-8.2 C
București
miercuri, 21 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 472

Cetăţi dacice și biserici de lemn reabilitate  cu fonduri europene

 

Cinci castre romane, zece biserici de lemn şi cinci mănăstiri vor fi reabilitate cu ajutorul fondurilor din PNRR, a transmis secretarul de stat din cadrul Ministerului Proiectelor Europene Hegedüs Csill. De asemenea, vor beneficia de fonduri europene cetăţile dacice.

”Sper ca şi alte obiective să fie propuse, pentru că din PNRR ne propunem următorul lucru: să ne folosim de acest patrimoniu cultural, fie el construit, fie imaterial, să atragem cât se poate de mulţi turişti în această zonă”, a mai comunicat secretarul de stat.

Astfel, în cadrul ”Rutei cetăţilor” va fi restaurată Cetatea Sarmizegetusa Regia, care a fost capitală şi cel mai important centru al statului dac. Turismul cultural este un produs turistic de top în ceea ce priveşte călătoriile internaţionale, rutele tematice apărând în această ofertă. „Prin PNRR vom reabilita 5 castre române (ex. castrul roman de la Bologa, Parcul Arheologic de la Călugăreni, Intrare Forul lui Traian din cadrul sitului Arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa), 10 biserici de lemn şi cinci mănăstiri, dar şi cetăţile dacice vor beneficia de finanţare europeană”, a scris pe Facebook, Hegedüs Csilla, secretar de stat din cadrul Ministerului Proiectelor Europene.

Ce vor cuprinde cele 12 rute cultural-turistice

Secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Hegedus Csilla, a declarat că unul dintre obiectivele celor 12 trasee turistice şi culturale, ce vor fi create prin PNRR pentru a pune în valoare patrimoniul cultural românesc, este de a atrage un număr mai mare de turişti străini în România. Cele 12 rute cultural-turistice vor cuprinde, printre altele, castele, fortăreţe, case tradiţionale, biserici fortificate, mănăstiri, castre romane etc., care vor fi restaurate prin PNRR şi promovate pe plan naţional şi internaţional.

„Deja am avut o primă selecţie şi avem în total 200 şi ceva de obiective pe listă. Urmează săptămâna viitoare, dacă şi domnul ministrul al Culturii semnează, să avem o nouă rundă de selecţie (…) Sper ca şi alte obiective să fie propuse, pentru că din PNRR ne propunem următorul lucru: să ne folosim de acest patrimoniu cultural, fie el construit, fie imaterial, să atragem cât se poate de mulţi turişti în această zonă (…) Suntem ferm convinşi că aceste rute culturale vor atrage şi mai mulţi turişti. Noi ne-am propus din PNRR să nu includem doar locurile foarte bine cunoscute, deci dorim să ducem turiştii şi acolo unde nu au fost încă şi ne propunem ca până în anul 2026 să creştem cu 50% numărul turiştilor străini care vin în România”, a declarat Hegedus Csilla.

Lumina Sfântă va fi adusă în această seară de la Sfântului Mormânt din Ierusalim

Un incendiu a izbucnit la un pavilion al Spitalului de Psihiatrie Nucet din Bihor

Sursa foto: ISU Bihor
Sursa foto: ISU Bihor

Astăzi, 23 aprilie, un incendiu a izbucnit la un pavilion al Spitalului de Psihiatrie Nucet, situat în județul Bihor.

Conform investigațiilor făcute de către trupele de intervenție, focul ar fi pornit într-un birou situat la parterul clădirii.

Pentru stingerea incendiului au intervenit trei autospeciale de lucru. Acestea au fost dotate cu apă și spumă

Azi, 23 aprilie, la ora 11:05, InspectoraSU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la un pavilion cu 3 etaje al Spitalului de Psihiatrie Nucet.

Pentru gestionarea evenimentului, la fața locului au fost mobilizate de urgență, echipajele de pompieri militari ale Stației Ștei și Secției de Pompieri Beiuș. Aceștia au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă”. Comunicatul a fost transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor.

