Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Victor Ponta a abordat problema traficului din București, în contextul în care, în cursul zilei de ieri, polițiștii au deschis un dosar penal în urma unui incident rutier care a avut loc în Capitală.

Polițiștii au deschis dosarul penal după ce un șofer, un pasager și un motociclist s-au șicanat în trafic. Două persoane au fost rănite în urma conflictului fizic.

Victor Ponta: ”Trafic aglomerat există în toate orașele Lumii. Însă această violență și agresivitate animalică (cred că jignesc și nedreptățesc animalele) există doar în București și în România!”

Liderul PRO România a afirmat că problematica aglomerației este una unifersală și nu ține doar de țara noastră sau de Capitală.

Totuși, agresivitatea din trafic este una neaoșă, este de părere Victor Ponta.

Deși a afirmat că înțelege atât graba, cât și nervozitatea, fostul premier este de părere că absența conduitei la volan trebuie aspru sancționată.

Trafic aglomerat există în toate orașele Lumii. Însă această violență și agresivitate animalică (cred că jignesc și nedreptățesc animalele) există doar în București și în România! Înțeleg grabă, nervozitatea, frustrarea și chiar înjurăturile – dar exprimate strict în propria mașînă! Când se “deschide ușa” se trece o linie roșie – și asta trebuie sancționat cu duritate maximă. În America va asigur că niciun român nu se da jos din mașînă – măcar că să nu fie împușcat de un polițist sau de cel pe care îl agresează!”, scrie fostul premier.

”E clar că am eșuat cu educația”

Aș vrea să văd o Campanie Națională (legislație – poliție – opinie publică) în care să fie sancționate legal  și să fie postate pe rețelele sociale toate persoanele care se dau jos din mașînă în trafic în scopul agresarii ( verbale sau fizice) a altui șofer/pieton. E clar că am eșuat cu educația – poate de frică mai “domesticim animalele” din trafic! Și schimbăm puțin “Junglă” in care trebuie să trăim in fiecare zi!”, a scris liderul PRO România, pe contul de socializare.

În continuare, România înregistrează cel mai mare număr de morți în accidente rutiere, raportat la populație în UE

În 2020, 18.800 de persoane și-au pierdut viața într-un accident rutier produs în Uniunea Europeană anul trecut, ceea ce reprezintă o scădere anuală fără precedent, de 17%, față de 2019, arată statisticile finale privind siguranța rutieră pentru anul 2020, publicate de Comisia Europeană.

Aproape o zecime dintre victimele accidentelor au fost în România.

Inclusiv în 2022, țara noastră are cel mai mare număr de morți din UE la un milion de locuitori.

Articolul precedentMarcel Boloș: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) se derulează cu destul de mare dificultate
Articolul următorGuvernul României vrea să fie la curent cu stocurile de produse alimentare
Jurnalist full-time / Pesimist part-time