Sursă foto: Humanium

 Tot mai mulți elevi din România suferă de depresie sau de frică, trebuind să beneficieze de tratament de specialitate, avertizează medicii psihiatri. Astfel, la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi ajung anual în medie 600 de copii şi adolescenţi cu afecţiuni psihiatrice, numărul lor fiind în continuă creştere. Cei mai mulţi sunt copii şi adolescenţi care au tulburări de comportament sau de ataşament, tulburări de anxietate, depresie şi ADHD, potrivit defapt.ro.

Tot mai mulţi copii se autoizolează sau consumă alcool şi droguri, pentru a-și ascunde problemele

„Este un număr mare de copii care ajung la noi, însă acesta este doar vârful aisbergului. Nu avem de unde şti care este situaţia reală de la nivelul şcolilor spre exemplu”, crede dr. Raluca Prepeliţă, medic primar psihiatru.

Copiii şi adolescenţii care ajung direct la spital au stări de anxietate, atacuri de panică sau gânduri de suicid. Specialiştii au întâlnit şi situaţii-limită, un adolescent care şi-a sunat un prieten căruia i-a spus că este trist, că nu mai vrea să mai trăiască, iar prietenul a alertat părinţii, care l-au dus pe copil să fie evaluat de specialişti.

Stările de anxietate au început să fie mai frecvente în urma pandemiei şi a învăţământului online

După ce programul lor a revenit la normal, multora dintre copii le este greu să revină fizic la cursuri. „Cei mai afectaţi au fost cei care sunt mai anxioşi, mai izolaţi, care au emoţii să prezinte în public, care nu pot dormi înainte de a se duce la şcoală pentru că știu că îi ascultă profesorul la o materie anume. Perioada cât au învăţat online i-a ajutat, dar când s-a terminat şi au trebuit să meargă din nou la şcoală, au probleme de adaptare în noul mediu şcolar. Faţă de ceilalţi, lor le-a plăcut această perioadă de izolare, însă în anxietate foarte importantă este expunerea la factorul stresant, care se face treptat. Chiar dacă eşti mai anxios, atâta timp cât eşti obişnuit să mergi la şcoală, dacă mai lucrezi în paralel şi pe terapie comportamentală, reuşeşti să faci faţă şi să înveţi cum să faci faţă stărilor fără să faci atacuri de panică. Însă dacă a fost o pauză de doi ani, e ca şi cum o iei de la zero cu o stare de anxietate crescută, de aceea ajung la spital pentru medicaţie”, a mai precizat dr. Raluca Prepeliţă.

Copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate sunt afectați emoțional

De la anxietate la depresie este un pas foarte mic, spun medicii psihiatri. La acest lucru contribuie şi lipsa părinţilor care sunt plecaţi la muncă în străinătate. Deşi fac acest sacrificiu pentru copii, mulţi părinţi ignoră că trebuie să le ofere dragoste și atenție, fiind cazuri în care modificările comportamentului copilului sunt observate la şcoală, de profesori, care îi alertează pe părinţi.Lipsa efectivă a părinţilor duce inclusiv la tulburări de ataşament, copiii ajungând să fie crescuţi de bunici, fraţi sau alte rude.

„Copilul, ca orice om, are nevoie de afecţiune, să fie susţinut, întrebat care sunt nevoile sale. Trebuie să existe o comunicare eficientă între părinţi şi copii, astfel încât să nu ajungem să aflăm noi în gardă lucruri pe care părinţii nu le ştiu. Copiilor le este teamă să nu fie judecaţi pentru că nu s-au descurcat singuri într-o anumită situaţie, chiar şi una minoră, să nu fie certaţi. Sunt mulţi părinţi care nu au timpul necesar să comunice cu ei pentru că muncesc. Pentru că nu petrec foarte mult timp împreună, nu observă modificări în comportamentul lor”, a explicat medicul psihiatru Raluca Prepeliţă.

O altă categorie a copiilor şi adolescenţilor care ajung la Institutul de Psihiatrie din Iaşi sunt cei care au suferit traume în copilărie, iar în perioada adolescenţei devenind violenți şi agresivi față de alte persoane

„Sunt foarte multe cazuri de bullying la şcoală – de la grădiniţă până la sfârşitul liceului. Este o metodă prin care ei reacţionează, fie că sunt agresori, agresaţi sau martori, ei sunt traumatizaţi. De aceea, este necesar să fie identificată cât mai devreme schimbarea din comportamentul lor”, a completat medicul ieşean.

Foarte mulţi elevi se refugiază în dependenţa de alcool sau droguri de la vârste foarte mici, pentru a putea intra în diferite cercuri unde vor să se simtă integraţi.

Angajații din Italia, sprijiniți financiar pentru a face față exploziei prețurilor

Articolul precedentUdrea vine în țară, pentru a-și executa sentința, iar iubitul său consideră că sunt „din ce în ce mai multe voci” care cer dreptate
Articolul următorRadiografia unui stat eșuat: România a ajuns campioana Uniunii Europene la evaziune fiscală