Mai mulți candidați care au participat la examenul de titularizare s-au plâns de faptul că subiectele au fost mult prea dificile.
Prezenți la concursul național de ocupare a posturilor didactice pentru angajare în învățământ, unii dascăli au declarat că au fost nevoiți să renunțe, imediat după ce au văzut subiectele.
Deși încearcă de mai bine de 10 ani, profesorii nu pot face față examenului de titularizare
”Pentru mine a fost greu. Nu am căzut pe subiect, și ca să nu pierd nota de anul trecut m-am retras de una singura. Am ajuns la gradul 1 dar nu trec de pasul asta. Dau examen de 12 ani! Am dat definitivatul, gradul 2, gradul 1 și nu trec de asta”, a spus una dintre candidate, pentru reporterii Observator.
Examenul a început la 9:00 dimineața, iar concurenții au avut la dispoziție 4 ore pentru a rezolva cerințele
Unii au părăsit sala, în timp ce alți concurenți au afirmat că au rezolvat, cu ușurință, toate probele.
Cu toate acestea, cei mai mulți profesori au subliniat că examenul este mult prea greu.
”Subiectele au fost ușoare, dar eu am renunțat”, a spus, de exemplu, o femeie care aspiră să fie dascăl. Potrivit sursei citate, femeia a părăsit sala de examen, după ce a văzut ce subiecte au picat.
Proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (titularizare) s-a desfășurat miercuri, 13 iulie.
O serie de medicamente importante lipsesc din farmaciile Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași, iar pacienții de la Terapie Intensivă se plâng că nu găsesc analgezice, scrie Gândul.ro.
Medicii din spital i-au transmis reprezentantului asociațiilor de pacienți în Consiliul Etic al spitalului, Vlad Ghiga, la finalul lunii iunie, că lipsa medicamentelor reprezintă o problemă serioasă, iar tratamentul pacienților riscă să fie întrerupt.
De asemenea, surse din spital au precizat că unii pacienți urlau de durere în saloane din cauza că, după ce au ieșit de la o intervenție, nu au primit nici măcar Algocalmin pentru durere.
„Un medic a trimis o asistentă să împrumute două fiole pe care le-au împărțit la cinci pacienți”, a spus sursa din spital.
Spitalul susține că furnizorii de medicamente nu își onorează livrările
Conducerea Spitalului „Sf. Spiridon” a precizat că problema medicamentelor din spitale este cauzată de întârzierea comenzilor. Mai mult, reprezentanții spitalului au mai afirmat că nu au existat cazuri de pacienți care să aibă de suferit din cauza medicamentelor.
Managerul spitalului, prof. dr. Dan Timofte, a declarat că această situație este una des întâlnită, încă din luna februarie, deoarece furnizorii de medicamente transmit adrese de negație la livrare. De asemenea, situația geopolitică reprezintă o altă problemă ce afectează livrarea la timp a medicamentelor.
„În alte cazuri, furnizorul unic pentru un anumit produs nu se prezintă la licitație din cauza instabilității prețurilor”, a spus Timofte.
Totodată, managerul spitalului a reamintit faptul că salarizarea nu este una atractivă, motiv pentru care numărul personalului este insuficient pentru nevoile spitalului, iar volumul de muncă este foarte mare.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași au anunțat că într-un an au plecat zece persoane de la Serviciul de Achiziții Publice. În momentul de față sunt doar șapte angajați ce se ocupă cu achiziționarea de medicamente pentru unitatea medicală.
Un grup infracțional organizat a fost destructurat de polițiștii români, iar mai multe fabrici clandestine de țigarete au fost descoperite de oamenii legii.
Într-un comunicat postat astăzi, 14 iulie, pe contul de Facebook, Poliția Română a anunțat că 12 membri ai grupării au fost reținuți, în urma a 20 de percheziții imobilare.
În cadrul acestor acțiuni au participat polițiștii de combatere a criminalității organizate, DIICOT, polițiști de frontieră, jandarmi și reprezentanți ai Autorității Vamale Române
Potrivit polițiștilor au fost descoperite următoarele nereguli:
15 tone de tutun pregătit pentru prelucrare;
2.319.000 de țigarete, fără timbru fiscal de acciză;
10.000 de țigarete vrac;
Un autocamion a fost indisponibilizat, cu 7.680.000 de țigarete.
