23.4 C
București
miercuri, 8 iulie 2026
Acasă Blog Pagina 438

Voucherele electronice au început să fie emise. Ministrul Muncii: „Banii vor putea fi folosiţi oricând”

Marius Budăi (Facebook)

Ministrul Muncii Marius Budăi a anunțat pe o rețea de socializare că voucherele electronice prevăzute în Programul „Sprijin pentru România” vor ajunge în cel mai scurt timp la beneficiari.

Potrivit calendarului, voucherele vor fi oferite o dată la două luni, în patru tranșe ( iunie-iulie, august-septembrie, octombrie-noiembrie și decembrie 2022- ianuarie 2023.

„Au început să fie emise voucherele electronice prevăzute în Programul Sprijin pentru România! Îi asigurăm pe toţi beneficiarii că vor ajunge la ei cât mai curând posibil, iar banii vor putea fi folosiţi oricând!”, a scris ministrul Budăi.

Milioane de români se vor bucura de vouchere pentru achiziția de alimente

2,5 milioane de români se vor putea bucura de voucherele în valoare de 250 de lei, acestea fiind destinate persoanelor aflate în risc de sărăcie sau deprivare materială. Mai mult, acestea fac parte din cea mai importantă inițiativă de acest gen derulată până acum.

Valoarea totală a voucherelor, potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), este de 3,1 miliarde de lei.

Totodată,sursa de finanțare este din bugetul de stat, dar și din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, precum şi din viitoarea perioadă de programare 2021-2027, prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială (POIDS).

Persoanele care vor primi voucherele în valoare de 250 de lei sunt:

  1. pensionarii din sistemul public de pensii;
  2. pensionarii ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  3. persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  4. familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  5. familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  6. familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Citește și articolul:Ministrul Marius Budăi va propune eliminarea procentului din PNRR pentru pensii 

Lucian Bode: „Este nevoie de întărirea arhitecturii UE de securitate şi apărare”

Sursa foto: Facebook

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Lucian Bode a precizat că la întâlnirea reprezentanților Partidului Popular European (PPE) de astăzi, 1 iunie, s-a vorbit despre aderarea României la spațiul Schengen.  

Oficialul român a reprezentat PNL la acest eveniment ce s-a desfășurat într-un context regional şi internaţional extrem de delicat, cu multiple crize suprapuse.

  „Partidul Naţional Liberal este unul dintre cele mai importante partide din familia popularilor europeni, fiind al patrulea partid ca pondere de vot după Uniunea Creştin Democrată din Germania, Platforma Civică din Polonia şi Partidul Popular din Spania”, a scris Bode.

Manfred Weber a fost ales președintele PPE

De asemenea, Lucian Bode a precizat că Siegfried Mureșan a fost numit vicepreședintele formațiunii politice.

„Familia popularilor europeni trebuie să îşi recapete iniţiativa politică la nivel european cât mai curând. Da, este vremea acţiunii, iar partidele din familia popularilor europeni au transmis în aceste zile un mesaj foarte puternic în acest sens”, a precizat ministrul de Interne.

Bode a declarat că România are un rol fundamental în ceea ce privește întărirea arhitecturii UE de securitate şi apărare, în contextul în care războiul din Flancul Estic al NATO este în desfășurare. Mai mult, ministrul de Interne a salutat faptul că textul rezoluţiei adoptate în urma acestui congres invocă necesitatea aderării rapide a României la Spaţiul Schengen.

„(…) În viziunea mea, aderarea României la Spaţiul Schengen este un element fără de care obiectivul întăririi arhitecturii de securitate a UE nu ar putea fi pe deplin atins. De altfel, încă din 2011 România îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru a adera la spaţiul Schengen şi continuă să aplice în mod exemplar acquis-ul Schengen, însă fără beneficiile aferente”, a mai spus Lucian Bode.

Nicolae Ciucă a condus delegația PNL prezentă la Congresul PPE de la Rotterdam. În rezoluția adoptată a fost introdus un paragraf ce prevede că „România, Croaţia şi Bulgaria îndeplinesc toate condiţiile necesare pentru a adera la spaţiul Schengen şi aşteaptă în continuare adoptarea deciziei de aderare în cadrul Consiliului. Locul Bulgariei, Croaţiei şi României este în spaţiul Schengen, mai ales acum, când ne confruntăm cu multe provocări umanitare şi de securitate la graniţele UE.”

