23 C
București
joi, 28 mai 2026
Acasă Blog Pagina 556

Majestatea Sa Margareta, în vizită la punctul de trecere a frontierei din Isaccea

Sursa foto: Facebook/ ISU Călărași

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, a declarat că România este un exemplu în ce privește ajutorul pe care îl oferă cetățenilor ucraineni ce fug din calea războiului. 

Custodele Coroanei a fost în vizită la trecerea frontierei din orașul Isaccea, aceasta lăudând modul în care autoritățile române s-au organizat și românii din toate colțurile țării care au venit să îi ajute pe refugiați.

„Mi se pare foarte bine organizat. Sunt foarte mândră de ce fac românii, că au deschis braţele şi inimile. Este un lucru frumos şi necesar. O să dureze în timp, iar asta e problema”, a precizat Majestatea Sa Margareta, potrivit Agerpres.

Sute de mii de refugiați au intrat în România de la începutul războiului dintre Ucraina și Rusia

De asemenea, custodele Coroanei a mai precizat că efortul pe care România îl face nu va fi trecut cu vederea, afirmând că este „foarte mândră” de poporul pe care îl reprezintă.

Majestatea Sa Margareta a mai spus că în sprijinul refugiaților este împlicat și Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), reprezentat prin Pablo Zapata, cel ce participă activ la eforturile de sprijinire a cetățenilor ucraineni ce părăsesc Ucraina din cauza războiului.

Zapata a declarat că doar lucrând împreună vom putea reuși să-i ajutăm pe cei ce fug din calea războiului.

„Suntem aici pentru a discuta cu autorităţile şi pentru a lucra împreună, să coordonăm eforturile familiei Naţiunilor Unite care deţine capacităţi variate şi specializate şi să le punem la dispoziţia României. Obiectivul nostru comun este să-i sprijinim pe refugiaţi”, a spus Zapata, care a fost  prezent joi la Isaccea.

Totodată, Silviu Ioan Lefter, directorul general al Crucii Roșii Române, a anunțat că până în acest moment au ajuns 50 de camioane de ajutoare în Ucraina, acestea fiind transmise cu ajutorul asociațiilor membre din toată lumea ale Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

„La sfârşitul săptămânii urmează să ajungă preşedintele Federaţiei internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie cu care vom stabili un mod de lucru mai fluent. El va lua legătura şi cu autorităţile din Ucraina şi poate vom deschide şi alte coridoare”, a spus Lefter.

Reamintim că de miercuri, Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală principele Radu s-au aflat în județul Tulcea, unde au avut mai multe întâlniri cu voluntarii Crucii Roșii Române.  

Ministrul Familiei: “Copiii ucraineni trec printr-o dramă fără margini”

Dosar penal: Un bărbat a aruncat la gunoi patru pui de câine și a târât-o pe mama căţeilor

Foto: Facebook - Radio Eco Natura
Foto: Facebook - Radio Eco Natura

Caz şocant în judeţul Sibiu: un bărbat a aruncat la gunoi patru pui de câine și a târât-o pe mama căţeilor, legată de o sfoară.

Anunţul a fost făcut de Biroul pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

În urma cazului, a fost întocmit dosar penal pentru maltratarea animalelor

În urma intervenţiei rapide a poliţiştilor din cadrul Biroului de Ordine Publică Mediaş, s-a reuşit identificarea persoanei în cauză. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea Ighişul Nou. În curtea imobilului unde domiciliază bărbatul, într-o plasă aflată într-un tomberon, fiind găsiţi abandonaţi patru pui de câine. Aceştia au 1-2 zile de la naştere. În urma cercetărilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că bărbatul, după ce ar fi târât câinele pe stradă, l-a predat unui adăpost de animale”, se arată în comunicatul IPJ Sibiu.

Toate animalele maltratate au fost adoptate. Mama şi puii au ajuns la femeia care a sesizat cazul

Potrivit sursei citate de Radio Eco Natura, în cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală. Dosarul vizează săvârşirea infracţiunilor de maltratarea şi schingiuirea animalelor, respectiv despărţirea puilor de mamă până la vârsta de opt săptămâni de viaţă.

Pentru cele cinci animale, povestea are un final fericit. Toate cinci au fost adoptate chiar de către femeia care a sesizat poliţiştii, mai menţionează reprezentanţii IPJ Sibiu, citați de Agerpres.

