nu ajuta Ucraina fiindcă nu știu ce ne-a făcut, nu mai discut argumentele. Însă, aceasta ar fi identic cu situația în care casa vecinului tău, cu cei 5 copii și soția acestuia în ea, ar lua foc iar tu nu ai ajuta fiindcă vecinul a uitat să-ți returneze polizorul pe care i l-ai împrumutat acum 3 zile”, arată edilul comunei Smârdan.

În ciuda eforturilor depuse de români, există persoane care sunţin că Ucraina merită invadată de „eliberatoarea armată roșie”.

Conform declaraţiilor făcute de primar, există mulți români, care lucrează de ani de zile în Occident, unii mutați acolo cu toată familia, români care condamnă UE și NATO.

Edilul din Smârdan: “În tramvai, dacă nu intervii atunci când cineva agresează pe cineva, următorul agresat este foarte probabil că vei fi tu”

Dacă Rusia ar invada mâine România cei care azi sunt de acord cu invadarea Ucrainei ar începe să plângă că suntem „invadați de odiosul inamic de la est” însă, ghici ce, Moscova nu crede în lacrimi.

Am văzut oameni care vorbesc de bombardarea Iugoslaviei fără să povestească nimic de genocidul, epurările etnice și violurile în masă care au avut loc atunci”, se precizează în textul publicat azi, pe contul de socializare.

“Avem însă acești români care cu buzunarele pline de euro, cu burțile pline de McDonalds și Coca Cola, tastând pe Facebook de pe iPhone-ul lor de 1.000 de dolari, spunându-ne ce rău e Occidentul”

Despre noi, ce să zic, oameni normali, plini de visuri, aspirații și defecte, greșim în fiecare zi și tot în fiecare zi încercăm să greșim mai puțin decât cu o zi în urmă.

Asta pentru că suntem oameni și asta fac oamenii, nu avem nicio certitudine că iubirea de aproape nu e o greșeală, până la urmă totuși este mai interesant să iubești și să greșești decât să nu iubești deloc”, conclude edilul comunei Smârdan din judeţul Galaţi.

Ceremonii de comemorare în toate unitățile militare din țară și străinătate pentru piloţii decedaţi în Dobrogea

Sursa foto: Facebook - Ministerul Apărării Naţionale
Sursa foto: Facebook - Ministerul Apărării Naţionale

Un MiG-21 și un elicopter militar s-au prăbușit, miercuri seară, în Dobrogea.

Atât pilotul avionului, cât și militarii din elicopter au murit.

Toate aeronavele de tipul celor implicate în catastrofele aviatice din seara zilei de 2 martie, MiG-21 LanceR, respectiv IAR 330 Puma, au fost consemnate la sol până la elucidarea cauzelor producerii prăbușirilor.

O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Constanța continuă cercetarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul

Ministerul Apărării Naţionale din România precizat, într-un anunţ publicat pe contul de Facebook, că vor fi organizate ceremonii militare în cinstea militarilor căzuți miercuri cu cele două aparate de zbor.

Toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor organiza, joi, ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru militarii căzuţi la datorie în tragedia din Dobrogea, unde un avion MiG-21 Lancer și un elicopter IAR-330 Puma s-au prăbușit miercuri seară, a anunţat Ministerul Apărării.

MapN, despre tragedia din Dobrogea: “Am pierdut 8 români curajoși, 8 militari dedicați țării lor, 8 camarazi”

Zbor lin către stele!

Am pierdut, aseară, 8 români curajoși, 8 militari dedicați țării lor și misiunilor care le-au fost încredințate, 8 camarazi.

În toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional au fost organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru cei opt militari căzuți la datorie.

Dumnezeu să-i odihnească!”, se arată în textul publicat astăzi, 3 martie, de reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale din România.

Rusia primește noi lovituri economice si financiare

Ruble
ruble. Sursa foto: europalibera.org

Mărci și companii globale importante părăsesc piața rusă din cauza invadării Ucrainei de către Rusia. Anunțul a fost făcut de către portalul de informații ucrainean Hasdiy.org.

92 de companii și servicii occidentale au comunicat că părăsesc Rusia. Este vorba de mari companii din toate domeniile de activitate.

Astfel, au anunțat că vor părăsi piața din Rusia companii importante cum ar fi Apple, Audi, Bolt, Boeing, Chevrolet, Cadillac, Coca Cola, Dell, Danone, DHL, Ericsson, Jaguar, KUNA, Lenovo, Mercedes. Adidas refuză să mai onoreze contractul cu echipa națională de fotbal, Disney anulează toate filmele, BBC revocă licențele de difuzare, Amazon blochează complet comerțul cu amănuntul iar conducerea Festivalului de la Cannes a decis interzicerea prezenței delegației ruse. Unele companii, cum ar fi Metrou, Mitsubishi, Toyota, au comunicat ca vor face concedieri.

