3.4 C
București
sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1072

Suciu îi acuză pe liberali că „se pozează cu obiectivele finanțate de PSD”

Foto: Facebook Daniel Suciu

Fostul ministrul PSD al Dezvoltării, Daniel Suciu, îi acuză pe actualii guvernanți că ar profita de anumite programe finanțate chiar de social democrați, în vremea guvernării acestora, „pozându-se cu acestea”, în timp ce, cu nu foarte mult timp în urmă, s-ar fi declarat împotrivă. Suciu ia în calcul inclusiv programul PNDL, cel care, potrivit parlamentarului, merge acum mai departe, sub bagheta actualei guvernări non-PSD, cea care pare să fi uitat de unde a plecat totul.

Daniel Suciu, despre așa-zisa ipocrizie a alianței de la guvernare

„L-ați hulit, l-ați atacat dar nici nu ați găsit altă soluție mai bună pentru comunitățile locale, dovadă că PNDL merge mai departe! Peste 15.000 de șantiere, tot atâtea probleme rezolvate, dar mai sunt multe alte nevoi care nu pot fi finanțate cu bani europeni. Sau doar cu bani europeni. Am lansat astăzi #celordedreapta provocarea să vină cu #PNDL3, pentru că este mare nevoie, mai ales în mediul rural. Paradoxul e că cei care criticau mai tare acest program acum nu se mai pot opri din a se poza cu obiectivele finanțate de PSD. Ipocrizia e boală grea, mai urmează să vi-l asumați cu totul!”, a transmis Daniel Suciu pe Facebook.

Turcan: cumulul pensie-salariu nu va mai fi posibil decât în anumite situații

La ce se referă social democratul, de fapt

În cursul zilei de astăzi, Parlamentul a aprobat o Ordonanță de Urgență care schimbă regulile jocului, referitor la mecanismul de implementare a PNDL „astfel încât să se asigure beneficiarilor posibilitatea gestionării contractelor de achiziţii publice atribuite pentru realizarea obiectivelor de investiţii finanţate prin program, în acord cu fondurile aflate la dispoziţia acestora în orice moment, fără a se mai institui condiţionarea finanţării acestora de sumele reprezentând credite bugetare, aprobate prin legile bugetare anuale în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei”.

Proiect SF în Baia Mare: Primarul vrea monede virtuale pentru plata transportului în comun și a taxelor locale!

Ce-i lipsește măgarului? Tichie de mărgăritar, spune o vorbă din popor, iar zicala pare să se potrivească de minune la Baia Mare. Primarul Cătălin Cherecheș „dă lovitura” cu o primisiune SF. Cu fonduri europene, vrea să aducă moneda virtuală în oraș, pentru ca cetățenii să plătească transportul public și, mai apoi, la magazine!

iLEU, moneda de schimb a băimărenilor

1,5 milioane de euro, bani europeni, costă proiectul, iar primarul Cătălin Cherecheș spune că l-a gândit pentru a-i motiva pe cetățeni să fie implicați în activitățile din comunitate, atât cele sociale, cât și de ecologizare.

Spre exemplu, dacă participă la o activitate de ecologizare, în funcție de timp, va beneficia de 3 iLEI. Acești 3 iLEI să zicem că valorează 50 de lei. Banii aceștia vor putea să îi folosească la plata transportului public, pentru plata taxelor și impozitelor locale, pentru plata canalizării, la intrarea la teatru sau la un meci de fotbal. Asta e filozofia pe baza căreia s-a creat moneda!

CĂTĂLIN CHERECHEȘ, PRIMARUL MUNICIPIULUI BAIA MARE

Ulterior, primarul spune că portofelul virtual al băimărenilor va putea fi folosit și în magazine, iar patronii să plătească cu criptomonedele dările către autorități. Mulți aseamănă deja „iLEU” cu ceva extraterestru!

Cu virtualele și cu tehnica, nu. Practica și pus mâna la muncă. Asta cu virtualul e nebunie, asta ne-a adus aici. Nu e minte sănătoasă. Aici e încă un pas de a face bani. Cineva stă în spate, mafioți, escroci. Eu nu mănânc monede virtuale, mănânc ceapă, cartofi.

