16.5 C
București
marți, 12 mai 2026
Acasă Blog Pagina 369

Fotbalul românesc este în colaps. Antrenorii sunt numiți politic și pe prietenii, susține directorul Clubului Rapid

Sursa foto: News.ro

Fotbalul din România nu mai este un brand de țară, iar performanțele echipelor sportive atât pe plan național, cât și internațional, lasă de dorit. Naționala României nu va reuși să prindă primele două locuri în Liga Națiunilor și tot mai mulți jucători au anunțat că se retrag de la echipă.

Situația dezastruoasă în care se află fotbalul românesc pleacă de la corupție, „noul brand de țară”, care a pus stăpânire peste tot.

Directorul adjunct în cadrul Clubului Sportiv Rapid, Mugur Bolohan, în vârstă de 46 de ani, a declarat pentru Playsport că fotbalul din România nu va avea viitor, precizând că la echipele naționale de fotbal, antrenorii sunt numiți politic și pe prietenii.

Supărare mare în familia lui Mugur Bolohan. Fiul său nu a fost convocat la Campionatul European U19

De asemenea, directorul adjunct în cadrul Clubului Sportiv Rapid și-a exprimat dezamăgirea față de Echipa Națională U19, care s-a făcut de râs și nu a reușit măcar un egal în ultima partidă. Mai mult, Bolohan a spus că fiul său a fost lăsat acasă „pe ultima sută de metri” și nu a fost selecționat pentru Campionatul European.

Pentru el a fost o oportunitate foarte bună. Nu a jucat în preliminarii, poate și din pricina asta nu a fost luat la turneul final, dar pentru mine a fost o supărare. Pentru el mai puțin, pentru că poate nu și-a dat seama de evenimente”, a mărturisit Bolohan, pentru sursa citată.

Fostul fotbalist a precizat că fiul său merita să participe la Campionatul European U19, dar selecția a fost făcută de antrenori care au fost numiți politic și pe prietenii.

Eu nu spun nimic, decât ce aud, pentru că pe la toate loturile se face selecția cum se face, toată lumea e nemulțumită, antrenorii care sunt pe la loturi poate nu sunt cei mai potriviți. Pentru că nu au nimic în spate și sunt puși acolo politic sau sunt puși pe prietenii. Nu o spun numai eu, o spune multă lume”, s-a exprimat Mugur Bolohan, conform playsport.ro.

Licențe de antrenor false sub sigla Federației de Fotbal din Moldova, folosite de români pentru a antrena în țări arabe!

El nu a uitat nici de problemele de la Echipa Națională mare, unde jucători importanți au ajuns să-și anunțe retragerea din cauza că nu mai vor să joace deoarece nu au cu cine.

Sunt antrenați de cine sunt antrenați. Plecând prost de jos nu ai cum să ajungi sus niciodată”, a conchis directorul adjunct al Clubului Sportiv Rapid.

Reamintim că Ziarul de Investigații a vorbit pe larg despre modul în care fotbalul din România a devenit o „afacere” pentru băieții deștepți din sport, suporterii fiind dezamăgiți de modul în care au ajuns toate echipele de fotbal din țara noastră.

Citește și articolul: Se așteaptă condamnări de răsunet în fotbalul românesc. Suporterii, dezamăgiți de „cum se spală” banii prin sport

Ponta: ”Cu ce corupți și oligarhi se luptă Maia Sandu și Kovesi?”

Sursa foto: Facebook/Maia Sandu
Sursa foto: Facebook/Maia Sandu

Fostul premier a postat un nou text pe pagina de Facebook în care ironizează întâlnirea dintre Laura Codruța Kovesi și Maia Sandu.

Declarațiile vin în contextul în care Maia Sandu i-a cerut Laurei Kovesi să ajute Republica Moldova pentru tragerea la răspundere și confiscarea averilor oligarhilor fugari de la Chișinău.

Mai mult, Ponta a făcut o paralelă, precizând că șefa Parchetului European nu s-a implicat în cazul Rizea, ex-deputatul care a fost condamnat penal pentru acte de corupție și a fost denunțat pentru escrocherie.

Victor Ponta, ironic în legătură cu întâlnirea dintre președintele Republicii Moldova și șefa Parchetului European: ”Se luptă Doamna Kovesi și Doamna Sandu cu corupții non stop!”