Estonia, alături de Zelenski. Legislativul cere instituirea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei

Sursa foto: Facebook/ president.gov.ua

Parlamentul Estoniei a votat cu 90 de voturi „pentru” o rezoluție prin care cere Uniunii Europene și NATO instituirea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei, informează Digi24.

Legislativul de la Tallinn a precizat că prin istaurarea zonei de excludere aeriană, civilii din Ucraina vor fi protejați de atacurile zilnice la care sunt supuși de către armata rusească.

Și președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut o astfel de măsură, dar până acum, NATO a evitat să intervină, precizând că Rusia ar putea ataca o țară membră.

Ucraina a cerut ajutor Japoniei

Totodată, parlamentarii estoni au cerut statelor membre UE să sprijine cererea oficială a Ucrainei pentru statutul de țară candidată la aderarea blocului comunitar european, cerând acordarea unei foi de parcurs Ucrainei către aderarea și la Alianța Nord-Atlantică.

Cu toate acestea, oficialii europeni au precizat, după Summitul UE ce a avut loc la Versailles, că scenariul aderării Ucrainei la UE printr-o procedură rapidă este imposibil.

În urmă cu câteva zile, Zelenski a precizat că unele state membre din NATO sunt „hipnotizate” de agresiunea rusească. Mai mult, chiar dacă Alianța se consideră „cea mai puternică din lume”, de când a început invazia rusească, aceasta și-a arătat limitele peste care nu poate să treacă.

„Auzim vorbindu-se mult despre al Treilea Război Mondial, că ar putea izbucni dacă NATO închide spațiul aerian al Ucrainei pentru rachetele și avioanele rusești și, ca atare, nu a fost dispusă zona de excludere aeriană care ar fi avut scopuri umanitare”, a spus președintele Ucrainei.

Volodimir Zelenski a insistat asupra instaurării unei zone de restricție aeriană deasupra Ucrainei, însă membrii alianței Nord-Atlantice au exclus o astfel de posibilitate de teama de a nu intra într-un conflict direct cu Rusia lui Putin.

Reamintim că războiul dintre Rusia și Ucraina durează deja de 21 de zile, iar bombardamentele asupra orașelor-cheie continuă. Președintele ucrainean a anunțat că statul va reface toate locuințele distruse în război, precizând că va „fi o reconstrucție istorică.”

Ambasadorul Beijingului în Ucraina: China va ajuta Ucraina din punct de vedere economic

România, sub riscul apariţiei unor noi boli, în contextul numărului mare de refugiaţi

Sursa foto: Facebook - Alexandru Rafila
Sursa foto: Facebook - Alexandru Rafila

Există pericolul apariţiei unor noi boli în România, după fluxul de refugiați.

Ministrul Sănătății a declarat că se investighează medical cazurile de persoane venite din Ucraina ce pot ridica suspiciune de poliomielită sau difterie, boli eradicate în România.

Direcțiile de sănătate publică sunt sfătuite să acorde o deosebită atenţie, în cazul în care există suspiciuni cu privire la bolile transmisibile

Întrebat dacă există pericolul apariției de noi boli pe teritoriul României, după ce mulți ucraineni au intrat în țară, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că există o preocupare în acest sens.

Prin urmare, direcțiile de sănătate publică, mai ales cele din zona de frontieră, au fost avertizate să poată identifica acele cazuri care pot ridica suspiciuni de boli transmisibile.

Un alt aspect: populația Ucrainei are acoperire vaccinală inferioară țărilor din UE

Întotdeauna când există un fenomen migrator există acest pericol. Bolile transmisibile, inclusiv cele prevenibile prin vaccinare, nu au dispărut. Singura care a dispărut este variola. Sigur, există o preocupare. Se lucrează la supravegherea posibilelor cazuri de paralizie care ar putea să fie legate de o formă de poliomielită cu virus derivat din vaccin sau o formă de difterie. Poliomielita și difteria au dispărut de foarte mulți ani din România, dar sigur că ne preocupă și toate direcțiile de sănătate publică, mai ales cele din zona de frontieră, au fost avertizate încât să poată să identifice astfel de cazuri”, a spus ministrul Rafila, într-o conferință de presă, citat de Mediafax.

Potrivit lui Rafila, populația Ucrainei – în special populația pediatrică – are acoperire vaccinală inferioară țărilor din Uniunea Europeană și, implicit, din România.