BMW a decis să închidă fabricile din Rusia și să sisteze livrările de autoturisme iar Nike închide toate magazinele.

Lista companiilor care iau măsuri împotriva Rusiei

AMD – o interdicție a furnizării de microcipuri și în curând o interdicție a furnizării de plăci video.

Amazon – blocarea completă a comerțului cu amănuntul.

Adobe – este un blocaj complet.

BBC – revocarea licențelor de difuzare.

BMW – închide fabrici, blochează livrările.

Festivalul de la Cannes – blocarea delegației ruse.

Carlsberg – restricții la export.

Cex Io – platforma cripto blochează utilizatorii ruși.

Cinema 4D – programul nu funcționează.

Disney – anulează toate filmele.

Dropbox – încetează să funcționeze în Rusia în câteva zile.

Eurovision – descalificare.

Exxon Mobil – revocați toți specialiștii de la companiile petroliere ruse.

Etsy – blocarea tuturor soldurilor din conturile rusești.

Facebook – blocarea conturilor media rusești.

FedEx – o interdicție completă de aprovizionare.

Formula 1 – anularea cursei de la Soci.

Ford – închide toate magazinele.

FIFA – descalificarea echipei naționale pentru Cupa Mondială și interdicția oricăror meciuri internaționale din Rusia.

Google Maps – blocarea informațiilor pentru Rusia.

General Motors – încetează exportul.

HP – interdicție de import.

Harley Davidson – rezilierea furnizării.

Instagram – blocarea propagandei.

Intel – interzicerea furnizării de microcipuri.

.Jooble – a eliminat serviciul.

LinkedIn – se pregătește să părăsească țara.

CIO – anularea tuturor competițiilor.

Mastercard – suspendarea producției de carduri.

Maersk – se opresc livrările către/din Rusia

Mercedes – părăsește țara.

Megogo – șterge toate filmele rusești.

Metrou – concediază 10 mii de angajați.

Mitsubishi – concedierea angajaților a 141 de centre de service.

Microsoft Office – se discută anularea unei game largi de activități.

Mobile World Congress – delegația din Rusia nu are acces.

NHL – blocarea jucătorilor din Rusia.

Netflix – se închid abonamentele rusești, se oprește difuzarea de seriale rusești.

Nike – închide toate magazinele.

Nintendo – interdicția achizițiilor în ruble.

Nestle – închide toate cele 6 fabrici din Rusia.

OnlyFans – blocarea accesului din Rusia.

Paysera – blocat.

PayPal – din Rusia nu se mai pot retrage bani.

Paramount – se închide accesul din Rusia.

Parimatch – s-a revoca franciza.

Play Station – a oprit accesul din Rusia.

Pornhub – s-a interzis accesul din Rusia.

Porsche – pleacă din Rusia.

Renault – ieșire de pe piață.

Samsung pay – blocare serviciu.

Snapchat – blocarea aplicației pentru Rusia și Belarus.

Scania – pleacă din Rusia.

SpaceX – livrarea Starlink în Ucraina.

Shell – rezilierea contractului cu Gazprom.

Spotify – nu se poate plăti abonamentul.

Sony – iese de pe piața rusă.

Twitter – cetățenii ruși nu pot înregistra conturi.

TikTok – blocarea în masă a utilizatorilor agresivi și a site-urilor de informații din Rusia.

Toyota – concedierea a 2.600 de angajați din Rusia.

UEFA – anularea finalei Ligii Campionilor de la Sankt Petersburg, interdicția tuturor cluburilor de a participa în Liga Campionilor și Liga Campionilor, rezilierea contractului cu sponsorul general „Gazprom”.

UPS – interdicție completă de alimentare.

Visa – blocarea băncilor aflate sub sancțiuni.

Volvo – pleacă din Rusia.

Yandex – excluderea acțiunilor companiei de la cotațiile de la Bursa de Valori din New York.

YouTube – blocarea a sute de canale rusești și generarea de bani pentru conturile din Rusia.

Warner Bros. – anularea tuturor distribuirilor de filme.

Webmoney – interdicția tranzacțiilor.

Wolkswagen – părăsesc țara.

Zoom – revocarea licențelor de dezvoltare software.

Nokia – a încetat să-și furnizeze echipamentele Rusiei și să coopereze cu partenerii ruși.

H&M – iese de pe piața rusească.