Dar nu pot să iasă pe stradă în Chișinău că le ia Cristi Rizea la fugăreală. Vine repede din vila lui de milioane de Euro cu jeepurile lui de sute de mii! Așa un circ e greu de imaginat chiar și pentru “dosariada” din România – exportată acum și în Moldova. Păi cu ce corupți și oligarhi se lupta Doamnele “de fier” Sandu și Kovesi – dacă un papagal condamnat definitiv le măscărește, în fiecare zi, la Chișinău – și toată lumea se face că plouă”, a transmis Ponta pe pagina de Facebook.

Liderul Pro România: ”Vai ce se mai jeluiesc “focile” și “anticoruptii”: că Udrea, că Oprescu, că Bica. Dar de Rizea nu ați văzut că tac toți chitic?”

Fostul premier este de părere că neimplicarea Laurei Codruța Kovesi în cazul Rizea are la bază o colaborare între aceștia, iar șefa Parchetului European ar fi șantajată de fostul deputat PSD.

Eu nu știu – dar dvs cu ce credeți că o are la mâna Rizea pe Kovesi din moment ce toată lumea tace așa? De ce nu au curaj să îl aducă in România? De ce Ministrul Predoiu tot anunță cum face demersuri pt extrădări in Italia sau Grecia – dar nu zice nimic de Moldova? De ce mereu avem două măsuri – și la unii se aplică ceva și la alții nu? O să aflăm vreodată adevărul?”, scrie Ponta pe contul de socializare.

După numeroase reclamații, prefectul Capitalei a declanșat un control în Parcul Cișmigiu din București

Captură video Youtube
Captură video Youtube

Având în vedere că Parcul Cișmigiu s-a degradat în ultimii ani, prefectul Capitalei, Toni Greblă, a declanșat, miercuri, o acțiune de control.

Prefectul a ținut să precizeze că acțiunea vine după numeroasele sesizări ale cetățenilor, semnalele apărute în mass-media și apelurile repetate făcute către autoritățile publice locale.

Prefectul Municipiului București, Toni Greblă, a decis să declanșeze, astăzi, 13 iulie, o acțiune de control în Parcul Cișmigiu

Prefectul Toni Greblă și o echipă mixtă de control vor inspecta Parcul Cișmigiu, măsurile luate în urma acestei acțiuni urmând să fie anunțate public.

Din echipa care îl însoțește pe Prefectul Capitalei la această acțiune de control fac parte reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, ai Agenției pentru Protecția Mediului București, ai Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea București – Ilfov și ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București”, au transmis, miercuri, reprezentanții Prefecturii Capitalei pe contul de Facebook.

Bucureștenii acuză clasa politică pentru lipsa de interes în ceea ce privește gărdinile, parcurile și spațiile verzi

Reacțiile utilizatorilor de Facebook nu au întârziat să apară, mai mulți oameni precizând, în comentarii, că există numeroase locații în București care au nevoie de reabilitare.

Unii sunt de părere că parcurile au ajuns ruine din cauza administrației lui Nicușor Dan, în timp ce, alte voci blamează conducerea PSD și PNL pentru lipsa de implicare.

Un șofer a fost amendat, după ce și-a aruncat gunoiul în Parcul Natural Apuseni

Foto: Facebook/Parcul Natural Apuseni
Foto: Facebook/Parcul Natural Apuseni

O persoană care transporta turiști la Peștera Poarta lui Ionele din Munții Apuseni a primit o amendă în valoare de 5.000 de lei. Sancțiunea a fost aplicată de către Administrația Parcului Natural Apuseni.

Administrația a atras atenția vizitatorilor, dar și localnicilor să respecte legislația în vigoare pe teritoriul ariilor naturale protejate.

”Deșeurile abandonate, odată ajunse în natură, se întorc la noi: prin apa pe care o consumăm, prin aerul poluat sau prin animalele ce se hrănesc cu ele”

Prin intermediul unui comunicat postat pe pagina de Facebook, reprezentanții au precizat că, de-a lungul timpului, au fost inițiate și organizate o serie de igienizări pe suprafața ariilor naturale protejate administrate de către APNA, alături de parteneri și colaboratori din diverse arii de interes.

Foto: Facebook/Parcul Natural Apuseni

Abandonarea deșeurilor este un subiect față de care nu există scuze acceptate, așa cum nu le-au fost acceptate nici localnicilor ce au ales miercuri, 6 iulie 2022, să își abandoneze deșeurile din autovehiculul ce transporta turiști la Peștera Poarta lui Ionele direct în albia văii Ordâncușa. Așadar, persoanei în cauză i s-a aplicat o amendă contravențională de 5000 RON”, se arată în comunicat.