”Pe teritoriul României, un grup infracţional organizat, compus din cetățeni români și ucraineni, ar fi înființat, în județul Iași, o fabrică de producere de țigarete, sub diferite mărci de producător, dotată cu o linie de producție foarte performantă și cu un nivel ridicat de calitate a țigaretelor rezultate”, se precizează în comunicat.
Tutunul necesar ar fi fost introdus în țară de către membrii grupului sub aparența realizării unor tranzite, având ca destinație finală beneficiari din Ucraina.
În realitate, tutunul era transportat și depozitat în incinta fabricii clandestine din județul Iași, iar tranzitele erau închise fictiv, au mai declarat polițiștii români.
Cantitățile de țigarete astfel contrafăcute erau ambalate și comercializate en-gros către diferiți clienți ai grupului infracțional
Unii dintre membrii grupului infracțional organizat și-au extins „activitatea” și pe linia traficului de droguri de risc, la una dintre perchezițiile domiciliare fiind descoperită cantitatea de 7.5 kg de cannabis, destinat comercializării.
Victimă a Holocaustului, Anne Frank, a devenit subiect de discuție pe Twitter, utilizatorii de pe platforma de socializare dezbătând dacă fetița ucisă de naziști ar fi beneficiat de ”privilegiul alb”.
Potrivit opiniei publice, acest privilegiu ar reprezenta un avantaj pe care societatea se presupune că îl acordă celor care sunt albi, din punct de vedere rasial.
Deși a fost ucisă de naziști, Anne Frank s-ar fi ”bucurat” de avantajul de a fi albă
”Anne Frank a avut privilegii de alb. Lucruri rele se întâmplă și oamenilor cu privilegii de albi, dar nu le spuneți asta albilor”, a spus un utilizator de Twitter.
”Da, toți albii sunt în siguranță. Nimeni nu spune că naziștii nu i-au vizat doar pe albi. Doar că albii se pot ascunde în spatele albului lor, în timp ce, în SUA, oamenii de culoare nu pot”, a scris un alt comentator.
Anne, împreună cu familia ei, a fost victimă genocidului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial
Annelies Marie „Anne” Frank a murit în lagărul de concentrare Bergen-Belsen. Fetița de origine evreiască și germană și-a pierdut cetățenia germană în exilul neerlandez.
Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată.
Jurnalul, publicat după război de către tatăl ei, care supraviețuise, este considerat un document istoric al Holocaustului. De asemenea, autoarea a devenit o figură-simbol a victimelor naziștilor.
Prima femeie paraşutist de după cel de-al Doilea Război Mondial din România, Florica Ioniţă, sărbătorește împlinirea vârstei de 92 de ani.
Într-un text distribuit pe contul de Facebook, Alexandra Dobre, Directorul General al Centrului pentru Seniori din Municipiului București a povestit despre multiplele întâlniri pe care le-a avut cu prima femeie parașutist de după cel de-al Doilea Război Mondial, prima femeie instructor parașutist, dar și prima femeie controlor de trafic aerian.
Directorul General al Centrului pentru Seniori din Municipiului București: ”A fost prima în atât de multe și, totuși, acum e lăsată în urmă. Are nevoie de atât de puțin, după ce a oferit atât de mult acestei țări”
”Un suflet cât un munte. Un om modest, deși atât de important pentru România, un om cu inima caldă, vorba dulce, memorie excepțională, o enciclopedie de om. De câte ori ne întâlnim, mă întristez pe atât cât mă bucur. Are nevoie de atât de puțin, după ce a oferit atât de mult acestei țări și totuși suntem prea puțini cei care îi oferim. Este prima femeie parașutist de după cel de-al Doilea Război Mondial, prima femeie instructor parașutist, prima femeie controlor de trafic aerian… prima în atât de multe și totuși acum e lăsată în urmă. Nu știu cum nu ne este rușine cu noi, nouă că popor, pentru că nu ne iubim și nu ne apreciem valorile. Și totuși sunt și oameni cărora le pasă”, a scris Directorul General al Centrului pentru Seniori.
Potrivit declarațiilor oferite, Liza Pintileasa, prietentă cu Directorul General al Centrului pentru Seniori, îi va împlini doamnei Ioniță o dorință atât de banală pentru mulți dintre noi: este vorba de o oră de îngrijire personală.
