0.1 C
București
vineri, 23 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 342

504 animale fără stăpân au fost sterilizate, gratuit, în Sibiu

Foto: Facebook/Animal Life Sibiu
Foto: Facebook/Animal Life Sibiu

În doar 5 zile, 504 de animale au fost sterilizate, în cadrul campaniei organizate de asociația Animal Life din Sibiu.

Doar în prima zi, 108 animale fără stăpân au fost sterilizate gratuit. Campania a început în ziua de 13 iulie și s-a desfășurat până în data de 17 iulie 2022.

Animal Life: ”504 este numărul final de animale care au fost sterilizate gratuit”

Potrivit reprezentanților, campania a reprezentat un efort susținut ce a implicat o mulțime de oameni.

Toți aceștia au muncit de dimineață până seara pentru bunăstarea animalelor, pentru mai puțină suferință și mai multă decență.

Mulțumirile noastre se îndreaptă către Susy Utzinger Stiftung für Tierschutz – SUST, care au fost alături de noi și de aceasta dată și au acoperit costul procedurilor medicale realizate de o echipă minunată de medici de la SUST Orphan Animal Clinic at Green Vetcare, cărora le mulțumim pentru profesionalism, dedicare și o colaborare desăvârșită!”, au scris membrii asociației pe contul de Facebook.

Animal Life este o organizaţie non-profit, fondată în 2006, ai cărei membri sunt voluntari uniți de dragostea faţă de animale şi natură

În textul distribuit pe pagina asociației, membrii au mulțumit și International Aid for the Protection and Welfare of Animals (IAPWA) pentru acoperirea cheltuielilor cu cazarea și masa medicilor, dar și Primăriei comunei Șura Mare pentru spațiul oferit.

Mii de mulțumiri voluntarilor noștri minunați, neobosiți, responsabili și înțelegători, fără de care aceste campanii nu s-ar putea realiza! Felicitări tuturor celor implicați în oferirea unei vieți mai bune celor 504 suflete!”, se mai arată în text.

Dezinformarea nu înseamnă doar panică, haos și manipulare, ci și miliarde de dolari

Sursă foto: Pexels/Karolina Grabowska
Sursă foto: Pexels/Karolina Grabowska

Platformele de dezinformare, responsabile pentru manipularea maselor, câștigă, anual, miliarde de dolari.

Potrivit estimărilor NewsGuard, aceste sume provin din campanii publicitare finanțate de cele mai importante companii multinaționale.

Audiența înseamnă miliarde de dolari, iar jurnaliștii sunt ”instruiți” să producă fake-news-uri: ”Cu cât produci mai multă audiență cu atât faci mai mulți bani”

În cadrul conferinței The Stakeborg Talks, moderată de Vlad Mercori, Dragoș Stanca, președinte BRAT a explicat faptul că audiența înseamnă bani, iar această audiență este întreținută cu fake-news, clickbait și titluri alarmante care îi fac pe oameni dependenți de conținut.

Adevărul a devenit neproductiv din punct de vedere comercial. Și atunci au apărut fake-news, clickbait și alte metode prin care suntem, cumva, ținuți captivi să consumăm cât mai mult conținut, să producem cât mai multe afișări, ca acestea să fie vândute cât mai ieftin și să ajungă la cât mai mulți clienți care să plătească astfel de campanii publicitare”, a afirmat Dragoș Stanca.

Totuși, nu toți jurnaliștii sunt corupți

Acest lucru ne duce într-o direcție nebună în care nu mai avem răbdare unii cu alții, nu mai știm să deosebim dezinformarea de informație legitimă, credem că toți jurnaliștii sunt corupți și că nimeni nu mai face conținut cu bună credință ci doar din interes comercial. Toate aceste lucruri vor trebui corectate în timp”, a adăugat Dragoș Stanca.

Deși Facebook a schimbat regulile jocului de sute de ori pe parcursul contractului pe care, prin termeni și condiții, îl are cu toți utilizatorii platformei, nici această platformă nu este protejată de fenomenul Fake-news

Potrivit declarațiilor oferite de Dragoș Stanca, oamenii pot verifica dacă o știre a fost modificată, dacă o fotografie, care este și NFT, este cea originală sau dacă este trucaj.

