Parlament Franta
Parlament Franta. Sursa foto: news.ro

În timp ce autoritățile din România iau în calcul luarea de noi măsuri odată cu creșterea numărului de cazuri de coronavirus, parlamentarii francezi din opoziție au votat împotriva reintroducerii certificatului verde pentru cei care doresc să călătorească în afara țării. Deși a câștigat al doilea mandat de președinte al Franței, Emanuel Macron va avea se pare un mandat în care îi va fi greu să pună în practică promisiunile făcute în timpul campaniei electorale, în contextul în care nu mai are susținerea majorității parlamentare. Reintroducerea pașaportului sanitar la granițele Franței sau în insula Corsica nu va mai fi posibilă, după ce parlamentarii din opoziție au respins prin vot proiectul de lege propus de către Guvernul francez, potrivit rostonline.ro.

Proiectul prezentat în cadrul Adunării Naționale de către Executiv prevedea măsurile care urmau să fie luate începând de luna viitoare împotriva COVID, fiind vorba mai exact despre obligativitatea certificatului verde

Parlamentarii de opoziție, reprezentând stânga radicală, Franța Nesupusă (LFI), alături de dreapta populistă, Reunirea Națională (RN) și Republicanii (LR) de centru-dreapta, au votat împotriva acestui articol care era prevăzut în proiectul de lege, După ce a fost aprobat cu amendamente în cadrul Adunării Naționale, proiectul va fi suspus votului în Senatul francez, unde opoziția deține o majoritate covârșitoare. Din acest motiv, este greu de crezut că propunerea Executivului ar mai putea să fie aprobată, în condițiile în care nu are susținerea parlamentarilor partidelor de opoziție din Senat.

Premierul francez a transmis critici pe Twitter la adresa opoziției

Executivul din Franța a înregistrat astfel prima înfrângere din actuală legislatură , acesta fiind primul proiect legislativ care a fost supus dezbaterii și ulterior votului în cadrul noii Adunări Naţionale. După al doilea tur al alegerilor legislative care au avut loc în luna iunie, preşedintele francez Emmanuel Macron a pierdut majoritatea absolută în Adunarea Naţională. Numărul infectărilor cu COVID a atins zilnic o cifră îngrijorătoare, a anunțat premierul francez, care a criticat votul acordat de către opoziția parlamentară, într-o postare pe Twitter. “ Dincolo de caracterul incredibil acestui vot, voi lupta pentru ca spiritul de responsabilitate să prevaleze în Senat.”, a scris premierul francez.

Pădurile României devin ”Pădurile Nimănui”.

Articolul precedentUn bărbat din Cluj a sesizat Direcția Sanitar Veterinară, după o comandă online: ”Pe o pizza era o muscă gătită”
Articolul următorPrima femeie parașutist de după cel de-al Doilea Război Mondial are o pensie de 1600 lei și stă cu chirie