Adfaber
Adfaber. Sursa foto: edupedu.ro

România are elevi talentați, care pot obține performanțe la nivel mondial, în ciuda problemelor existente în învățământul românesc. Un astfel de exemplu este cel al elevelor care au dezvoltat o aplicație care poate fi un ajutor pentru persoanele care sunt singure sau care au atacuri de panică. Invenția celor cinci eleve a fost premiată în cadrul competiției destinată fetelor, denumită ” Technovation”, organizată de Asociația Adfaber, potrivit edupedu.ro.

Competiția Technovation Girls se desfășoară anual în România, fiind organizată de către Asociația Adfabe

La acest concurs pot participa elevele cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, care vor să învețe programarea, realizarea unui plan de afaceri și de marketing, să înceapă propria afacere în domeniul IT.

Echipa din partea României a fost formată din 5 eleve care învață în unitățile școlare din București, cea care a câștigat campionatul regional pe Europa. Fetele au primit sfaturi din partea unui psiholog înainte de realizarea aplicației, lucru care le-a dat posibilitatea să îmbine tehnologia cu partea de suport emoțional.

Participantele la concursul Technovation trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 8 și 18 ani, aplicațiile de mobil prezentate trebuind să ajute la rezolvarea problemelor cotidiene ale oamenilor

Prin acest program, fetele sunt încurajate să își facă o carieră în domenii care presupun cunoștințe despre tehnologie, știință sau matematică. Concursul din acest an s-a bucurat de un interes mare, peste 5.500 de fete din 61 de țări prezentând aproape 1.700 de soluții IT, dezvoltate pentru rezolvarea unor probleme ale comunităților locale sau din lume.

Aproape 3.000 de mentori din toată lumea au ajutat participantele de la concursul Technovation Girls, sprijinul lor fiind deosebit de important pentru succesul fetelor, informează organizatorii 

Cele mai multe proiecte depuse au vizat folosirea MIT App Inventor, Thunkable pentru programarea proiectelor sau rezolvarea unor probleme de sănătate, fiind depuse și proiecte privitoare la folosirea inteligenței artificiale. Echipa Ginger beer and info a dezvoltat „Edumap„, o aplicație care trimite notificări cu locuri interesante, culturale, tradiționale din România, atunci când utilizatorul este în apropierea lor. Echipa Nemesis a prezentat o aplicație ce le oferă resurse și ajutor victimelor violenței domestice, dar și informații despre adăposturi precum și consiliere psihologică refugiaților din Ucraina. Echipa Swoosh a prezentat proiectul „JoyXchange„, o aplicație care previne risipa de produse . „You are Not Alone” este aplicația prezentată de către echipa No Shame, care presupune acordarea de sprijin moral și informațional mamelor minore sau sfaturi din partea medicilor și psihologilor. Echipa LadiesFirst a reprezentat România în divizia de juniori, participând cu o aplicație ce le poate oferi femeilor sprijin medical, acestea având posibilitatea de a face programări în funcție de analizele de care au nevoie.

Mai mulți tineri din Botoșani au fost arestați pentru punerea în circulație de bancnote false

Articolul precedentArtiștii cu dizabilități realizează produse eco-friendly, reutilizabile, încercând să-și păstreze locul de muncă
Articolul următorPădurile României devin ”Pădurile Nimănui”