Sursa foto: Antena 3

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a declarat că este exclusă existența unei legături între cele două incidente aviatice și conflictul din Ucraina.

Opt militari au murit, miercuri seară, după ce un avion MiG-21 Lancer și un elicopter IAR-330 Puma, care plecase în căutarea primului aparat de zbor, s-au prăbușit în judeţul Constanţa.

„Este absolut exclus, nu există nicio dovadă și nu există nicio circumstanță care să ducă la această concluzie. Toate sunt scenarii de science fiction”, a mai declarat ministrul Apărării.

Vasile Dîncu a mai precizat că se face o anchetă pentru a fi stabilite cauzele care au condus la producerea celor două tragedii aviatice în județul Constanța.

Buget mai mare pentru Ministerul Apărării Naționale

Ministrul Vasile Dîncu a declarat joi că se dorește accelerarea tuturor programelor de înzestrare ale armatei. Declarația ministrului Apărării a fost făcută după anunțul președintelui Klaus Iohannis, privind suplimentarea de la 2% la 2,5% a procentului din PIB alocat bugetului Ministerului Apărării Naționale.

„Vom vedea concluziile raportului, am hotărât ca toate programele de achiziții să le accelerăm cât este posibil, sper să simplificăm și modalitățile legale prin care se pot face achiziții în România, chiar dacă în zona militară sunt proceduri speciale. Sperăm ca odată cu anunțul pe care CSAT l-a făcut, prin vocea președintelui României, pentru suplimentarea a 2% din PIB la 2,5%, să accelerăm și să aducem mai aproape etape de înzestrare care erau pentru anii 2026-2027 și să mărim procentul din bugetul Ministerul Apărării Naționale care este destinat înzestrării forțelor aeriene”, a declarat Vasile Dîncu.

Miercuri seară, o aeronavă MiG-21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control. La ora 20,03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localităţile Cogealac şi Gura Dobrogei.

Au fost declanşate de urgenţă operaţiunile de căutare şi de salvare, iar un elicopter IAR-330 Puma a decolat spre zona posibilului impact.

Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20,44. El s-a prăbuşit în zona localităţii Gura Dobrogei, judeţul Constanţa, la aproximativ 11 km de aerodrom.

În accidentul aviatic şi-au pierdut viaţa opt oameni.

Vasile Dîncu: „Ne pregătim şi pentru ce este mai rău”

Articolul precedentCatedralele din întreaga Europă vor bate clopotele pentru Ucraina: ”Când naţiunile ard, clopotele bat!”
Articolul următorUrsula von der Leyen: „România este un exemplu extraordinar de solidaritate”