SPUNE UN PENSIONAR

Nu am auzit de așa ceva. Era doar aia, „bitcom”. Nu prea am eu tare mare încredere în ele. Nu mă pricep la astea!

E PĂREREA UNEI LOCALNICE

Proiectul primăriei va fi implementat în următorii 3 ani.

Turcan: cumulul pensie-salariu nu va mai fi posibil decât în anumite situații

Sursa Foto: Gov.ro

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a vorbit astăzi la finalul ședinței de Guvern despre modificările care urmează a fi făcute în ceea ce privește posibilitatea de a cumula veniturile din pensie cu cele din salariu. Din ce a explicat aceasta, în şedinţa de guvern au fost adoptate în primă lectură două acte normative şi un memorandum, toate gândite de ministerul pe care îl conduce, inclusiv proiectul legat de continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.

Ministrul a dat asigurări că nu este vorba de o interzicere a continuării activității, ci fiecare poate opta pentru ce vrea să facă. Condiția este să aleagă una dintre cele două variante, iar cei care deja cumulează pensia cu salariul în acest moment au la dispoziție 30 de zile pentru a se decide.

Dincolo de asigurări și discuții, actul normativ nu e în forma sa finală. Abia pe săptămâna viitoare ar putea exista și un proiect de lege concret care să plece spre Parlament.

Persoanele îşi pot prelungi activitatea până la 70 de ani, atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat. De asemenea, au posibilitatea să revină asupra acestei opțiuni de a munci şi să se întoarcă la pensie înainte de vârsta de 70 de ani, iar anii munciţi în plus de persoanele care optează pentru continuarea activităţii conduc la recalcularea pensiei în sistemul public de pensii.

Un salariat care ajunge la vârsta legală de pensionare şi doreşte să muncească mai departe, depune o cerere în sensul acesta şi această cerere este practic suficientă pentru a-şi putea continua activitatea. Pentru sectorul public există niște reglementări specifice, şi anume: în momentul în care o persoană optează pentru prelungirea activităţii, atunci, dacă îndeplinește condiţiile de pensionare se suspendă dreptul la pensie.

Opțiunea continuării activităţii după împlinirea vârstei legale de pensionare are drept consecință, așadar, suspendarea pensiei şi cei care cumulează în momentul de faţă pensie cu salariul la stat au obligația ca, în 30 de zile de la publicarea acestui act normativ, să-şi exprime această opțiune. Evident că angajatorii trebuie să-i informeze pe cei care în momentul de faţă se află în situație de cumul pensie-salariu, iar dacă nu fac lucrul acesta vor suporta consecințe sub formă de amendă”, a spus Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a vorbit însă și despre excepțiile de la regulă. Astfel, nu intră în acest calcul cei aleși în funcții publice, persoanele cu venituri sub formă de drepturi de autor și drepturi conexe în baza legii drepturilor de autor, personalul didactic plătit cu ora, pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate, asistenții maternali, asistenții personali și îngrijitorii la domiciliu sau membrii Academiei Române.

În momentul de față în sistemul public există aproximativ 35.000 de persoane care cumulează pensia cu salariul, în condițiile în care, iarăși o cifră foarte importantă, avem aproximativ 102.000 de persoane peste 65 de ani care în momentul de față au optat să cumuleze pensia cu salariul, atât în sistemul public, cât și în sistemul privat. Așadar, este evidentă dorința de prelungire a perioadei active pentru persoanele care lucrează și în sistemul public, și în sistemul privat”, a detaliat ministrul Turcan.

