-2 C
București
joi, 1 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 335

Un magazin de bijuterii a căzut pradă hoților: 5 kilograme de aur au fost sustrase, direct din seif

Foto: Poliția Română
Foto: Poliția Română

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost sesizați de către un agent comercial al unei bijuterii că mai multe persoane necunoscute ar fi spart un seif în care se aflau mai multe obiecte din aur.

Spargerea a avut loc în Ploiești

Potrivit comunicatului întocmit, în perioada 6 iunie – 3 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au documentat activitatea infracțională a 4 bărbați bănuiți de comiterea unei infracțiuni de furt.

Fapta a fost săvârșită la data de 6 iunie 2022.

În fapt, la data de 6 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost sesizați de către un agent comercial al unei bijuterii, din municipiul Ploiești, despre faptul că persoane necunoscute ar fi sustras din incinta societății, dintr-un seif, aproximativ 5 kilograme de bijuterii din aur”, se precizează în comunicat.

Cei 4 bărbați care au prădat magazinul de bijuterii au vârste cuprinse între 35 și 60 de ani

Suspecții provin din municipiul București și județele Călărași, Ilfov și Vâlcea. De asemenea, aceștia au fost identificați, iar 3 dintre ei au fost arestați, preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile.

Hoții ar fi spart peretele vecin al încăperii în care se afla seiful. După, prin decuparea peretelui dublu, situat în partea din spate a seifului metalic, ar fi sustras bijuteriile.

În vederea administrării probatoriului, în perioada 27 iunie – 3 iulie a.c., polițiștii au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile bărbaților, la locații fiind identificate și indisponibilizate o parte din bijuterii, dar și alte mijloace materiale de probă”, au mai precizat oamenii legii.

România ar putea avea primul aeroport independent din punct de vedere energetic

Foto: Facebook/Aeroportul Internațional Brașov
Foto: Facebook/Aeroportul Internațional Brașov

România ar putea beneficia de primul aeroport independent din punct de vedere energetic, iar acesta ar putea fi operațional începând cu data de 1 noiembrie, informează Brașov.net.

Este vorba despre aeroportul de la Ghimbav, situat la o distanță de 12 km de Brașov.

Anunțul a fost făcut ieri, 19 iulie, de Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

Aeroportul va fi unul independent, consumând doar energie produsă în regim propriu

Potrivit declarațiilor oferite de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, este un proiect la care se lucrează din 2021.

De asemenea, proiectul ar putea fi finanțat din fonduri europene.

Este un proiect la care lucrăm încă de anul trecut. Am avut discuţii cu reprezentanţi ai Universităţii Transilvania. Acum, acest obiectiv se află pe lista de investiţii a Consiliului Judeţean, existând oportunitatea de a aplica pe fonduri europene pentru independenţă energetică. Vom pregăti o documentaţie în care noi, Consiliul Judeţean Braşov, ne dorim ca investiţia să devină primul aeroport din România care este independent din punct de vedere energetic”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.

Proiectul și planul pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav au costat aproximativ 70 de milioane de euro.

Pista are o lungime de 2820 metri, o lățime de 45 metri și acostamente betonate de câte 7.5 m.

Un medic reacționează la criticile lui Buhnici: ”V-aș lua cu mine într-o maternitate să vedeți prin câte chinuri trece o gravidă după nouă luni de sarcină”

Foto: Facebook/Amin Zahra
Foto: Facebook/Amin Zahra

Amin Zahra, medic specialist în Anestezie și Terapie Intensivă în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgența Brașov, a reacționat după scandalul declanșat de vloggerul George Buhnici.

Afirmațiile făcute de vlogger au fost făcute cu privire la ”vergeturile” femeilor de pe plajă și au atras numeroase critici din partea societății civile, dar și din sfera politică.