Banca Mondială nu va mai ajuta Rusia şi Belarus

Fake news despre un posibil război în România: Autorităţile au început să pregătească liste speciale

Ministerul Apărării combate un fake news care induce panică, transmite instituția: Primăria Generală nu face demersuri pentru a identifica bucureștenii cu obligații militare, anunță ministerul pe pagina de Facebook.

Medicii din Mureş vor evalua bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani în vederea îndeplinirii serviciului militar.

Ziarul de Investigaţii face public un document care dovedeşte că autorităţile cer medicilor de familie din judeţul Mureş să facă evaluări medicale.

Autorităţile din Mureş întocmesc liste speciale: medicii de familie au termen, până în data de 11 martie, să evalueze bărbaţi tineri. Persoanele în cauză trebuie să fie apte pentru îndeplinirea serviciului militar

Documentul a fost transmis marți, 1 martie 2022, medicilor de familie din județul Mureș de către conducerea Direcției de Sănătate Publică a Județului Mureș, prin dr. Iuliu Moldovan, directorul executiv al instituţiei.

Potrivit documentului, medicilor de familie mureșeni li se solicită să întocmească, până în data de 11 martie 2022, liste cu cetățenii români bărbați care au vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani și care sunt înregistrați cu afecțiuni medicale incompatibile cu îndeplinirea serviciului militar.

Solicitarea conducerii Direcției de Sănătate Publică a Județului Mureș a fost făcută cu invocarea articolului 3 din Legea nr. 395/2005 unde se specifică faptul că ”pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum și a stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie.

MApN combate un fake news:“Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie”

Atenție la informațiile false! Temele reintroducerii serviciului militar obligatoriu pentru cetățenii români și ale mobilizării rezerviștilor sunt false și circulă în spațiul public, în special în mediul online, de foarte multă vreme. În România, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat prin legea nr. 395 din 16 decembrie 2005. Potrivit acestui act legislativ, începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus, se suspendă (art. 2).

Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii (art. 3). Ca atare, reluarea încorporărilor se poate face DOAR în situația decretării uneia dintre cele trei stări menționate mai sus”, a transmis MApN.

Ursula von der Leyen, despre români: “Sunt aici să le mulțumesc”

Sursa foto: Digi24
Sursa foto: Digi24

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a purtat discuţii cu primul ministru despre situația din Ucraina, accentul punându-se pe situaţia de securitate şi gestionarea fluxului de refugiaţi.

Anunţul a fost făcut de reprezentanții Guvernului României.

Ursula von der Leyen a vizitat Bucureştiul, confirmând solidaritatea şi dorinţa CE de a susţine eforturile Romaniei

Conform comunicatului, premierul a prezentat perspectiva asupra situaţiei din Ucraina şi impactul umanitar al acesteia.

De asemenea, Nicolae Ciucă a condamnat agresiunea militară neprovocată, nejustificata şi ilegală a Rusiei asupra statului suveran vecin.

Prim-ministrul a evidenţiat acţiunea Guvernului României alături de partenerii instituţionali şi non-guvernamentali în gestionarea refugiaţilor din Ucraina. Cu acest prilej, Nicolae Ciucă a marcat interesul pentru accesul la instrumentele europene destinate refugiaţilor”, se arată în comunicatul publicat de Digi24.

Şeful Guvernului a amintit şi necesitatea continuării sprijinului Comisiei Europene şi a partenerilor europeni pentru Republica Moldova

Mă bucur să-l văd pe Nicolae Ciucă în România pentru discuții despre situația din Ucraina. Românii îi întâmpină cu brațele deschise pe cei care fug din calea războiului. Sunt aici să le mulțumesc și să discut despre cum îi putem sprijini cel mai bine”, a declarat miercuri seară președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

În data de 28 februarie, Uniunea Europeană a anunţat că sprijină aderarea Ucrainei. “Ucraina este una dintre noi. Îi vrem (pe ucraineni) în Uniunea Europeană”, a declarat, la acel moment, președinta Comisiei Europene.

Banca Mondială nu va mai ajuta Rusia şi Belarus

Foto: HotNews
Foto: HotNews

Miercuri, 3 martie, Banca Mondială a anunţat suspendarea imediată a tuturor programelor sale de ajutor din Rusia şi Belarus.

Acţiunea vine ca măsură de retorsiune la invazia Ucrainei, transmite AFP.

Banca Mondială suspendă toate programele de ajutor din Rusia şi Belarus

În urma invaziei ruse a Ucrainei şi a ostilităţilor împotriva poporului ucrainean, grupul Băncii Mondiale şi-a încetat toate programele în Rusia şi Belarus cu efect imediat”, a anunţat instituţia de la Washington într-un comunicat.