Prin urmare, utilizatorii nu pot fi manipulați atât de ușor, dar asta nu exclude faptul că unele companii încearcă, pe cât posibil, să dezinformeze.

Polițist din Alba, condamnat la închisoare cu executare și „dezbrăcat” de uniformă, pentru luare de mită

Un polițist din Abrud, județul Alba, a fost condamnat în primă instanță pentru două infracțiuni luare de mită la închisoare cu executare.

Prima sentință poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare și, potrivit acesteia, polițistul nu mai are voie o perioadă să poarte nici uniforma, fiindu-i interzis să exercite profesia.

Faptele pentru care a fost agentul principal de poliție cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Poliția orașului Abrud – Compartimentul Rutier a fost trimis în judecată în urmă cu 2 ani au fost comise la interval de câteva luni, în 2018 și 2019. Potrivit rechizitoriului, polițistul a primit 400 de lei de la un șofer care ulterior a devenit martor denunțător, iar ulterior a cerut și primit 200 de lei de la o șoferiță care s-a dovedit a fi investigator sub acoperire.

Concret, în octombrie 2018 agentul de poliție a amendat un șofer cu 290 de lei după ce îl prinsese circulând cu viteză peste limita legală, însă după ce a mai constatat că autoturismul prezenta defecțiuni, pentru a nu fi sancționat contravențional și a nu îi reține permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al autoturismului, i-a cerut suma de 400 lei. Banii au fost dați în aceeași zi, într-un subsol al unui bloc din apropierea postului de poliție din Abrud.

În iunie 2019, agentul a fost „momit” de investigatoarea sub acoperire, care circula cu o viteză peste limita legală, cu luminile de întâlnire pornite, fără centura de siguranță și vorbind la telefon. Previzibil, polițistul a oprit-o pe șoferiță și, după mai multe discuții legate de faptul că trebuie să îi rețină permisul de conducere, omul legii a făcut o concesie: în schimbul a 200 de lei, totul avea să fie bine. De această dată, banii au fost lăsați la benzinărie, polițistul luându-i de la un angajat de acolo după aproximativ o oră – două.

Agentul de poliție a fost trimis în judecată prin rechizitoriu la data de 13.07.2020, fiind cercetat în stare de libertate, iar săptămâna trecută instanța a considerat că acesta se face vinovat de acuzațiile aduse:

Respinge excepțiile formulate de apărătorul inculpatului Amacsinoae Mihai Vasile privind constatarea nulității absolute a proceselor verbale încheiate la 25.02.2019, 12.06.2019 și 14.06.2019, cu consecința neexcluderii și a probelor directe și derivate obținute în baza acestora. Dispune condamnarea inculpatului Amacsinoae Mihai Vasile, …, la pedeapsa de: 3 închisoare pentru luare de mită (fapta din data de 28.10.2018). Dispune condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de: 3 închisoare pentru luare de mită (fapta din data de 12.06.2019). Constată că faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost comise sub forma concursului de infracţiuni. Stabileşte ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, cea de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu de 1 an închisoare (reprezentând 1/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare), astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani închisoare.

Dispune ca inculpatul să execute pe o perioadă de 2 ani pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), de la data rămânerii definitive a hotărârii. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 600 lei, ca fiind provenită din săvârțirea infracțiunilor. Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 250 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmării penale şi la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judicare în cursul judecății”.

53 de cetăţeni străini au fost găsiți la Frontiera Nădlac II

Foto: Facebook/Poliția de Frontieră Oradea
Foto: Facebook/Poliția de Frontieră Oradea

Poliția de Frontieră Oradea a precizat că, în urma unui control amănunţit desfășurat astăzi, 53 de cetăţeni străini au fost descoperiți în două mijloace de transport.

Conform documentelor, șoferii transportau piese metalice și role de aluminiu

Potrivit polițiștilor, în data de 18.07.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean turc, respectiv un bulgar, conducând ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia și Bulgaria.

Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese metalice și role de aluminiu pentru societăți comerciale din Cehia și Germania”, a informat Poliția de Frontieră Oradea.

