0.1 C
București
vineri, 23 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 1073

Sectorul 5: Un teren devenit groapă de gunoi, care risca să se transforme într-un focar, a fost igienizat

O serie de locuitori din Sectorul 5 au făcut sesizări la Primărie întrucât pe Strada N. D. Cocea sunt depozitate, pe un teren, foarte multe deșeuri, în mod ilegal. Vorbim despre peturi, pungi, hârtii, mase plastice, mobilier vechi, saci de moloz, și așa mai departe. Aceste deșeuri s-ar fi putut transforma, într-un timp extrem de scurt, într-un focar de infecție care ar fi putut afecta sănătatea locuitorilor din zonă. În plus, în apropiere se află inclusiv una dintre cele mai mari stații de pompare de apă ale Apa Nova, stație care deservește o mare parte din Capitală, astfel că riscul este unul cu atât mai mare.

Acțiunea începută acum două zile continuă chiar și acum

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a trimis de urgență o echipă de la salubrizare în zonă, însă și un echipaj al Poliției Locale pentru a verifica situația din teren. În urma verificărilor s-a decis strângerea gunoaielor și igienizarea zonei. Întrucât în zonă există o cantitate impresionantă de deșeuri, acțiunea a început în urmă cu două zile și continuă chiar și acum.

La fața locului se intervine cu basculante și un buldoescavator.

Captură Video

Lucrările la Centrul Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice din Sectorul 5 sunt în grafic

Echipajele de poliție locală vor patrula, de acum încolo, zona

Pentru a se asigura că pe viitor nu se vor mai depozita ilegal deșeuri în zonă, primarul Sectorului 5 a dispus ca echipaje ale Poliției Locale Sector 5 să patruleze perimetrul zi și noapte.

Sancțiuni pentru proprietarii terenului din Sectorul 5

În urma sesizărilor primite, agenții Poliției Locale au identificat și sancționat proprietarii terenului respectiv, întrucât aceștia sunt obligați prin lege să igienizeze terenurile aflate în proprietate. „Costurile operațiunii de salubrizare vor fi imputate proprietarilor, prin Direcția de Taxe și Impozite Locale Sector 5. Locuitorii din zonă spun că zona igenizată de angajații de la Salubrizare devenise o adevărată groapă de gunoi și că acțiunea Primăriei a stopat o problemă care ar fi putut afecta grav sănătatea cetățenilor din București.”, a scris Primăria Sectorului 5, într-un comunicat de presă.

Cristian Popescu Piedone le-a reminti tuturor celor tentați să încalce legea că pot primi amenzi, dar pot rămâne și fără autoturisme, dacă sunt surprinși că depozitează deșeuri pe spațiul public, indiferent că vorbim despre această locație (una privată), ori despre o altă, publică sau privată.

Întregul proces de igienizăre poate fi urmărit pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Sectorului 5.

Timișoara, carantinată politic? Acuzațiile primarului Fritz

Dominic Fritz
Dominic Fritz

Primarul USR PLUS din Timișoara, Dominic Fritz acuză DPS Timiș că ar condiționa ieșirea localităților din carantină pe bază de apartenență politică. Mai exact, cu toate că în anumite localități, incidența ar fi mai mare decât atunci când s-a intrat în carantină, acestea ar fi propuse pentru ridicarea carantinei. Potrivit edilului municipiului Timișoara, „favorizatele” ar fi primăriile PNL, de vreme ce primăriile conduse de USR PLUS, ori de PSD ar fi obligate să rămână carantinate.

Dominic Fritz susține că DSP Timiş ar fi propus continuarea carantinei pentru UATurile cu primari din USR PLUS şi PSD, şi ar fi propus ridicarea carantinei pentru UATurile cu primari PNL

„Astăzi mi s-a cerut să votez, în acelaşi timp, pentru ridicarea carantinei din Moşniţa Nouă, unde rata de infectare este de 11,22, cea mai mare din zona carantinată, şi să votez pentru continuarea carantinei în Dumbrăviţa, cu o rată de 7,42, cea mai mică din zona carantinată. Am cerut explicaţii pentru această propunere Direcţiei de Sănătate Publică, dar nu le-am obţinut. Deciziile de carantinare trebuie să fie logice ca să aibă credibilitate şi ca oamenii să le înţeleagă şi să le urmeze. Nu trebuie să existe nicio suspiciune că aceste decizii sunt luate din considerente altele decât strict epidemiologice. (…) Sunt absolut uimit de conotaţia politică a acestor decizii”, scrie Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara, într-o postare pe Facebook.

