-1.6 C
București
joi, 22 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 329

Într-o zi de muncă, ministrul Muncii absentează, iar secretarii sunt prea ocupați să stea de vorbă cu cetățenii

Foto: Facebook/Declic
Foto: Facebook/Declic

Membrii Declic au protestat, în data de 26 iulie, la Ministerul Muncii.

Manifestanții au cerut corelarea salariului minim cu valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent.

Petiția Declic a adunat mai mult de 62.000 de semnături. Din nou, oamenii insistă pentru salariul minim european, care să asigure coșul zilnic de cumpărături, valabil și pentru cetățenii României.

Comunitatea Declic a organizat un protest, cu tobe, la Ministerul Muncii, membrii acuzând că există prea mulți angajați care primesc salariul minim pe economie

Practic, cu 1524 de lei pe lună, angajatorii îi condamnă la o luptă continuă cu sărăcia, lună de lună.

Am bătut tobele, la propriu, ca să priceapă ministrul că nu mai putem accepta creșteri de doar câțiva lei pe zi”, au anunțat protestatarii, imediat după manifestație.

Indiferent de zi, ministrul Muncii nu este la birou

Membrii Declic au fost și azi la Ministerul Muncii. Cu toate acestea, oamenii au precizat că, deși este o zi obișnuit de muncă, ministrul nu e la birou iar secretarii de stat sunt prea ocupați ca să stea de vorbă cu cetățenii.

Petiția care îi susține și îi protejează pe cei mai vulnerabili angajați poate fi semnată aici

Am bătut toba la ministerul Muncii și am cerut salarii minime decente. Au ales să ne ignore și să ia în derâdere protestul nostru. Putem doar să batem toba mai tare, mai mulți. Primul pas e să creștem numărul de semnatari ai petiției. Semnează pentru ca salariul minim să fie corelat cu valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent”, au transmis reprezentanții, astăzi, 28 iulie.

Lovitură financiară de proporții pentru cea mai bogată femeie din Asia

Yang
Yang. Sursa foto: observator.newws

Cea mai bogată femeie din Asia a fost afectată de criză imobiliară din China.Yang Huiyan, acționarul majoritar al celui mai mare dezvoltator imobiliar din China, Country Garden, a pierdut jumătate de avere în decursul a doar câteva luni, potrivit observatornews.ro.

Valoarea netă a activelor deținute de femeia de afaceri din China a înregistrat în decurs de un an, o scădere de 52%, până la 11,3 miliarde de dolari, de la 23,7 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index. Yang Huiyan este o prezență foarte discret ă în mediul de afaceri din China, averea ei fiind estimată în prezent la doar 11,3 miliarde de dolari. Yang Huiyan este acţionarul majoritar al Country Garden, care a înregistrat anul trecut cea mai mare cifră de afaceri din acest sector, în ciuda crizei care afectează piaţa imobiliară.

Cum s-a dezvoltat exploziv piața imobiliară din China

Yang a moștenit averea când tatăl ei, fondatorul Country Garden Yang Guoqiang, i-a transferat acțiunile în 2005, ea devenind cea mai bogată femeie din Asia. Yang ar putea fi surclasată de Fan Hongwei, care are afaceri în domeniul fibrelor sintetice, care are o avere netă de 11,2 miliarde de dolari. Reforma locuinţelor din China a creat o piaţă imobiliară, dând naștere unui dezvoltări explozive a acestui sector, în special și datorită faptului că înainte de încheierea unei căsătorii este cerută existența unei locuințe. Îndatorarea masivă a dezvoltatorilor imobiliari a fost considerată în ultimii ani de către puterea centrală chineză că un risc major pentru economia şi sistemul financiar al ţării.

Autorităţile de la Beijing au modificat progresiv, din 2020, condiţiile de acces la creditare pentru dezvoltatori, lucru care a afectat sursele de finanţare. Un val de incapacităţi de plată a avut loc, cum a fost cazul grupului Evergrande, care urmează să prezinte în zilele următoare premisele unui plan de restructurare.