Lucrările la Centrul Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice din Sectorul 5 sunt în grafic

Foto: Primăria Sectorului 5

Prima ședință de șantier pentru „Centrul Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice din Sectorul 5”, cu sediul în strada Baltagului, Nr .14, a avut loc în cursul zilei de astăzi. Scopul principal al ședinței a fost realizarea obiectivului de investiții, iar la aceasta au participat inclusiv o serie de reprezentanți ai DGASPC Sector 5, mai exact inginerul Mădălina Duțu și șeful Serviciului Administrativ, Dănuț Neagoe. Mai mult decât atât, au fost prezenți și reprezentați ai firmelor de proiectare, construcție și dirigenție de șantier, punându-se în discuție conformitatea proiectului cu realitatea din teren. Potrivit informațiilor, obiectivul Centrului Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice constă în promovarea ansamblului de măsuri și programe de protecție socială a persoanelor vârstnice: consiliere, activități de grup și socializare, informare prin personal de specialitate, cu scopul prevenirii și combaterii marginalizării sociale.

„Împreună cu proiectantul au fost vizualizate zonele ce erau acoperite de tencuială, constatându-se stadiul pereților, al porțiunilor de zidărie ce trebuie înlocuite, întrucât din cauza degradării acestea nu mai pot fi tratate local.S-au discutat aspecte legate de comportarea clădirii în caz de seism, întrucât în urma decopertării s-au observat că pereții de fațadă nu sunt armați.”, se arată în comunicatul remis de Primăria Sectorului 5, pe Facebook, în urma ședinței.

Reamintim că în data de 1 martie a anului curent s-a transmis constructorului ordinul de începere al lucrărilor, în vederea implementării proiectului, la cererea primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Foto: Primăria Sectorului 5

O bucată din tavanul Pieței Rahova a căzut, astăzi, ca rezultat al lucrărilor „de mântuială” de pe vremea lui Florea

S-a constatat, astfel, că în momentul de față „există pericolul comportării diferit al pereților de cadrele de beton armat din structura clădirii. S-au vizualizat mai multe aspecte, după cum urmează: grosimea plăcii de subsol și situația armăturilor din beton, defectele de structură de rezistență ca urmare a acțiunii fenomenelor meteo, precum și zonele cu problemă în vederea găsirii unei soluții de remediere a structurii de rezistență afectate – aticul de pe fațada principală, fracturile de beton, zona golurilor din fațadă etc.În urma discuțiilor s-a stabilit și modalitatea de calcul, prezentare și verificare a situațiilor de lucrări, ce vor conține corespondențe cu planurile clădirii pentru o evidență cât mai clară și actualizată.Pentru a soluționa situațiile apărute, Expertul tehnic din partea proiectantului se va deplasa la fața locului pentru a confirma și ulterior pentru a aproba Notele de Constatare.”

Ce anunța Primăria Sectorului 5, ieri

„După desființarea Centrului de plasament „Sfântul Nicolae”, în baza Hotărârii Consiliului Local Sector 5 nr.67/30.09.2009, DGASPC Sector 5 a demarat demersurile necesare pentru realizarea unui Complex de Servicii pentru Persoanele Adulte. Ulterior, prin HCL Sector 5 nr.23/26.04.2012, a fost propusă înființarea unui centru multifuncțional de tipul unei unități cu caracter social destinat unor activități de zi pentru persoanele în vârstă, având și rol de recuperare a acestora pentru reintegrarea în viața socială.”

Ciolacu poartă coroana PSD, dar nu-i plac principiile PSD

Ciolacu e de acord cu temele și principiile sociale, doar că unele i se par mai sociale decât altele.

Marcel Ciolacu este președintele PSD. PSD-ul este, după cum îi spune și numele, un partid social-democrat. Cu toate acestea, doctrina social-democrată pare să nu-i fie cunoscută domnului Ciolacu. Sau, dacă o cunoaște, preferă să adere la ea pe sărite.

Context: În Parlamentul European s-a votat o rezoluție care apără drepturile minorităților, inclusiv cele ale minorităților sexuale. Legea a fost votată și de către europarlamentarii PSD.

Marcel Ciolacu, în schimb, nu e de acord cu toate drepturile minorităților sexuale. Mai ales cu căsătoria sau pactul civil. Sau nu în România.

Un soi de ”Suntem parte a UE, dar drepturile depline pentru persoanele gay să fie la ei, în UE, acolo, noi n-avem nevoie de așa ceva”.