Creșele din Timișoara rămân închide până la noi dispoziții

Merkel: medicii de familie vor putea administra vaccinul anti-Covid

În plus, creşele din municipiul Timişoara vor rămâne închise în următoarele două săptămâni „pentru a proteja sănătatea copiilor, familiilor şi angajaţilor”. Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă în concordanţă cu hotărârea dată duminică de Inspectoratului Şcolar al Judeţului Timiş prin care unităţile de învăţământ şcolar şi preşcolar rămân închise în următoarele 14 zile în localităţile cu rata mai mare de 6 la 1.000 de locuitori, a transmis Primăria din Timişoara, într-un comunicat, presei.

Rareș Bogdan nu-și „asumă” înfierea copiilor de către cuplurile de același sex

Foto: Fanatik.ro

Invitat la o emisiune tv, europarlamentarul liberal Rareș Bogdan a vorbit despre posibilitatea ca acele cupluri formate din persoane de același sex să adopte copii. „Când va veni un copil pe lume din iubirea dintre două femei sau dintre doi bărbaţi, atunci putem să ne schimbăm opţiunea. Până atunci eu nu mi-o schimb”, a declarat acesta la Insider Politic (Prima TV).

Orban: „Respect drepturile fiecărui cetățean, inclusiv dreptul de a avea orice orientare dorește”

Cu toate astea, europarlamentarul Rareș Bogdan a spus: „nu a votat împotrivă”

Mai mult decât atât, Rareș Bogdan a declarat că nu este total împotriva cuplurilor de același sex, acceptând ideea parteneriatelor civile, „dar ar trebui să specificăm cât se poate de clar că nu suntem de acord cu un înfierea de către cuplurile de minorităţilor sexuale de copii, pentru că lucrul ăsta e o chestie care schimbă lumea şi cu asta nu pot fi de acord.” , a mai spus acesta.

Ca o concluzie, Rarel Bogdan nu ar avea ceva de împărțit cu cei care au altă orientare sexuală decât cea heterosexuală, sugerând că este loc sub soare pentru toată lumea, conștient fiind că un parteneriat civil ar putea să-i ajute pe cei ce fac parte dintr-o relație cu o persoană de același să-și reglementeze cadrul legal (spre exemplu vizitele la spital ca aparținători ori chiar moștenirea), însă toate acestea doar dacă nu li se permite acestora să înfieze copii. „Copiii au venit pe lumea asta în urma unui act consimţit, a iubirii dintre un bărbat şi o femeie”, a concluzionat Rareș Bogdan.

Mai vehemenți decât Rareș Bogdan au fost Ludovic Orban și Marcel Ciolacu. Dacă Orban a declarat că este un susținător al familiei tradiționale, liderul PSD s-a declarat, la rândul său, total împotriva unui parteneriat civil între persoane de același sex, susținând că România ar fi bine așa cum este ea acum, fiind o țară creștin ortodoxă.

Merkel: medicii de familie vor putea administra vaccinul anti-Covid

Foto: DW.com

Cancelarul german, Angela Merkel a anunțat că Germania va fi supusă unui nou set de restricții, pe fondul creșterii numărului de infectări în țară, scrie DW.com.

Angela Merkel trage „frâna de urgență” în Germania

În urma consultărilor cu premierii principalelor landuri din Germania, Angeka Merkel a decis, ca primă măsură impusă, accelerarea campaniei de vaccinare, astfel că, imediat după sărbătorile de Paști (6 aprilie 2021), surplusul de ser să fie trimis către medicii de familie, care vor putea prelua o parte din responsabilitațile campaniei de vaccinare.

Markus Söder, premierul Bavariei, a confirmat că landul său primi 100.000 de doze de vaccin. Saxonia, Turingia, Saar şi Renania-Palatinat sunt vizate, de asemenea, de suplimentarea stocului, dacă situația va da semne de înrăutățire.

Cu toate astea, potrivit informațiilor, în Germania nu ar exista, în acest moment, suficient vaccin care să acopere nevoia actuală. Reamintim că, în aceste condiții, țara ar putea apela la bunăvoința Rusiei și să încheie un contract de colaborare pentru achiziționarea vaccinului rusesc, Sputnik-V, lucru confirmat, de altfel, inclusiv de ministrul Sănătății.