Citește și articolul:PPE a decis: România este pregătită pentru spațiul Schengen

Se interzic țigările electronice. Care este planul autorităților

Sursa foto: Pixabay

Vânzarea țigărilor electronice a fost interzisă în Mexic, după ce președintele Manuel López Obrador a semnat un decret prezidențial, în cadrul politicii antivaping, informează Digi24.

Autoritățile din domeniul protecției consumatorului au încercat, prin mai multe legi, descurajarea vânzării țigărilor electronice, statul mexican interzicând încă de anul trecut importarea acestor dispozitive.

Chiar dacă decretul a fost semnat și este ilegală vânzarea de țigări electronice, mexicanii reușesc să le achiziționeze pe piața neagră sau de pe internet.

Țigările electronice, la fel de periculoase ca țigările clasice

Un asistent al Secretariatului pentru Sănătătate a criticat în termeni duri ideea producătorilor unor astfel de dispozitive cum că sunt mai sigure decât țigările clasice. Acesta a precizat că retorica promovată este „o mare minciună.”

Potrivit datelor guvermantale, cel puțin cinci milioane de mexicani au încercat o țigară electronică cel puțin o dată. Pe lângă Mexic și Brazilia, India, Uruguay și Thailanda au interzis țigările electronice.

Potrivit medicului sibian Ioan Draghila, țigările electronice au fost produse pentru a face pe fumători să renunțe la țigările clasice, dar din păcate nu și-a atins acest scop.

Dispozitivele respective s-au dovedit a fi o nouă formă de a inhala substanțe toxice în organism, chiar dacă mai puține decât dintr-o țigară clasică. Medicul a vorbit, de asemenea, și despre IQOS, dispozitivul unde tutunul se încălzește.

„Sunt cazuri în care, din cauza componentelor care există în țigara electronică, se ajunge la afectarea plămânului – fie la afecțiuni acute, care se traduc printr-o pneumonie legată de vaping, diferită de cea infecțioasă, fie bronșite obliterante, apariția unor cazuri de pneumotorax la tineri astfel încât, deși efectele sunt mai reduse față de fumatul clasic, ele trebuie luate în considerare și tinerii atenționați că nu este bine să înceapă această modalitate de fumat. De asemenea adulții care vor să renunțe la fumatul clasic și care vor să facă acest schimb, trebuie să știe că nu scapă definitiv de riscurile pe care le antrenează fumatul”, a spus medicul, potrivit G4media.ro.

Citește și articolul: Milioane de decese anual, sute de mii de hectare de teren defrișate și miliarde de dolari cheltuiți pentru fum-  Efectele tutunului și fumatului sunt devastatoare pentru mediul înconjurător

Dragoș Tudorache: Adio USR, dar rămâne… europarlamentar, „să treacă țara prin crizele următorilor ani”

Sursa: Facebook

Dacă tot și-a luat bocceluța și a plecat din USR la un pic peste un an de când intrase în partid ca urmare a fuziunii decise de PLUS, europarlamentarul Dragoș Tudorache s-a simțit dator astăzi să și explice motivul.

Probabil foștii membri ai PLUS au așteptat mai întâi ca Dacian Cioloș să dea primele explicații legate de demisia din USR, precum și vestea înființării unui nou partid, chiar dacă totul a fost ținut aproape la secret până în ultima clipă.

În ceea ce îl privește pe Tudorache, care a prins un mandat de deputat în Parlamentul European din partea PLUS în 2019, acesta a expus un pic cam prea pe larg factorii care aparent l-au făcut să se decidă de unul singur să părăsească USR.

Europarlamentarul consideră cumva că pierdea timp și energie dacă ar fi decis să rămână în USR, un partid care bate pasul pe loc de… 8 luni, după cum a aproximat. Și, chiar dacă Tudorache îi este deja alături lui Cioloș în noul proiect politic, a arătat că nu are vreo intenție să se „lupte” cu foștii săi colegi, ci afirmă că ar putea să îi ajute chiar.

Nu are Tudorache critici doar pentru USR, ci pentru societate, în general. Societatea politică. Una peste alta, important este că Dragoș Tudorache se simte pregătit ca în Reper, fără a explica exact cum, „să treacă țara prin crizele următorilor ani”.

