Sursa foto: Pixabay

Zilnic, în țara noastră, un copil este violat sau agresat sexual, iar o dată la trei zile cade victimă traficului de persoane. Din lipsa de probe, 85% dintre plângerile de violență sexuală împotriva copiilor sunt clasate, fiind achetate anual 9 mii de cazuri de abuz, însă doar 15% ajung în instanță.

Proiectul JUSTinACT, lansat de fundația World Vision România, Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie – Vedem Just şi ECPAT Norvegia, își propune să combată abuzurile sexuale asupra celor mici.

Potrivit datelor oficiale, în perioada 2019-2021, numărul agresiunilor sexuale a crescut îngrijorător: peste 2 mii de minori fiind victimele infracțiunilor privind viața intimă.

„Continuăm să acuzăm victimele. Asta mi se pare cel mai greu de acceptat!”

Inițiatoarea proiectului, Mihaela Nabăr, a declarat că pornografia infantilă s-a triplat în ultimii trei ani, precizând că doar 4% dintre cei care raportează cazurile de abuz beneficiază și de serviciile de care au nevoie.

Scopul esențial al proiectului este combaterea abuzului sexual asupra copilului prin creșterea nivelului de conștientizare a publicului privind drepturile copiilor. Mai mult, publicul-țintă sunt copiii și părinții din mediul rural, acolo unde astfel de informații sunt la un nivel foarte scăzut.

Mihaela Sahlea-Apetroaiea, doctor în psihologie, a declarat că un copil abuzat sexual va deveni un adult „mutilat psihic, potențiali agresori.”

„Ar trebui să ne producă un șoc, un cutremur. În cazul copiilor mici ca vârstă, desenează monștri, oameni desfigurați, fac desene care sunt agresive, exprimându-și, astfel, furia și groaza. (…) Traumele lasă urme adânci, schimonosesc comportamente sau le imprimă un profund sentiment de rușine”, a spus Mihaela, potrivit Digi24.

De asemenea, reprezentanta Asociației pentru victimele infracțiunilor sexuale, Mihaela Chiper, a precizat că 65% dintre abuzurile sexuale au loc în familie, iar magistrații continuă să se îndoiască de mărturiile celor mici.

Numărul de specialiști pe care școala îi are acum e cel puțin insuficient. Sunt foarte vagi atribuțiile pe care consilierul școlar le are și felul lui de pregătire nu îi permite să identifice acești indicatori de abuz sexual în privința copiilor”, a spus Mihaela Chiper.

Citește și articolul: Starețul Mănăstirii Petrova este acuzat că ar fi abuzat sexual o refugiată din Ucraina

Articolul precedentPrima Doamnă a SUA vine în România
Articolul următorUn soldat rus descrie torturile la care sunt supuși ucrainenii: ”Folosim metoda celor 21 de trandafiri”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.