China folosește camere video care prezic comportamentul antisocial

Primarul Clujului a acordat premii în bani elevilor care au obținut media 10 la Bacalaureat

Sursă foto: Facebook/Emil Boc
Sursă foto: Facebook/Emil Boc

Emil Boc, edilul din Cluj-Napoca, a organizat o festivitate de premiere pentru elevii clujeni care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, susținut anul curent.

Ceremonia a fost desfășurată în Sala de sticlă a Primăriei, iar primarul a ținut să-i felicite și pe profesorii care s-au implicat în pregătirea liceenilor.

Emil Boc i-a premiat pe elevii de 10: ”Cluj-Napoca: Educația pe primul loc!”

Astăzi, în cadrul unei ceremonii desfășurate în Sala de sticlă a Primăriei, am avut plăcerea de a premia 10 elevi excepționali care au obținut media 10 la Bacalaureat. Am premiat de asemenea pe cei 24 de profesori care i-au pregătit în vederea obținerii acestor rezultate deosebite”, a scris primarul, pe contul de Facebook.

Edilul a precizat că Primăria Cluj-Napoca a acordat fiecărui elev și profesorilor îndrumători un premiu simbolic format din: 1.000 lei, o diplomă și un buchet de flori.

De asemenea, Terapia, o companie Sun Pharma s-a alăturat acestei inițiative și contribuie la recunoașterea acestor rezultate remarcabile oferind suplimentar suma de 1.000 lei tuturor elevilor și profesorilor.

Primarul din Cluj-Napoca: ”Felicitări elevilor, părinților, profesorilor și Inspectoratului Școlar Județean pentru rezultate!”

Educația este și va rămâne o prioritate cheie pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca. Continuăm investițiile în infrastructură, reparații, burse școlare, transport pentru elevi, vouchere pentru pregătirea digitală a profesorilor clujeni, programe și politici publice educaționale”, a transmis edilul.

1.2 hectare de pădure au fost mistuite în urma unui incendiu din județul Cluj

Foto: Facebook/Regia Națională a Pădurilor, Romsilva
Foto: Facebook/Regia Națională a Pădurilor, Romsilva

Cluj: un incendiu de pădure a izbucnit în zona cunoscută de localnici drept Poiana Urășa. 

Pădurea este administrată de Ocolul Silvic Someșul Rece din cadrul Direcției Silvice Cluj.

Anunțul a fost făcut astăzi, 28 iulie, de Regia Națională a Pădurilor, Romsilva.

Flăcările au fost stinse, cu mari eforturi depuse de pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Cluj

La acțiuni au participat și silvicultorii Direcției Silvice Cluj, dar și jandarmi montani, însoțiți de cetățeni voluntari din comuna Măguri Răcătău.

Potrivit Romsilva, pentru stingerea incendiului s-a intervenit cu două autospeciale ISU și un tractor articulat forestier.

Astfel, perimetrul incendiat a fost izolat prin decopertarea și înlăturarea vegetației.

Incendiul s-a propagat pe aproape trei hectare, afectând integral 1.2 hectare. Pe această suprafață arborii și puieții forestieri au fost distruși de flăcări

Având în vedere înmulțirea incendiilor în fondul forestier, pe fondul caniculei și secetei prelungite, facem un nou apel la responsabilitate și rugăm cetățenii să nu incendieze resturile vegetale, în special în apropierea pădurilor, iar turiștii care își petrec timpul liber în natură să nu folosească surse de foc decât în locurile special amenajate, iar la plecare să se asigure că focul este stins”, au transmis, într-un comunicat publicat pe contul de Facebook, membrii Regiei Naționale a a Pădurilor, Romsilva.

De asemenea, Romsilva a anunțat că suprafața afectată de incendiu va fi regenerată, în perioada următoare, de Direcția Silvică Cluj.

Magistrații, îngroziți din cauza modificărilor la Legile Justiției. Aprobarea acestora are impact direct asupra justițiabililor. Analiză

sursă foto: Ministerul Justiției

Asociațiile reprezentative ale magistraților critică în mod argumentat legile Justiției, prezentate de ministrul Cătălin Predoiu și trimise Consiliului Superior al Magistraturii spre avizare.