În propriile lui cuvinte: ”Este o rezoluție care privește întreaga Europă. Nu este o lege care se impune în interiorul României. Vă repet, eu respect tradițiile și specificul României. România este o țară creștină și, mai explicit, eu nu sunt de acord cu căsătoriile între persoane de același sex.”

Se pare că, oricât s-ar repeta acest lucru, unii pur și simplu nu vor să înțeleagă:

Domnule Ciolacu, România e un stat laic. Faptul că majoritatea românilor sunt creștini, nu-l face un stat creștin. România este o republică semi-prezidențială, condusă de Președinte și de Parlament, aleși prin vot. Nu de Președinte, Parlament și, în plus, tradiții și religie.

Teoretic, ca politician, ar fi trebuit să știți asta. Să vă cunoașteți și respectați principiile.

Legile nu se dau în funcție de apartenența religioasă a celor care le propun/votează. Legile se dau pentru cetățenii țării, indiferent de sex, religie, etnie sau orientare sexuală.

Mai mult decât atât, pe lângă politician, sunteți și politician social-democrat. Asta înseamnă că, în momentul în care ați ales partidul cu pricina, v-ați angajat să respectați doctrina acestuia în totalitate, nu pe sărite.

Doctrina include și drepturile minorităților. Ale tuturor minorităților

Convingerile dumneavoastră religioase sunt de păstrat pentru momentul în care ajungeți acasă și dezbrăcați haina de politician. Atât timp cât sunteți îmbrăcat politic, aveți obligația morală de a asigura egalitatea cetățenilor. A celor care v-au votat, la fel ca și a celor care nu.

Că nu sunteți de acord cu căsătoria religioasă a persoanelor gay, e una. Vă încalcă principiile creștine. Dar să declarați că nu sunteți de acord cu pactul civil – ei, aici negați dumneavoastră un drept fundamental: acela de protecție socială și drepturi egale ale minorităților.

E drept, pactul civil nu există, încă, în România. Inexistența lui, în sine, încalcă un drept garantat prin Constituție.

Și faptul că nu există, pornește exact din amestecul pe care îl faceți (nu doar dumneavoastră, ci mulți dintre politicieni) între convingerile religioase și obligațiile care vă revin, odată ce ați primit funcția politică.

Principiile legii și principiile lui Dumnezeu

Una peste alta, domnule Ciolacu, persoanele gay nu vin să vă spună cum să vă rugați, sau să nu o mai faceți. Dumneavoastră de ce insistați să nu aibă dreptul la protecția socială legală din partea Statului?

Asta așa, poate vă aduceți aminte că un pact civil nu e un act religios, ci unul juridic. Și că sunteți politician social-democrat, nu față bisericească, aflată sub jurisdicția BOR.

Cîțu îl va chema „la raport” săptămânal pe Voiculescu

Foto: Facebook

Premierul Florin Cîțu a spus, astăzi, într-o nouă conferință de presă la Palatul Victoria că intenționează să-i solicite ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, un pic mai multă transparență în acțiunile sale. Astfel, Cîțu vrea ca ministrul să-i prezinte un raport, începând cu luna decembrie, cu privire la măsurile luate de atunci până acum, ceea ce ar putea crea un precedent pe viitor.

Premierul Cîțu îi cere ministrului să organizeze conferințe de presă săptămânal

Astfel, premierul a spus că speră ca până săptămâna viitoare să aibă respectivul raport „pe masă”, astfel încât să se poată trage concluziile aferente, adăugând că ar fi cerut, de asemenea, inclusiv o situație și din partea Comitetului de coordonare a vaccinării.

„Sper ca de săptămâna viitoare să nu fie doar o conferinţă de presă a CNCAV, să fie şi a Ministerului Sănătăţii, săptămânal”, a mai spus prim-ministrul, potrivit Hotnews.ro.