Buhnici și-a comparat soția cu ”o minoră” și a criticat siluetele femeilor aflate pe litoral

În condițiile în care vloggerul le-a îndemnat pe femeile aflate pe plajă să meargă la sală pentru a scăpa de vergeturi sau de celulită, medicul a descris ca normale urmele pe care o sarcină le lasă pe trupul unei femei, imediat după naștere.

Amin Zahra a accentuat că nu fizicul este cel care contează, ci conexiunea care se crează între mamă și copil.

Domnule Buhnici, v-aș lua cu mine într-o maternitate să vedeți prin câte chinuri trece o gravidă după nouă luni de sarcină. Să vedeți cu ce cicatrici rămân! Pentru acești părinți, singurul gând este…Copilul lor să fie sănătos!”, a scris medicul pe pagina de Facebook.

Medic din Brașov: ”Mama mea a născut cinci copii, iar corpul ei a suferit modificări perfect normale!”

Amin Zahra a adăugat că imperfecțiunile pe care le-a înșiruit Buhnici le are și mama sa și, cu siguranță, foarte multe femei.

Totuși, pentru o mamă, nu pielea perfectă este cea importantă, ci venirea pe lume a bebelușului și sănătatea acestuia.

Dacă mama ar fi mers zi de zi la “săliță” cu siguranță nu ar mai fi putut să petreacă timp cu noi și să ne îndrume atât de frumos. Mândria, satisfacția ei nu stă într-un corp perfect lucrat, fără vergeturi”, a adăugat doctorul din Brașov.

”Bucuria mamei suntem noi: Un doctor, o profesoară de fizică, un programator, o arhitectă și un copil care își face viitorul ghidat de părinți și de frații lui”

Te-aș lua cu mine într-o secție de Terapie Intensivă să vezi cum se roagă un bărbat adevărat pentru soția lui, să mai fie lângă el, cu toate bolile și cicatricile din lume. Cam despre asta este iubirea!!! Sunt un om realist și nu sunt fan political correctness, dar unele subiecte sunt de neatins”, a conclus Amin Zahra.

Ministrul Mediului face apel la responsabilitate: ”Apa potabilă devine din ce în ce mai prețioasă”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, îndeamnă la responsabilitate, precizând că apa trebuie folosită cu măsură, indiferent de județ.

Afirmațiile vin în contextul în care prognozele meteorologice arată că, în următoarele două săptămâni, România se va confrunta cu foarte puține precipitații, iar temperaturile vor fi în creștere.

 Tanczos Barna: ”Apa trebuie utilizată cu responsabilitate”

În multe zone ale țării ne confruntăm deja cu secetă, sunt localități unde apa potabilă devine din ce în ce mai prețioasă. De aceea, apa trebuie protejată și utilizată cu responsabilitate doar pentru scopul în care este furnizat. Măsurile de restricționare a consumului vin exact in sprijinul, în protejarea resursei și asigurarea apei potabile pe termen mediu si lung”, a transmis ministrul Mediului. 

Incendiile de vegetație sunt tot mai dese din cauza secetei, dar și din cauza inconștienței oamenilor

Ministrul Mediului a vorbit și despre prevenirea incendiilor de vegetație, insistând ca românii să fie mai responsabili și explicând faptul că incendierile miriștilor și a resturilor vegetale reprezintă acte interzise prin lege.

Mai mult, Tanczaos Barna le-a explicat cetățenilor că niciodată nu trebuie lăsat focul nesupravegheat în apropierea pădurilor.

Având în vedere riscurile, Romsilva a adoptat a serie de măsuri pentru protejarea pădurilor, precum sporirea acțiunilor de patrulare si supraveghere a fondului forestier si a lizierelor pădurilor, întreținerea liniilor izolatoare, colnicelor si șanțurilor de minim sanitar”, se precizează în textul distribuit pe pagina de Facebook.

Conflict între RAR Constanța și administrația locală din cauza unui parc.  RAR ar putea rămâne fără sediu de luna viitoare

Registru Auto
Registru Auto. Sursa foto: rarom.ro

Activitatea RAR Constanța riscă să fie paralizată începând cu data de 31 iulie, după ce conducerea Primăriei Constanța a început amenajarea unui parc pe terenul unde este sediul instituției, potrivit replicaonline.ro.