Judecătorii și procurorii din România susțin că proiectele de lege, cu impact direct asupra justițiabililor, trimit România departe de tot ce înseamnă stat funcțional, luptă împotriva corupției. Ei susțin că ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, nu a ținut deloc cont de opiniilor lor calificate, atunci când a propus modificarea Legilor Justiției.

Iată câteva dintre neregulile sesizate de magistrați, selectate de noi:

Procurorul general, numit politic de ministrul Justiției, va avea posibilitatea să infirme motivat toate măsurile și soluțiile adoptate de procuror, inclusiv de procurorii DNA/DIICOT.

Introducerea nejustificată a unui avocat în procesul de selecție a judecătorilor pentru ÎCCJ, în măsura în care alte categorii de profesii juridice, inclusiv procurorii, sunt excluse.

Libertatea de exprimare a magistraților va fi grav afectată, fiind menținută obligația de abținere de la „manifestarea sau exprimarea defăimătoare în raport cu celelalte puteri ale statului.

Colegiul de conducere al instanțelor se va transforma într-un organism pur formal. Va valida doar deciziile președinților/vicepreședinților de instanță și ale conducătorilor unităților de parchet.

-România are vacante peste 1.000 de posturi de judecător și procuror, dar se propune mărirea perioadei de școlarizare la Institutul Național al Magistraturii de la 2 ani la 3 ani. În felul acesta, instanțele vor avea, în continuare, deficit de judecătorești, lucru care va îngreuna activitatea magistraților, iar justițiabilii vor avea termene mai multe, chiar și pentru cauze simple.

Informaţiile publicate de zin.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996(R) privind dreptul de autor.

Cum ne afectează modificarea Legilor Justiției. Opiniile judecătorilor

Asociația „Forumul Judecătorilor” din România susține că noile Legi ale Justiției vor permite politicului să se amestece în activitatea magistraților, ceea ce va conduce la corupție, crimă organizată.

Prin aceste proiecte, se compromit toate progresele făcute de România în lupta anticorupţie şi împotriva crimei organizate şi se încearcă controlarea activităţii celor două parchete specializate de factorul politic, prin intermediul Procurorului General al României, care este numit eminamente politic”, a transmis Asociația „Forumul Judecătorilor”.

Modificările la Legile Justiției vor fi în consultare publică. Până la data de 8 august ac, judecătorii și procurorii din țară le vor consulta, apoi vor trimite punctele de vedere Consiliului Superior al Magistraturii(CSM).

Cătălin Predoiu, avocat de profesie, vede „diferit” față de magistrați: „Reconstrucția și modernizarea sistemului judiciar”

Dacă magistrații au explicat punctual de ce modificările la Legile Justiției nu sunt eficiente pentru statul român, Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, susține că prin acestea se „reconstruiește și se modernizează sistemul judiciar”.

„Avizarea acestora de către CSM, adoptarea de către Guvern, adoptarea ca legi de către Parlament și promulgarea lor de către Președintele României, adică îmbrățișarea lor de către toate cele trei puteri ale statului, ar reprezenta următoarele „borne instituționale” esențiale pe acest drum al reconstrucției și modernizării sistemului judiciar”, s-a exprimat actualul ministru al Justiției.

Consultarea publică reprezintă, însă, o perioadă nefastă, deoarece este vacanță judecătorească și instanțele care au deficit de judecători vor fi cele mai afectate. Mulți dintre judecători sunt în concediu până la data de 8 august ac și nu vor avea timp suficient să emită opinii pentru a le transmite CSM.

Citește și: Imaginea Justiției. Cel mai bogat secretar de stat în Ministerul Justiției și cea mai „bună” procuroare

Cum se ferește Inspecția Judiciară să-i cerceteze pe „greii” din CSM. Mărturii incredibile

Cota de resurse generate de planetă pentru anul 2022 s-a terminat

Foto: Facebook/WWF România
Foto: Facebook/WWF România

Membrii World Wildlife Fund din România atrag atenția că resursele produse de planetă pentru anul 2022 au fost epuizate.