Cîțu asigură că UDMR e pe aceeași frecvență în ceea ce privește Secția specială pentru anchetarea magistraților

Decizia lui Florin Cîțu vine, printre altele, și în urma publicării noilor cifre. Mai exact, ziua de ieri a fost cea de-a doua în care s-au înregistrat peste 6.000 de cazuri de Covid-19, din testele efectuate zilnic. Vorbim, în acest context, de un nou record raportat, de data aceasta pe anul în curs.

Situația este gravă și atunci când vorbim despre numărul paturilor ocupate de la ATI, în prezent fiind internați 1.266 de pacienți în secțiile de terapie intensivă.

În plus, avem de-a face și cu un scandal legat de Ministerul Sănătății, personalul din centrele de vaccinare acuzând că nu ar fi fost plătit de mai bine de două luni. La această acuzație, ministrul Voiculescu a răspuns că vina ar aparține unui funcționar care nu și-ar fi făcut treaba, evitând să menționeze ce acțiuni va lua pentru a rezolva această situație.

Firea îi cere detalii lui Năsui despre măștile produse în România

Gabriela Firea / Foto: Facebook

Senatorul PSD, Gabriela Firea, reacționează după ce ieri, moțiunea simplă inițiată de social democrați a picat, iar ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a scăpat lejer de „piedicile” pe care cei de la PSD i le-au pus. Analizând activitatea ministerului Economiei din ultima perioadă, Firea a remarcat aspectul măștilor produse în România, solicitându-i ministrului răspunsuri în legătură cu lipsa de eficiență a acestei producții.

Producția de măști în România – sublimă, dar lipsește cu desăvârșire?

Gabriela Firea

Așadar, Gabriela Firea amintește că anul trecut Guvernul ar fi afirmat în repetate rânduri faptul că țara noastră va avea propria producție de măști, de o calitate superioară și la un preț avantajos, prin companiile Romarm și Taparo, informează PSnews.

Din acest motiv, senatorul social democrat îi solicită ministrului Economiei explicații cu privire măștile produse în România.

Gabriela Firea: „Vă solicit să ne informați”

  • Care este numărul de măști produse de companiile Romarm, respectiv Taparo, până în prezent și care sunt costurile acestora (pe tipuri de măști).
  • Care este numărul măștilor vândute pe piața internă și externă?
  • A existat o prioritizare a livrărilor/vânzărilor pentru spitalele din România?
  • Cum s-a implicat statul roman în susținerea acestei activități?
  • Au primit aceste companii finanțare de la bugetul de stat sau orice tip de facilitate fiscal? România importă măști? Dacă da, care este volumul lunar al acestor importuri, din martie 2020 și până în prezent (pe categorii de măști și țări din care s-a realizat importul.

Am testat prima mască FFP 2, de fapt e FFP 3 din punct de vedere al certificării materialului utilizat, care e produsă în România la Uzina de produse speciale de la Dragomireşti. (…) au fost achiziţionate utilaje care permit producţia în sistem automatizat, cu o capacitate zilnică între 300.000 şi 350.000 de măşti chirurgicale, iar pentru măştile FFP 3 de 70.000 şi 75.000 de unităţi”, declara fostul premier, Ludovic Orban, anul trecut, potrivit sursei citate.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Năsui a picat

Șoșoacă, despre Arafat: „Un simplu secretar de stat”

Diana Șoșoacă / Foto: VoxBiz

În urma explicațiilor date de secretarul de stat, Raed Arafat, senatorul independent, Diana Șoșoacă a reacționat vigilent, așa cum ne-a obișnuit. În speță. Șoșoacă se bucură că Arafat a avut, în sfârșit, o reacție, vis-a-vis de zvonurile legate de o așa-zisă condamnare la moarte pe care ar fi primit-o în țara sa natală, Siria, zvonuri pe care tot ea le-a reînviat, de altfel.

„Da, mă bucur că în sfârşit el a avut o reacţie. Am crezut că e impasibil, inodor, incolor. Văd că există ceva care să răspundă. Serviciile lui nu prea îl informează corect. Acea ştire cu condamnarea lui la moarte circulă de cinci ani. Am văzut că vorbeşte de el la persoana a III-a, cred că se trage de la ţara lui, pentru că la noi doar narcisiştii vorbesc aşa. Ar fi fost mult mai salutar dacă Arafat ar fi răspuns poporului român acuzaţiilor care i-au fost aduse.”, a comentat senatorul la România TV.