Trăim momente istorice, tulburi, cu provocări și priorități fără precedent în ultimii 80 de ani și niciun partid politic actual nu pare capabil să cuprindă această realitate. Am avut o criză COVID, urmată de un război, iar suprapunerea acestor două cataclisme socio-politice schimbă radical fața lumii. Vom avea o deteriorare a nivelului de trai în România și în lume, vom avea o tranziție energetică dură, avem deja o criză climatică în plină desfășurare și un foarte posibil nou război rece, care ne va situa la granița dintre o lume autocratică, construită în jurul Rusiei (și foarte probabil al Chinei), și o coaliție a democrațiilor lumii.

Nici un partid din România, inclusiv USR, nu înțelege ce se întâmplă la nivel european sau internațional. Nici un partid din România, inclusiv USR, nu conectează corect societatea și economia românească la fluxul de schimbări permanente și rapide cu care se confruntă întreaga Europă. Discursul politic românesc este limitativ și deseori falsifică realitatea, pentru a servi unui scop electoral de moment. Discutăm de mulți ani problema justiției, care ar fi trebuit rezolvată de la integrarea europeană, de la cazul Năstase, Voiculescu sau Dragnea.

Funcționăm anacronic și defazat de parametrii care cresc prețurile la nivel național și nu înțelegem transformările sociale pe care le traversează restul continentului. Temele importante sunt tratate superficial și traduse la nivelul unui școlar de clasa a doua. Nici un partid din România, inclusiv USR, nu vorbește despre aceste lucruri, nu inițiază cu societatea o dezbatere despre viitorul spre care ne îndreptăm. Eu, unul, nu am auzit, iar aceste realități cer răspunsuri și soluții politice.

E nevoie de oameni, de idei și de proiecte care să aducă o altă abordare în pregătirea țării pentru anii care vin.
Și ajung la USR. Suntem în opoziție de mai bine de opt luni. Faptul că nu am fost în stare să generăm o soluție de guvern din umbră, prin care să facem o opoziție articulată la coaliția PNL-PSD (de altfel, și ea incapabilă să răspundă la nevoile imediate și de termen lung ale societății) este un simptom foarte grav al blocării la vârf a partidului. Mai mult decât atât, ideea de a aborda formarea unei astfel de echipe învârtindu-ne în aceeași sferă a oamenilor loiali „grupului” este și ea simptomatică pentru logica greșită pe care funcționează acum partidul.

Partidul este dominat de logica unui combat intern obsesiv, toxic, care consumă aproape întreaga energie a membrilor și împiedică partidul să articuleze soluții și politici serioase. De dragul lor, al membrilor, aș fi putut să mai stau. Opțiunile erau să dau mâna cu cei despre care cred că fac rău partidului, să plutesc într-o zonă de neimplicare și să pretind că va fi bine sau să lupt. Evident că primele două opțiuni îmi sunt străine, la nivel structural și principial. Iar lupta internă ar fi dus la mai multă toxicitate și ar fi distrus complet proiectul politic (apropo de cei care ne acuză pe noi acum că vrem să rupem sau să distrugem USR). Rămân în USR mii de oameni minunați care merită nu doar respectul, dar și sprijinul nostru atunci când e nevoie de el.

Nu vrem să facem din USR un adversar politic, chiar dacă unii dintre cei ale căror acțiuni ne-au adus la această decizie vor decide să ne atace. Ce îmi doresc eu este să ne concentrăm energia pentru a reconstrui o bază serioasă de resurse pentru țară. Oameni, idei, proiecte – ancorate în marile jocuri globale și europene pe care le vedem și le înțelegem foarte bine acum cu perspectiva din Parlamentul European și pe care vrem să construim un proiect politic care să treacă țara prin crizele următorilor ani”, se arată în postarea scrisă de Tudorache pe Facebook.

În încheiere, rămâne comentariul unui internaut: „Păi hai, dă-ți demisia din PE dacă ai (…). Dar n-ai bineînțeles”.

PPE a decis: România este pregătită pentru spațiul Schengen

Într-o rezoluție votată, miercuri, la Congresul Partidului Popular European, România, Croația și Bulgaria îndeplinesc toate condițiile necesare pentru a putea face parte din spațiul Schengen.

De asemenea, după această rezoluție este așteptată decizia de aderare, ce urmează să fie adoptată în cadrul Consiliului.