Earth Overshoot Day marchează data la care umanitatea a folosit toate resursele biologice pe care Pământul le regenerează, pe parcursul întregului an.

Astăzi, 28 iulie, este momentul în care am consumat, la nivel global, resursele produse de planetă pentru 2022

Practic, omenirea va trăi “pe datorie”, din resursele anilor ce vor urma. Datele au fost publicate în studiile recent efectuate de către Global Footprint Network.

Fenomenul a început în 1971. În momentul de față, umanitatea folosește resursele pe care planeta le va produce pe timpul generațiilor viitoare.

Statisticile arată că, până la sfârșitul lui 2022, vom fi consumat 1.75 planete, în termeni de resursele generate de Pământ. Factorul determinant este creșterea cu 1.2% a amprentei de carbon a umanității în 2022, față de anul trecut”, se arată în studiu.

World Wildlife Fund: ”E oficial: am epuizat resursele planetei”

Azi e Ziua Suprasolicitării Planetei (Earth Overshoot Day), adică ziua în care umanitatea a folosit toate resursele biologice pe care Pământul le regenerează pe parcursul întregului an.

Până la sfârșitul lui 2022, vom fi consumat 1.75 planete. Factorul determinant este creșterea cu 1.2% a amprentei de carbon a umanității în 2022, față de anul trecut, arată datele studiului.

Dacă ne unim forțele, putem ajunge „la zi” cu utilizarea resurselor planetei prin:

  • protejarea surselor de apă dulce;
  • trecerea la sisteme electrice inteligente;
  • reducerea risipei alimentare.

Este vital să securizăm resursele planetei. Asta va conduce la stabilitatea climei, hrană sănătoasă pentru toți, apă potabilă și o mai bună calitate a vieții”, au transmis reprezentanții World Wildlife Fund din România.

Asociație pentru protecția animalelor: ”Este doar apă. Este pentru câinii străzii. Nu mai aruncați și nu mai răsturnați gălețile”

Foto: Facebook/Casa lui Patrocle
Foto: Facebook/Casa lui Patrocle

Voluntarii care lucrează pentru adăpostul ”Casa lui Patrocle” fac un apel la suceveni să nu mai arunce gălețile cu apă pe care reprezentanții asociației le lasă, pe stradă, pentru animalele fără stăpân.

Aceștia au explicat că, în perioada de caniculă, și animale străzii au nevoie de apă, suferind din cauza căldurii extreme.

În timpul verii, animalele fără stăpân găsesc foarte greu surse de apă. Deși voluntarii plasează recipiente pentru animalele însetate de pe stradă, există oameni care le aruncă, fură sau răstorană gălețile cu apă

Azi am pus și afiș pe găleată. Și-am rugat frumos să n-o mai ia. Că nu mai avem altele. Este apă. Doar apă. Pentru câini, pisici și păsări. Iar afară caniculă. Dacă nu-i lasă lasă sufletul să ajute cu ceva, orice, să plece mai departe și să lase pe iubitorii de animale s-o facă. Iar dacă foamea și setea i-ar privi zilnic prin ochi de animale, pe unii de printre noi, poate ar exista mai multă compasiune”, au scris reprezentanții, pe contul de Facebook.

Casa lui Patrocle are sute de câini în adăpost: ”Nu-i putem salva pe toți. Dar apă și mâncare putem să le dăm”

Membrii asociației au explicat că nu pot prelua pe toți câinii fără stăpân de pe stradă, adăpostul fiind plin, iar adopțiile lăsându-se așteptate.

În momentul de față, ”Casa lui Patrocle” din Suceava are în grijă peste 300 de câini și funcționează cu ajutorul donațiilor.

Nu-i putem lua pe toți. Nu-i putem înfia pe toți. Nu-i putem salva pe toți. Dar o găleată de apă și-o strachină de mâncare le putem da. Măcar atât. Vă îndemnăm la fapte bune! Iar dacă puneți un afiș poate nu vă mai fură nici vouă strachinile!”, a transmis asociația.