Diana Șoșoacă, mulțumită că Arafat a răspuns, în sfârșit, acuzațiilor

Se pare că el, nu ştiu cum şi-a luat examenul de cetăţenie pentru limba română pentru că spune doamna senatoare în loc de doamna senator. Eu doresc să se respecte limba română

Diana Șoșoacă

„Nu în ultimul rând, el ar trebui să se mai abţină din a mai discuta cu mine din această problemă, mai ales că abuzează, el fiind doar un simplu secretar de stat. Când va înţelege subtilităţile legislaţiei române atunci voi mai discuta cu ei. El nu a avut bărbăţia de a discuta cu mine în faţă. Mi-ar plăcea să discutăm despre crimele şi ororile din sistemul sanitar şi protocoalele pe care le-a impus, chiar dacă au venit din UE. Am exportat toate minţile exportate şi uitaţi cine a ajuns să ne conducă. Îl avem pe domnul Arafat care nu prezintă nicăieri diploma de BAC şi diploma de specilizare, poate tocmai de aceeea e în ministerul de stat.”, a mai spus Diana Șoșoacă, în cadrul aceluiași interviu.

De unde a început totul

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, i-a dat Dianei Șoșoacă replica, după ce aceasta a susținut în interviurile sale că ar fi condamnat la moarte. În cursul serii trecute, Arafat a catalogat afirmațiile senatoarei excluse din PAUR ca fiind „fake news-uri”, adăugând că nu există o condamnare la moarte pe numele acestuia, în Siria.

Radiografia Dianei Șoșoacă, în Senat

Berlin devine prima regiune din Germania care pune pauză relaxării, după creșterea explozivă a numărului de infectări

Foto: Pixabay.com

Capitala Germaniei, Berlin, va fi prima regiune din țară care va pune pauză relăxărilor din ultima perioadă, în contextul în care numărul de infectări Covid-19 din ultima perioadă a înregistrat o creștere galopantă, informează TheLocal.de.

Primarul orașului Berlin, Michael Müller, a descris situația ca fiind istovitoare

Primarul capitalei germane a confirmat, în cursul zilei de marți, că, oricât ar încerca, nu poate să continue relaxarea graduală, din pricina situației medicale instabile a momentului. Concret, asta înseamnă că restaurantele nu vor putea opera în interior, în timp ce teatrele, sălile de spectacol sau cinema-urile vor continua să fie închise publicului. În plus, nici măcar sportul nu va fi scutit de restricții, acesta fiind, de asemenea, interzis.

Există, însă o relaxare care nu va fi eliminată. Copiii și adolescenții cu vârste cuprinse între 10 ani și 13 ani vor putea să-și continue cursurile fizice, cu amendamentul „turelor”. Pe larg, clasele vor fi împărțite în două ture, alternând școala fizică cu cea online. Elevii cu vârste cuprinse între 7 ani și 9 ani vor continua cursurile strict online.

Cazuri de infectare în creștere

Situația pandemică din Berlin se înrăutățește pe zi ce trece, potrivit informațiilor date de autoritățile din Germania. Cu toate că, în data de 3 martie a anului curent, Angela Merkel, împreună cu liderii statelor cădeau de acord în aplicarea unui set de relaxări graduale, luând în calcul situația actuală, lucrul acesta nu mai este posibil.

Germania va suspenda vaccinarea cu AstraZeneca

Mirajul străinătății! Românii dau lovitură după lovitură în afaceri exotice!

De 6 ani de zile, pentru Adrian, un tânăr originar din Mangalia, acasă este Playa del Cancun, o localitate exotică din Mexic.

Am fost, sunt flămând de vară și am vrut să prelungesc vara în viața mea!