Flăcările care au izbucnit în pavilionul spitalului din Bihor au fost stinse în 10 minute

Incendiul, care se manifesta la un birou situat la parterul clădirii, a fost localizat și lichidat cu operativitate în circa 10 minute.

Conform Gândul.ro, forțele de intervenție au acționat rapid. Prin urmare, nu a fost nevoie de evacuarea persoanelor internate.

Mai multe echipamente tehnice și piese de mobilier au fost afectate

Evenimentul s-a soldat cu arderea unui computer, a unei imprimante și a corpului de mobilier pe care acestea erau amplasate. Pompierii militari au evacuat documentele existente în încăperea respectivă. Astfel, au împiedicat propagarea flăcărilor.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit drept cauza probabilă a evenimentului, efectul termic al curentului electric”, menționează salvatorii prahoveni.

Prima cale ferată de mare viteză din România, pe linia Constanța – București – Ungaria

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) propune realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construcția primei căi ferate de mare viteză din România. Costul estimat al studiului este de 120 milioane de euro (142 milioane de euro cu TVA), potrivit Programului Feroviar, aflat în dezbatere pe site-ul propriu. 

Calea ferată de mare viteză este o alternativă economică sustenabilă,  inclusiv pentru protecția și conservarea mediului

Noua cale ferată ar urma să facă legătura între portul Constanța și rețeaua europeană de căi ferate rapide, via Budapesta. Varianta construirii pe un aliniament complet nou va costa 17 miliarde de euro, până în 2023 urmând să fie realizat un raport preliminar privind oportunitatea construcției liniei. Ministerul  și-a propus ca până în anul 2026 să analizeze oportunitatea construcției unei linii de mare viteză Constanța – București – Budapesta, iar până în 2023 să fie realizat un raport preliminar privind oportunitatea construcției liniei. Calea ferată de mare viteză este o alternativă economică sustenabilă,  inclusiv pentru protecția și conservarea mediului, lucru dovedit prin extinderea continuă a rețelei (High Speed Rail – HSR / Tren de Mare Viteză – TMV) în Europa. Trenurile de mare viteză au devenit un concurent redutabil pentru transportul aerian pe distanțe medii și lungi atât în țările Europei Centrale și de Vest, cât și între ele.

Legătura feroviară de mare viteză va conecta zona Constanța cu capitala României

 „InterCity-Express” – ICE din Germania sau între Germania, Austria, Elveția, Belgia și Regatul Țărilor de Jos sau TGV (Train à Grande Vitesse)/Thalis/Eurostar între Franța, Belgia, Marea Britanie și Regatul Țărilor de Jos sunt  modele de succes pentru construirea căilor ferate de mare viteză și introducerea unor servicii feroviare superioare, confortabile, sigure și rapide. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este interesat pentru o legătură feroviară de mare viteză sau cu viteză sporită (superioară vitezei de 200 km/h) care să conecteze zona Constanța / Port Constanța cu capitala României și mai departe cu Budapesta și implicit cu rețeaua europeană de cale ferată modernă. Calea ferată de mare viteză va va conecta rețelele feroviare asemănătoare din țările vecine, dar și marile centre urbane din România. Construcția liniilor de cale ferată de mare viteză se va face pe aliniamente noi, fără a utiliza infrastructura feroviară actuală cu care va avea doar legături de conectivitate.

Schimbările climatice și dezastrele naturale ce ne așteaptă în viitor

Ucrainenii din Bistrița au vopsit ouă ”Pentru un Paște liniștit”

Sursă foto: Facebook/Asociația Tineri pentru Comunitate
Sursă foto: Facebook/Asociația Tineri pentru Comunitate

Complexul Muzeal Bistrița Năsăud a găzduit un eveniment cu ocazia Sărbătorilor Pascale, eveniment denumit ”Pentru un Paște liniștit”.

La organizarea acestei acțiuni inedite a participat Asociația Tineri pentru Comunitate.

Membrii comunității ucrainene au fost invitați la Complexul Muzeal Bistriţa Năsăud pentru vopsirea tradiționalelor ouă de Paște

Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook, mesaj însoțit de numeroase fotografii, organizatorii au ținut să precizeze că au reușit să organizeze un atelier de vopsire ouă, în cadrul căruia au avut loc mai multe surprize.