”Dacă n-ar fi singură pe lume ar avea cine să facă asta pentru ea. Mulțumesc Costel Oprea și Virginia Oprea pentru că i-ați oferit o seară memorabilă astăzi!”, mai scrie Alexandra Dobre.
Sursă foto: Facebook/Alexandra Dobre
”Mâine îi mai facem o mică bucurie. După ani de zile își va vizită părinții decedați. Nu a mai fost la cimitir de foarte mult timp pentru că nu are cine să o ducă, iar ea se deplasează foarte greu, aproape deloc în ultimul timp”
”P.S: Nu mă felicitați. În continuare, mi-e rușine că nu pot să fac și mai mult! Poate vede totuși cineva care poate! Pensia ei? 1600 lei. Ah, și stă cu chirie, nu are casă și nici rude”, a informat Directorul General al Centrului pentru Seniori din Municipiului București.
A fost instructor de zbor, dar și controlor de trafic aerian. A făcut acrobații cu avionele și a sărit cu parașuta
Cu o carieră impresionantă, prima femeie parașutist de după cel de-al Doilea Război Mondial pare să fie uitată de statul român.
În momentul în care a împlinit 83 de ani, când credea că va avea o bătrânețe liniștită, a fost executată silit, și și-a pierdut casa.
Deși este un exemplu de curaj, ambiție și modestie, Florica Ioniţă locuiește, cu chirie, într-o garsonieră.
În timp ce autoritățile din România iau în calcul luarea de noi măsuri odată cu creșterea numărului de cazuri de coronavirus, parlamentarii francezi din opoziție au votat împotriva reintroducerii certificatului verde pentru cei care doresc să călătorească în afara țării. Deși a câștigat al doilea mandat de președinte al Franței, Emanuel Macron va avea se pare un mandat în care îi va fi greu să pună în practică promisiunile făcute în timpul campaniei electorale, în contextul în care nu mai are susținerea majorității parlamentare. Reintroducerea pașaportului sanitar la granițele Franței sau în insula Corsica nu va mai fi posibilă, după ce parlamentarii din opoziție au respins prin vot proiectul de lege propus de către Guvernul francez, potrivit rostonline.ro.
Proiectul prezentat în cadrul Adunării Naționale de către Executiv prevedea măsurile care urmau să fie luate începând de luna viitoare împotriva COVID, fiind vorba mai exact despre obligativitatea certificatului verde
Parlamentarii de opoziție, reprezentând stânga radicală, Franța Nesupusă (LFI), alături de dreapta populistă, Reunirea Națională (RN) și Republicanii (LR) de centru-dreapta, au votat împotriva acestui articol care era prevăzut în proiectul de lege, După ce a fost aprobat cu amendamente în cadrul Adunării Naționale, proiectul va fi suspus votului în Senatul francez, unde opoziția deține o majoritate covârșitoare. Din acest motiv, este greu de crezut că propunerea Executivului ar mai putea să fie aprobată, în condițiile în care nu are susținerea parlamentarilor partidelor de opoziție din Senat.
Premierul francez a transmis critici pe Twitter la adresa opoziției
Executivul din Franța a înregistrat astfel prima înfrângere din actuală legislatură , acesta fiind primul proiect legislativ care a fost supus dezbaterii și ulterior votului în cadrul noii Adunări Naţionale. După al doilea tur al alegerilor legislative care au avut loc în luna iunie, preşedintele francez Emmanuel Macron a pierdut majoritatea absolută în Adunarea Naţională. Numărul infectărilor cu COVID a atins zilnic o cifră îngrijorătoare, a anunțat premierul francez, care a criticat votul acordat de către opoziția parlamentară, într-o postare pe Twitter. “ Dincolo de caracterul incredibil acestui vot, voi lupta pentru ca spiritul de responsabilitate să prevaleze în Senat.”, a scris premierul francez.
După ce a plasat o comandă online, un bărbat din Cluj s-a văzut nevoit să facă plângere la Direcția Sanitar Veterinară.
Clujeanul a comandat mâncare de la un restaurant renumit din oraș, dar a primit, alături de pizza comandată, și o muscă.
Clujeanul a sunat pentru a reclama incidentul, dar reprezentanții restaurantului susțin că vina nu le aparține
”Am comandat de la Pizzeria d’autore din Cluj și când am deschis cutia am observat că pe o pizza era o muscă gătită. Am sunat la ei și au dat din coate, spunând că nu știu cum s-a întâmplat, dar atât”, a povestit bărbatul din Cluj, pentru publicația Gândul.