”Locul Bulgariei, al Croației și al României este în Spațiul Schengen, mai ales acum, când ne confruntăm cu numeroase provocări umanitare și de securitate la frontierele UE”, se arată în textul rezoluției, informează G4media.ro.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu: „România a dovedit că este un partener de încredere şi consecvent”

Cu toate acestea, pentru ca România să adere la Schengen este nevoie de unanimitate în Consiliul Justiției și la Afacerile Interne. Rezoluția semnată astăzi este doar un act de voință politică al celui mai mare grup politic din Parlamentul European.

Reamintim că la jumătatea lunii mai, ministrul de Externe Bogdan Aurescu a precizat că țara noastră ar trebui să facă deja parte din Spațiul Schengen datorită modului în care s-a mobilizat și a primit refugiați din Ucraina.

„România a dovedit că este un partener de încredere şi consecvent, atât la nivelul UE, cât şi în relaţia cu vecinătatea estică. Contribuţia noastră substanţială la gestionarea situaţiei de criză generate de războiul ilegal al Rusiei contra Ucrainei a evidenţiat şi mai mult potenţialul acţiunii noastre şi rolul nostru în plan regional”, a declarat Bogdan Aurescu în acea perioadă.

Totodată, și ministrul de Interne Lucian Bode a spus, în urmă cu câteva zile, că România trebuie să fie primită în spațiul Schengen.

Citește și articolul: Premierul polonez Mateusz Morawiecki: „Suntem alături de România în ambiţia ei de a intra în zona Schengen”

Agent Green, despre pădurile din România: ”Munți întregi sunt goi, goi”

Foto: Facebook/Codrii Iașilor
Foto: Facebook/Codrii Iașilor

România are cele mai bogate păduri din Europa, în ceea ce privește biodiversitatea.

Cu toate acestea, în fiecare zi, pădurile sunt diminuate, prin tăierile ilegale.

Un articol publicat de EuroNews a reluat problema defrișărilor din țara noastră, precizând că pădurile virgine se află, din ce în ce mai mult, în pericol.

Gabriel Păun, președintele ONG-ului Agent Green: ”Multe locuri din România care au fost șterse de pe fața Pământului”

Munți întregi sunt goi, goi. Sunt locuri unde eroziunea a început și natura nu se poate vindeca singură. La Făgăraș, în Maramureș, în Parcul Național Domogled. Este un dezastru”, a declarat președintele organizației.

Jurnaliștii de la EuroNews au punctat că România găzduiește peste 500.000 de hectare de păduri virgine și bătrâne – mai mult decât orice altă țară din Uniunea Europeană. Teoretic, 63% dintre acestea sunt protejate ca situri Natura 2000, dar realitatea de pe teren este cu totul alta. Legile de mediu din România nu sunt aliniate cu cerințele UE, impuse de acest proiect.

Exploatarea arborilor este posibilă, chiar și în interiorul siturilor Natura 2000. Însă, în Pădurea Cernica, la doar câțiva kilometri distanță de capitală, rangerii plătiți de stat au tăiat mai întâi copacii și au făcut studiile de evaluare mai târziu, se precizează în articol.

Ministrul Mediului recunoaște problema tăierilor ilegale

 ”Din păcate, tăierile ilegale din anii trecuți au avut loc pe suprafețe mari”, a recunoscut și Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Potrivit Agent Green, când vine vorba de biodiversitate, valoarea unui singur copac este neprețuită. Dar, din punct de vedere economic, acesta valorează cel puțin 10.000 de euro.

VIDEO: Un profesor i-a cerut unei eleve să dea o “lucrare specială în pat”

Captură video Youtube
Captură video Youtube

Un profesor de istorie din Craiova i-a cerut favoruri sexuale unei eleve în schimbul unor note mai mari.

Bărbatul a fost foarte explicit cu fata de clasa a XII-a.

Un profesor din Craiova a fost plasat sub control judiciar, după ce a hărțuit sexual o elevă

Cadrul didactic a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Convorbirea dintre profesorul de istorie de Colegiul Național “Ștefan Velovan” și fata de 19 ani a circulat pe grupurile de WhatsApp ale elevilor, dar și pe internet. Pe înregistrare se aude cum profesorul îi explică foarte clar elevei ce vrea de la ea, arată publicația Gândul.ro.