De asemenea, reprezentanții au pus accent pe sprijinul partenerilor locali, aducând mulțumiri și pompierilor care au oferit copiilor o mică lecție de prevenție a incendiilor.

Sursă foto: Facebook/Asociația Tineri pentru Comunitate

În Vinerea Mare am reușit să aducem comunității de ucraineni stabiliți la nivel local clipe de bucurie, pace și socializare în cadrul evenimentului „Pentru un Paște liniștit”. Cu sprijinul partenerilor locali, am organizat un atelier de vopsire ouă, am oferit mici daruri, surpriza venind din partea ISU BN care au prezentat copiilor parte din tehnica de intervenție a pompierilor. Mulțumim pe această cale Instituției Prefectului Județul Bistrița- Năsăud, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița al județului Bistrița-Năsăud, gazdelor noastre – Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud- sponsorilor Selgros, Delice Pan, Primera Com SRL, voluntarilor și tuturor celor prezenți! Sărbători binecuvântate vă dorim!”, se arată în comunicatul publicat pe pagina de Facebook.

Sursa foto: Facebook/Complexul Muzeal Bistrița Năsăud

Asociația oferă tinerilor oportunități de dezvoltare personală și profesională, în parteneriat cu instituții publice și private la nivel național și internațional

Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița elaborează și implementează proiecte care aduc un plus de valoare activităților destinate tinerilor.

Acțiunile se bazează pe grupurile de voluntari locali sau internaționali.

Acord istoric la nivelul UE. Google, Facebook sau Amazon vor fi obligate să elimine mai bine conținutul online ilegal sau periculos

Sursa foto: Pixabay

Statele membre ale UE, Comisia şi Parlamentul au finalizat sâmbătă o nouă legislaţie care va permite să ia măsuri  împotriva discursurilor instigatoare la ură, campaniilor de dezinformare sau vânzării de produse contrafăcute. S-a ajuns la un „acord” între instituţiile europene privind  ‘Regulamentul privind serviciile digitale’ (Digital Services Act – DSA) care va impune marilor platforme,  cum ar fi Facebook (Meta) sau Amazon, să elimine mai bine conţinutul online ilegal şi periculos, a anunţat pe Twitter comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton.

„Acest acord este istoric”, a salutat imediat preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen

„Noile noastre reguli vor proteja utilizatorii online, vor asigura libertatea de exprimare şi oportunităţi pentru întreprinderi”, a mai declarat aceasta. „DSA este o premieră mondială în ceea ce priveşte reglementarea digitală”, a subliniat Consiliul UE. Textul „tocmai a consacrat principiul că ceea ce este ilegal offline trebuie să fie ilegal şi online, urmând să protejeze spaţiul digital împotriva difuzării de conţinut ilegal şi să garanteze protecţia drepturilor fundamentale ale utilizatorilor”, potrivit Consiliului UE.

Regulamentul privind serviciile digitale este una dintre cele două părţi ale unui plan de anvergură prezentat în decembrie 2020 de executivul european. DSA actualizează directiva de comerţ electronic și va opri excesele reţelelor sociale care au ajuns deseori pe prima pagină a publicaţiilor, cum ar fi asasinarea profesorului de istorie Samuel Paty în Franţa după o campanie de ură în octombrie 2020, atacul manifestanţilor asupra Capitoliului SUA în ianuarie 2021, în parte planificat pe Facebook şi Twitter.

Ce prevede noul regulament

Noul regulament stabileşte obligaţia de a elimina „prompt” orice conţinut ilegal (conform legilor naţionale şi europene) imediat  ce o platformă ia cunoştinţă de acesta, constrânge reţelele sociale să suspende utilizatorii care încalcă „frecvent” legea.