Cei 53 de cetățeni provin din state precum India, Bangladesh, Pakistan, Turcia și Siria

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din India, Bangladesh, Pakistan, Turcia și Siria ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen, mai precizează comunicatul emis de Poliția de Frontieră.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au mai adăugat polițiștii de frontieră orădeni.

Din ce în ce mai mulți tineri, care nu au împlinit vărsta de 40 de ani, consumă alcool

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Tinerii sub 40 de ani ar trebui să nu consume deloc alcool, arată cel mai amplu studiu publicat de The Guardian.

Potrivit acestui studiu, alcoolul prezintă riscuri semnificative pentru sănătate și niciun beneficiu pentru tineri, dar unii adulți mai în vârstă ar putea avea de câștigat dacă beau o cantitate mică de alcool.

Concluzia vine de la autorii studiului Global Burden of Diseases, un proiect al Universității Washington din Seattle.

În urmă cu patru ani, studiul afirma că până și consumul ocazional de alcool este dăunător pentru sănătate. Mai mult, sugera ca guvernele să sfătuiască oamenii să se abțină în totalitate

Cu toate acestea, după o nouă analiză majoră a datelor globale, experții au ajuns la noi concluzii, mai notează sursa citată.

Tinerii se confruntă cu riscuri mai mari pentru sănătate din cauza consumului de alcool decât adulții mai în vârstă.

Dar adulții cu vârsta de 40 de ani și peste, sănătoși, pot beneficia de un consum limitat de alcool, cum ar fi un pahar mic cu vin roșu pe zi, inclusiv de un risc redus de boli cardiovasculare, accident vascular cerebral și diabet.

Rezultatele publicate în Lancet sunt primele care raportează riscul de consum de băuturi aloolice, în funcție de regiunea geografică, vârstă și sex

Aceste rezultate sugerează că recomandările globale privind consumul de alcool ar trebui să se bazeze pe vârstă și pe locație, cu cele mai stricte orientări pentru bărbații cu vârste cuprinse între 15 și 39 de ani.

Această categorie care prezintă cel mai mare risc de consum „nociv” de alcool la nivel mondial.

Mesajul nostru este simplu: tinerii nu ar trebui să bea, iar persoanele mai în vârstă ar putea consuma cantități mult mai mici”, a declarat autorul principal, Dr. Emmanuela Gakidou, profesor de științe metrice de sănătate la Facultatea de Medicină a Universității din Washington.

Deși poate că nu este realist să credem că tinerii adulți se vor abține de la băutură, credem că este important să comunicăm cele mai recente dovezi, astfel încât toată lumea să poată lua decizii în cunoștință de cauză cu privire la sănătatea lor”, a adăugat profesorul.

Adaptare The Guardian

Sectorul 6 a deschis cele mai multe centre fixe de recenzare

Sursă foto: Facebook/Ciprian Ciucu
Sursă foto: Facebook/Ciprian Ciucu

Potrivit unui comunicat transmis de Ciprian Ciucu, Sectorul 6 al Capitalei beneficiază de 30 de centre cu puncte fixe de recenzare.

Prin urmare, locuitorii din acest Sector se pot recenza în școli, la metrou, în parcuri sau în mall-uri, edilul precizând că timpul de așteptare este foarte scurt.

Ciprian Ciucu: ”Deși am fost mereu Sectorul care a deschis cele mai multe centre fixe de recenzare, nu ne-am așteptat la acest flux mare de oameni”

Văzând că oamenii vin în continuare în număr mare, ne-am mobilizat peste weekend și astăzi deschidem centre noi, acum vom avea 30. Cu scaune, umbră,  apă rece. Tot azi vom adăuga un modul cu recensământul – centre fixe pe eSector6.

P.S. Partea neplăcută este că tot, pe noi, cu cele mai multe centre ne-au criticat unii. Aș vrea și eu să văd, prin comparație, care este situația la modul general. Acum, sper să nu preluăm noi, cei care ne-am organizat, povara pentru restul orașului.”, a transmis edilul, într-o postare publicată astăzi, 18 iulie, pe contul de Facebook.