Ultimatum pentru RAR Constanța

Reprezentanții RAR Constanța nu au făcut demersuri pentru rezolvarea problemei, deși li s-a comunicat acum un an de zile că trebuie să părăsească clădirea. Primăria Constanța le-a oferit celor de la RAR Constanța un spațiu, pentru care au solicitat o chirie lunară de 7000 de euro. dar propunerea nu a fost acceptată de conducerea instituției, care își caută un nou sediu. City managerul Primăriei Constanţei, Felicia Ovanesian, a anunțat acum un an de zile că sediul Registrului Auto Român (RAR) Constanţa, de pe strada Eliberării, pe locul fostei baze , va fi mutat, în locul acestuia fiind amenajat un parc. După schimbarea destinației, terenul va fi inclus în Registrul Spațiilor Verzi.

Terenul unde este amplasat sediul RAR, transformat în parc

Consilierii locali au aprobat anul trecut o hotărâre care permite darea în folosința RAR Constanța a unui imobil pe strada Industrială, nr. 10. Imobilul, cu o suprafață de 8.870 de metri pătrați, urma să fie folosit pentru desfășurarea activității instituției dar și pentru construirea unui nou sediu. Deși procedura trebuia finalizată într-o lună de la aprobarea hotărârii, RAR Constanța funcționează încă în actuala clădire.

Cuatumul chiriei, mărul discordiei

Motivul îl reprezintă chiria prea mare stabilită de către Primăria Constanța, și anume 7000 de euro pe lună. După ce Primăria Constanța i-a notificat că până la sfârșitul acestei luni să părăsească sediul, RAR Constanța a lansat pe ultima sută de metri o licitație pentru închirierea unui imobil-teren şi a unei hale. RAR Constanța solicită ca terenul să aibă o suprafață cuprinsă între 5.000 mp – 10.000 mp pentru parcare, să existe flux intrare-ieşire autovehicule. De asemenea, o altă cerință este ca accesul la teren să se realizeze pornind de la un drum existent fără restricţii de tonaj, pe care se pot deplasa autovehicule de trafic greu, care să fie facil pentru toate tipurile de vehicule. Plicurile cu ofertele vor fi deschide pe data de 22 iulie, iar dacă nu vor fi contestații, RAR Constanța va putea respecta data limita impusă de Primăria Constanța, pentru părăsirea actualului sediu. Dacă nu vor fi ofertanți, licitația va fi reluată , ceea ce înseamnă că termenul limită ar putea fi depășit.

Citește și: Primăria Constanța vrea echipamente informatice de peste 5 milioane de lei

Un sibian a fost amendat cu suma de 3.000 de lei pentru abandonarea unei pisici și a puilor acesteia

Sursă foto: Facebook/Poliția Sibiu
Sursă foto: Facebook/Poliția Sibiu

Un bărbat din Sibiu, în vârstă de 68 de ani, a primit o amendă în valoare de 3.000 de lei pentru abandonarea unei pisici.

Reprezentanții Asociației pentru protecția animalelor ”Animal Life” au sesizat polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, faptul că, pe Calea Dumbrăvii, la ieșire din municipiul Sibiu, un bărbat a abandonat, într-o cutie de carton, o pisică cu 4 pui.

În urma discuțiilor purtate cu membrii ”Animal Life”, persoana în cauză a fost de acord ca reprezentanții asociației să captureze pisica, mama puilor, urmând să fie sterilizată. După, pisica i-ar fi fost returnată, dar bărbatul a luat în autoturism cutia cu cei 4 pui.