DSA va solicita site-urilor de comerţ electronic să verifice identitatea furnizorilor lor înainte de a le oferi produsele. Noi obligaţii  vor fi impuse „platformelor foarte mari”, care au „peste 45 de milioane de utilizatori activi” în UE, adică aproximativ douăzeci de companii, a căror listă rămâne de stabilit, dar care va include Gafam (Google, Apple, Facebook, Amazon, Microsoft), precum şi Twitter şi probabil TikTok, Zalando sau Booking. Platformele foarte mari  vor trebui să elimine conţinutul problematic, urmând să fie auditaţi o dată pe an de organisme independente şi plasate sub supravegherea Comisiei Europene care poate aplica amenzi de până la 6% din vânzările lor anuale în cazul unor încălcări repetate.

„În contextul agresiunii ruse din Ucraina şi al consecinţelor speciale privind manipularea informaţiilor online, a fost introdus un nou articol pentru a stabili un mecanism de reacţie în cazul unei crize”, a indicat Consiliul European. Mecanismul, activat prin decizie a Comisiei, va permite luarea de măsuri „proporţionale şi eficiente” împotriva platformelor foarte mari care ar contribui la răspândirea de informaţii false.

Schimbările climatice și dezastrele naturale ce ne așteaptă în viitor

Ce mâncau și cum sărbătoreau Paștele Elena și Nicolae Ceaușeascu

Sursă foto: Wikipedia
Sursă foto: Wikipedia

Nicolae Ceauşescu era un ateu convins negând, cu fiecare ocazie, existența religiei.

În timpul comunismului din România, Paştele era o sărbătoare despre care se vobea în șoaptă, o sărbătoare religioasă aproape inexistentă.

Mulți românii erau nevoiți să lucreze, iar evenimentele culturale erau programate în perioada slujbei de Înviere.

În plus, cozile la alimente erau constante, doar cei din mediul rural având posibilitatea să achiziționeze tradiționala carne de miel.

Cuplul Ceaușescu interzicea sărbătoarea religioasă, dar delicatesele tradiționale nu lipseau de la masa prezidențială

Elena și Nicolae Ciaușescu vopseau ouă, ciocneau ouă, iar tradiţionalul cozonac nu le lipsea de pe masă.

Obiceiurile de acasă erau sfinte şi pentru ei, care au fost nişte ţărani. S-au născut ţărani, au trăit ca nişte ţărani şi au murit ţărani. Ceauşeştii ţineau sărbătorile – de Paşti, de Crăciun – în sufrageria mică, de lângă bucătărie. Aveau pe masă ouă, cozonaci şi foarte multe fructe. Alături de ouă decorative aşezau multe fructe decorative”, mărturisea Camil Roguski, potrivit Adevărul, citat de Gândul.

Suzana Andreiaş, fost administrator al reşedinţelor prezidenţiale din Bucureşti şi Snagov, a venit cu noi mărturii, precizând că soții Ceaușescu erau mari amatori de cozonac și sărbătoreau atât Paștele, cât și Crăciunul

În volumul de convorbiri cu Maria Dobrescu, volum intitulat ”La curtea lui Ceauşescu”, scriitoarea a relatat cum, o singură dată nu a făcut cozonac pentru Ceaușescu.

 ”Pentru mine făcusem, dar pentru ei nu. Şi în ziua aceea, de Paşti, au venit la Snagov. Ouă roşii făcusem şi pentru ei, şi pentru mine. În casă era cozonac de la Sector (Gospodăria de Partid, n.n.), frumos aranjat pe tavă”, se arată în volum.

Scriitoarea a povestit cum a fost nevoită să pregătească cozonac ”de casă” pentru familia Ceaușescu, președintele României preferând produsul proaspăt, gătit în vila de la Snagov

De unde este cozonacul ăsta?», mă întreabă tovarăşul. De la Sector, îi spun. «Tu n-ai făcut?». N-am făcut! Mi-a fost ruşine să-i spun că pentru mine am făcut şi pentru ei nu”, a povestit scriitoarea.

Uite, noi mergem să ne plimbăm şi tu ne faci cozonac până ne întoarcem! În două ore am făcut cozonac acolo, în vilă, în cuptor. I-au pus în maşină şi i-au luat cu tot cu tăvi la Bucureşti. Lui îi plăcea cozonacul simplu, numai cu stafide”, descria Suzana Andreiaş în volum.

 Tot mai multe cazuri de hărțuire sexuală în școli!