ADRIAN MAHA, ROMÂN STABILIT ÎN MEXIC

Inițial s-a mutat în Cipru. Pe insula Afroditei, zeița iubirii. Ca o coincidență frumoasă, acolo și-a cunoscut actuala soție, care e din Mexic. Au trăit acolo o perioadă, în România și Mexic se duceau doar în vacanță. Dar, de câțiva ani s-au stabilit în Playa del Cancun.

„Este un fost sat al pescarilor, care se află între Cancun și Tulum. Un loc foarte frumos, cu nisip alb, mare albastră și plin de oameni frumoși, adunați din toată lumea, oameni care sunt uniți de aceeași muzică… valurile mării!”

ADRIAN MAHA, ROMÂN STABILIT ÎN MEXIC

Adrian a lucrat în hoteluri, iar treptat, și-a dezvoltat propria afacere. Acum e antreprenor de succes într-o zonă în care turismul îmbogățește pe oricine e prieten cu munca și e pasionat de ceea ce face.

Eu acum mă ocup de excursii, experiențe pe Riviera Maya, organizez excursii private, închiriez mașini, case de vacanță.

ADRIAN MAHA, ROMÂN STABILIT ÎN MEXIC

Iar dorul de casă e alinat mereu de turiștii români, care îi fac zilele senine mereu. De pildă, recent, o familie din Cluj pentru care a organizat o vacanță a venit cu un cadou de suflet.

Știți ce mi-au dat? O sticlă de țuică de pere și un vin.. ce vin bun, mi-a amintit de damigeanele lui tata!

ADRIAN MAHA, ROMÂN STABILIT ÎN MEXIC

În fiecare an, peste 200 de mii de români își iau rămas bun de la țara natală ca să-și trăiască visul printre străini.

„Românii pleacă, evident, pentru că în alte țări străine li se promite un salariu mai mare și ei speră ca acolo, după ceva timp în care muncesc și trudesc cu eforturile lor interioare, să producă această favoare materială, ca să se întoarcă în România și să-și cumpere case, mașini, avuție, bogăție și importanță socială!”

ALEXANDRU PLEȘEA – SOCIOLOG

Studiile arată că jumătate dintre cei care pleacă în străinătate la muncă se întorc în România ca să pună pe picioare propriile afaceri, inspirați fiind de străini.

Forțele Navale Române, exerciții de amploare în Marea Neagră

navy.ro

Peste 2.400 de militari din opt state, 18 nave de luptă și 10 aparate de zbor, participă, în perioada 19-29 martie, la ,,Sea Shield 21”, cel mai mare și mai complex exercițiu multinațional NATO organizat de Forțele Navale Române, în anul 2021, în zona Mării Negre. Activitățile de instrucție sunt conduse de Comandamentul Flotei, iar forțele participante sunt din Bulgaria, Grecia, Olanda, Polonia, România, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia. Comandamentul Maritim Aliat al NATO participă cu gruparea navală permanentă SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), din care face parte și fregata „Regina Maria”.

Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, obiectivul principal al Exercițiului multinațional „Sea Shield 21” îl reprezintă verificarea și consolidarea nivelului de interoperabilitate și de cooperare dintre Forțele Navale Române și celelalte categorii de forțe din Armata României, diferite structuri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne și alte forțe navale NATO.

„Acesta cuprinde toate etapele unei operații militare navale NATO de răspuns la o criză geopolitică în regiune și are rolul de a demonstra angajamentul constant al Armatei României pentru întărirea posturii maritime a Alianței și pentru dezvoltarea interoperabilității forțelor, în toate mediile de luptă – maritim, submarin, terestru și aerian”, au precizat reprezentanții Forțelor Navale.

Prima ediție a „Sea Shield”, în 2015

De la prima ediție a acesti operațiuni militare ample, în 2015,  an de an scenariile au fost adaptate, pentru a răspunde, rapid şi eficient, la întregul spectru de amenințări la adresa securității maritime și a stabilității regionale.