Parcul Natural Apuseni este situat în vestul României, în partea central-nord-vestică a Munţilor Apuseni, pe teritoriul administrativ a trei judeţe (Cluj 40%, Bihor 32%, Alba 28%)

De asemenea, membrii au postat și aspectele legale. Conform Ordonanței de urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului, Art.96, alin.(2), Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 30.000 lei (RON) la 60.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale:

34. obligațiile persoanelor fizice și juridice de a nu arunca și de a nu depozita pe maluri, în albiile râurilor, apele de suprafața și în zonele umede deșeuri de orice fel.

Rugăm toate persoanele fizice sau juridice care desfășoară activități pe teritoriul acestor arii naturale protejate să respecte legislația în vigoare” au anunțat oficialii Parcului.

În urma unei explozii puternice, un boiler a ajuns în mijlocul carosabilului, la ieşirea din Piatra-Neamţ

Sursa foto: ISU Neamţ
Sursa foto: ISU Neamţ

Un boiler care cântăreşte câteva zeci de kilograme a ajuns în mijlocul DN 15, la ieşirea din Piatra-Neamţ.

Obiectul a ajuns pe carosabil în urma unei explozii la un operator economic.

Pompierii din Piatra-Neamț au fost alertați să intervină pentru stingerea incendiului. Explozia s-a produs, noaptea trecută, la o firmă de prelucrare a lemnului

Potrivit declarațiilor oferite de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, incidentul s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 01.52.

La ora 01.52 pompierii au fost înştiinţaţi prin apel la 112 despre producerea unui eveniment pe DN 15, la ieşirea din municipiul Piatra-Neamţ, ca urmare a unei explozii, neurmată de incendiu, la un operator economic. Ajunşi la locul solicitării, pompierii au constatat că la un operator economic, cu domeniu de activitate prelucrarea lemnului, a avut loc o explozie la un boiler metalic ce folosea în fluxul tehnologic specific. După producerea exploziei, boilerul a ajuns pe partea carosabilă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, arată Digi 24.

Din fericire, nicio maşină nu se afla în zonă la acel moment

În urma incidentului, nu au fost înregistrate persoane rănite.

De asemenea, pompierii care au intervenit în regim de urgență au precizat că niciun vehicul nu a fost avariat.

Rezervația Naturală Balta Amara a secat complet, iar toate speciile protejate au dispărut

Captură video Agent Green
Captură video Agent Green

A secat lacul din Rezervația Naturală Balta Amara.

Lacul era, până acum, un liman natural al râului Buzău.

Rezervația era crucială deoarece găzduia efective importante ale unor specii de păsări protejate și era loc de iernat pentru păsări migratoare

Motivele care au dus la pierderea acestei arii protejate sunt atât seceta multianuală cât și administrația consecvent de proastă a autorităților care țin de Ministerul Mediului care au sperat an după an că vor veni ploi și zăpezi abundente și care nu au asigurat menținerea legăturii directe a lacului Amara cu râul Buzău care era principala sursă de alimentare cu apă”, se arată într-un comunicat publicat de Agent Green.

Potrivit membrilor Agent Green, fosta întindere de apă era situată pe imensul culoar principal de migrație a păsărilor, care pornește din zonele umede ale celor 1000 de lacuri din nordul Europei și ajunge, după circa 5000 de km, până în inima Africii, lânga lacul Tanganyika.

Zona este, în prezent, un real deșert

Lacul Amara a fost declarat rezervație natural prin Hotărârea nr. 13/23.06.1995 a Consiliului Județean Buzău, statutul fiind consolidat prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național, Secțiunea a III-a – Zone protejate, ocupând înainte să dispară o suprafață de 803 ha și un perimetru de circa 11800 ha.

Odată cu aderarea la UE, în anul 2007, au fost desemnate și două situri de importanță europeană cu scopul protecției și conservării habitatului de pajiști sărăturate continentale, prioritar în Directiva Habitate – 92/43/CEE și readucerii într-o stare de conservare favorabilă a habitatelor specifice desemnate pentru protecția speciilor de păsări migratoare sălbatice.