Potrivit angajaților de la restaurantul în cauză, insecta pe care clientul susține că a găsit-o în pizza nu avea cum să ajungă acolo în timpul coacerii.
Aceștia au explicat procesul de coacere, declarând că, în cuptorul cu lemne, temperatura ajunge la 400 de grade Celsius.
Mai mult, angajații susțin că procesul de ambalare durează câteva secunde și are loc într-un mediu controlat.
Reprezentanții restaurantului din Cluj: ”După predarea pizzei către client, nu mai putem controla ceea ce se întâmplă”
”Bineînțeles, după predarea pizzei către client, nu mai putem controla ceea ce se întâmplă. Îi asigurăm pe clujenii care apreciază rețetele noastre că Pizzeria-trattoria d’autore respectă toate normele sanitare și de producție. Bineînțeles, regretăm experiența pe care a avut-o clientul nostru și ne-am oferit, încă de la prima sesizare către noi, să îi refacem gratuit comandă, chiar dacă musca ar fi putut ajunge pe pizza după predarea acesteia”, au declarat angajații pizzeriei.
”Pădurile României primesc o finanțare mai mică de 1% în Planul Național Strategic”, informează Asociația pentru protecția mediului World Wildlife Fund din România.
Membrii atrag atenția, din nou, că este nevoie de bani europeni pentru asigurarea și conservarea biodiversității și integritatea ariilor protejate din țara noastră.
Pădurile Nimănui sunt, în continuare, ignorate, așa cum sunt ignorați și experții silvici, biologii, ecologii, apicultorii și micii producători
”Nu vom putea face plăți compensatorii pentru pădurile aflate în arii protejate, Pădurile Nimănui sunt în continuare ignorate, iar efectele schimbărilor climatice asupra pădurilor sunt complet nebăgate în seamă”, se arată în comunicatul postat pe contul de Facebook.
Potrivit reprezentanților World Wildlife Fund din România, Ministerul Agriculturii trebuie să redeschidă discuțiile despre Planul Național Strategic (PNS), altfel pădurile pierd o altă bătălie importantă.
Comisia Europeană precizează foarte clar că ”România trebuie să își intensifice eforturile în ceea ce privește potențialul pădurilor de a contribui la adaptarea la schimbările climatice și la atenuarea efectelor acestora. Acest aspect nu pare să fie abordat în mod suficient în cadrul acestui obiectiv specific”
În acest context, WWF solicită din nou MADR deschiderea unor discuții tehnice aplicate cu reprezentanții organizațiilor de mediu și ai micilor producători din grupurile de lucru pentru a revizui PNS prin includerea măsurilor propuse, ce răspund atât criticilor Comisiei Europene cât și crizei climatice și a biodiversității pentru care agricultura are o responsabilitate consemnată și contorizată în statistici și studii științifice.
România are elevi talentați, care pot obține performanțe la nivel mondial, în ciuda problemelor existente în învățământul românesc. Un astfel de exemplu este cel al elevelor care au dezvoltat o aplicație care poate fi un ajutor pentru persoanele care sunt singure sau care au atacuri de panică. Invenția celor cinci eleve a fost premiată în cadrul competiției destinată fetelor, denumită ” Technovation”, organizată de Asociația Adfaber, potrivit edupedu.ro.
Competiția Technovation Girls se desfășoară anual în România, fiind organizată de către Asociația Adfabe
La acest concurs pot participa elevele cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, care vor să învețe programarea, realizarea unui plan de afaceri și de marketing, să înceapă propria afacere în domeniul IT.
Echipa din partea României a fost formată din 5 eleve care învață în unitățile școlare din București, cea care a câștigat campionatul regional pe Europa. Fetele au primit sfaturi din partea unui psiholog înainte de realizarea aplicației, lucru care le-a dat posibilitatea să îmbine tehnologia cu partea de suport emoțional.
Participantele la concursul Technovation trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 8 și 18 ani, aplicațiile de mobil prezentate trebuind să ajute la rezolvarea problemelor cotidiene ale oamenilor
Prin acest program, fetele sunt încurajate să își facă o carieră în domenii care presupun cunoștințe despre tehnologie, știință sau matematică. Concursul din acest an s-a bucurat de un interes mare, peste 5.500 de fete din 61 de țări prezentând aproape 1.700 de soluții IT, dezvoltate pentru rezolvarea unor probleme ale comunităților locale sau din lume.