În acelaşi context, Caroline Brown, expert pentru urgențe, Biroul Regional OMS, a declarat că au fost cazuri de poliomielită în Ucraina anul trecut.

De asemenea, aceasta a precizat că Guvernul român este în alertă, iar autorităţile oferă vaccinuri gratuite împotriva acestei boli, dar şi împotriva rujeolei copiilor refugiaţi care trec graniţa.

Autoritățile din Republica Moldova, semnal de alarmă legat de primirea refugiaților ucraineni

Autoritățile din Republica Moldova sunt la limita capacității de a mai primi refugiați din Ucraina. Autoritățile mai dispun de 15 milioane de lei, bani proveniți din donațiile persoanelor fizice și agenților economici în timp ce ajutoarele financiare promise de comunitatea internațională încă nu au ajuns.

Declarațiile au fost făcute de Secretarul General al Guvernului, Dumitru Udrea la postul național de radio. De la începutul invadării Ucrainei, circa 340 de mii de refugiați au trecut frontiera cu Republica Moldova, iar peste 103 mii de refugiați,au rămas în Republica Moldova.

Republica Moldova dispune de o capacitate de gestionare a unui flux de 25 de mii de refugiați, la ora actuală fiind găzduiți un număr de patru ori mai mare de cetățeni ucraineni, susțin autoritățile. Procedurile puse în practică acum o săptămână au ca scop transferarea refugiaților către România și alte țări europene direct de la punctele de frontieră, sau pe cale aeriană, a mai subliniat secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea.

”Începând cu data de opt martie, Republica Moldova înregistrează o scădere a numărului de refugiați din Ucraina pe teritoriul său. Dacă pe opt martie, Centrul Unic de Gestionare a Crizei anunța despre un număr de 128 mii de refugiați, ieri, 14 martie, numărul total al cetățenilor din țara vecină era de 102.836. Această tendință se datorează efortului de a ajuta cetățenii din Ucraina să ajungă în țări ale Uniunii Europene. În acest sens menționăm că refugiații sunt transportați pe cale rutieră, aeriană, feroviară către alte destinații”, a declarat oficialul din Republica Moldova.

În Republica Moldova există 96 de centre de plasament autorizate pentru refugiați, 42 fiind în Chișinău. Dumitru Udrea a precizat că imediat ce vor ajunge la Chișinău ajutoarele financiare din partea comunității internaționale, refugiații și familiile care găzduiesc cetățeni din Ucraina vor putea primi bani pentru întreținere prin intermediul organizațiilor umanitare care activează în Republica Moldova. Până atunci, cetățenii ucraineni pot merge la centrele de colectare a ajutoarelor pentru a primi alimente și produse de primă necesitate.

Având în vedere faptul că aproape jumătate din refugiați sunt copii, autoritățile sunt în discuții privind modalitățile de încadrare a acestora în instituții de învățământ.

iMinistrul Familiei: “Copiii ucraineni trec printr-o dramă fără margini”

Ambasadorul Beijingului în Ucraina: China va ajuta Ucraina din punct de vedere economic

Sursa foto: IEEE Spectrum

China „nu va ataca niciodată Ucraina”, a subliniat ambasadorul Beijingului la Kiev, Fan Xianrong. Oficialul chinez a declarat că „China este o țară prietenoasă cu poporul ucrainean”, promițând ajutor financiar Ucrainei.

„China nu va ataca niciodată Ucraina. Vom ajuta, în special din punct de vedere economic. În această situație, pe care o aveți acum, vom acționa responsabil. China este o țară prietenoasă cu poporul ucrainean. În calitate de ambasador, pot spune în mod responsabil: China va fi întotdeauna o forță de bine pentru Ucraina, atât din punct de vedere economic, cât și politic”, a declarat ambasadorul Chinei în Ucraina, Fan Xianrong.

Oficialul chinez a mai precizat că sediul ambasadei Chinei s-a mutat de la Kiev la Liov, unde va rămâne pentru moment.

Guvernul chinez nu cunoștea planurile Rusiei de a invada Ucraina, a relatat ambasadorul Chinei în SUA, Qin Gang, într-un articol de opinie. El a mai explicat că executivul chinez ar fi încercat să oprească invadarea Ucrainei, dacă ar fi știut.