Seceta face ravagii într-o comună din județul Iași: Cisterna, singura sursă de apă a sătenilor

Cisterna apa
Cisterna apa. Sursa foto : antena3

Apă adusă cu cisterna, este noua realitate tristă și îngrijorătoare din multe localități din județul Iași, care sunt afectate de secetă, la fel ca și cea mai mare parte a Moldovei, în lipsa unui sistem de irigații și a precipitațiilor.

Apă adusă cu cisterna pentru locuitorii comunei

Dacă în peste 50 de de localități din județ furnizarea apei se face după un program strict, o comună primește apă cu cisterna, deoarece cele mai multe fântâni au secat iar apa de la robinete nu mai curge. Este vorba despre comuna Cucuteni, unde locuitorii se aprovizionează cu apă de la cisterne de 3 săptămâni, care sunt aduse zilnic în curtea Primăriei, potrivit digi24.ro. Fiecare localnic vine să ia apă cu găleata sau cu sticlele, ca să aibă de băut sau pentru gătit.

Localnică: Este foarte dificil, ne este greu, avem copii, trebuie să spălăm

Ramona Dumitru este una dintre localnicele din Cucuteni, care vine zilnic să ia apă cu gălețile de la cisterna cu apă potabilă. Femeia se plânge că este greu, pentru că nu poate face toate treburile în gospodărie, din cauza lipsei apei. „ Este foarte dificil, ne este greu, avem copii, trebuie să spălăm. Iau pentru mâncare și pentru spălat rufele, este foarte greu, degeaba avem mașini de spălat, dacă nu avem apă. Așa spălăm la mână”, a spus femeia.

Pamfilică Brânză, primarul comunei Cucuteni, spune că majoritatea fântânilor din comună a secat din cauza secetei

„Având în vedere că e secetă, am scos lanțul, am scos tot, ca să nu fie problemă cu copiii. A scăzut la maxim, a scăzut cam cu 70% nivelul apelor din fântâni. Altele au secat de tot, altele mai au ceva, dar oricum apă nu este”, a spus primarul. Rezervele de apă se refac în ani de zile, în ultimii câțiva ani fiind numai ani secetoși, mai ales iarn, când rezervele se refac, mai spune edilul. Dacă în următoarele zile nu va ploua, singura speranță a locuitorilor rămâne cisternă cu apă, care le va asigura strictul necesar de lichid vital pentru a putea trăi.

Culturile din zeci de județe sunt afectate până la 80%

Seceta afectează culturile fermierilor, Guvernul României fiind somat să instituie stare de calamitate, a relatat ziarul nostru, în articolul Seceta „pârjolește” culturile fermierilor. Guvernul, somat să declare stare de calamitate. România va fi afectată până la data de 1 august de lipsa precipitațiilor și de temperaturile extreme, avertizează Administrația Națională pentru Meteorologie ( ANM) ANM a avertizat ca seceta se va accentua iar din cauza lipsei precipitațiilor , se va înregistra un deficit mare de apă în sol, așa cum a relatat ziarul nostru în articolul Avertismentul ANM: Până la 1 august seceta se va accentua. În Moldova a căzut aproape o găleată de apă într-o lună de zile.

Soluția găsită de primarul unei comune din Dâmbovița, pentru a reduce factura la curent electric: Oprirea iluminatului stradal noaptea

Soluția găsită de primarul unei comune din Dâmbovița, pentru a reduce factura la curent electric: Oprirea iluminatului stradal noaptea

Iluminat stradal
Iluminat stradal. Sursa foto: adevarul.ro

Tot mai multe localități din România riscă să rămână noaptea fără iluminat public din cauza creșterii explozive a facturilor la energia electrică, aceasta fiind soluția găsită de edili pentru reducerea costurilor. Un astfel de exemplu îl reprezintă comuna Bezdead din județul Dâmbovița, unde începând din luna august , între orele 24.00 și patru dimineață, va fi oprit iluminatul stradal, potrivit observatornews.ro.

Factura de curent electric a crescut de la an la an, de la 9093 de lei în anul 2020, la 16.764 lei în anul 2022, deși consumul nu s-a dublat

 Teodora Anghelescu, primar Bezdead, a declarat: „Nu este din vina noastră sau din faptul că nu am alcătuit un buget responsabil. Doar din cauza creşterii preţului la energie. Nu putem ajunge la finele anului cu bugetul planificat la început la capitolul energie. ”Localnicii au păreri împărțite legat de măsura care va fi luată de către edil pentru reducerea facturilor .Dacă unora le este teamă că va crește numărul furturilor, alții cred că este bine că se va face economie.

