Andrei Baciu (MS): „Utilizarea antiviralelor nu substituie vaccinarea”

Testarea este importantă în continuare, mai ales în contextul valului 5 al pandemiei

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, susține că administrarea antiviralelor pentru tratarea Covid nu trebuie făcută prin automedicație, așa cum se întâmplă în foarte multe cazuri, inclusiv cu antibioticele. Mai mult, Baciu precizează că utilizarea antiviralelor nu trebuie să substituie vaccinarea.

„A fost o întreagă dezbatere. Şi există cumva acest obicei de a ne automedica, luăm medicaţie aşa, după cum mai ştim. Însă – şi nu vreau să spun lucrul ăsta nici într-un fel peiorativ – însă dacă ne uităm puţin la cum se întâmplă lucrurile în alte ţări, şi cei care trăiesc în străinătate, care sunt acum în România sau cei care au prieteni, familie în străinătate, este extrem de dificil să poţi să procuri un antibiotic oriunde în Uniunea Europeană, fără o vizită la medic. Deci vorbim de antibiotic, nu vorbim de antiviral. (…) Prescrierea şi utilizarea antiviralelor nu substituie vaccinarea, pe de o parte, şi doi: acestea trebuie luate de către persoanele care sunt eligibile. Pot fi administrate pentru o perioadă scurtă de timp, pentru persoanele care se încadrează în criteriile de eligibilitate”, a afirmat Andrei Baciu duminică seară, la Digi 24.

De altfel, folosirea antiviralelor trebuie făcută sub atenta observație a unui medic, fie că aceasta se face la domiciliu sau la spital.

Totodată, secretarul de stat în MS susține importanța testării, mai ales în contextul valului 5 al pandemiei. În acest moment, sunt aproape 11.000 de medici de familie, în cabinetele cărora vor fi puncte de testare. „La medicul de familie, va fi o prelevare de probe cu ajutorul testelor rapide. Există o multitudine de teste rapide existente pe piață, tocmai pentru că tehnologia a evoluat foarte mult. Însă, dintre toate testele rapide, cele care au o sensibilitate și o specificitate crescută, adică cele care evită rezultatele fals pozitive sau fals negative într-o proporție importantă, sunt preevaluate de către Comisia Europeană și sunt puse pe o listă. „Deci nu orice fel de test rapid care e vândut, oricare ar fi proveniența lui” va fi folosit pentru testarea la medicul de familie, a punctat Andrei Baciu.

La raportarea CNSU, din 2 ianuarie, numărul de noi cazuri de infectare cu Covid a fost de 958, în scădere față de ziua de 1 ianuarie (1.451), dar cu o creștere a ratei incidenței pe ultimele 14 zile în 33 de județe. În acest moment sunt active 12.335 de cazuri, din care 401 sunt în rândul pacienților internați în secțiile ATI.

Rafila: „Primele luni ale lui noului an se anunță dificile, pandemia nu a trecut”

Articolul precedentMinistrul Câciu, despre protestele anunțate: „Haideți să nu șantajăm statul pentru că nu ne-am primit dreptul”
Articolul următorGrindeanu este adeptul certificatului verde