Bărbatul a abandonat pisica în centrul de sterilizare din comuna Șura Mare din Sibiu, despărțind-o de puii care nu au mai fost găsiți

Într-un 2022 în care se practică încă abandonarea animalelor pe marginea drumului e greu să mai crezi în umanitate și omenie! Trist…Pisicuța poate fi adoptată din adăpostul prietenilor noștri din Asociația ”Animal Life” Sibiu”, au transmis polițiștii pe pagina de Facebook.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au demarat verificări în vederea identificării bărbatului și aplicării măsurilor legale.

Din cercetările efectuate a rezultat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 68 de ani, din municipiul Sibiu, acesta declarând că a abandonat ulterior puii de pisică pe raza localității Apoldu de Jos. Din păcate, nu s-a reușit găsirea puilor în zona indicată”, se precizează în comunicatul emis de polițiști.

S-a luat măsura sancționării contravenționale a sibianului pentru cele două fapte de abandon, cu amendă în valoare de 3.000 lei, conform prevederilor Legii nr. 205/2004 R, privind protecţia animalelor

Lucrătorii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor sancționează cu fermitate orice încălcare a prevederilor legale în domeniul protecției animalelor, în special abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului și atrag atenția cu privire la faptul că, în cazul câinilor, fapta constituie infracțiune și se pedepsește conform art. 14, alin. (2) din O.U.G. nr. 155 din 21 noiembrie 2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 1.000 lei la 10.000 lei şi confiscarea câinilor.

 Specialiștii în climatologie avertizează: Europa se confruntă cu călduri fără precedent, episoade care vor apare la fiecare trei ani 

Captură video - Facebook/Octavian Berceanu
Captură video - Facebook/Octavian Berceanu

Temperaturile record înregistrate în Europa este „un semnal de alarmă” pentru urgența climatică, avertizează experții, care au anunțat că este probabil ca în timpul acestui val de caniculă, aproape 1.000 de oameni ar putea muri. Aceasta este o estimare mai mare decât media mortalității provocate de căldura în timpul verii, înregistrată între anii 2000 și 2019, au afirmat cercetătorii de la London School, potrivit digi24.ro.

Avertismentul meteorologilor

Profesorul Stephen Belcher, de la Met Office, a avertizat că dacă se continuă în acest scenariu cu emisii crescute, s-ar putea atinge temperaturi record la fiecare trei ani.”Singura modalitate prin care putem stabiliza clima este prin atingerea nivelului de zero emisii rapid”, a declarat profesorul Stephen Belcher. Avertizarea cod roșu de săptămâna această pentru căldură extremă a fost „un semnal de alarmă pentru urgența climatică”, a subliniat Hannah Cloke, profesor de hidrologie la Universitatea din Reading.

„Dacă extremele meteo record și șocurile prețurilor energiei care afectează pe toată lumea nu-i conving pe liderii noștri că este nevoie de o intensificare serioasă a politicii, atunci nu știu ce anume va mai putea să îi convingă”, a spus Hannah Cloke

O mie de oameni au murit în Portugalia din cauza caniculei, temperaturile extreme favorizând producerea incendiilor de vegetație în Spania și Franța. După ce temperaturile în Marea Britanie au atins recorduri istorice de 40 grade Celsius, experții în schimbări climatice avertizează că asemenea episoade pot apare la fiecare trei ani dacă nivelurile emisiilor nu sunt reduse. Este „un semnal de alarmă” pentru urgența climatică, avertizează specialiștii. Valul de caniculă a provocat incendii în Marea Britanie, un incendiu izbucnind într-o pădure din sudul Londrei.

O mie de oameni au murit în Portugalia din cauza caniculei, temperaturile extreme favorizând producerea incendiilor de vegetație în Spania și Franța

După ce temperaturile în Marea Britanie au atins recorduri istorice de 40 grade Celsius, experții în schimbări climatice avertizează că asemenea episoade pot apare la fiecare trei ani dacă nivelurile emisiilor nu sunt reduse. Este „un semnal de alarmă” pentru urgența climatică, avertizează specialiștii. Valul de caniculă a provocat incendii în Marea Britanie, un incendiu izbucnind într-o pădure din sudul Londrei.