”Te aștept să dai o lucrare specială în pat”

Dimineață, la 08:00, în Craiovița Nouă, te aștept. Să dai o lucrare specială, o lucrare specială în pat. Ce poate face o femeie cu un bărbat în pat?”, spune cadrul didactic pe înregistrare.

Domnul, dar dumneavostră nu înțelegeți că asta este hărțuire sexuală?”, s-a apărat eleva.

Bărbatul are vârsta de 66 de ani. În prezent, este cercetat pentru folosirea abuzivă a funcției în scop sexual

Pentru îmbunătățirea situației școlare, cadrul didactic, în vârstă de 66 de ani, a recurs la a cere favoruri sexuale fetei de clasa a XII-a.

Prin urmare, eleva a sunat la 112. Aceasta a povestit oamenilor legii toată întâmplarea.

La data de 23 mai a.c., polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, de o tânără de 19 ani, elevă, din Craiova cu privire la faptul că un bărbat de 66 de ani, profesor, ar fi contactat-o telefonic şi i-ar fi pretins favoruri de natură sexuală în schimbul îmbunătățirii situației școlare la materia pe care o predă. La data de 26 mai a.c., poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa bărbatului în cauză, din Craiova, în urma căreia a fost ridicat telefonul mobil care ar fi fost folosit la comiterea infracţiunii”, a transmis Mihaela Sadoveanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj.

A început Bookfest 2022. Ministrul Culturii, mesaj emoționant pentru tineri

Sursa foto: Facebook/Lucian Romașcanu

Aflat la deschiderea Bookfest, ministrul Culturii Lucian Romașcanu a declarat, miercuri, că lectura trebuie susținută și în 2022, deoarece nimic „nu înlocuiește bucuria cititului unei pagini scrise.”

„Mă bucur foarte mult să văd foarte mulţi copii aici şi le-aş asemăna târgul de carte cu un târg de corpuri de iluminat. Fiecare carte pe care o vedeţi este menită să aducă lumină în sufletele şi minţile voastre, dragi copii şi e bine, din când în când, poate mai des decât obişnuiţi, să o faceţi, să lăsaţi ecranele şi să deschideţi o carte”, a declarat Romașcanu.

La Bookfest a participat și ambasadorul Japoniei la București, Hiroshi Ueda, care a mulțumit organizatorilor pentru alegerea țării sale ca invitat de onoare la acest eveniment important.

„Sunt surprins cât de cunoscută a devenit Japonia în rândul românilor”

„Japonia a fost ales invitat de onoare la Bookfest 2022. Sper că acest lucru va duce la o cunoaştere şi mai profundă a Japoniei. Relaţiile dintre Japonia şi România sunt extraordinar de bune. Anul trecut am aniversat 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre ţările noastre, iar relaţiile bilaterale se dezvoltă nu numai în domeniul politic, ci şi în multe alte domenii, cum ar fi cel economic, cultural sau sportiv şi aşa mai departe”, a precizat ambasadorul Japoniei, potrivit Agerpres.

Acesta i-a îndemnat pe români să participe la discuțiile cu autorii japonezi despre dansurile tradiționale din Japonia, manga, ikebana și altele.

„Toate aceste acţiuni se vor îmbina armonios asemeni vocii unui cor pentru a exprima Japonia. Acest an este unul foarte important pentru că este începutul următorilor 100 de ani de relaţii diplomatice dintre Japonia şi România. Sper ca Bookfest, organizat în acest an memorabil, să fie un punct de reper pentru aprofundarea şi mai mult a relaţiilor japonezo-române”, a mai spus diplomatul nipon.

De Ziua Copilului s-a deschis cea de-a XV-a ediție a evenimentului Salonul Internațional de Carte Bookfest, acesta fiind organizat în tandem cu Japonia.

Programul de vizitare va fi: 10,00 – 20,00 pentru zilele de miercuri, joi şi duminică (1, 2 şi 5 iunie), respectiv 10,00 – 21,00, pentru zilele de vineri şi sâmbătă (3 şi 4 iunie).

Citește și articolul: Lucian Romașcanu, despre USR: „Un partid fără trecut și fără viitor”

Ciolacu, despre majorarea pensiilor: ”Nu este o pomană. Este o lege pe care o respectăm”

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Marcel Ciolacu a abordat subiectul majorării pensiilor.

Astfel, preşedintele PSD a venit cu asigurări, precizând că, de la 1 ianuarie, anul viitor, pensiile vor fi majorate ”conform legii”.