„China este cel mai mare partener comercial atât al Rusiei, cât și al Ucrainei, dar și cel mai mare importator de petrol și gaze naturale din lume. Conflictul dintre Rusia și Ucraina nu face bine Chinei. Dacă China ar fi știut despre această criză, am fi făcut tot posibilul să o prevenim”, a scris Qin Gang.

China „nu este parte” a războiului din Ucraina

Şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, a declarat marţi că ţara sa „nu este parte” a războiului din Ucraina după invazia rusă. Guvernul chinez „nu vrea sancţiuni care să afecteze China”, a declarat ministrul de externe chinez într-o discuţie telefonică cu omologul său spaniol Jose Manuel Albares.

Războiul din Ucraina sporește riscul ca firmele din China să devină ținta sancțiunilor occidentale, în cazul în care companiile chineze vor continua să investească în sectorul energetic al Rusiei. Firmele chineze sunt tot mai aproape de a fi eliminate de pe bursele americane. Efectele secundare ale sancțiunilor impuse Rusiei ar putea să se răsfrângă și asupra companiilor și băncilor chineze, în timp ce creșterea vertiginoasă a prețurilor la energie și alimente va reduce cererea pentru bunuri și servicii din China în țară și în străinătate. Moneda națională este la cea mai mică valoare față de dolar din ultimii doi ani.

Rusia și China contestă supremația mondială a Statelor Unite

Ministrul Familiei: “Copiii ucraineni trec printr-o dramă fără margini”

Sursă foto: Facebook - Gabriela Firea
Sursă foto: Facebook - Gabriela Firea

Sprijin pentru copiii din Ucraina: a fost lansată aplicaţia KidsUkraine, o platformă online pentru gestionarea, în timp real, a situației copiilor ucraineni care intră în România.

Anunţul a fost făcut astăzi, 17 martie, de către ministrul Familiei.

KidsUkraine este o platformă destinată exclusiv gestionării integrate a situației copiilor care intră în România fără un părinte sau tutore legal

De la începutul acestei agresiuni militare neprovocate din Ucraina, am căutat permanent soluții pentru a ajuta orfanii care au ajuns la noi în țară. Iar acolo unde a fost vorba de copii neînsoțiți de părinți, am căutat soluții ca aceștia să ajungă înapoi la familie.

La situația delicată a acestor copii ne-am gândit când am conceput aplicația KidsUkraine, o platformă online destinată exclusiv gestionării integrate a situației copiilor care intră în România fără un părinte sau tutore legal”, a declarat Gabriela Firea pe pagina de Facebook.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și cu sprijinul UNICEF, a dezvoltat această aplicație pentru a oferi autorităților implicate în gestionarea crizei refugiaților informații, în timp real.

Cu ajutorul aplicaţiei, instituțiile statului știu exact numărul locurilor disponibile, din întreaga țară, pentru primirea și cazarea copiilor neînsoțiți care vin din Ucraina

În plus, platforma reunește toate informațiile relevante despre serviciile sociale de care au nevoie acești copii și este accesată de toate Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din țară.

Reprezentanții din fiecare județ introduc date actualizate, iar pe baza acestor informații vor fi generate rapoarte “la zi” asupra numărului de locuri ocupate și al celor disponibile în fiecare județ și la nivelul Municipiului București.

Platforma care ajută copiii din Ucraina este operaţională de o săptămână

Platforma este deja operațională, de o săptămână, și este folosită de specialiștii din Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din întreaga țară și de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

De la începutul crizei umanitare din Ucraina, 528 copii care au intrat neînsoțiți în România, iar 225 dintre ei sunt în continuare în centrele din țara noastră”, a mai explicat Gabriela Firea.

Expert în securitate militară: “Numărul de refugiați din Ucraina va crește”

Sursă foto: Facebook - Gabriela Firea
Sursă foto: Facebook - Gabriela Firea

Conform declaraţiilor făcute la Europa FM de către un expert în securitate militară, numărul refugiaților ucraineni va crește în următoarea perioadă.

Prin urmare, mai multe state vor fi impactate din punct de vedere economic.

Pe termen mediu, în primul rând, anticipăm o sporire a numărului de refugiați, în al doilea rând, probabil, că vom avea efecte economice în țările care primesc în prima linie. Mă refer la Polonia, care deja a început să transmită anumite semnale de saturație în materie de gestionare, la noi și bineînțeles la moldoveni, unde lucrurile chiar ar putea să devină mai sensibile decât în cazul Poloniei”, a declarat Claudiu Degeratu, la Europa FM.