Punctele fixe de recenzare din Sectorul 6 vor fi deschise azi și mâine

Potrivit Rador, recensământul Populației și Locuințelor se apropie de final, iar în Capitală doar puțin peste 50% din locuitori erau recenzați, la începutul lunii iulie.

Prin urmare, INS a cerut sprijinul primăriilor pentru a organiza puncte fixe de recenzare, unde să vină toți cei care nu au primit acasă vizita recenzorului.

Acestea vor fi amenajate în școli, instituții publice, spații ale administrației locale, dar și în stații de metrou, cu sprijinul acordat de Metrorex. Astfel, va fi asigurat tot confortul pentru persoanele venite să se recenzeze: umbră, răcoare, scaune, apă, toalete, a mai arătat Rador.

Video: Un pui de elefant și mama sa au fost salvați, după ce au căzut într-un canal de scurgere

Captură video: Youtube/The Straits Times
Captură video: Youtube/The Straits Times

Un pui de elefant și mama sa au avut nevoie de intervenția salvatorilor, după ce au căzut într-un canal de scurgere.

Potrivit Sky News, incidentul a avut loc în Thailanda, unde un elevator cu braț montat pe un camion a fost folosit pentru a scoate mama elefant din canal.

Mama elefant a avut nevoie de o procedură de resuscitare, care i-a fost acordată de trei persoane

Autoritățile din provincia Nakhon Nayok au fost solicitate să intervină, oamenii precizând că, pe o ploaie torențială, au fost nevoiți să acorde ajutor unor elefanți, mamă și pui.

Inițial, puiul de elefant a căzut într-un canal de scurgere, iar mama sa nu l-a abandonat decât în momentul în care a fost sedată.

Sedarea a dus la alunecarea elefantului mamă în apă, iar salvatorii au folosit un elevator cu braț montat pe un camion pentru a ajuta animalul.

Animalul de proporții uriașe a fost resuscitat, în timp ce un excavator îndepărta pământul pentru ca puiul să poată ieși din noroi

A fost imposibil să ne apropiem de pui cât timp mama era în apropiere, așa că i-am administrat trei doze de tranchilizante, dar ea s-a îndreptat spre pui înainte de a leșina și s-a lovit la cap”, a declarat Dr. Chananya Kanchanasarak, veterinar la parcului național Khao Yai, a declarat, potrivit sursei citate.

Chananya a ținut să precizeze că aceasta a fost una dintre cele mai memorabile salvări pe care le-a făcut.

Adaptare Sky News

Ciucă, despre elevii care au participat la Olimpiada Internațională de Fizică: ”Avem cea mai bună echipă din Europa și a doua la nivel mondial!”

Foto: Facebook/Nicolae Ciucă
Foto: Facebook/Nicolae Ciucă

Printr-un mesaj publicat astăzi, 18 iulie, premierul României a ținut să-i felicite pe elevii care au participat la Olimpiada Internațională de Fizică (IPhO2022).

Nicolae Ciucă a notat ca remarcabil succesul elevilor români la Olimpiada Internațională de Fizică (IPhO2022), precizând că România are  cea mai bună echipă din Europa și a doua la nivel mondial.

Rezultatele obținute de elevi la Olimpiada internațională de Fizică se datorează și profesorilor

Calde felicitări tuturor! Performanța lor, la fel ca cea a tinerilor din lotul național de matematică, ne arată încă o dată valoarea școlii românești, a dascălilor cu vocație și a elevilor orientați spre excelență, dar și nevoia de a orienta resurse pentru a asigura în mod egal acces la educație”, a transmis premierul.

”Reforma educației, a cărei implementare o pregătim la nivelul guvernului, vine să valorifice integrarea acestor minți strălucite în economia viitorului, bazată pe cunoaștere, cercetare și inovare”

Nicolae Ciucă a ținut să adauge că noile legi aflate acum în consultare publică, parte a pachetului România Educată, sunt orientate spre două obiective majore.

Cu toate acestea, potrivit premierului, cea mai importantă schimbare pe care o introduce Proiectul de țară ”România Educată” este să pregătească tinerele generații pentru a răspunde transformărilor sociale dinamice și economiei viitorului.