Primăria din Bezdead plătea acum trei ani, într-o lună de iarnă, aproximativ 16000 de lei la factura de curent

Pentru reducerea costurilor, a fost realizată o modernizare de amploare, pentru care s-au cheltuit 100.000 de euro, toţi cei 1200 de stâlpi de iluminat fiind dotaţi cu lămpi cu led, lucru care a făcut ca în luna februarie a anului 2021, Primăria Bezdead să plătească doar 8400 de lei pentru curentul electric consumat, la jumătate faţă de cât plătea înainte.Scumpirea prețurilor curentului electric a crescut din nou facturile, dar Primăria Bezdead vrea să cheltuie bani pentru organizarea zilei comunei. „Toate au fost planificate într-un buget care să fie drămuit aşa cum trebuie. Trebuie să faci oamenilor şi o sărbătoare. Nu se face niciun fel de risipă. Da, putem încerca şi varianta austerităţii totale dar nu mi se pare normal, a spus Teodora Anghelescu, primar Bezdead

Scumpirea prețurilor curentului electric a crescut din nou facturile, dar Primăria Bezdead cheltuie bani pentru organizarea zilei comunei

 „Toate au fost planificate într-un buget care să fie drămuit aşa cum trebuie. Trebuie să faci oamenilor şi o sărbătoare. Nu se face niciun fel de risipă. Da, putem încerca şi varianta austerităţii totale dar nu mi se pare normal, a spus Teodora Anghelescu, primar Bezdead.

Bezdead nu este singura localitate unde noaptea este oprită furnizarea curentului electric, acest lucru fiind valabil și în localitatea Flămânzi, unde la începutul anului, timp de mai bine de o lună iluminatul public a fost restricționat noaptea.”Dacă vor creşte şi nu ne vom încadra, atât timp cât nu există o altă alocare prin rectificare de buget nu avem altă soluţie decât să reducem programul”, a spus Dan Oloeriu, primarul oraşului Flămânzi.

Emil Drăghici, preşedinte Asociaţia Comunelor, a declarat că măsura se aplică în mai multe comune din România. „Categoric da. Şi nu numai eu. Sunt foarte multe comune. Foarte mulţi merg pe ideea raţionalizării”, a spus Emil Drăghici.O altă soluţie, spun edilii, ar fi ca Guvernul să aloce bani din fondul de rezervă.

Kelemen Hunor, despre priorități: „Banii care vor fi colectați trebuie să meargă la educație într-un procent mult mai mare decât până acum”

Autoritățile anunță că în Botoșani toată populația estimată s-a recenzat, însă localnicii spun altceva: „Familia mea nu s-a recenzat și sunt destul de sigură că nu putem fi singurii din județ în situația asta”

Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat aseară aproape cu artificii că într-un județ s-a pus punct Recensământului Populației și Locuințelor (RPL2021).

Este vorba despre Botoșani, potrivit postării de pe Facebook: „Este oficial! Avem primul județ în care s-a recenzat toată populația estimată. Felicitări locuitorilor din județul Botoșani pentru implicarea în recensământ, atât în etapa autorecenzării, cât și acum!”.

Numai că anunțul autorităților a fost contracarat de un comentariu, din care s-ar putea deduce că una se calculează la București, iar alta ar putea fi situația din teritoriu: „Foarte interesant… Pot să-mi dau seama de credibilitatea statisticilor din faptul că familia mea nu s-a recenzat și sunt destul de sigură că nu putem fi singurii din județ în situația asta”, a punctat o doamnă.

În rest, au curs felicitările, inclusiv către direcția de statistică județeană. Aceasta în condițiile în care luna aceasta au apărut informații potrivit cărora fuseseră aplicate primele amenzi pentru persoanele care au refuzat să participe la recensământ.

Culmea, unul dintre județele evidențiate era chiar Botoșani, pe lângă Bihor și Tulcea. Important este că din amendați, botoșănenii au devenit „premianți”, la scurt timp!

Revenind la lucruri serioase, luna aceasta se încheie recensământul, așa că mai sunt câteva zile în care românii se pot recenza – cu ajutorul recenzorului sau la unul dintre punctele fixe de recenzare, care vor fi deschise până pe 17 iulie.

Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat că până pe 27 mai, în etapa autorecenzării, aproape 47% din populaţia ţintă s-a autorecenzat. Totodată, populația recenzată până pe 25 iunie a fost de 13,2 milioane de persoane, adică 69% din populația rezidentă estimată.

Kelemen Hunor, despre priorități: „Banii care vor fi colectați trebuie să meargă la educație într-un procent mult mai mare decât până acum”

Sursa: Captura video

Kelemen Hunor, lider al UDMR și totodată vicepremier, a vorbit aseară la B1 TV despre direcțiile care ar trebui urmate în viitorul apropiat din punct de vedere financiar, în contextul în care bate la ușă rectificarea bugetară.

Acesta a asigurat că rectificarea bugetară va avea loc „undeva la începutul lunii august” și că va exista „o restrângere a cheltuielilor în zona bunuri și servicii cu vreo 20% din start”.

Însă vor fi sectoare unde Kelemen Hunor ar vrea să existe o mai mare atenție, unul dintre acestea fiind Educația. În primul rând pe partea de salarizare, aspect considerat important de liderul UDMR.

Este în lucru deja și salarizarea unitară, fiindcă aici, iarăși, trebuie să spunem foarte clar că sunt anumite sectoare unde, dacă pe termen lung nu reușim să rezolvăm ceva, vom avea probleme, și asta e educația. Tot timpul dau acest exemplu.

Nu se poate să nu investești în educație, să nu investești în profesori, să nu investești în infrastructură mult mai mult decât am făcut până acum.

Din acest punct de vedere, și banii care vor fi colectați trebuie să meargă la educație, o parte, și într-o sumă foarte mare, într-un procent mult mai mare decât până acum”, a explicat Kelemen Hunor pentru sursa citată.

Vicepremierul UDMR a subliniat că „zone care sunt prost plătite în continuare”, aici incluzând educația, dar și cultura și cercetarea, însă referirea acestuia era, cum altfel, decât la nivel înalt, cel pe care îl cunoaște, și nu în teritoriu:

Vorbesc de ministere, de zona centrală și nu numai, și sunt zone subpopulate, se vede acum cum migrează oamenii dintr-un minister într-un alt minister și nu atragem de pe piață oameni specialiști pentru PNRR, pentru programele operaționale din perioada de programare care începe anul viitor”.

În aprilie, Kelemen Hunor vorbea despre alte priorități, respectiv sectoarele de agricultură și industria alimentară, despre care opina la acea dată că „trebuie să fie pe primul loc”. Probabil între timp aici au fost rezolvate punctele nevralgice.

Vacanță sfârșită tragic în Grecia: Fiul unui primar din România, căutat cu ajutorul dronelor după ce a dispărut în mare

Tinar disparut
Tinar disparut. sursa foto: captura a3.ro

 Forțele de intervenție elene au intrat în alertă după ce un român în vârstă de 25 de ani a dispărut duminică în apele marii, pe plaja Mylos, în insula Lefkada, potrivit gandul.ro. Tânărul, care este fiul primarului din comuna doljeană Amărăştii de Jos, a intrat în mare să facă scufundări dar nu a mai ieșit la suprafață.

Căutări de amploare pentru găsirea tânărului

Prietenul care era cu el dar și alți amici, au alertat imediat autoritățile, care au început căutările. Forțele de intervenție au folosit și o dronă pentru găsirea tânărului, la căutări participând și o navă, două șalupe ale Gărzii de Coastă, o ambarcațiune privată dar și numeroși salvamari și scafandri.

Reprezentanţii autorităţilor afirmă că vor continua căutările până când tânărul român va fi găsit, el fiind căutat continuu de trei zile. Mai mulți turiști care se aflau în acea zi pe plajă au spus că le-a fost teamă să intre în marea care era foarte agitată, cu valuri mari, fără ca pe plajă să existe un serviciu de salvamari. 