„Vaccinaţi, vaccinaţi, vaccinaţi”, insistă, totuși, cancelarul german

„Putem fi mai rapizi şi mai flexibili”, a spus Merkel, imediat după consultările avute în cursul săptămânii curente, cu premierii marilor landuri.

În plus, noi restricții s-ar putea abate asupra Germaniei, cu toate că, potrivit declarațiilor șefei executivului, lucrul acesta ar reprezenta o ultimă soluție în calea unui nou dezastru pandemic.

Germania joacă „ruleta rusească” și ia în calcul achiziționarea vaccinului Sputnik V

Teodorovici reîncălzește disputa cu actuala guvernare

Eugen Teodorovici Foto: Facebook

Cu toate că de când nu mai face parte din Parlament, Eugen Orlando Teodorovici intrase într-un fel de siletio stampa, odată cu venirea primăverii, pare să fi înmugurit din nou și o dispută mai veche dintre fostul ministru de Finanțe din partea PSD și fostul ministru de Finanțe din partea PNL, actual premier – ceea ce Teodorovici n-a reușit să ajungă, cu toate că și-a dorit. „Azi, în România, s-au înregistrat 1324 de pacienți internați la ATI, iar sistemul e deja blocat, mulți pacienți așteptând pe holuri eliberarea unui loc la ATI… Iar Iohannis ne spunea anul trecut, mai exact, în 27 octombrie 2020, că avem 3065 de paturi la ATI?”, își începe fostul ministru mesajul pe Facebook, întrebându-se dacă „suntem tot mai bine?”.

Eugen Orlando Teordorovici, despre singura soluție (în opinia lui) a lui Cîțu: „să facem o inspecție în fiecare spital zilnic”

Cât despre declarația premierului, potrivit căreia, numărul paturilor de la secțiile de Terapie Intensivă va crește cu 1600, Teodorovici se întreabă, într-o declarație pur politică, de ce așa târziu: „Oare nu trebuia ca deja de 1 an, de când a început pandemia și `mnealui e la guvernare, să se preocupe de creșterea numărului real de locuri la ATI? Oare inspecțiile le (mai) lipsesc de ”pe cap” celor care lucrează la ATI? Și oare ce s-a întâmplat cu cele 3065 de paturi de ATI anunțate de Iohannis toamna trecută, dacă acum, ”guvernul meu” se chinuie să ajungă abia la 1600? Or fi fost 3065 de paturi ”de campanie”? Campanie electorală, bineînțeles!”, trage concluzia social democratul.

Voiculescu dă lămuriri: Guvernul nu va reduce veniturile salariale ale personalului ATI

„Și ca guvernarea ”guvernului meu” să fie” perfectă”, chiar ”fantastikă”, madame Turcan ne-a comunicat ieri, în timp ce purta o haină de peste 1000 de Euro (!), că sporurile care există ”în primul rând, în sistemul de sănătate și în sistemul de justiție”, ”ar trebui reevaluate”, căci ”sunt categorii ocupaționale pentru care nivelul sporurilor reprezintă 85%, ceea ce este foarte mult.” Așadar, inclusiv personalul medical de la ATI câștigă prea mult, în opinia madamei!”, a mai spus Eugen Teodorovici, în stilul caracteristic, pe Facebook.

Voiculescu dă lămuriri: Guvernul nu va reduce veniturile salariale ale personalului ATI

Sursa Foto: Facebook

Auzind ce se vorbește prin spitale, ministrul Sănătății a ținut să dea lămuriri cu privire zvonurile potrivit cărora personalul de la ATI ar urma să fie remunerat mai puțin de-acum încolo, insistând că nu s-ar fi pus problema de așa ceva. „Nici gând”, spune ministrul Voiculescu, cel care cataloghează respectivele zvonuri ca fiind rău intenționate, parte a unei campanii de denigrare derulate împotriva sa.