Expert în securitate militară: “Pe termen lung, urmează un efort la nivel european pentru a gestiona numărul mare de refugiați”

Pentru moment, din câte îmi dau seama, nu există o distribuție care să mai reducă din presiunea pe țările de la graniță și probabil că va fi nevoie de un alt tip de abordare pe termen mai lung și în materie de integrare și de protecție socială, dar este clar că trebuie să discutăm pe un termen mai lung, cel puțin 2-3 ani, situația acestor refugiați”, a adăugat Claudiu Degeratu.

Expertul în securitate militară mai spune că pe viitor e de părere că Uniunea Europeană ar trebui să se concentreze pe misiuni umanitare în interiorul Ucrainei, mai arată sursa citată.

Viktor Orban, premierul Ungariei, anticipează un nou val de refugiaţi

Orban a precizat că, săptămâna viitoare, Ungaria va primi un val mai mare de refugiați.

Orban a făcut declarații la punctul de trecere a graniței dintre Ungaria și România, unde a mers miercuri seară. Premierul Ungariei spune că personalul la granița cu România va fi suplimentat săptămâna viitoare pentru a putea gestiona numărul în creștere de refugiați.

Agenția Reuters notează că Viktor Orban nu a explicat de ce se așteaptă ca săptămâna viitoare numărul refugiaților ucraineni în Ungaria să crească, în condițiile în care în ultima săptămână a scăzut considerabil.

Rusia, avertisment dur la adresa țărilor care doresc să livreze armament Ucrainei

Maria Zaharova
Maria Zaharova. Sursa foto: adevarul.ro

Țările care furnizează arme Ucrainei, cum ar fi Slovacia, îşi creează singure probleme în mod direct, a avertizat Rusia. Purtătorul de cuvânt al MAE rus a comentat informaţiile potrivit cărora Bratislava ar fi autorizat trimiterea în Ucraina a unor sisteme antiaeriene de fabricaţie sovietică.

„Dacă se adoptă această decizie, şi acest lucru este valabil nu doar pentru Slovacia, ci şi pentru alte ţări, îşi creează singure probleme… Îşi creează singure probleme cu mâna lor”, a declarat purtătoarea de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova.

Deocamdată „nu se poate vorbi despre un proces activ de negocieri” cu Occidentul, deoarece „pentru moment există doar anumite contacte asupra anumitor probleme care apar”, a declarat Maria Zaharova.

„În momentul de faţă nu există niciun fel de proces activ de negociere [cu Statele Unite]. Avem unele contacte pe anumite probleme care apar și nici măcar nu sunt legate de probleme existenţiale, ci probleme, contacte punctuale”, a menționat diplomatul.

Zaharova a amintit că, șase luni, partea rusă ”a fost implicată activ în relansarea procesului de negociere cu Statele Unite pe o serie de platforme”. ”Securitatea cibernetică, securitatea globală, Ucraina”, le-a enumerat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe.

Ea nu a dorit să comenteze declaraţiile ministrului de externe polonez Zbigniew Rau, care a afirmat că Polonia ar putea înlocui Rusia în cadrul G20.

„Nu vreau să comentez toate aceste declaraţii ipotetice, pentru că nu are sens şi nici nu este convenabil, este ceea ce şi-ar dori ei. Dacă ar depinde numai de ei, atunci doar ei ar mai rămâne pe Pământ”, a spus Maria Zaharova.

Rusia a decis să se retragă din Consiliul Europei deoarece drepturile sale erau îngrădite în cadrul organizaţiei paneuropene. „Ei (Consiliul Europei – n.r.) ne-au restrâns drepturile pe care le aveam în calitate de membri ai acestei organizaţii, pur şi simplu ne-au îngrădit drepturile: să fim cu drepturile călcate în picioare, să plătim cotizaţii, să nu avem posibilitatea să ne apărăm punctul de vedere”, a precizat Maria Zaharova.

Pagină web a Ministerului Afacerilor Externe rus, dar şi paginile altor instituţii de stat, au fost supuse permanent în ultimele două săptămâni unor atacuri de tip DoS (blocarea serviciului – n.r.), a mai reclamat Maria Zaharova.