Un bărbat din județul Suceava va sta după gratii pentru că și-a maltratat calul

Cal
Cal. suirsa foto: Virgion Radio Romania

Maltratarea animalelor se poate pedepsi cu ani grei de închisoare. Acesta este cazul unui bărbat din localitatea Dumbrăveni, județul Suceava, care a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, potrivit g4media.ro.

Val de acuzații la adresa bărbatului

Mai precis, Nicu Stan este acuzat de „rănirea sau schingiuirea animalelor”, „ultraj contra bunelor moravuri” „tulburarea ordinii și liniștii publice”, „punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea sub influenţa alcoolului”. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, este cercetat în mai multe dosare penale, fiind ridicat marți seară de către oamenii legii de la domiciliu și transportat sub escortă la Penitenciarul Botoșani, în baza unui mandat emis de judecători.

Imaginile cu animalul maltratat, postate pe rețelele de socializare

Pe rețelele de socializare au fost postate, acum doi ani, imagini din care se putea vedea cum un bărbat lovește cu brutalitate un cal, cu biciul, deoarece animalul nu mai putea trage la căruță. Persoana care a făcut filmarea a fost alergată de agresori, fiind mai precis vorba despre un copil, care a fugit acasă și a cerut ajutorul părinților cărora le-a povestit incidentul.

Cazul a devenit public, fiind sesizată Poliția, un echipaj de oameni ai legii deplasându-se la locuința proprietarului calului, un tânăr de 28 de ani, din Dumbrăveni, care este de etnie rromă.  Oamenii legii au găsit calul care avea urmele loviturilor cu biciul, fiind găsiți de asemenea și alți șase cai de proveniență necunoscută. Animalele au fost ridicate, fiind transportate și tratate datorită implicării Asociației „Casa lui Patrocle”.

Nicu Stan va sta după gratii deoarece pedeapsa pentru maltratarea calului s-a suprapus cu pedepse pentru infracțiuni la regimul rutier, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat

 Cum se împărțea șpaga pentru obținerea permiselor auto în județul Suceava

28 iulie: Izbucnirea Primului Război Mondial

Sursă foto: Wikipedia
Sursă foto: Wikipedia

În data de 28 iulie 1914, era asasinat, la Sarajevo, Franz Ferdinand, moștenitorul tronului austro-ungar.

Acesta a fost ucis de către un student bosniac, Gavrilo Princip, crima declanșând o reală criză diplomatică.

În urma unui ultimatum adresat Serbiei de către monarhia habsburgică, în ziua de 28 iulie 1914 Austro-Ungaria a declarat război Serbiei.

Este ziua în care Belgradul este bombardat, cu navele de pe Dunăre.

Ziua următoare, Germania s-a declarat de partea Austro-Ungariei, insistând ca Marea Britanie să-și mențină neutralitatea, în cazul în care un posibil război va izbucni în întreaga Europă.

Pe 29 iulie, Rusia a declarat mobilizarea parțială a armatei, arătându-se de partea Serbiei

În această situație, în condiția în care Rusia nu pune capăt mobilizării, Germania a făcut anunțul potrivit căruia va intra în război, de partea Austriei.

La 31 iulie, Franța, Rusia și Turcia au trecut la mobilizarea generală, iar Marea Britanie a cerut asigurări Germaniei că neutralitatea Belgiei va fi respectată, altfel va intra și ea în război.

Oficialii din Berlin întârzie să răspundă, iar, la data de 1 august, Germania declară război Rusiei. A doua zi, guvernul britanic a promis Franţei că va împiedica flota germană să atace porturile franceze.

La 4 august, Germania declară război și Belgiei, traversând granițele franceze și determinând Marea Britanie să declare mobilizarea generală.

Prin urmare, Germania şi Marea Britanie erau, la rândul lor, în război.

Austro-Ungaria declară război Rusiei la data de 6 august și, tot în aceeași zi, Serbia declară război Germaniei

La rândul său, Franța declară război Austro-Ungariei la 6 august, fiind urmată, peste patru zile, de Anglia. La final de august, Japonia se arată împotriva Germaniei, conflictul devenind unul de amploare, în toată lumea.