„Am fost astăzi în vizită la un centru de vaccinare și la un spital. Am fost surprins să aflu de zvonurile împrăștiate de diverse persoane iresponsabile că guvernul ar avea în plan reducerea veniturilor medicilor în general, a personalului ATI sau a celor care duc în momentul ăsta greul pandemiei. Nu a fost nicio discuție în guvern sau în coaliție despre așa ceva, iar poziția Ministerului Sănătății vă asigur că este clară: nici gând”, a scris pe Facebook ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Motivul pentru care Vlad Voiculescu s-a simțit obligat să dea această explicație

Tot ieri, Dorel Săndesc, preşedintele Comisiei de ATI din Ministerul Sănătăţii, a postat un anunț care a stârnit reacția opiniei publice, adăugând că în cazul în care veniturile medicilor vor fi reduse, specialiştii din domeniul Terapiei Intensive au intentia să demosioneze în masă şi să constituie într-un grup care va oferi servicii spitalelor, fiind de părere că în momentul de față o astfel de decizie nu ar fi eloc una oportună, având în vedere că personalul ATI este, fără da și poate, unul esențial.

Mesajul lui Săndesc îi atrăgea atenția inclusiv Liei Olguța Vasilescu, cea care ținea să sublinieze că nu „clasa politică” e vinovată, ci actualul guvern care „a luat” ceea ce „PSD ar fi dat”.

Mai mult, managerul Spitalului Găeşti, Laurenţiu Beluşică, a spus la rândul lui că scăderea sporurilor va influența plecarea personalului din secţiile COVID.

Rămâne de văzut dacă zvornurile se vor potoli iar spiritele calma, odată cu anunțul ministrului Voiculescu.

Flavia Groșan, „medicul anti-sistem”, mare admiratoare a Dianei Șoșoacă

VIDEO – Proteste în mai multe orașe din țară. Șoșoacă a scandat „Dacii liberi”

Captură Video Hotnews.ro

Sute de persoane s-au adunat în această după amiază în Piața Universității, însă și în Piața Victoriei din Capitală pentru a protesta împotriva măsurilor de restricție, în contextul pandemiei de Covid-19, relatează Digi24. Așa cum era de așteptat, protestul a fost condus de liderul de grup, senatorul independent, Diana Șoșoacă.

Protestatarii au fluturat steaguri și pancarte, scandând „Jos dictatura medicală” sau „Dacii liberi”, animați de Diana Șoșoacă care, la un moment dat, a urcat inclusiv pe o scenă improvizată ad-hoc. De altfel, sintagma „Dacii liberi” se afla scrisă și pe câteva dintre steagurile acestora. Unii dintre protestatari, mai îndrăzneți, aducând inclusiv icoane, pentru a-și sublinia apartenența.

Cu toate că protestul a fost aprobat de autoritățile competente, limita maxim admisă a fost depășită, astfel că organizatorul a fost amendat.

Reacția Jandarmeriei: amenzile pot atinge suma de 10.000 lei, în cazul organizatorului

„Colegii mei sunt în dispozitiv în acest moment, relaționează cu organizatorii celor două manifestații publice cât și cu ceilalți participanți, le fac recomandările necesare, le aduc la cunoștință faptul că în situația încălcării normelor prevăzute de lege vor exista și măsuri coercitive, de sancționare.

Până în prezent, având în vedere că a fost depășit numărul maxim de participanți, organizatorul este cel care va primi sancțiunile. Foarte important pentru noi, o activitate preventivă pe care o desfășurăm, în sensul în care ne dorim ca pe parcursul acestor manifestații să nu fie înregistrate incidente, conflicte sau alte situații care ar putea afecta siguranța cetățenilor.

Protestele sunt asumate, organizate de persoane fizice, nu vă pot da numele. Există un organizator, o persoană care și-a asumat, conform legii, organizarea acestor activități, avem cu cine să relaționăm și să discutăm tot ce se întâmplă. În sarcina acestui organizator intră niște obligații, printre care și acelea de a se asigura că sunt respectate atât normele de protecție sanitară, cât și normele privind siguranța și ordinea publică.

Toate aceste nereguli intră în sfera contravențiilor și colegii mei vor aplica legea în baza principiului gradualității. Este firesc ca oamenii să fie conștientizați și informați cu privire la riscurile la care se expun. Următoarea etapă este aceea a avertismentelor, dacă vreți să le spunem așa, avertismente scrise sau verbale. Ultima și cea mai mare sancțiune, este cea coercitivă, pecuniară, pe care niciodată nu am ezitat să le aplicăm, dar este foarte importantă prevenția, mai ales când vorbim de grupuri mari de persoane și respectarea măsurilor de siguranță publică.

Nu am cunoștință de aplicarea vreunor sancțiuni până acum. Cu siguranță vă vom informa cât mai transparent cu privire la acest lucru.