„Un crucișător, un distrugător, fregate, corvete, dragoare și vânătoare de mine, nave purtătoare de rachete, o navă de patrulare și remorchere maritime își vor uni eforturile, pentru a desfășura secvențele planificate pe mare ale Exercițiului multinațional ,,Sea Shield 21”, iar lupta împotriva amenințărilor aeriene va fi asigurată de aeronave F-16 „Fighting Falcon”, MiG 21 „Lancer” și elicoptere IAR-330 ale forțelor aeriene și navale române, împreună cu avioane de vânătoare „Eurofighter Typhoon” din Spania și aeronave de cercetare aeriană din SUA și Turcia.”, se arată în comunicatul Forțelor Navale Române.

Deschiderea oficială a exercițiilor, pe 20 martie

În zona litoralului, trei detașamente mobile de lansare rachete ale Forțelor Navale Române și o baterie de rachete de coastă a Forțelor Navale Poloneze vor acționa conjugat de la Capu Midia, pentru respingerea forțelor inamice. Marinarii militari polonezi participă, pentru prima dată, la Exercițiul „Sea Shield 21” cu un sistem mobil de rachete sol-navă „Kongsberg”. Constituirea detașamentului mixt naval româno-polonez și armonizarea procedurilor operaționale de lovire a inamicului, conform scenariului, sunt planificate în perioada 17-19 martie.

Navele militare aliate vor acosta în portul Constanța, conform unei planificări, în perioada 17-19 martie, pentru o escală de refacere a capacității de luptă și pentru pregătirea ultimelor detalii organizatorice.

Deschiderea oficială a Exercițiului multinațional „Sea Shield 21” este programată sâmbătă, 20 martie, ora 13.00, la Terminalul Pasageri din portul Constanța, în acord cu măsurile dispuse de către autoritățile publice din România și din statele participante pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Forțele Navale Române desfășoară exerciții de amploare în Marea Neagră

Ciolacu nu se mai mulțumește cu moțiunile simple, vrea una de cenzură

Marcel Ciolacu, captură video

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a declarat într-un interviu la G4Media că va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, în această sesiune parlamentară, iar tema va fi gestionarea pandemiei. Probabil nemulțumit de rezultatul moțiunii simple depuse împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu (moțiune ce a picat luna trecută), dar și după respingerea moțiunii ce l-a vizat pe Claudiu Năsui. Depunerea de moțiuni este o formă de manifestare a opoziției pe care o face PSD.

„După cum știm, constituțional, opoziția are dreptul de a depune o moțiune de cenzură pe fiecare sesiune, și categoric vom depune o moțiune de cenzură în această sesiune, este evident faptul că avem suficiente argumente. Numai dacă vă urmăresc pe dumneavoastră o zi întreagă găsesc două-trei teme. În primul și în primul rând continuăm pe, astăzi se face un an de când am intrat în stare de urgență, pe gestionarea pandemiei. Mi se pare și rămâne tema principală. Pentru că deja nu mai putem vorbi despre economie atâta timp cât nu reușim să depășim această criză sanitară și uitați că efectiv parcă nu învățăm nimic din ce s-a întâmplat acum un an de zile sau acum șase luni de zile”, a declarat Ciolacu în interviul menționat.

Valul trei, anticipat, dar fără soluții

Ciolacu este de părere că se fac aceleași greșeli ca anul trecut, lucru care i se pare inadmisibil, mai ales că se „valul 3” era anticipat și așteptat.

„Nu poți să faci mereu și mereu aceleași greșeli. Iarăși suntem cu ATI-urile la maximum, acum se discută, după ce am micșorat numărul în ATI, cu 100 de paturi, acum se discută să mai mărim numărul la ATI, când suntem în plină criză. Nu există prevenție, nu există anticipare a unor pași. Mie domnul Rafila îmi explică foarte clar progresia și cum duc lucrurile. Din ce mi-a explicat mie, în patru-cinci zile deja avem un blocaj total în ATI. Și nimeni nu ia nicio măsură. Vorbim de totul și cu totul alte teme, dar nu vorbim de temele…”, a mai precizat liderul PSD.

Părerea lui Ciolacu despre căsătoriile gay

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
3.4 ° C
3.8 °
2 °
88 %
0.9kmh
12 %
S
7 °
D
8 °
lun
8 °
mar
10 °
mie
7 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...