Pe 24 februarie, președintele rus Vladimir Putin a anunțat o operațiune militară specială în Ucraina, ca răspuns la apelul de acordare de ajutor venit din partea liderilor aşa-numitelor republici Luhansk şi Doneţk, din Donbas. El a subliniat că planurile Moscovei nu includ ocuparea teritoriilor ucrainene, scopul fiind demilitarizarea și denazificarea țării. Drept umare, SUA, ţările UE, Marea Britanie, precum și o serie de alte state au anunțat că impun sancțiuni împotriva persoanelor fizice și juridice din Rusia.

Maia Sandu: „Trăim vremuri grele în care solidaritatea, grija, ajutorul reciproc trebuie să prevaleze”

Apel către companiile aeriene: Animalele de companie trebuie îmbarcate alături de proprietarii lor

Sursa foto: Facebook - Declic
Sursa foto: Facebook - Declic

Comunitatea Declic a lansat o petiţie adresată tuturor companiile aeriene cu zboruri din România.

Reprezentanţii cer ca animalele de companie să rămână alături de refugiaţii ucraineni, până la destinaţie.

Rugăm toate companiile aeriene ale căror aeronave pleacă din România să-și modifice condițiile de transport și îmbarcare, așa încât animalele de companie sosite din Ucraina să poată fi îmbarcate alături de proprietarii lor, atât în cală, cât și în cabină, având ca singur criteriu de acceptare dotarea fizică a aeronavei și bunăstarea animalului pe parcursul zborului și nu politica obișnuită a companiei”, se arată în textul petiţiei.

Animalele trebuie să fie alături de oamenii lor până la capătul drumului. Petiţia poate fi semnată aici

De asemenea, reprezentanţii Declic au precizat că sute de refugiați ajung la aeroporturile din România cu animalele lor de companie, câini și pisici.

Aici, află că acestea nu pot fi transportate la destinație, din cauza condițiilor de transport pentru animale, normale în timpuri obișnuite.

Fie compania aeriană nu permite transportul animalelor, fie condițiile obligatorii de transport nu pot fi îndeplinite integral de către pasagerii deveniți refugiați pe neașteptate și fără voia lor.

A apărut deja astfel un fenomen natural, nedorit: abandonarea animalelor la aeroport sau în afara lui

Abandonarea voită a animalelor aduce cu sine traumă suplimentară pentru refugiați, traumă pentru animalele părăsite și puse în situații nefamiliare la care nu se pot adapta sau la care se adaptează dificil, încărcarea suplimentară a efortului deja în acțiune al organizațiilor românești, ucrainene și europene de protejare a animalelor”, se mai precizează în petiţie.

Apel către companiile aeriene: “Faptul că se văd siliți să se abandoneze reciproc la aeroport anulează și dezonorează efortul tuturor”

Cu speranța că veți asculta neîntârziat apelul nostru, vă rugăm să ne luați alături în rezolvarea acestei situații sensibile și complexe. Putem oferi și o vom face prompt, în măsura în care și apelurile noastre către donatori și resurse găsesc răspuns în comunitate”, au scris membrii Declic, solicitând următoarele:

• Puncte de informare la aeroporturi, pentru pasageri și personalul aeroportului;

• Puncte de asistență medicală-veterinară la aeroporturi, inclusiv pentru întocmirea documentelor de călătorie obligatorii pentru animale;

• Cuști de transport pentru cală și cabină.

Poliţiştii din Sighetu Marmaţiei îi aşteaptă cu jucării pe copiii refugiaţi

Sursa foto: Facebook - Poliția de Frontieră Sighetu Marmaţiei
Sursa foto: Facebook - Poliția de Frontieră Sighetu Marmaţiei

Polițiștii de frontieră şi voluntarii din Sighetu Marmaţiei au făcut un gest impresionant pentru copiii care trec graniţa spre România, oamenii amplasând jucării pe marginile podului.

Astfel, la intrarea în România, mamele şi copiii din Ucraina sunt întâmpinaţi cu zâmbete şi jucării de pluş, pe care cei mici le pot lua cu ei.

Declaraţia a fost făcută de Poliția de Frontieră de la Sighetu Marmaţiei, printr-o postare pe pagina de Facebook.