Sursa foto: Edupedu

Numărul cazurilor de hărţuire sexuală în unităţile de învăţământ s-au înmulțit, avertizează Consiliul Naţional al Elevilor, care solicită un set clar de proceduri care să asigure intervenţia rapidă şi eficientă în cazurile de abuz sesizate la nivelul şcolii.

”Cazurile de hărţuire sexuală, din ce în ce mai prezente în România! De curând, în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora un profesor de 46 de ani, ce activează în cadrul Colegiului Tehnic „Simion Mehedinţi” Codlea, ar fi hărţuit sexual timp de patru ani (între anul 2018 şi anul 2022) mai multe eleve aflate în situaţii vulnerabile (…) conducerea liceului a preferat să ascundă cazul, pentru a proteja reputaţia şcolii, în detrimentul adoptării unor măsuri ce ar fi trebuit să asigure siguranţa elevilor”, a transmis Consiliul Naţional al Elevilor. Este nevoie de sprijin psiho-emoţional a elevilor care ajung, din ce în ce mai des, victime ale fenomenelor de violenţă, abuz şi bullying, mai susține Consiliul Naţional al Elevilor.

Ce rol ar trebui să aibă directorii școlilor

Pentru a preveni astfel de cazuri de hărţuire sexuală, ”este necesar că directorii școlilor să înţeleagă cât de răspândit şi nociv este acest fenomen, şi să facă analize de nevoi ale unităţilor de învăţământ pe care le conduc, care să stea la baza implementării, alături de reprezentanţi ai elevilor, profesorilor, părinţilor, autorităţilor locale, serviciilor de protecţie a copilului şi a poliţiştilor responsabili de siguranţa şcolară a unor politici menite să prevină orice incident abuziv”.

”În acest sens, reprezentanţii elevilor solicită autorităţilor, în contextul elaborării noului pachet legislativ pentru educaţie, deziderat prevăzut în proiectul „România Educată”, să elaboreze un set clar de proceduri menite să asigure intervenţia rapidă şi eficientă în cazurile de abuz sesizate la nivelul şcolii, astfel încât siguranţa elevilor şi a celorlalţi membri ai comunităţii şcolare să nu poată fi pusă în pericol sub nicio formă”, au mai comunicat reprezentanţii organizaţiei. Este nevoie de sprijin psiho-emoţional al elevilor care ajung, din ce în ce mai des, victime ale fenomenelor de violenţă, abuz şi bullying, mai susține Consiliul Naţional al Elevilor.

Schimbările climatice și dezastrele naturale ce ne așteaptă în viitor

Lumina Sfântă va fi adusă în această seară de la Sfântului Mormânt din Ierusalim

Foto: Ziarul Amprenta

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seară, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anastăsoaie. Ea va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de PF Daniel în anul 2009.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei

Centrele eparhiale vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române. Sâmbătă seara, între orele 19,30 – 20,30, va avea loc pe Colina Bucuriei procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer. El se manifestâ diferit în fiecare an iar, în primele minute, nu frige. Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului. Sfântul Mormânt este verificat, pentru a nu exista vreo sursă de foc, încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod de către poliţişti civili, care nu sunt creştini. Aceştia sunt trei, un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Polițiștii civil îi controlează corporal pe cei care vor intra acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

Lumina ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt

După slujbă, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, merge la Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în mormânt şi intră în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit numai de un arab de religie islamică. Apoi, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei. După rugăciune, cei prezenţi în biserică au prilejul să observe o lumină asemănătoare unui fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Lumina ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra. Patriarhul ia în mâini această vată aprinsă, o aşează în două cupe de aur şi se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, iese şi împarte lumina credincioşilor.

Marcel Ciolacu este optimist în privința situației economice a României

Schimbările climatice și dezastrele naturale ce ne așteaptă în viitor

Sursa foto: Pixabay

Potrivit raportului publicat,  ultimii șapte ani au fost cei mai călduroși din istoria măsurătorilor, iar vremea extremă și temperaturile record de anul trecut conturează importanța statelor de a reduce considerabil emisiile de gaze cu efect de seră.

