Sursă foto: Wikipedia
Sursă foto: Wikipedia

Nicolae Ceauşescu era un ateu convins negând, cu fiecare ocazie, existența religiei.

În timpul comunismului din România, Paştele era o sărbătoare despre care se vobea în șoaptă, o sărbătoare religioasă aproape inexistentă.

Mulți românii erau nevoiți să lucreze, iar evenimentele culturale erau programate în perioada slujbei de Înviere.

În plus, cozile la alimente erau constante, doar cei din mediul rural având posibilitatea să achiziționeze tradiționala carne de miel.

Cuplul Ceaușescu interzicea sărbătoarea religioasă, dar delicatesele tradiționale nu lipseau de la masa prezidențială

Elena și Nicolae Ciaușescu vopseau ouă, ciocneau ouă, iar tradiţionalul cozonac nu le lipsea de pe masă.

Obiceiurile de acasă erau sfinte şi pentru ei, care au fost nişte ţărani. S-au născut ţărani, au trăit ca nişte ţărani şi au murit ţărani. Ceauşeştii ţineau sărbătorile – de Paşti, de Crăciun – în sufrageria mică, de lângă bucătărie. Aveau pe masă ouă, cozonaci şi foarte multe fructe. Alături de ouă decorative aşezau multe fructe decorative”, mărturisea Camil Roguski, potrivit Adevărul, citat de Gândul.

Suzana Andreiaş, fost administrator al reşedinţelor prezidenţiale din Bucureşti şi Snagov, a venit cu noi mărturii, precizând că soții Ceaușescu erau mari amatori de cozonac și sărbătoreau atât Paștele, cât și Crăciunul

În volumul de convorbiri cu Maria Dobrescu, volum intitulat ”La curtea lui Ceauşescu”, scriitoarea a relatat cum, o singură dată nu a făcut cozonac pentru Ceaușescu.

 ”Pentru mine făcusem, dar pentru ei nu. Şi în ziua aceea, de Paşti, au venit la Snagov. Ouă roşii făcusem şi pentru ei, şi pentru mine. În casă era cozonac de la Sector (Gospodăria de Partid, n.n.), frumos aranjat pe tavă”, se arată în volum.

Scriitoarea a povestit cum a fost nevoită să pregătească cozonac ”de casă” pentru familia Ceaușescu, președintele României preferând produsul proaspăt, gătit în vila de la Snagov

De unde este cozonacul ăsta?», mă întreabă tovarăşul. De la Sector, îi spun. «Tu n-ai făcut?». N-am făcut! Mi-a fost ruşine să-i spun că pentru mine am făcut şi pentru ei nu”, a povestit scriitoarea.

Uite, noi mergem să ne plimbăm şi tu ne faci cozonac până ne întoarcem! În două ore am făcut cozonac acolo, în vilă, în cuptor. I-au pus în maşină şi i-au luat cu tot cu tăvi la Bucureşti. Lui îi plăcea cozonacul simplu, numai cu stafide”, descria Suzana Andreiaş în volum.

Articolul precedent Tot mai multe cazuri de hărțuire sexuală în școli!
Articolul următorAcord istoric la nivelul UE. Google, Facebook sau Amazon vor fi obligate să elimine mai bine conținutul online ilegal sau periculos
Jurnalist full-time / Pesimist part-time