Sancțiunile pot ajunge până la 10.000 de lei pentru organizatori, iar pentru participanți este o gamă largă de sancțiuni care pot ajunge până la 2.500 de lei”
, a declarat Georgian Enache, potrivit sursei citate anterior.

Va exista, sau nu, un al doilea lockdown? Premierul Cîțu are răspunsul

Proteste similare au avut loc și în alte orașe din țară, printre care Galați, Constanța, Cluj sau Brașov. Iar dacă în București, „mentor” de grup a fost Diana Șoșoacă, Clujul a fost „păstorit” de George Simion.

Flavia Groșan, „medicul anti-sistem”, mare admiratoare a Dianei Șoșoacă

Va exista, sau nu, un al doilea lockdown? Premierul Cîțu are răspunsul

Foto: Facebook

În contextul creșterii numărului de infectări, toată lumea se întreabă dacă va mai exista, sau nu, un al doilea lockdown. Astfel, în dorința de a clarifica lucrurile, premierul Cîțu a spus că sub nicio formă nu există posibilitatea unui al doilea lockdown în țara noastră. Anunțul a fost făcut de prim-ministru chiar astăzi, pe pagina sa de Facebook, după participarea la ședinta tehnică de la Ministerul Afacerilor Interne, cu scopul de „a se asigura că obiectivele trasate în privința pandemiei sunt îndeplinite”, a adăugat Florin Cîțu.

Am participat la ședința tehnică de la Ministerul Afacerilor Interne, pentru a mă asigura că obiectivele pe care le-am trasat in privința pandemiei sunt îndeplinite

Florin Cîțu, pe Facebook

Florin Cîțu anunță că „numărul paturilor din spitale a crescut”

Flavia Groșan, „medicul anti-sistem”, mare admiratoare a Dianei Șoșoacă

„Fac apel la români să respecte măsurile de protecție. Numai așa vom trece cu bine peste această perioadă.”, a adăugat Cîțu, menționând că numărul de paturi din spitale a crescut.

Cât despre vaccinarea anti-Covid, acesta a subliniat că obiectivul principal este reprezentat de reducerea numărului de infectări. „În perioada urmatoare numărul persoanelor imunizate zilnic va ajunge la 80 de mii.”

„Multă lume întreabă dacă vom ajunge din nou in lockdown. Răspunsul meu foarte clar este că NU.”, a concluzionat Florin Cîțu, punând, astfel stop tuturor teoriilor potrivit cărora România ar putea să fie din nou închisă.

Proteste împotriva restricțiilor, în mai multe orașe din țară

Proteste împotriva măsurilor restrictive au fost totuși organizate astăzi în mai multe orașe din țară, printre care București, Brașov, Cluj, Galați sau Constanța. În toate orașele s-au scandat lozinci anti-Guvern și s-au cântat melodii patriotice.

Protestul din Galați:

Flavia Groșan, „medicul anti-sistem”, mare admiratoare a Dianei Șoșoacă

Flavia Groșan / Diana Șoșoaca / Colaj capturi video

Medicul pneumolog Flavia Groșan a intrat în atenția opiniei publice odată cu publicarea unei așa-zise scheme „minune” care promite să trateze eficient (mult mai eficient decât în spitalele românești, susține aceasta) formele ușoare de Covid-19. Cu un număr impresionant de susținători de partea sa, Groșan și-a atras, în egală măsură, și foarte multe critici, fiind acuzată nu neaparat din pricina schemei de vindecare patentată de aceasta, ci mai degrabă pentru campania anti-spitale pe care a inițiat-o încă din prima clipă a notorietății acesteia.

Admiratoarea Dianei Șoșoacă

Potrivit relatărilor lui Cristian Tudor Popescu, susținute de anumite postări de pe Facebook ale medicului Groșan, aceasta ar fi mare fană a senatoarei indepedente, Diana Șoșoacă, cunoscută, la rândul ei, pentru vehemența cu care susține nepurtarea măștii și cu care minimizează gravitatea pandemiei de Coronavirus.

Doamna Șoșoacă este antivaccinistă feroce și doamna aceasta (n.r. Flavia Groșan), medic în momenul de față, este fană Șoșoacă. Este fană Șoșoacă în condițiile în care doamna Șoșoacă este împotriva măștii, împotriva a orice.”, a declarat Cristian Tudor Popescu, citat de Aktual24.ro.