Chiar dacă majoritatea țărilor și-au luat angajamentul, prin Acordul de la Paris din 2015, să limiteze creșterea temperaturilor globale la 1,5 grade C peste nivelurile preindustriale, cele mai multe nu au reușit, anul trecut revenind emisiile globale de CO2 în forță.

Inundanții, secetă și căldură extreme- rezultatele neglijenței umane

Anul trecut, cercetătorii au tras un semnal de alarmă și au avertizat că încălzirea globală va avea ca efect o creștere a volumului oceanelor, dar și producerea de inundații devastatoare.

Reamintim că pentru fiecare grad cu care se încălzeşte atmosfera, se reţine cu 7% mai multă umezeală, sporind şansele precipitaţiilor intense, informează Digi24.

„Este una dinte cele mai vizibile şi pronunţate schimbări pe care le constatăm în contextul încălzirii globale”, a declarat un specialist în domeniul climei din cadrul Vrije Universiteit Brussel.

De asemenea, acesta a precizat că cea mai ieftină și eficientă opțiune pentru a limita pericolele climate este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Un cercetător în cadrul C3S, Freja Vamborg, a anunțat că temperaturile de la suprafața mării înregistrate în regiuni din Mediteraniană și Baltică au fost cele mai ridicate din ultimii 30 de ani.

 „Regiuni din Mare Baltică erau cu 5 grade Celsius peste medie, ceea ce înseamnă foarte mult”, a spus Freja Vamborg.

Reamintim că în 2021, Grecia, Turcia și Italia s-au confruntat cu incendii de vegetație severe din cauza valului de caniculă. Peste 800 de mii de hectare au fost pârjolite, iar în același timp, în Belgia și Germania au avut loc inundații devastatoare, ce au dus la moartea a peste 200 de persoane.

Citește și: Fostul șef al Gărzii de Mediu s-a „reprofilat”. A devenit administrator al societății de colectare deșeuri REBU SA, firmă care operează în sectorul „colegei de partid”, Clotilde Armand

România și sprijinul pe care îl oferă Ucrainei. Ionuț Stroe: „Țara noastră a fost sinceră și deschisă”

Foto: Ziarul Financiar
Foto: Ziarul Financiar

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuț Stroe a declarat, la B1 TV, că Rămânia a sprijinit Ucraina, încă din prima zi de la debutul războiului, umanitar și economic.

Acesta nu a vrut să vorbească despre partea militară și dacă țara noastră trimite arme Ucrainei, precizând că este o zonă mult prea sensibilă.

  „ Eu vreau să subliniez faptul că România şi-a orientat sprijinul mai mult pe partea umanitară şi economică şi aţi văzut că face foarte mult în această privinţă. (…) Dar despre partea militară, eu aş prefera să nu comentez prea multe pentru că e o zonă foarte sensibilă”, a declarat Ionuţ Stroe, potrivit news.ro.

România acţionează în directă corelaţie cu partenerii NATO

Totodată, Stroe a amintit că fiecare gest față de Ucraina este în acord cu partenerii Alianței Nord-Atlantice. Mai mult, acesta a mai spus că există state din Occident ce sunt mult mai puternice din punct de vedere militar decât România și țările din Est, dar nu trimit arme armatei ucrainene.

„Cât priveşte efortul nostru, l-aţi văzut, s-a focusat mai mult către zona umanitară, către sprijinul economic, către o eventuală reconstruire a Ucrainei, către integrarea în UE. Kuleba a subliniat acest lucru chiar azi, pentru că această cale este practic o cale sigură pentru Ucraina, din punct de vedere al dezvoltării, al siguranţei şi al locului pe care ei şi-l doresc a îl avea în Europa civilizată”, a mai declarat Ionuț Stroe.

Reamintim că Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, a evitat să răspundă la întrebarea dacă România va dona Ucrainei avioanele MiG-21. Oficialul a spus că „lucrurile sunt într-o evoluţie permanentă şi nu cred că este bine să vorbim foarte mult public despre aceste lucruri”

De asemenea, omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, a susținut că s-a discutat cu premierul Ciucă despre acest lucru, dar decizia rămâne la latitudinea fiecărei țări, în funcție de interesele sale.