Aproape 3.000 de mentori din toată lumea au ajutat participantele de la concursul Technovation Girls, sprijinul lor fiind deosebit de important pentru succesul fetelor, informează organizatorii
Cele mai multe proiecte depuse au vizat folosirea MIT App Inventor, Thunkable pentru programarea proiectelor sau rezolvarea unor probleme de sănătate, fiind depuse și proiecte privitoare la folosirea inteligenței artificiale. Echipa Ginger beerand info a dezvoltat „Edumap„, o aplicație care trimite notificări cu locuri interesante, culturale, tradiționale din România, atunci când utilizatorul este în apropierea lor. Echipa Nemesis a prezentat o aplicație ce le oferă resurse și ajutor victimelor violenței domestice, dar și informații despre adăposturi precum și consiliere psihologică refugiaților din Ucraina. Echipa Swoosh a prezentat proiectul „JoyXchange„, o aplicație care previne risipa de produse . „You are Not Alone” este aplicația prezentată de către echipa No Shame, care presupune acordarea de sprijin moral și informațional mamelor minore sau sfaturi din partea medicilor și psihologilor. Echipa LadiesFirst a reprezentat România în divizia de juniori, participând cu o aplicație ce le poate oferi femeilor sprijin medical, acestea având posibilitatea de a face programări în funcție de analizele de care au nevoie.
Mai multe persoane cu dizabilități au dat dovadă de talent, realizând produse reutilizabile, menite să-i ajute pe români să fie mai prietenoși cu mediul.
În același timp, se încearcă reducerea consumului de plastic, un material care nu se reciclează și este dăunător dacă ajunge în natură.
Este vorba despre Atelierul de Pânză, program al Asociației Viitor Plus.
Printre accesorii puteți regăsi: traiste din bumbac 100% (netratat, nevopsit și neînălbit) cu diferite modele de grafică și mesaje motivaționale, produse din bumbac reciclat și accesorii Puzzletex, realizate din materiale textile reutilizabile (borsete, ghiozdane, genți tip Lunch, penare, huse laptop/tabletă, șorțuri de bucătărie etc.).
Produsele sunt cusute în București, în cadrul unei unități protejate autorizate – ceea ce înseamnă că peste 50% dintre angajații business-ului social sunt persoane cu dizabilități
Toate produsele sunt disponibile și pot fi comandate online.
Pe lângă faptul că puteți alege produse sustenabile, iată încă o veste bună: luna aceasta, la comenzile plasate pe site puteți aplica codul de discount „IULIE20” și veți beneficia astfel de 20% reducere la fiecare comandă.
Atelierul de Pânză SRL, lansat în anul 2009, este o unitate protejată și întreprindere socială a asociației Viitor Plus
Atelierul de Pânză are o misiune socială, aceea de a susține locurile de muncă pentru persoanele cu dizabilități.
Viitor Plus este o organizație non-profit cu o experiență de peste 16 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu.
Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea și Biroul Eco.
Zeci de bancnote de 100 și 50 de euro au fost descoperite de polițiștii de combatere a criminalității din Botoșani.
Potrivit comunicatului postat de reprezentanții Poliției Române, banii erau falși și au fost confiscați de la un tânăr de 20 de ani.
Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani a pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de punere în circulație de monedă străină și înșelăciune
”În acest caz, 3 tineri sunt bănuiți că ar fi efectuat mai multe schimburi valutare, oferind bancnote de 100 și 50 de euro, care nu aveau elementele de siguranță specifice celor autentice. Atenție la ce bani primiți și unde faceți schimburi valutare!”, au scris polițiștii pe contul de Facebook.
Din cercetări a reieșit că, în perioada martie – iulie 2022, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 22 de ani, din județul Botoșani, ar fi efectuat mai multe schimburi valutare, oferind bancnote de 100 și 50 de euro, care nu aveau elementele de siguranță specifice celor autentice, mai multor persoane din județul Botoșani, care, la rândul lor, ar fi încercat să le schimbe în case de schimb valutar.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și telefoane mobile
Totodată, polițiștii au realizat o acțiune de prindere, în flagrant delict, a unui tânăr, de 20 de ani, din municipiul Dorohoi, fiind descoperite asupra sa 25 de bancnote de 100 și 50 de euro, precum și 9 telefoane mobile.