Temperaturi record în Marea Britanie

După ce temperaturile în Marea Britanie au atins recorduri istorice de 40 grade Celsius, experții în schimbări climatice avertizează că asemenea episoade pot apare la fiecare trei ani dacă nivelurile emisiilor nu sunt reduse. Este „un semnal de alarmă” pentru urgența climatică, avertizează specialiștii. Valul de caniculă a provocat incendii în Marea Britanie, un incendiu izbucnind într-o pădure din sudul Londrei. Mai multe case au fost cuprinse de flăcări la Londra, aeroportul din Luton, care deservește Londra, oprind temporar zborurile deoarece asfaltul de pe pistă s-a topit din cauza căldurii. Locuitorii din sud-estul Angliei au fost sfătuiți să economisească apă prin oprirea mașinilor de spălat, fermierii fiind avertizați că seceta afectează hrana animalelor.

Ministrul Gabriela Firea, reacție după declarațiile lui George Buhnici: Condamn ferm toate declarațiile care aduc atingere drepturilor femeilor

 Intervenție spectaculoasă a pompierilor români pentru stingerea unui incendiu de proporții izbucnit lângă Atena

Pompierii români continuă să se lupte cu incendiile izbucnite în Grecia, care este afectată de temperaturile extreme care au cuprins multe regiuni ale țării. Ultima intervenție a pompierilor a avut loc pentru localizarea și stingerea unui incendiu produs în vecinătatea mai multor locuințe din regiunea Penteli, situată în nord estul Atenei, a comunicat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), potrivit g4media.ro.

Un incendiu de vegetaţie alimentat de vânturi puternice a făcut ravagii în regiunea muntoasă Penteli, lângă Atena, miercuri dimineaţă, casele fiind incendiate. Autorităţile au evacuat cel puţin nouă case şi a unui spital, douăzeci şi opt de pompieri români sprijind pompierii locali.

”A fost o noapte grea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Pompieri, Yiannis Artopios, adăugând că viteza vântului a depăşit 80 de kilometri pe oră.

28 de pompieri români au plecat în Grecia pentru a ajuta la prevenirea și stingerea incendiilor

Potrivit IGSU, cel de al doilea contingent de pompieri prezent în Grecia acționează pentru limitarea propagării incendiului spre zonele locuite, dar și pentru menținerea unei linii de protecție între zona afectată de flăcări și zona neafectată. Temperaturile extrem de ridicate din ultimele zile,dar și  intensificările puternice ale vântului au favorizat extinderea incendiului. Cel de-al doilea contingent format din 28 de pompieri a plecat la mijlocul lunii iulie în Grecia pentru schimbarea colegilor care, în ultimele două săptămâni, au sprijinit autoritățile elene pentru  monitorizarea și stingerea incendiilor de pădure în regiunile din nordul Atenei.

Pompierii români au participat la mai multe sesiuni de pregătire și antrenamente, împreună cu colegii lor eleni, pentru a putea interveni rapid și eficient în cazul izbucnirii unui incendiu

Cei 28 de pompieri români au acționat cu 3 mașini de stingere, o cisternă de mare capacitate, o autospecială cu capacitate de trecere mărită și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă , pentru supravegherea regiunii Attica, situată în jurul Parcului Național Schinia. Scopul acestei acțiuni a fost acela de a preveni producerea incendiilor care să pună în pericol viața locuitorilor.

Uniunea Europeană a elaborat un plan pentru limitarea incendiilor de pădure din sudul Europei, la acțiuni participând echipe operative de stingere din mai multe țări europene

 Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă, în perioada 1 iulie – 01 august 2022, la acțiuni de stingere a incendiilor de pădure, în cadrul unui program pilot de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO. Scopul programului este cel legat de consolidarea rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc.

Programul urmărește reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre,  îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante.

