Cine sunt cei 8 militari morți în urma celor două tragedii aviatice din Constanța

Precizările au fost făcute de către Ministerul Aparărării Naționale

Șapte militari şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic din judeţul Constanţa, a anunțat miercuri seară Ministerul Apărării Naționale. La bordul navei se aflau şi doi salvatori pe mare din cadrul Forţelor Navale Române. Joi, la ora 2:00, MApN a anunțat că şi pilotul avionului de vânătoare a fost găsit decedat.

”În accidentul aviatic în care a fost implicat elicopterul IAR 330-Puma, miercuri, 2 martie, şi-au pierdut viaţa 7 militari. Pe lângă cei cinci membri ai echipajului comunicaţi iniţial, urcaseră la bord şi doi salvatori pe mare din cadrul Forţelor Navale Române”, a transmis, miercuri seară, Ministerul Apărării.

Cine sunt militarii morți

Ministerul a anunțat cine sunt militarii morți în accidentul care a avut loc miercuri seară. Este vorba de locotenent-comandor Bogdan Florin, pilot, în vârstă de 41 de ani, angajat din anul 2003, care avea la activ peste 1500 de ore de zbor. Acesta era căsătorit şi avea trei copii. Al doilea militar mort este locotenent Pătraşcu Sorin, copilot, în vârstă de 27 de ani, angajat din anul 2016, care avea 500 de ore de zbor și era necăsătorit.

Maistrul militar Banu Gelu, în vârstă de 53 de ani, și-a pierdut și el viața în accident. Acesta era angajat din anul 1993, avea la activ peste 1700 de ore de zbor, era căsătorit şi avea doi copii.

Și-a mai pierdut viața caporal Lateş Cătălin, operator căutare salvare, 29 de ani, angajat din 2021, căsătorit, cu doi copii. Sergent Marinescu Ionuţ a murit de asemenea în urma tragicului accident. El era personal de însoţire medico-sanitar, avea 44 de ani, era angajat din 2021 și era căsătorit.

Unul din cei 7 militari morți este maistrul militar cls I Carp Vlad, 39 de ani, scafandru marin, salvator pe mare. Acesta era căsătorit și avea un copil. Maistrul militar cls II Bosoi Sergiu și-a pierdut și el viața. Acesta avea 37 de ani, era scafandru marin, salvator pe mare, fiind angajat din 2005.

Elicopterul militar, tip IAR 330-Puma al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, decolase de urgenţă în misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR. Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20.44. Nava s-a prăbuşit în zona localităţii Gura Dobrogei, judeţul Constanţa, la aproximativ 11 km de aerodrom.

”Operaţiunile de căutare –salvare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR sunt încă în desfăşurare. Ministrul Apărării Naţionale şi şeful Statului Major al Apărării îşi exprimă profundul regret pentru tragicul eveniment şi este alături de familiile celor militarilor”, a mai transmis miercuri seară ministerul.

Pilotul avionului MiG-21 LanceR prăbuşit miercuri, 2 martie, în judeţul Constanța, şi-a pierdut viaţa, anunță MapN într-un comunicat.

Pilotul avea 31 de ani, era căsătorit şi nu avea copii. Din anul 2014, îndeplinea funcţia de pilot în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă în Baza 86 Aeriană de la Borcea. Acumulase peste 570 de ore de zbor, din care aproximativ 420 pe MiG-21 LanceR.

Un MiG 21 și un elicopter s-au prăbușit în Constanța

Articolul precedentDirectorul general al ANPC, după ce Raiffeisen Bank a fost învinsă definitiv în instanță: „Milioane de euro se vor întoarce în bugetul familiilor”
Articolul următorVolodimir Zelenski, mesaj pentru soldaţii ruși: Mergeți acasă!