Navele cu cereale din Ucraina pot tranzita canalele Chilia și Bâstroe, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe, potrivit romaniatv.net. O problemă care a apărut în urma invaziei armatei ruse a fost cea legată de transportul cerealelor din Ucraina, care este unul din cei mai exportatori de grâu, porumb și floarea soarelui. Ucraina a reclamat faptul că nu mai poate exporta cantități mari de cereale, lucru care a afectat economia multor țări europene în timp ce în România s-au format cozi uriașe la vămile din estul țării, unde TIR-urile încărcate cu cereale așteaptă zile întregi să poată trece granița. De asemenea, zeci de nave cu cereale sunt blocate în Marea Neagră, așteptând aprobarea pentru a putea ajunge la destinații.
Ministerul Afacerilor Externe a transmis că a comunicat oficialităților ucrainene faptul că și-a dat acordul pentru tranzitarea navelor cu cereale, fiind vorba despre o situație excepțională, subliniind că este vorba despre nave cu capacitate mică
Navigația pe canalul Chilia este deschisă, fiind liberă pentru navele sub pavilion ucrainean și român, pentru navele sub pavilion terț fiind nevoie de acordul părților. Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a subliniat faptul că România sprijină Ucraina, ținând cont de contextul extrem de dificil, din punct de vedere economic și politic.
„Înțelegem astfel să sprijinim Ucraina într-un moment extrem de dificil. Este o rută pe care se pot tranzita vase cu capacitate realitiv mică și care a fost în centrul unei dispute pe care am avut-o încă din 2003 cu Ucraina din rațiuni de mediu, pentru că majoritatea organizațiilor internaționale au concluzionat că există un impact de mediul substanțial negativ transfrontalier care se va produce dacă acest proiect va trece în etapele superioare de dezvoltare. Din acest punct de vedere, ținând cont de situația deosebit de dificilă a Ucrainei privind tranzitul cerealele, și noi am ajutat Ucraina și o ajutăm în continuare atât pe cale rutieră, feroviară cât și prin porturi, lucrăm la dezvoltarea capacităților pentru a face față unei cantități mai mari de grâne, având în vedere aceste aspecte, am acordat consimțământul nostru pentru tranzitul sub pavilion terț pe canalul Chilia, rezervându-ne în același timp poziția cu privire la aspectele care țin de conformitatea cu dreptul internațional al mediului referitor la dezvoltarea canalului Bâstroe. Pentru navele sub pavilion terț, noi am acordat deja consimțământul părții române pentru acest tranzit, fiind vorba despre tranzitul de cereale care este absolut crucial să ajungă la destinații. E o situație excepțională pe care am tratat-o ca atare.”, a declarat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Externe, acceptul părţii române pentru folosirea canalului Bâstroe pentru tranzitarea navelor cu cereale are caracter excepţional. Reprezentanții Rusiei, Ucrainei şi ai ONU vor negocia la Istanbul, reluarea a livrărilor, la Marea Neagră, a cerealelor blocate din cauza războiului rus, a anunţat marţi ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar.
Porturile gălățene ar fi putut fi soluția pentru asigurarea tranzitului cerealelor, dacă s-ar fi modernizat 4 kilometri de cale ferată
România are un rol cheie în rezolvarea problemei privind transportul cerealelor, fiind singura țară care poate asigura transporturile de cereale prin porturile sale. Singura rută de transport a cerealelor trece prin porturile de la Dunăre, Ucraina având două porturi unde pot acosta nave maritime. Este vorba despre Reni și Ismail, dar cele două porturi au o capacitate doar de 5 milioane de tone pe an. Problema ar fi putut fi rezolvată dacă s-ar fi reabilitat 4 km de cale ferată pentru exportarea cerealelor din Ucraina prin România, așa cum ziarul nostru a relatat în articolul Neputință fără leac! Guvernul României nu poate să reabiliteze 4 km de cale ferată pentru exportarea cerealelor din Ucraina prin Romania.
Un român a fost arestat pe teritoriul Germaniei pentru tentativă de constituire a unei organizații teroriste de extremă dreapta în această țară, acțiunile sale...
Românii sunt avertizați asupra unei noi tentative de fraudă, sub forma unor „amenzi de circulație” false.
Așa-zisele amenzi de circulație au fost trimise deja câtorva...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.