În următorii ani, state ca Italia, România sau Statele Unite vor intra în război.

Războiul cel Mare, Războiul Națiunilor, denumit, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Primul Război Mondial, a fost un conflict militar de dimensiuni mondiale.

A început la data de 28 iulie 1914 și a durat până pe 11 noiembrie 1918.

Egiptul, piața tradițională de export a grâului românesc, cumpără tot mai multe cereale din Rusia

Griu
Cereale. Sursa foto: expresul.md

Schimbări majore pe piața mondială a grâului, unde Egiptul, care era unul din cei mai mari importatori de cereale din România și Europa, s-a orientat spre Rusia. Astfel, compania de stat din Egipt a achiziționat, în urma unei tranzacții directe, 90. 000 de tone de grâu de panificație din Rusia, după ce doar cu câteva zile înainte respinsese ofertele de grâu american din cadrul unei licitații internaționale, în condițiile în care furnizorii tradiționali, statele din Marea Neagră și Europa, nu au fost prezenți. Egiptul, una dintre cele mai importante piețe pentru cerealele europene și românești, s-a orientat către Rusia, care înregistrează în acest sezon producții record de cereale, potrivit economica.net.

 GASC, compania de stat din Egipt care se ocupă de aprovizionarea cu cereale, a cumpărat joi, prin negocieri directe, 120.000 de tone de grâu de panificație rusesc și francez

 Egipt a cumpărat de la Aston și Viterra 30.000 de tone de grâu rusesc și respectiv 60.000 de tone de grâu rusesc, perioada de livrare fiind 20 august-5 septembrie, prețul fiind de 402,5 euro tonă Cost and Freight (C&F).

 De asemenea, Egipt a mai cumpărat, la același preț, 30.000 de  tone grâu din Franța, de la Sierentz. Egiptul este una dintre principalele piețe de export ale României pentru grău, fiind exportate 2 milioane de tone din cele 5,6 milioane de tone exportate în total în anul comercial anterior.

Potrivit datelor Comisiei Europene, România a exportat anul trecut grâu în Egipt pe o perioadă de opt luni, cea mai mare cantitate, de 630.000 de tone, care a fost egală cu cantitatea exportată în întreg an comercial 2020/2021. Anul acesta se vor resimți efectele secetei ce a afectat întreaga Europă, România anunțând zilnic noi suprafețe calamitate. Potrivit ultimelor declarații ale lui Petre Daea, ministrul Agriculturii, „producția de grâu a acestui an va acoperi necesarul de consum”. Traderii au continuat să raporteze cantități mai mari de calitate  inferioară față de anul trecut, când grâul recoltat avea în general un conținut ridicat de proteine.

Autoritățile din Egipt nu au scris cauza reală a decesului româncei sfâșiată de rechin. Familia ar putea cere despăgubiri administratorului plajei

Ciolacu, despre posibilitatea ca Iohannis să fie secretar general al NATO: „Aş fi mândru, indiferent de ce nume poartă vreun om politic”

Captură video Youtube/Digi24
Captură video Youtube/Digi24

Liderul PSD Marcel Ciolacu a comentat ieri posibilitatea ca actualul președinte Klaus Iohannis să ajungă secretar general al NATO.

Discuția a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă de la Târgoviște, când, potrivit Știri pe Surse, Ciolacu a fost întrebat ce informaţii are despre o eventuală plecare a preşedintelui Iohannis la NATO şi declanşarea alegerilor anticipate anul viitor.

În acest moment, cel mai vehiculat scenariu este ca, ca la finalul lui 2023, Jens Stoltenberg să își încheie mandatul de secretar general, iar Iohannis să fie desemnat în locul lui, fiind astfel organizate alegeri prezidențiale anticipate în România. Sincer, liderul PSD a declarat că subiectul îl „depăşeşte”, însă aparent ar fi mai mult decât încântat ca orice român, indiferent de nume sau apartenență politică, să ajungă să dețină această funcție în NATO.

