Sursa foto: Facebook - Ministerul Apărării Naţionale
Sursa foto: Facebook - Ministerul Apărării Naţionale

Un MiG-21 și un elicopter militar s-au prăbușit, miercuri seară, în Dobrogea.

Atât pilotul avionului, cât și militarii din elicopter au murit.

Toate aeronavele de tipul celor implicate în catastrofele aviatice din seara zilei de 2 martie, MiG-21 LanceR, respectiv IAR 330 Puma, au fost consemnate la sol până la elucidarea cauzelor producerii prăbușirilor.

O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Constanța continuă cercetarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul

Ministerul Apărării Naţionale din România precizat, într-un anunţ publicat pe contul de Facebook, că vor fi organizate ceremonii militare în cinstea militarilor căzuți miercuri cu cele două aparate de zbor.

Toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor organiza, joi, ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru militarii căzuţi la datorie în tragedia din Dobrogea, unde un avion MiG-21 Lancer și un elicopter IAR-330 Puma s-au prăbușit miercuri seară, a anunţat Ministerul Apărării.

MapN, despre tragedia din Dobrogea: “Am pierdut 8 români curajoși, 8 militari dedicați țării lor, 8 camarazi”

Zbor lin către stele!

Am pierdut, aseară, 8 români curajoși, 8 militari dedicați țării lor și misiunilor care le-au fost încredințate, 8 camarazi.

În toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional au fost organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru cei opt militari căzuți la datorie.

Dumnezeu să-i odihnească!”, se arată în textul publicat astăzi, 3 martie, de reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale din România.

Articolul precedentRusia primește noi lovituri economice si financiare
Articolul următorPrimar USR: “Românii care condamnă Occidentul au buzunarele pline de euro, burțile pline de McDonalds şi iPhone de 1.000 de dolari”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time