Suplimentarea tehnicii și a personalului de intervenție se va realiza în raport cu dinamica situațiilor înregistrate în teren, la solicitarea autorităților elene, prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă. Fondurile pentru programul de asistenţă sunt asigurate de către UE, fiind  prevăzute pentru sprijinirea comunităților elene, după incendiile devastatoare produse anul trecut.

Noi secretari de stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene

Noi secretari de stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene

Sursa: Facebook

Dacă tot avem fonduri europene la dispoziție de, vorba aceea, nu mai știm ce să facem cu ele, ieri au fost parafate două noi numiri în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

În monitorul Oficial au apărut două decizii în acest sens și, pur întâmplător, ambii secretari de stat vin de la Cluj, amândoi lucrând în ultimii ani în administraţia condusă de liberalul Emil Boc.

Oficial, MIPE are cinci secretari de stat – Carmen Moraru, Csilla Hegedüs, Dan Dumitrescu, Bogdan-Eduard Simcea și Andreea Anamaria Naggar, doi subsecretari de stat – Doina Iacoban și Răzvan Popescu, precum și doi secretari generali adjuncți – Mariana Cristea, Cecilia Văduva și Petronel Munteanu. Însă aparent nu erau suficienți. Sau poate erau prea multe doamne la conducere și trebuia echilibrată balanță, greu de spus ce rațiuni au stat la baza ultimelor două numiri.

Cert este că, de acum înainte, Ovidiu-Vasile Cîmpean şi Adrian Răulea sunt secretari de stat la MIPE, prin decizii semnate de premierul Nicolae Ciucă.

Ovidiu Cîmpean lucrează de ani buni în Primăria Cluj-Napoca, iar până ieri deţinea funcţia de director al Direcţiei Generale Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte.

În același timp, Adrian Răulea lucrează la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj. Ambii sunt apropiați ai PNL.

Alarmant: ANPC nu are laboratoare pentru determinarea nivelului de nitrați conținut de fructele şi legumele din piaţă sau din supermarketuri

Sursa foto: Facebook - Agent Green
Sursa foto: Facebook - Agent Green

Românii consumă legume și fructe care pot reprezenta un pericol pentru sănătate, deoarece aceste produse nu sunt testate de către comisarii ANPC pentru stabilirea nivelului de nitrați. Reporterii Observatornews au făcut un experiment pentru a vedea care este concentrația de nitrați din roşii, castraveţi şi pepeni.

Atenție la legumele și fructele cumpărate

În urma testării unui pepene roșu de Dăbuleni, nivelul de nitrați arătat de aplicație a avut o valoare dubl ă față de cea normală, în timp ce conținutul de nitrați al unui pepene galben a fost de 6 ori mai mare decât valoarea limită , care este de 90 de mg. Roşiile, castraveţii şi ceapa au un conținut de nitrați care nu este considerat unul periculos, potrivit testelor făcute de reporterii Observator, dar nu același lucru este valabil în cazul sfeclei roșii, care are un nivel de nitrați de 2300 de mg față de nivelul limită de 1400 de mg pe kilogram. În cazul pepenelui galben cumpărat din supermarket, aparatul de măsurat nitraţii arată un nivel de 550 mg pe kilogram, conţinutul fiind de șase ori mai mare decât valoarea admisă. În cazul pepenelui roşu cumpărat din supermarket, nivelul de nitrați este de de cinci ori mai mare, în timp ce sfecla din magazin are un nivel de nitraţi dublu faţă de limita maximă.

Comisarii ANPC recunosc că nu pot determina nivelul de nitrați din produse

Produsele sunt vândute în piețe și supermarketuri, reprezentanţii ANPC recunoscând că nu dețin niciun laborator unde să facă astfel de teste. „Producători sunt câteva mii, comisari 361 în cazul instituţiei noastre. Laboratoare nu avem, n-avem la acest moment”, a declarat Horia Constantinescu, preşedinte ANPC. Specialiştii atenționează asupra pericolului pe care îl are conținutul ridicat de nitrați asupra organismului.