Este o derută totală în mintea ziariștilor. Despre Diana Șoșoacă. Între a fi promovată sau ignorată. E un taifun tipa. Băieți, țineți-vă după ea. Pare de cursă lungă. Amin.” scria Groșan în data de 20 februarie 2021.

Ulterior, revenea cu o nouă postare dedicată senatoarei, în data de 29 februarie 2021: „Șoșoacă a luat-o pe cont propriu. Uneori e singura șansă de supraviețui. Amin”.

De altfel, medicul a apărut în aceeași emisiune online alături de Diana Șoșoacă:

Am întelegere și compasiune pentru oamenii cu afecțiuni ale minții, însă doamna ar trebui să fie ajutată.

Cristian Tudor Popescu, la Digi24, despre Flavia Groșan

Ce spune Flavia Groșan despre invitația la Colegiul Medicilor?

De menționat că medicul Flavia Groșan a fost invitată la Colegiul Medicilor pentru a da detalii despre „schema minune”, fără a i se aduce, însă nicio acuzație directă. Cu toate astea, medicului pneumolog i se reproșează că respinge metodele agreate de tratare a Covid-19.

Reacția Flaviei Groșan:

Șoșoacă, despre Arafat: „Un simplu secretar de stat”

Firea condamnă proiectul consilierilor USR PLUS, de dizolvare a unor companii municipale

Foto: Facebook

Invitată în cursul serii trecute în platourile unei emisiuni de la Antena 3, Gabriela Firea, fost edil al Capitalei, în prezent senator PSD, a vorbit despre proiectul consilierilor generali USR PLUS, de a desființa 16 dintre companiile municipale. În opinia acesteia, decizia ar putea fi una greșită, în condițiile în care, spune Firea, acestea ar fi fost înființate cu scopul precis de a fluentiza lucrările, la un preț accesibil.

E o diferență enormă între ceea ce s-a spus în campanie electorală și ce se întâmplă acum, dar asta constatăm și în cazul altor probleme din Capitală

Gabriela Firea, la Antena 3, vineri seara

Astfel, fostul primar general susține că, în timpul mandatului acesteia (2016-2020), nu ar fi „făcut altceva decât ceea ce s-a întâmplat de 20 de ani în întreaga Uniune Europeană și anume înființarea unor companii municipale care sub nicio formă nu au preluat și nu au cum să preia tot ceea ce înseamnă dezvoltarea orașului, în sensul anulării sau limitării contractelor companiilor private.”, a adăugat Gabriela Firea, la Antena 3.

Gabriela Firea insistă că numirile în companiile municipale nu ar fi avut componentă politică

Bulai n-o vrea pe Oana Stănciulescu în fruntea CNSAS

„Caracatița nu a existat și nici nu poate să existe așa ceva”, a spus Firea, adăugând că există legi care guvernează domeniul administrativ și doar declarațiile politicianiste din campaniile electorale pot să găzduiască astfel de idei. „Nu doar în Adunările Generale ale Acționarilor, care curpind reprezentanții Consiliului General, sunt acum membrii USR PLUS și PNL, ci și în consiliile de administrație, acolo unde noi nu am numit oameni politici”.

În plus Firea a mai spus că numirile în funcții nu ar fi avut neaparat un caracter politic. „La companiile municipale noi am avut recomandări de specialiști în toate domeniile de activitate, profesori universitari, academicieni, deci oameni care reprezintă zona tehnica sau zona universitară”, a concluzionat Gabriela Firea.

Bulai n-o vrea pe Oana Stănciulescu în fruntea CNSAS

Sursă Foto: Facebook

Parlamantarul USR PLUS, Iulian Bulai, a reacționat vehement la auzul veștii că Oana Stănciulescu, fostă jurnalistă la Antena 3 și Realitatea, ar putea deveni noul șef al Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Bulai n-o vrea pe Stănciulescu

„Consider această propunere ca fiind inoportună. Holocaustul a fost una dintre cele mai mari crime la adresa umanității. Toți cei care legitimează această crimă sau care încearcă să cosmetizeze istoria, nu pot ocupa poziții de demnitar în statul român”, scrie Bulai pe Facebook, ca răspuns la articolul scris de G4Media în care se vorbea despre eventualitatea numirii Oanei Stănciulescu în fruntea CNSAS. Numire ce ar avea să fie făcută chiar de președitele Klaus Iohannis, de altfel.