Citește și articolul: Întâlnire de gradul zero între Bogdan Aurescu și omologul său ucrainean Dmytro Kuleba

DNA trimite în judecată cinci angajați ai Primăriei Capitalei. Printre aceștia, figurează și Daniela Mincu, consilier la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. În ultima perioadă, Mincu a „jonglat” cu contestațiile privind atribuirea contractelor de gestionare a deșeurilor

sursă foto: DNA

DNA l-a chemat de acasă pe edilul general al Capitalei, Nicușor Dan, însă au anunțat că vor trimite în judecată pentru fapte de corupție cinci persoane care au lucrat la Primăria Municipiului BucureștI(PMB)

Acestea sunt: Daniela Mincu(la data faptei director general al Direcției Achiziții din cadrul PMB), în prezent, președinta Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor(CNSC), CONSTANTINESCU OCTAVIAN CLEMEN, consilier personal al Primarului General, STOIAN TEODORA, la data faptei membru al Comisiei de evaluare/negociere, ocupând funcția de Șef Serviciu Evidență Achiziții Externe, CÎMPEANU CARMEN, la data faptei membru al Comisiei de evaluare/negociere, ocupând funcția de Șef Serviciu Evidență Achiziții Externe, OLARIU RODICA la data faptei membru al Comisiei de evaluare/negociere, ocupând funcția de Expert-Direcția Contracte.

Potrivit DNA, cei cinci inculpați au trucat o licitație pentru evaluarea unor imobile din domeniul public și au adus un prejudiciu Primăriei Municipiului București în valoare de 724.424 lei. Astfel, cele cinci persoane au încălcat dereptul altor agenți economici de a participa la licitație publică și au favorizat o societate agreată de ei.

Foștii angajați ai Primăriei Capitalei au trucat o licitație publică, acuză DNA

„În perioada martie 2015-august 2015, inculpații Constantinescu Octavian Clement, Stoian Teodora, Cîmpeanu Carmen, Olariu Rodica, Slabu Cristina, în calitate de membri ai comisiei de evaluare desemnați pentru atribuirea unui acord-cadru de servicii de evaluare imobiliară a bunurilor imobile în domeniul public/privat sau aflate în administrarea municipiului București și inculpata Mincu Daniela, director general al Direcției Generale Achiziții, ar fi încălcat dispozițiile legale (OUG nr. 34/2006 și O.G. nr. 119/1999), cu ocazia desfășurării celor două proceduri de atribuire a Acordului-cadru, respectiv licitație deschisă și negociere. Aceștia nu ar fi transmis spre publicare un anunț de participare, nu ar fi asigurat un tratament egal și transparent între operatorii economici, stabilind firma câștigătoare deși aceasta nu îndeplinea cele 3 cerințe minime de calificare pentru atribuirea Acordului Cadru”, au transmis procurorii anticorupție.

Daniela Mincu a „plecat” de la Primăria București la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

Fiind pasionată de licitații publice, așa cum reiese din parcursul său profesional, Daniela Mincu și-a mutat „experiența” de la Primăria București la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor(CNSC), instituția care verifică transparența, legalitatea atribuirii contractelor publice.

Mincu este cea care a decis, alături de alți doi angajați CNSC, suspendarea procedurii de atribuire a contractului de gestionare a deșeurilor din Sectorul 4 București. Contestațiile au fost formulate de SC Romprest Service SA și SC Polaris M Holding SRL. În decizia de suspendare, emisă la data de 22 martie ac, se menționează că „suspendarea licitației publice este necesară pentru a nu se prejudicia interesele contestatoarelor(n.r. cele două firme menționate mai sus) dar și cele ale Primăriei Sector 4 București”, unitatea administrativă care a inițiat licitația publică.

Reamintim, Capitala se confruntă cu mari probleme în gestionarea deșeurilor, iar edilii au recunoscut în mod public că nu știu unde vor mai depozita gunoiul. Detalii puteți (re)citi aici.

Angajații PMB București, trimiși în judecată de DNA, beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea definitivă a unei hotărâri judecătorești.