Podul jucăriilor dintre România și Ucraina: Podul istoric, care face legatura dintre România și Ucraina, PTF Sighetu Marmației – PTF Solotvino, a devenit un pod al jucăriilor

Sursa foto: Facebook – Poliția de Frontieră Sighetu Marmaţiei

Oamenii simpli, polițiștii de frontieră și voluntarii s-au îngrijit să amplaseze aceste jucării pe marginile podului, astfel încât la intrarea în România, copilașii care vin din Ucraina să poate să-și ia o jucărie de pluș.

Zâmbetul copiilor în momentul în care își aleg jucăriile, bucuria acestora când primesc dulciuri și fructe de la polițiștii de frontieră pe arterele de control parcă mai alină durerea din ochi mamelor.

În Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, polițiștii de frontieră acordă tot sprijinul necesar cetățenilor ucraineni care vin în țară, dar își îndreaptă atenția și spre copilașii acestor mame”, au scris reprezentanţii Poliţiei de Frontieră, Sighetu Marmației, pe contul de Facebook .

Peste 2,8 milioane de persoane au fugit din calea războiului din Ucraina până luni, 14 martie

Între aceștia se numără și 127.000 de cetățeni din state terțe, potrivit unei situații întocmite Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), agenția de specialitate a Organizației Națiunilor Unite, ONU.

Teatrul din Mariupol a fost bombardat de trupele rusești

Sursă foto: Twitter - NEXTA
Sursă foto: Twitter - NEXTA

Teatrul Dramatic din Mariupol, unde se adăposteau peste 1.000 de oameni, a fost bombardat.

Clădirea Teatrului Dramatic, unde erau adăpostiți între 1.000 și 1.200 de oameni, a fost bombardată de trupele ruse, a declarat pentru BBC viceprimarul orașului, Serhiy Orlov.

În momentul de faţă, nu există informații privind victimele sau numărul persoanelor decedate.

Totul este blocat de moloz și nu se poate ajunge la victime, deoarece atacurile aeriene continuă

Autoritățile locale au mai adăugat că Rusia a neagat că a bombardat teatrul din Mariupol.

Într-o declarație citată de agenția de presă RIA, Ministerul rus al Apărării a negat că ar fi desfășurat un atac aerian asupra Teatrului Dramatic din Mariupol, scrie Reuters.

Pavlo Kyrylenko, șeful administrației regionale Donețk, spune că situația celor care se adăposteau acolo este necunoscută, pentru că intrarea în adăpost este blocată de moloz.

Sunt femei însărcinate și copii sub dărâmături. Acesta este terorism pur! Rușii mint deja că acolo era cartierul general al Regimentului Azov. Dar ei știu bine că erau doar civili”, a scris el pe Facebook.

Petro Andriuschenko, consilier al primarului Mariupol, spune că în teatru se afla cel mai mare adăpost din centrul orașului.

Potrivit datelor preliminare, peste 1.000 de persoane se ascundeau acolo. Numărul morților și răniților este necunoscut. Probabilitatea de a ajunge acolo pentru a căuta printre dărâmături este scăzută din cauza bombardamentelor constante asupra orașului”, a spus oficialul local, potrivit CNN.

Consiliul Local: “Este încă imposibil de estimat amploarea acestui act oribil și inuman”

Rusia continuă să bombardeze zone rezidențiale. Se știe că în urma bombardamentului partea centrală a Teatrului Dramatic a fost distrusă. La fel și intrarea în adăpostul din subsolul clădirii”, a transmis și Consiliul Local, citat de CNN, arată HotNews.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
câțiva nori
23 ° C
23.3 °
22.7 °
56 %
4.6kmh
20 %
J
23 °
vin
22 °
S
23 °
D
25 °
lun
25 °

Ultimul articol

Sursa foto: Facebook/ Eugen Tomac

Se pregătește Eugen Tomac pentru a-i lua locul lui Ilie Bolojan? „Țara are nevoie...

Au tot existat nume vehiculate ca potențiali premieri după moțiunea împotriva Guvernului Bolojan, iar cel mai recent este cel al fostului europarlamentar PMP Eugen...

Vlad Popescu Piedone anunță măsuri ferme împotriva parcărilor abuzive: locurile din Piața Rahova, eliberate...

Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a transmis că administrația locală va intensifica acțiunile împotriva ocupării ilegale a domeniului public, în special în ceea...

Polițist de frontieră pus sub interdicție de a mai exercita profesia, după ce a...

Un polițist de frontieră din Oradea este cercetat pentru luare de mită și chiar și-a recunoscut vinovăția, astfel că a fost plasat sub control...