În Belarus, Banca Mondială (BM) este angajată în 11 proiecte cu o valoare totală de 1,15 miliarde de dolari. În Rusia, conducea patru proiecte reprezentând 370 de milioane de dolari, potrivit site-ului instituţiei, arată Digi24.

De asemenea, BM pregăteşte un ajutor de urgenţă de trei miliarde de dolari pentru Ucraina. Din această sumă, cel puţin 350 de milioane de dolari ar putea fi deblocaţi în această săptămână

Pe de altă parte, Banca Mondială a subliniat miercuri în comunicatul său că nu a aprobat „niciun împrumut nou sau investiţie în Rusia din 2014”, adică de la anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova, conform Agerpres.

De asemenea, nu a fost aprobat niciun nou împrumut pentru Belarus de la jumătatea anului 2020”, a spus BM.

Iahtul de 600 milioane de dolari al unui celebru oligarh rus a fost confiscat

Iahtul Dibar
Iahtul Dibar. Sursa foto: a1

Un iaht în valoare de 600 de milioane de dolari, aparţinându-i oligarhului rus Alişer Usmanov a fost confiscat de autorităţile germane în portul Hamburg.

Miliardarul rus Alişer Usmanov a fost sancționat luni de Uniunea Europeană.

Iahtul Dilbar se afla, de la sfârșitul lunii octombrie, în şantierul companiei germane de construcţii navale Blohm+Voss din Hamburg pentru lucrări de modernizare. Iahtul Dilbar are o lungime de 156 de metri, fiind evaluat la aproape 600 de milioane de dolari.

Alişer Usmanov a cumpărat vasul de lux în 2016, cu 600 de milioane de dolari, de la constructorul german Lurssen, care l-a construit în mai mult de 52 de luni. Dilbar este cel mai mare iaht cu motor din lume, după tonaj brut, și are un echipaj de 96 de oameni. Iahtul de 15.917 tone are cea mai mare piscină instalată vreodată pe un vas, două locuri amenajate pentru aterizarea elicopterelor, o saună, un salon de înfrumuseţare şi o sală de sport. Poate găzdui până la 24 de persoane în 12 apartamente.

Iahtul face parte din averea estimată la miliarde de dolari a lui Usmanov. Oligarhul rus are acțiuni la gigantul de minereu de fier și oțel Metalloinvest și la firma de electronice de larg consum Xiaomi, dar și participații mai mici în telecomunicații, minerit și media. Alisher Usmanov deține și active imobiliare extinse în Occident.

El deține două proprietăți din Marea Britanie, Beechwood House din Londra și Sutton Place din Surrey, care sunt evaluate la suma totală de 280 de milioane de dolari. De asemenea el este proprietarul unor case de lux în orașele Munchen din Germania, Lausanne din Elveția.

Usmanov nu este singurul miliardar rus cu un mega-iaht. Marți, Usmanov a comentat despre sancțiunile UE impuse lui, într-o declarație adresată Federației Internaționale de Scrimă, unde a anunțat că se va retrage din funcția de președinte al organizației. „Cred că o astfel de decizie este nedreaptă, iar motivele folosite pentru a justifica sancțiunile sunt un set de acuzații false și defăimătoare care îmi afectează onoarea, demnitatea și reputația în afaceri”, a scris el. „Voi folosi toate mijloacele legale pentru a-mi proteja onoarea și reputația”, a mai declarat oligarhul rus.

Volodimir Zelenski, mesaj pentru soldaţii ruși: Mergeți acasă!

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
2.6 ° C
3.3 °
1.7 °
91 %
1kmh
100 %
S
6 °
D
7 °
lun
2 °
mar
2 °
mie
4 °

Ultimul articol

Negoiță admite că e vizat de DNA: „Un procuror a dispus suspendarea mandatului meu...

Primarul Sectorului 3 al Capitalei este cercetat, oficial, de procurorii anticorupție. Chiar Robert Negoiță a confirmat aceasta astăzi, când a detaliat că i s-au impus...

Primărița din Craiova, contre cu ministrul Apărării pe tema unui… radar

Cea care conduce Primăria municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a căpătat un „dinte” împotriva ministrului Apărării Radu Miruță, în urma unor afirmații făcute de...
Sursa foto: Wall Street

Medic din Sebeș, arestat pentru luare de mită

Un medic din Sebeș a sfârșit săptămâna aceasta în arest, dat fiind o serie de acuzații de luare de mită. Și poate că ar fi...