Oana Stănciulescu, acuzată că ar avea opinii pro-legionare și că ar nega Holocaustul

Mai exact, G4media.ro relata cum Stănciulescu, fostă ziaristă, ar fi criticat în termeni duri o lege care sancționa promovarea legionarismului, perioadă în care, se asemenea, își atrăgea și numeroase critici pe motiv că ar promova doctrina legionară. În 2016, aceasta era propusă membră a Consiliului de Administraţie a TVR, ceea ce, din nou, avea să atragă nemulțumiri, o reacție venind inclusiv din partea Institutului „Elie Wiesel”, din cadrul Ambasadei Israelului.

„Desemnarea Oanei Stanciulescu drept reprezentant in Consiliul de Administratie al TVR, institutie publica, este incompatibila cu asumarea si promovarea memoriei victimelor Holocaustului din Romania”, arăta Institutul „Elie Wiesel”, într-un comunicat de presă.

Scrisoarea deschisă semnatp de o serie de personalități

„Doamna Stănciulescu a fost extrem de activă în  combaterea legii 217, supranumită în media „legea antilegionară“. Am aminti că această lege a fost propusă de parlamentari PNL, cu scopul de a împiedica propaganda extremistă din România. Doamna Stănciulescu, împreună cu alţi colegi ‘întru credinţă’ neolegionară au atacat brutal  Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel“, organism al Guvernului României şi au adus injurii grosolane directorului general al Institutului”, se arăta într-o scrisoare deschisă semnată de zeci de personalități. 

Oana Stănciulescu, la Sighetul Marmației / Foto: Facebook

George Simion solicită Guvernului să plătească restanțele angajaților Companiei Naţionale a Uraniului

Prefectul Capitalei anunță că Bucureștiul nu va fi carantinat

Sursa Foto: USR PLUS

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat că Bucureștiul nu va intra în carantină, cel puțin nu în momentul acesta. În prezent vorbim despre o incidență a cazurilor de 4,6 la mia de locuitori. Cu toate astea, pentru că o măsură trebuie, totuși, luată, Stoica a precizat că se vor înmulţi controalele în weekend în mall-uri şi pieţe. „Deocamdata măsurile pe care le aplicăm în Bucureşti sunt cele pe care le ştim. Ce am facut în plus săptămâna aceasta a fost să discut cu o serie de autorităţi pentru a întări controlul cu scopul ca aceste măsuri să fie implementate mai bine,” a spus Alin Stoica, pentru Aleph News.

Prefectul a anunță o ședință a comitetului pentru situaţii de urgenţă, pentru analizarea situației curente a Capitalei

„Am cerut de la DSP Bucureşti propuneri. Propunerea lor este ca deocamdată să rămânem în această situaţie şi să continuăm întărirea controlului,” a mai spus Alin Stoica.

Prefectul a adus în discuție inclusiv situaţia celor care locuiesc pe lângă București și care sunt nevoiți să facă naveta zilnic la locul de muncă sau la instituțiile de învățământ unde studiază. „Avem deja o colaborare între poliţia Bucureşti şi Ilfov pentru filtre. Deocamdată aceasta este masura. Ştim că există trafic intens între Bucureşti şi Ilfov. Încercăm prin aceste filtre să prevenim intrări masive dinspre Ilfov de persoane infectate. Şi colegii din Ilfov sunt în legătură cu prefectura. Dumnealor au luat măsuri pentru că circulaţia persoanelor să fie limitată.”, a completat Alin Stoica.

Trenul metropolitan, soluția lui Nicușor Dan pentru traficul aglomerat

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0.1 ° C
0.5 °
-0.1 °
93 %
3.6kmh
100 %
vin
0 °
S
2 °
D
2 °
lun
8 °
mar
8 °

Ultimul articol

Service Ciclop SA: de la pierderi structurale la stabilizare operațională într-un context financiar advers

Context istoric: ani de pierderi și dezechilibre structurale Analiza evoluțiilor recente nu poate fi realizată în absența unui context istoric clar.În anii anteriori, Service Ciclop...
Sursă foto: BNR

Românii cu pensii speciale pot rămâne în activitate, însă pensia se poate reduce cu...

Guvernul a analizat, joi, în primă lectură, un proiect de lege conform căruia persoanele care beneficiază de pensii de serviciu sau pensii militare vor...

„Trenul Unirii” pleacă sâmbătă din București și ajunge la Iași

Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, Nicolina, Iaşi. Acestea sunt stațiile în care va opri mâine „Trenul Unirii”, care va...