Nicolae Ciucă: ”Susțin performanța și excelența și, în egală măsură, asigură acces la educației fiecărui copil din România, potrivit abilităților și potențialului fiecăruia”

Încurajăm însușirea competențelor digitale și antreprenoriale, spiritul civic, creativitatea și deprinderea de a învăța continuu. Sunt elemente absolut necesare pentru ca actuala generație de elevi să se integreze în societatea bazată pe cunoaștere a următorilor ani, într-o economie competitivă și o piață a muncii în continuă dinamică”, se precizează în comunicat.

Zeci de oameni au blocat circulația pe un drum din județul Brașov: „Nu se mai poate așa. Acest drum este un dezastru. Își bat joc de noi“

Protest
Protest. Sursa foto: /newsbv.ro

Un drum care face legătura între DN1 și poligonul NATO de la Cincu a stârnit nemulțumirea locuitorilor din satele Cincsor și Cincu, din județul Braşov, care au protestat față de starea proastă a drumului. După închiderea podului de la Voila, acest drum este singura varianta de acces către cele două sate. Localnicii sunt nemulțumiți și de faptul că lucrările de construcție a noului pod de peste Olt, de la Voila, sunt oprite din cauza lipsei unui aviz pozitiv de la Hidroelectrica, potrivit g4media.ro.

„Nu se mai poate așa. Acest drum este un dezastru. Își bat joc de noi“, spun oamenii

După închiderea podului de la Voila acum un an, traficul a fost deviat pe drumul spre barajul hidrocentralei până la Cincșor. Peste răul Olt urma să fie construit un pod nou dar lucrările au fost oprite din cauza lipsei unui aviz ce trebuia dat de Hidroelectrica. Podul trebuia construit de peste un an, dar acest lucru trebuia făcut după ce vechiul pod era demolat. În condițiile în care Ministerul Apărării a solicitat ca lucrările să fie urgentate, Consiliul Judeţean Braşov a atribuit contractul unei asocieri de firme, dar lucrările nu au început. Vechiul pod care este complet degradat, trebuie demolat în totalitate. Structura metalică a noului pod a fost adusă la noul amplasament, dar lucrările nu pot începe până când vechiul pod peste răul Olt nu este distrus.

Demolarea podului nu a primit aprobarea Hidroelectrica

Demolarea poate fi realizată doar prin implozie sau piconare, dar variantele nu au fost aprobate de către Hidroelectrica. ”E un pod făcut pentru trafic ușor şi, la 60 de tone, nimeni nu garantează că ar rezista”, spunea recent Gheorghe Osalciuc, primarul comunei Voila. Mihai Pascu, director executiv Direcția drumuri județene și servicii publice de la Consiliul Județean Brașov explică faptul că pentru demolare lipsește avizul de la Hidroelectrica.”

Avizul de la Hidroelectrica presupune că nu avem voie să facem niciun fel de lucrare în albie, deci nu avem voie să afectăm deloc acel canal de fugă al barajului de care fac vorbire”, explică el.

Constructorul, nemulțumit că nu a primit banii

Constructorul angajat să construiască noul pod e nemulțumit, afirmând că toată structura metalică pentru podul nou a fost realizată încă de anul trecut și recepționată în apropierea șantierului, nefiind însă plătită. În timp ce sătenii sunt nemulțumiți de starea drumului, autoritățile comunei Voila spun că drumul urmează să fie asfaltat, pe data de 15 iulie fiind emisă autorizația de construcție. Potrivit administrației locale, în următoarele zile va fi semnat contractul de asfaltare cu constructorul, urmând să înceapă modernizarea drumului, banii fiind alocați atât din bugetul Primăriei Voila, cât și de la Consiliul Județean Brașov.

Elevii români s-au clasat pe locul 2 în lume la Olimpiada internațională de Fizică

Complexul Energetic Oltenia a închis Termocentrala Ișalnița. Ponta: ”S-a decis demolarea totală a României, pas cu pas?