Cât de periculoase sunt aceste substanțe pentru organism

Astfel, aceste substanțe depuse în cantităţi mari, devin cu timpul cancerigene, determinând scăderea imunității organismului, afectând sistemul nervos şi digestiv.

„Discutăm de o scădere a capacităţii la efort, de apariţia stării de oboseală, de cefalee cu reducerea capacităţii de efort fizic. Copiii au o vulnerabilitate mai mare la scăderea nivelului de oxigen din ţesuturi”, a declarat Radu Țincu, medic toxicolog. Cea mai frecventă sursă de contaminare cu nitraţi este apa de fântână dar şi fructele şi legumele şi mai ales carnea procesată. Autorităţile din Franţa au dat publicității recent un studiu care arată existența unei legături între cancerul colorectal şi consumul de nitraţi şi nitriţi.

Măsuri drastice în Iran: Amenzi de sute de dolari pentru deținerea și îngrijirea pisicilor şi câinilor, considerate „simboluri ale Occidentului”

Oficial, România dă „bine” în combaterea traficului de persoane

Violență minori (HotNews)

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat aseară că din afară imaginea țării noastre privind combaterea traficului de persoane este cât se poate de bună.

Pe aceste considerent probabil și în baza a ceea ce se raportează, țara noastră a fost scoasă de pe lista de supraveghere a SUA privind traficul de persoane.

Anul trecut, România era pe lista de supraveghere la nivel 2, însă în 12 luni țara noastră a dat atât de bine încât raportul anual privind traficul de persoane publicat de către Departamentul de Stat al SUA a adus o schimbare.

„Veștile foarte bune” au fost aduse de ministrul Bode pe Facebook, unde acesta nu a mai contenit să transmită mulțumiri, inclusiv premierului Nicolae Ciucă, cel care de altfel îi este și șef pe linie de partid.

Dincolo de declarații, mulțumumiri și alte astfel de efuziuni, realitatea pare cu totul alta. În luna mai, un raport indica faptul că în perioada 2019-2021, numărul agresiunilor sexuale a crescut îngrijorător, peste 2 mii de minori fiind victimele infracțiunilor privind viața intimă. Concret, din acea statistică reieșea că zilnic un copil este violat sau agresat sexual, iar o dată la trei zile cade victimă traficului de persoane. Din lipsa de probe, 85% dintre plângerile de violență sexuală împotriva copiilor sunt clasate, fiind achetate anual 9 mii de cazuri de abuz, însă doar 15% ajung în instanță. Probabil de aceea și stăm „bine” în rapoartele oficiale.

Mă bucur să constat că România a fost scoasă de pe lista de supraveghere. Raportul Departamentului de Stat conturează o imagine favorabilă a activităților anti-trafic și evidențiază progresele pe care România le-a făcut în ultimul an. Sistemul anti-trafic de persoane din România este unul funcțional, capabil să ofere un răspuns adecvat acestui tip de criminalitate.

Nu am vrut să cred nicio clipă în scenariul în care România ar fi fost retrogradată, deoarece avem structuri, legislație, strategii, planuri de acțiune și linii de finanțare dedicate pe care am început deja să le utilizăm mai eficient și mai aplicat în prevenirea și combaterea acestui fenomen. Eforturile noastre din ultimul an nu au vizat doar să răspundă recomandărilor Departamentului de Stat, ci sunt o expresie a angajamentului evident al României pentru combaterea acestui flagel.

Lupta anti-trafic presupune efortul conjugat al mai multor instituții și cu siguranță ne vom concentra în continuare pe remedierea aspectelor pe care trebuie să le îmbunătățim. Aș vrea să subliniez că o decizie deosebit de importantă în acest sens a fost preluarea la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului a Comitetului de monitorizare a eforturilor anti–trafic.