Părinții încearcă să găsească trupul fiului lor

Părinţii tânărului român au ajuns la scurt timp în insula Lefkada, după ce au primit vestea, făcând eforturi foarte mari pentru a-l găsi. O prietenă a românului originar din Craiova a cerut ajutorul autorităților pe Facebook, dezvăluind că tânărul a dispărut pe plaja Mylos.”Este cineva care ne poate ajuta cu o barcă/elicopter/drone să îl căutăm? Va rog din suflet, orice ajutor este neprețuit! Apelez la oricine poate da o mână  de ajutor. Este cineva care ne poate ajuta cu o barcă/elicopter/drone să îl căutăm? Va rog din suflet, orice ajutor este neprețuit! Mulțumesc mult!”, a spus tânăra, în mesajul postat pe Facebook.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Atena, s-a autosesizat cu privire la dispariția, la data de 10 iulie 2022, a unui cetățean român în Lefkada

Reprezentanții misiunii diplomatice au făcut demersuri, în regim de urgenț ă, pe lângă Poliția portuară și Garda de Coastă elene, pentru obținerea deinformații oficiale cu privire la identitatea victimei, circumstanțele producerii incidentului și acțiunile de căutare și salvare a acesteia. Potrivit informațiilor preliminare obținute de Ambasadă, cetățeanul român înota, împreună cu alți cetățeni români, în zona plajei Milos/Lefkada (plajă sălbatică, neamenajată, considerată zonă periculoasă din cauza configurației fundului mării și a curenților puternici) și nu a reușit să revină la mal.

Croația va adera la zona euro anul viitor

Doi consilieri locali PNL dintr-o comună din județul Sibiu au furat un excavator pe șenile

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

În comuna Porumbacu de Jos, județul Sibiu, doi consilieri locali PNL sunt anchetați pentru furtul unui excavator pe șenile, scrie Turnul Sfatului.

Astăzi, 12 iulie, instanța a emis mandat de arestare pentru aleșii locali, iar în acest dosar este implicat și fratele viceprimarului comunei Porumbacu de Jos, angajat al primăriei pe post de operator de buldoexcavator.

Excavatorul aparținea unei societăți ce avea lucrări în comună, iar duminică, utilajul nu a mai fost găsit de reprezentanții societății. Contactat de jurnaliștii de la Turnul Sfatului, viceprimarul a declarat că se află în concendiu și nu poate să ofere niciun răspuns cu privire la acest caz.

Activități „periculoase” în afara Primăriei. Consilierii locali PNL au fost arestați preventiv pentru 30 de zile

De asemenea, primarul comunei Porumbacu de Jos a declarat că nu are mai multe detalii, precizând că va reveni cu o declarație oficială după ce instanța se va pronunța.

Astăzi, 12 iulie, instanța a admis arestarea preventivă a celor doi consilieri locali PNL pentru o perioară de 30 de zile.

„Se dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Malangă Adrian-Nelu și Stoica Mirel-Mihai, pe o durată de 30 de zile, fiecare, cu începere de la data de 12 iulie 2022 şi până la data de 10 august 2022, inclusiv. Respinge cererea inculpaţilor de luare a măsurii controlului judiciar”, se arată în încheierea instanței.

Reamintim că cei trei bărbați, în vârstă de 39, 44, respectiv 49 de ani, au sustras un excavator pe șenile.

În urmă cu câteva luni,  un primar liberal a fost omorât în bătaie de un consilier local și de viceprimar în județul Brașov. Cei prezenți au declarat că aleșii locali ar fi băut la ferma viceprimarului, după care au plecat la casa consilierului local. Din cauza unor neînțelegeri legate de fermele pe care le au în satul Lovnic, cei trei s-au luat la bătaie.

Primarul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Brașov, unde a intrat în comă, iar la scurt timp a decedat.

Citește și articolul: TNL București are „viitor” : Noul lider, Denis Ilinescu, anchetat pentru posesie de droguri

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
16.5 ° C
17.7 °
13.9 °
82 %
2.6kmh
0 %
mar
26 °
mie
15 °
J
13 °
vin
21 °
S
24 °

Ultimul articol

Deținut eliberat după un omor, arestat preventiv pentru uciderea unei tinere de 18 ani

Un an în libertate a rezistat un bărbat din județul Bihor, care ieșise din penitenciar în aprilie 2025, până să comită o faptă extrem...
Uniunea Europeana

Azi, Consiliul Afaceri Externe al CE; pe agendă, „situația din Orientul Mijlociu”

Ședință, astăzi, a Consiliului Afaceri Externe din cadrul Comisiei Europene, pe agendă fiind programate inclusiv discuții legate de „situația din Orientul Mijlociu”. Conform anunțului oficial,...

Interpretare a crizei politice: „Coaliția pro-europeană probabil nu a fost vreodată obiectivul PNL și...

Politologul Alina-Mungiu Pippidi vine cu o reinterpretare a crizei politice produse de PSD odată cu moțiunea împotriva fostului guvern, în tandem cu AUR. Aceasta...