Ce vă pot spune cu exactitate, aş fi mândru, indiferent de ce nume poartă vreun om politic, ca România să poată fi reprezentată la nivel de secretar general NATO, cum sunt mândru şi de domnul Mircea Geoană, ca secretar general adjunct. Cum sunt mândru de orice român, indiferent de culoarea politică (…), să ajungă într-un post important în structurile europene, euroatlantice”, a arătat președintele PSD, potrivit sursei citate.

Pe de altă parte, în urmă cu două zile și actualul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a avut un comentariu, în sensul că e prematură discuția.

Din câte ştiu eu, discuţii cu privire la succesiunea la conducerea NATO încă nu au început. Dar – încă o dată – deciziile cu privire la NATO sunt luate de către statele aliate şi, în momentul potrivit, aliaţii vor lua o decizie cu privire la viitorul Secretar General când acest post va deveni liber şi acest moment îl vom vedea în perioada următoare”, a spus Geoană, citat de Mediafax.

Salamul de Sibiu ar putea fi exportat în Statele Unite ale Americii

Sursa: salamdesibiupgi.eu

Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță că au fost efectuate „demersuri avansate pentru exportul de salam de Sibiu în Statele Unite ale Americii”.

Demersurile „dezvăluite” de autorități constau în întâlniri la nivel local, exemplificate cu o poză de grup și nicidecum cu vreo felie de Salam de Sibiu, produs a cărui notorietate ar putea fi recunoscută și peste ocean.

În comunicatul de presă ni se spune că în prezent sunt discuții între mai mulți factori de decizie autohtoni – șefi din sistem, pentru a pune la punct anumite cerințe „transmise de către Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite ale Americii – Serviciul de Inspecție Sănătatea Animalelor și Plantelor (USDA – APHIS), în vederea demarării exportului de salamuri crud-uscate din România în SUA”.

Totul, ca urmare a implicării – cum altfel – ANSVSA. Potrivit Wikipedia, România are o tradiție de peste 100 de ani în producerea Salamului de Sibiu, existând există surse conform cărora acest produs a început să fie fabricat de către de italianul Filippo Dozzi, la Sinaia, în 1910. Nu că ar fi de importanță oferirea vreunui detaliu în acest sens printre rândurile transmise de către ANSVSA:

Ca urmare a misiunii desfășurate în România de către reprezentanții Food Safety and Inspection Service (FSIS) în perioada 31 august – 29 septembrie 2021, ANSVSA a continuat demersurile pentru redobândirea echivalenței sistemului de inspecție a cărnii din România cu cel din SUA, reluarea exporturilor de produse din carne în recipiente ermetic închise (conserve) și demararea exporturilor de salamuri crud-uscate din România în SUA.

Reprezentanții companiilor care urmează să exporte Salam de Sibiu în Statele Unite și-au exprimat aprecierea atât față de acțiunile întreprinse în acest sens de specialiștii Autorității cât și de colaborarea avută cu serviciile veterinare pe parcursul întregului proces de pregătire, auditare de către FSIS și transmiterea răspunsurilor la toate cerințele adiționale ale FSIS și APHIS, în vederea demarării exportului de salamuri crud-uscate din România în SUA.

Aceasta este una dintre acțiunile întreprinse de ANSVSA pentru a deschide noi piețe de desfacere pentru produsele românești în țări terțe”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-1.6 ° C
-1.1 °
-2.2 °
90 %
4.6kmh
20 %
J
3 °
vin
2 °
S
4 °
D
5 °
lun
7 °

Ultimul articol

Un primar din Covasna vrea un referendum pentru stabilirea valorii impozitelor

Luni, peste 100 de persoane au protestat în fața Primăriei Sfântu Gheorghe, județul Covasna, față de majorarea taxelor și impozitelor locale. Așa că primarul a...

Un nou sondaj, la început de an; cum ar vota românii la parlamentare

Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminică, românii ar vota masiv AUR, formațiune care se menține în topul preferințelor. Acestea sunt datele prezentate recent de...

Un bărbat din Bacău a fost înștiințat că a murit: „Dacă mă vedeți pe...

Un bărbat din județul Bacău a avut surpriza vieții sale anul acesta, când a aflat că este… mort. Băcăuanul a primit un document din partea...