Sursa foto: Facebook/Complexul Energetic Oltenia
Sursa foto: Facebook/Complexul Energetic Oltenia

Complexul Energetic Oltenia a decis suspendarea activitatății termocentralei Ișalnița.

Acțiunea vine din cauza lipsei cărbunelui, iar Tribunalul București a închis activitatea Carierei Miniere Roșia, pentru probleme legate de mediu.

Cariera are 1.200 de salariați și este cea mai mare din România.

Victor Ponta: ”Compania Energetică Oltenia este cel mai mare producător român de energie pe cărbune. Acum, nu mai are voie să își exploateze cărbunele”

Potrivit unui text publicat astăzi, 18 iulie, pe contul de Facebook, fostul premier a precizat că activitatea CEO a fost blocată la cererea și presiunile făcute de un ONG condus de Octavian Berceanu, alături de un Senator USR.

Probabil că useriștii și votanții lor își încarcă telefoanele și laptopurile de la soare – nu de la priză. Nu doar 1200 de angajați români  rămân fără activitate – județul Gorj este distrus fără activitatea energetică iar România trebuie să importe mai multă energie din alte țări la prețuri uriașe”, se arată în textul publicat de Ponta.

”Când toată Europa încearcă disperată să găsească energie mai ieftină – România își închide singură cel mai mare producător”

Mai mult, liderul PRO România a declarat că este o situație de o gravitate excepțională, iar oficialii ar rămâne indiferenți.

Nu reușesc să găsesc nicăieri o poziție a Președintelui, Premierului, Ministrului Energiei sau a altei înalte oficialități prin care să se arate indignarea și să se găsească  soluții legale. Am uitat: ei se ocupă de Ucraina, nu de România. Când toată Europa încearcă disperată să găsească energie mai ieftină – România își închide singură cel mai mare producător! Întrebarea este dacă am căzut pe mâna unor masochiști de o prostie înfiorătoare? Sau chiar s-a decis demolarea totală a României “pas cu pas”?”, mai scrie Victor Ponta.

Sursa foto

Elevii români s-au clasat pe locul 2 în lume la Olimpiada internațională de Fizică

Sursa foto: Edupedu.ro
Sursa foto: Edupedu.ro

Elevii din România au obţinut patru medalii de aur şi una de argint la Olimpiada Internaţională de Fizică.

Concursul a fost organizat online, de Elveţia, și a reunit 369 de concurenţi.

Sorin Cîmpeanu: ”Un alt rezultat excepțional al elevilor români! La Olimpiada Internațională de Fizică (IPhO2022), echipa României a obținut un rezultat excepțional, clasându-se pe locul 2 la nivel mondial, fiind de departe cea mai bună echipă din Europa”

Potrivit unui comunicat distribuit de ministrul Educației pe contul de Facebook, este vorba despre cea de-a 52-a Olimpiadă Internațională de Fizică.

Echipa României a fost coordonată de doamna profesor dr. Delia Constanța Davidescu și de domnul conferențiar universitar dr. Adrian Dafinei, participarea României fiind susținută de Ministerul Educației împreună cu Societatea Română de Fizică. Felicit elevii români care au obținut acest rezultat excepțional”, a scris ministrul.

Lista elevilor câștigători

1. Vlad Ștefan Oros, elev la Liceul „Grigore Moisil” Timișoara – medalie de aur, cel mai bun concurent european.

2. Andrei-Darius Dragomir, elev la Liceul Internațional de Informatică București – medalie de aur.

3. Alexandru Momoiu, elev la Liceul Internațional de Informatică București – medalie de aur

4. Răzvan-Gabriel Marcu, elev la Liceul Internațional de Informatică București – medalie de aur.

5. George-Cristian Ardeleanu, elev la Liceul Internațional de Informatică București – medalie de argint.

Încă o dată, felicitări copiilor și mulțumiri tuturor celor care au contribuit la această performanță deosebită!”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

Rezultatele IPhO2022 pentru anul 2022

Ministul a ținut să precizeze că echipa Chinei a obținut cinci medalii de aur, echipele României și Coreei de Sud au obținut câte patru medalii de aur și una de argint, iar echipa Statelor Unite ale Americii a obținut trei medalii de aur și două de argint.

