Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Societatea Hidro Prahova S.A a precizat, prin intermediul unui comunicat postat pe pagina de Facebook, că va menține și în săptămâna 11-17 iulie 2022 un program de distribuție a apei pentru mai multe localități din aria de operare.

Măsurile vin din cauza secetei actuale cu care întreaga țară se confruntă.

Societatea din Prahova acuză consumurile extrem de ridicate, atât în scop menajer, cât și pentru activitățile agricole

Potrivit comunicatului, pentru a afecta cât mai puțin populația din zonele vizate, furnizorul va organiza progamul de distribuție astfel încât oprirea apei să se facă în special pe timpul nopții, în localitățile unde acest lucru este necesar, pentru refacerea stocului de apă necesar consumului populației.

Localitățile afectate de aceste măsuri și care vor fi programele de distribuție

– În orașul Mizil, apa va fi furnizată în regim normal pe parcursul zilei, intervalul de oprire pentru refacerea resurselor de apă fiind cuprins între orele 23.00 – 5.00.

– În comuna Gura Vadului (satele Gura Vadului, Perșunari și Tohani), apa va fi oprită numai în intervalul 22.00-6.00.

– În orașul Urlați și în comuna Gornet Cricov, apa va fi furnizată în regim normal pe parcursul zilei, intervalul de oprire fiind cuprins între orele 0.00 – 5.30.

– În comuna Ciorani, apa va fi furnizată în regim normal pe parcursul zilei, intervalul de oprire fiind cuprins între orele 23.00 – 4.30.

– În comuna Baba Ana (satele Conduratu, Cireșanu și Satu Nou), apa va fi furnizată în regim normal pe parcursul zilei, intervalul de oprire fiind cuprins între orele 23.00 – 5.00.

Singurele localități în care vor fi restricții în furnizarea apei inclusiv pe timpul zilei sunt comunele Scorțeni, Fântânele și Vadu Săpat, în condițiile în care în aceste localități, resursele de apă impun acest tip de decizii

Societatea i-a informat pe abonații abonații din localitățile unde au fost introduse aceste restricții că programele anunțate vor putea fi suspendate în momentul în care sursele de apă subterane sau de suprafață vor asigura debitele necesare pentru nevoile populației.

Primăriile localităților afectate au fost informate cu privire la necesitatea introducerii acestor restricții, implicit cu privire la faptul că programele de furnizare a apei potabile reprezintă, în acest context, singura soluție tehnică pentru refacerea resurselor de apă în sistemele de alimentare”, mai scrie furnizorul de apă potabilă.

Reluarea distribuției se va realizat în mod treptat

Societatea noastră îşi cere scuze faţă de locuitorii care vor suferi de lipsa apei potabile şi roagă toţi consumatorii afectaţi să îşi asigure rezerve de apă pentru consum și uz casnic, în perioadele anunțate de întrerupere a furnizării apei. Reluarea distribuției către utilizatorii Hidro Prahova S.A se va face treptat, la parametrii de calitate corespunzători, pe măsura umplerii rețelelor”, conclud reprezentanții societății.

Articolul precedentStudiu: 80% din adolescenții români consideră că actualele măsuri de protejare a mediului sunt insuficiente
Articolul următorPoșta Română se modernizează. Contract de milioane de lei pentru achiziționarea de biciclete electrice
Jurnalist full-time / Pesimist part-time