În același context, Marcel Ciolacu a ținut adauge că majorarea pensiilor reprezintă o respectare a legii, nu un proiect personal.

Liderul social-democrat a explicat ce înseamnă, din punct de vedere legal, această majorare: ”Respectăm legea”

Nu Ciolacu creşte pensiile, nu este o pomană pentru acei oameni, este o lege pe care o respectăm, exact cum am respectat şi Legea 153 (Legea salarizării unitare 153/2017, actul normativ în baza căruia a fost introdusă o majorare a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor, indemnizaţiilor de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice)”, a afirmat Marcel Ciolacu miercuri, potrivit Știri pe Surse.

Pentru moment, nu au existat discuții în coaliție referitoare la creșeterea pensiilor pentru anul în curs

De asemenea, președintele social democraților a fost întrebat dacă există posibilitatea ca o majorare a pensiilor să se facă şi în cursul acestui an.

La această întrebare, Marcel Ciolacu a răspuns că, pentru moment, nu au existat discuții în coaliție referitoare la acest subiect.

Nu am avut această discuţie în coaliţie”, a declarat liderul social-democrat, astăzi, 1 iunie.

În data de 24 mai, Nicolae Ciucă făcea anunțul conform căruia vor fi asigurate fondurile necesare creșterii salariilor și a pensiilor. Potrivit anunțului, noile creșteri de salarii și pensii ar urma să fie finanțate din economiile făcute de fiecare minister prin reducerea cu 10% a cheltuielilor cu bunurile și serviciile.

Mesajul Poliției Române, de Ziua Copilului: ”Îți place uniforma? Ești un super erou!”

Foto: Facebook/Poliția Română
Foto: Facebook/Poliția Română

Cu ocazia Zilei Copilului, zi sărbătorită de mai multe țări din lume, Poliția Română a abordat subiectul meseriilor pe care le pot alege cei mici, în momentul în care vor deveni adulți.

Conform textului publicat pe pagina de Facebook, este important ca adulții să se implice și să-i susțină, în permanență, pe copii.

Poliția Română: ”Este vârsta la care, dacă vrei să ajungi la lună, cu siguranță o să poți”

Tot ce îți dorești este posibil!

Este vârsta la care, dacă vrei să ajungi la lună, cu siguranță o să poți. Dacă vrei să porți halat alb și să ajuți lumea, și asta se poate. Dar dacă îți place uniforma și dorești să fii un sprijin pentru cei din jurul tău, fără discuție se poate. Chiar și super erou!

Sănătoși și voioși să vă avem! De restul ne ocupăm noi, adulții! Nu renunțați să visați, dragii noștri! La mulți ani!”, este mesajul Polției Române postat pe pagina de Facebook.

Ziua Copilului a fost menționată prima dată la Geneva, la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor, în august 1925

Ziua Copilului a început în a doua duminică a lunii iunie, în 1857, datorită reverendului Dr. Charles Leonard.

Leonard a fost pastor al Bisericii Universaliste a Răscumpărătorului din Chelsea, Massachusetts.

La acea dată, pastorul a organizat un serviciu special dedicat și pentru copii.

Inițial, această zi a fost numită Ziua Trandafirului

Mai târziu, ziua a fost numită Duminica de flori și, apoi, Ziua Copilului. Ziua Copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925. Atunci, 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copiilor.

După această conferință, multe guverne au introdus Ziua Copilului. În Turcia, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920.

Un polițist a fost lovit în timp ce aplana o dispută

Sursa foto: Facebook/Poliția Română
Sursa foto: Facebook/Poliția Română

Un polițist în civil a fost lovit în Bucureşti, în momentul în care a încercat să intervină într-un conflict în trafic.

În urma scandalului, trei persoane au fost reținute.

Incidentul a avut loc ieri, 31 mai

În data de 31.05.2022, in jurul orei 22.30, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 18 Poliţie a fost sesizată prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul ca a fost victima unei agresiuni, in urma unui conflict in trafic. La faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, poliţişti, care au depistat şi identificat bărbatul reclamat, care era însoţit de mai multe persoane. Având în vedere că aceştia manifestau un comportament agresiv, a fost solicitat sprijin echipajelor din zonă”, relatează Poliţia Capitalei, citată de news.ro, potrivit G4 Media.