Dintre participanții din țările europene, echipa Germaniei a obținut două medalii de aur, două de argint și una de bronz. Echipele din Bulgaria și din Ungaria au obținut câte o medalie de aur.

Echipa Vietnamului a obținut trei medalii de aur, una de argint și una de bronz. Au mai obținut câte două medalii de aur echipele din Taiwan, Emiratele Arabe Unite și India. Echipele din Australia, Singapore, Israel, Kazakhstan, Indonezia, Georgia și Hong-Kong au obținut câte o medalie de aur.

Producția de fructe și semințe din România ar putea fi în pericol din cauza numărului mare de albine care mor anual

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Producția de fructe și de semințe din România ar putea fi grav afectată în următorii ani, din cauza reducerii alarmante a numărului coloniilor de albine. Apicultorii din vestul țării susțin că în fiecare an găsesc în fața stupilor un covor de albine moarte, care sunt ucise din cauza pesticidelor folosite la culturile de rapiță şi floarea soarelui.

Pesticidele, pericol letal pentru albine 

Fermierii reclamă faptul că dacă nu ar utiliza pesticide, nu ar mai produce cantități mari de cereale, dar din această cauză, România pierde anual peste o treime din coloniile de albine, aceasta fiind una dintre cele mai mari rate de mortalitate din Europa, potrivit observatornews.ro.

„Mă durea sufletul, mă uitam pe unde să calc, că mă gândeam că poate o să-şi mai revină.”, s-a plâns un apicultor. Apicultorul Ioan Turnea, care locuiește în comuna Sacoșu Turcesc, din Timiș. este îngrijorat de efectele nocive pe care îl au pesticidele asupra albinelor. „Nu se mai pot orienta, unele nu mai ajung în stupină şi, în final mor, nu există niciun leac şi apoi vin vrăbiile şi le culeg de pe jos, le mănâncă.”, se plânge Ioan Turnea.

Comisia Europeană a interzis folosirea anumitor categorii de pesticide

Pesticidele conţin neonicotinoide, care sunt substanţe care afectează abilitaţile de zbor şi navigaţie ale albinelor, provocând paralizie cerebrală şi, în final, moartea albinelor. „Moartea albinelor se datorează rămânerii substanţelor pe plante, atunci când stau mai mult de opt ore rata de mortalitate maximă este undeva după 24 de ore.”, a explicat Radu Sumalan, reprezentantul USAMVB Timișoara.

Comisia Europeană a interzis acum patru ani tratarea semințelor cu astfel de substanţe, dar fermierii pot obţine derogări, lucru care pune în pericol polenizarea, deoarece albinele sunt ucise. „Polenizarea este esenţială pentru că, în lipsa ei, nu se produc fucte, seminţe. Nu ne gândim doar la cultura de bază, ne gândim la tot ce înseamnă diversitate în jur.”, a mai declarat Radu Șumălan, USAMVB Timișoara. Potrivit cercetătorilor, soluţia ar fi crearea unor noi pesticide care să nu reprezinte un pericol pentru albine și să nu rămâna pe plante o perioadă îndelungată de timp.

Bomboanele Skittles sunt toxice și deosebit de dăunătoare pentru organism

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0.1 ° C
0.5 °
-0.1 °
93 %
3.6kmh
100 %
vin
0 °
S
2 °
D
2 °
lun
8 °
mar
8 °

Ultimul articol

Service Ciclop SA: de la pierderi structurale la stabilizare operațională într-un context financiar advers

Context istoric: ani de pierderi și dezechilibre structurale Analiza evoluțiilor recente nu poate fi realizată în absența unui context istoric clar.În anii anteriori, Service Ciclop...
Sursă foto: BNR

Românii cu pensii speciale pot rămâne în activitate, însă pensia se poate reduce cu...

Guvernul a analizat, joi, în primă lectură, un proiect de lege conform căruia persoanele care beneficiază de pensii de serviciu sau pensii militare vor...

„Trenul Unirii” pleacă sâmbătă din București și ajunge la Iași

Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, Nicolina, Iaşi. Acestea sunt stațiile în care va opri mâine „Trenul Unirii”, care va...