Iahtul de 600 milioane de dolari al unui celebru oligarh rus a fost confiscat

Iahtul aparținea lui Alişer Usmanov

Un iaht în valoare de 600 de milioane de dolari, aparţinându-i oligarhului rus Alişer Usmanov a fost confiscat de autorităţile germane în portul Hamburg.

Miliardarul rus Alişer Usmanov a fost sancționat luni de Uniunea Europeană.

Iahtul Dilbar se afla, de la sfârșitul lunii octombrie, în şantierul companiei germane de construcţii navale Blohm+Voss din Hamburg pentru lucrări de modernizare. Iahtul Dilbar are o lungime de 156 de metri, fiind evaluat la aproape 600 de milioane de dolari.

Alişer Usmanov a cumpărat vasul de lux în 2016, cu 600 de milioane de dolari, de la constructorul german Lurssen, care l-a construit în mai mult de 52 de luni. Dilbar este cel mai mare iaht cu motor din lume, după tonaj brut, și are un echipaj de 96 de oameni. Iahtul de 15.917 tone are cea mai mare piscină instalată vreodată pe un vas, două locuri amenajate pentru aterizarea elicopterelor, o saună, un salon de înfrumuseţare şi o sală de sport. Poate găzdui până la 24 de persoane în 12 apartamente.

Iahtul face parte din averea estimată la miliarde de dolari a lui Usmanov. Oligarhul rus are acțiuni la gigantul de minereu de fier și oțel Metalloinvest și la firma de electronice de larg consum Xiaomi, dar și participații mai mici în telecomunicații, minerit și media. Alisher Usmanov deține și active imobiliare extinse în Occident.

El deține două proprietăți din Marea Britanie, Beechwood House din Londra și Sutton Place din Surrey, care sunt evaluate la suma totală de 280 de milioane de dolari. De asemenea el este proprietarul unor case de lux în orașele Munchen din Germania, Lausanne din Elveția.

Usmanov nu este singurul miliardar rus cu un mega-iaht. Marți, Usmanov a comentat despre sancțiunile UE impuse lui, într-o declarație adresată Federației Internaționale de Scrimă, unde a anunțat că se va retrage din funcția de președinte al organizației. „Cred că o astfel de decizie este nedreaptă, iar motivele folosite pentru a justifica sancțiunile sunt un set de acuzații false și defăimătoare care îmi afectează onoarea, demnitatea și reputația în afaceri”, a scris el. „Voi folosi toate mijloacele legale pentru a-mi proteja onoarea și reputația”, a mai declarat oligarhul rus.

Volodimir Zelenski, mesaj pentru soldaţii ruși: Mergeți acasă!

Articolul precedentVolodimir Zelenski, mesaj pentru soldaţii ruși: Mergeți acasă!
Articolul următorBanca Mondială nu va mai ajuta Rusia şi Belarus