Înțelegând importanța acestui dosar, sprijinul oferit de către domnul Prim-Ministru Nicolae Ciucă a fost esențial în ceea ce privește coordonarea tuturor măsurilor implementate, respectiv activităților realizate pe parcursul anului trecut.
Le mulțumesc tuturor structurilor specializate și autorităților române pentru efortul depus și pentru cooperarea foarte bună pe care au avut-o cu partenerii externi în vederea reducerii dimensiunilor traficului de persoane și îmbunătățirii poziției ocupate de România în acest raport
”, scrie ministrul de Interne.

Măsuri drastice în Iran: Amenzi de sute de dolari pentru deținerea și îngrijirea pisicilor şi câinilor, considerate „simboluri ale Occidentului”

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Lovitură pentru iubitorii de animale din Iran, parlamentarii dezbătând un proiect de lege care prevede deținerea animalelor de companie doar cu permisiunea specială, potrivit romaniatv.net.

 Amendă pentru îngrijirea unui câine sau a unei pisici

Asfel, iranienii trebuie să primească aprobarea unui comitet guvernamental special pentru a avea o pisică sau un câine. Potrivit proiectului, „importul, cumpărarea și vânzarea, transportul și întreținerea oricăror animale de companie”, este sancționat cu o amendă de circa 800 de dolari. Poliția din Teheran a anunțat recent că plimbarea câinilor în parcuri este o infracțiune, interdicția fiind justificată ca o măsură de „protejare a siguranței publice”.

Practic, animalele au devenit impure în tradiția islamică, câinii fiind considerați un simbol al „occidentalizării”. „Poliția oprește oamenii pentru că își plimbă câinii sau chiar îi transportă în mașini. Și asta se face doar pentru că ei văd câinii ca pe un simbol al occidentalizării”, dezvăluie Ashkan Shemirani, medic veterinar din Teheran.

Autoritățile au înființat chiar și o „închisoare” pentru animalele de companie confiscate

 Președintele Asociației Iraniene a Medicilor Veterinari, dr. Payam Mohebi, a declarat că dezbaterea pe această temă a început acum mai bine de zece ani, când un grup de deputați iranieni a propus confiscarea câinilor, aceștia urmând să fie trimiși la grădini zoologice sau abandonați în deșert. „În acest timp s-a schimbat de mai multe ori proiectul de lege și chiar au discutat despre pedepse corporale pentru proprietarii de câini”, a declarat  dr. Payam Mohebi. 

„Nu a existat o reglementare solidă în ceea ce privește deținerea de câini”, a declarat dr. Ashkan Shemirani, un medic veterinar din Teheran.

„Forțele de poliție arestează oamenii pentru că își plimbă câinii sau chiar îi poartă în mașină, pe baza interpretării lor a ceea ce ar putea fi văzut ca simboluri ale occidentalizării.”, spune acesta.

Animalele de companie au devenit inamici ai autorităților

Locuitorii din zonele rurale ale Iranului au deținut câini, în secolul al XX-lea animalele de companie devenind un simbol al urbanizării, Iranul fiind una dintre primele țări din Orientul Mijlociu care a aprobat legi privind bunăstarea animalelor. Astfel, în anul 1948 Guvernul a acordat fonduri primei instituții care a apărat drepturile animalelor,  familia regală a țării deținând câini, ca animale de companie. În urma revoluției islamice din 1979, terminată cu răsturnarea lui Shah Mohammed Reza Pahlavi, au avut loc o serie de schimbări radicale în multe domenii ale vieții,  printre care s-a aflat cel legat de animalele de companie.

Procurorii DNA au descoperit cum se fraudau concursurile de angajare în Primăria Timișoara

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-2 ° C
-1 °
-3 °
70 %
4.1kmh
0 %
J
-2 °
vin
4 °
S
6 °
D
4 °
lun
3 °

Ultimul articol

Educația între improvizație politică și instabilitate legislativă. Anatomia unui declin sistemic (1990–2025)

Instabilitatea conducerii: o constantă postdecembristă În perioada 1990–2025, Ministerul Educației a fost condus de 28 de persoane distincte, care au cumulat 33 de mandate ministeriale,...
Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...