Întâlnire de gradul zero între Bogdan Aurescu și omologul său ucrainean Dmytro Kuleba

Sursa foto: Facebook/ MAE

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a precizat, vineri, că țara noastră este un stat „extrem de responsabil și asumat” față de obligațiile internaționale privind sprijinirea Ucrainei în această perioadă dificilă.

De asemenea, acesta a mai spus că atât Uniunea Europeană, cât și Alianța Nord-Atlantică sprijină aceste demersuri. Întrebat dacă România va dona Ucrainei avioanele MiG-21, oficialul român a spus că „lucrurile sunt într-o evoluție permanentă” și nu ar fi bine să se vorbească public despre aceste lucruri.

Totodată, ministrul de Externe din Ucraina a precizat că a avut mai multe discuții atât cu Ciucă, cât și cu Aurescu, despre avioanele MiG-21.

România sprijină Ucraina în războiul cu Rusia

Avem o abordare foarte corectă a tuturor ţărilor care sunt pregătite şi doritoare să facă ceva. (…) Totuşi, lăsăm la latitudinea ţării voastre să decidă ce vrea să facă. Este interesul naţional pe care trebuie să îl luaţi în considerare. Unele ţări nu vor să livreze anumite arme pentru că nu vor să aibă relaţii proaste cu Rusia. Cea ce nu apreciem este ipocrizia. Din fericire, nu este cazul României. Ţara voastră a fost sinceră şi deschisă de la început”, a spus Kuleba.

De asemenea, ministrul de externe ucrainean a lăudat țara noastră pentru modul în care a intervenit în sprijinirea Ucrainei, după ce Putin a decis să atace țara. Oficialul a spus că „războiul e momentul adevărului” unde toată lumea își arată adevărata față.

„(…) Iar România a arătat faţa unui prieten sincer care ia acţiuni şi oferă sprijin specific Ucrainei. Nu vom uita asta niciodată şi, după ce vom sărbători victoria comună, sunt sigur că ambele ţări vor sta la masa şi vor evalua situaţia într-un fel în care vom găsi toate soluţiile comune la toate problemele noastre”, a completat Dmytro Kuleba.

Bogdan Aurescu a mai spus că țara noastră va continua să fie alături de poporul ucrainean, precizând că cei care au murit de la debutul războiului „sunt frații și surorile noastre”, părinții și copiii noștri.

„Aceste crime nu trebuie să rămână nepedepsite şi România susţine o anchetă internaţională asupra acţiunilor Rusiei. De asemenea, am reacţionat prompt, încă de la începutul invaziei ruse de a oferi ajutor refugiaţilor ucraineni. Acum avem peste 100.000 de refugiaţi în România. Am susţinut copiii aflaţi în situaţii speciale, am deschis piaţa muncii, am oferit transport gratuit, posibilitatea studenţilor şi elevilor să studieze aici. Toţi cetăţenii ucraineni din România vor fi trataţi cum trebuie”, a mai declarat ministrul de Externe Bogdan Aurescu.

Citește și: Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu: România nu poate achita în ruble gazele naturale livrate din Rusia

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-8.2 ° C
-7.8 °
-11 °
86 %
2.1kmh
75 %
mie
2 °
J
1 °
vin
3 °
S
4 °
D
4 °

Ultimul articol

Judecătoare din Craiova, acuzată de CSM că a încălcat Codul deontologic, prin postări și...

Când vor membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să „curețe” sistemul de justiție, nu-i oprește nimic. Nici chiar detalierea, cu subiect și predicat, vizavi de...

Bărbat din Botoșani, închisoare cu suspendare pentru mai multe infracțiuni comise pe rețelele de...

Anchetă finalizată în cazul unui bărbat din județul Botoșani, în privința căruia, în urmă cu câteva luni, a demarat o anchetă pentru o serie...
Foto: Economica.net

Service-uri auto și societăți de asigurare, amendate de Consiliul Concurenței

Mai multe service-uri auto și societăți de asigurare au fost prinse încălcând legea concurenței, astfel că au fost amendate cu peste 14 milioane de...