Polițistul lovit a fost transportat la spital

Până la venirea echipajelor, au intervenit doi polițiști care acționau în zonă. Cei doi agenți fac parte din cadrul Secţiei 24.

Deși conflictul a fost aplanat, în sprijinul agresorului a sosit un autoturism în care se aflau 3 persoane. Una dintre acestea l-a lovit pe unul dintre poliţiştii în civil, mai arată sursa citată. Prin urmare, poliţistul agresat a fost transportat la spital.

Persoanele implicate au fost duse la sediul Secţiei 24 Poliţie

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, cu trei bărbaţi în stare de reţinere”, precizează Poliţia Capitalei.

Ciolacu, de neclintit: „România va ajunge la impozitare progresivă”

Captură video Facebook/PSD
Captură video Facebook/PSD

Marcel Ciolacu este convins că țara noastră va ajunge la impozitare progresivă, intrând în rând cu celelalte state din lume. Președintele PSD a mai spus că România și Estonia sunt țările care au rămas încă la taxa unică.

Totodată, Ciolacu a dat asigurări că anul acesta nu se modifică nicio taxă, precizând că urmează o reorganizare și readaptare a ANAF-ului și a serviciului vamal.

„(…) Știţi foarte bine că ave cea mai mare evaziune din Uniunea Europeană –  cred că ăsta e primul pas de făcut. Şi să ne facem totuşi, ceva predictibil şi să discutăm cu cei interesaţi şi cu publicul şi să găsim soluţiile cele mai bune. Din punctul meu de vedere, România va ajunge la impozitare progresivă, cum este peste tot în lume. Anul acesta categoric nu”, a spus Ciolacu.

 Ciolacu: „Eu cred că vor fi anumite modificări fiscale până la 1 iulie”

Președintele Camerei Deputaților a declarat că după 1 iulie vor fi impozitate proprietățile în funcție de valoare, afirmând că urmează să fie discutate și alte măsuri.

„Nu sunt ministru de Finanţe şi nu sunt specialist în finanţe. Aceste valori se compară cu restul statelor în funcţie de venituri şi atunci vii cu o valoare. Ducem discuţia mult prea simplist. E o nouă abordare impozitarea progresivă, o abordare care a dus la dezvoltarea tuturor societăţilor civilizate”, a mai spus Ciolacu.

Totodată, acesta a susținut că se va discuta și despre taxa de solidaritate, iar din partea Ministerului Finanțelor așteaptă un răspuns cu privire la unele deduceri fiscale pentru diverse servicii, cum ar fi after-school.

”În loc să plăteşti impozite la stat încurajezi dezvoltarea copiilor şi dezvoltarea personală, dar ş introduci aceşti bani n economie ă mod direct, nu prin taxe, prin bugetul de stat. Este normal ca cei cu venituri mici şi medii să nu creşti (impozitele – n.r.) ci dimpotrivă dă deduci din acele venituri, impozitul pe venit cei 10%”, a explicat Ciolacu.

De asemenea, șeful PSD a mai spus că Parlamentul va lua în discuție legile siguranței naționale după ce întregul pachet va ajunge în legislativ.

Citește și articolul: Cîțu încă discută politică: „Să vedem dacă preşedintele României îl va numi pe Marcel Ciolacu premier”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
nori împrăștiați
23.4 ° C
23.9 °
22.2 °
65 %
0.9kmh
47 %
mie
31 °
J
28 °
vin
28 °
S
32 °
D
29 °

Ultimul articol

Sindicaliștii din Sănătate avertizează că pe 28 iulie va fi declanșată grevă generală în...

Sistemul de sănătate ar putea fi blocat cu totul, dacă sindicaliștii din acest sector își vor pune în aplicare avertismentele. Astăzi, Consiliul Național al Federației...

Republica Moldova are premier interimar; cine e Eugeniu Osmochescu

Eugeniu Osmochescu este noul premier al Republicii Moldova, după demisia prim-ministrului învestit, Alexandru Munteanu. Noul premier interimar a fost membru al cabinetului condus până săptămâna...

Arhitecta șefă a municipiului Baia Mare, judecată pentru abuz în serviciu și luare de...

Acuzații de corupție la adresa arhitectei șefe a municipiului Baia Mare, care, alături de alți trei inculpați, a fost trimisă în judecată. Izabella Mihaela Morth...