Forțele Navale Române, exerciții de amploare în Marea Neagră

La activități vor participa militari din opt state NATO: Bulgaria, Grecia, Olanda, Polonia, România, Spania, SUA și Turcia.

Peste 2.400 de militari din opt state, 18 nave de luptă și 10 aparate de zbor, participă, în perioada 19-29 martie, la ,,Sea Shield 21”, cel mai mare și mai complex exercițiu multinațional NATO organizat de Forțele Navale Române, în anul 2021, în zona Mării Negre. Activitățile de instrucție sunt conduse de Comandamentul Flotei, iar forțele participante sunt din Bulgaria, Grecia, Olanda, Polonia, România, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia. Comandamentul Maritim Aliat al NATO participă cu gruparea navală permanentă SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), din care face parte și fregata „Regina Maria”.

Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, obiectivul principal al Exercițiului multinațional „Sea Shield 21” îl reprezintă verificarea și consolidarea nivelului de interoperabilitate și de cooperare dintre Forțele Navale Române și celelalte categorii de forțe din Armata României, diferite structuri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne și alte forțe navale NATO.

„Acesta cuprinde toate etapele unei operații militare navale NATO de răspuns la o criză geopolitică în regiune și are rolul de a demonstra angajamentul constant al Armatei României pentru întărirea posturii maritime a Alianței și pentru dezvoltarea interoperabilității forțelor, în toate mediile de luptă – maritim, submarin, terestru și aerian”, au precizat reprezentanții Forțelor Navale.

Prima ediție a „Sea Shield”, în 2015

De la prima ediție a acesti operațiuni militare ample, în 2015,  an de an scenariile au fost adaptate, pentru a răspunde, rapid şi eficient, la întregul spectru de amenințări la adresa securității maritime și a stabilității regionale.

„Un crucișător, un distrugător, fregate, corvete, dragoare și vânătoare de mine, nave purtătoare de rachete, o navă de patrulare și remorchere maritime își vor uni eforturile, pentru a desfășura secvențele planificate pe mare ale Exercițiului multinațional ,,Sea Shield 21”, iar lupta împotriva amenințărilor aeriene va fi asigurată de aeronave F-16 „Fighting Falcon”, MiG 21 „Lancer” și elicoptere IAR-330 ale forțelor aeriene și navale române, împreună cu avioane de vânătoare „Eurofighter Typhoon” din Spania și aeronave de cercetare aeriană din SUA și Turcia.”, se arată în comunicatul Forțelor Navale Române.

Deschiderea oficială a exercițiilor, pe 20 martie

În zona litoralului, trei detașamente mobile de lansare rachete ale Forțelor Navale Române și o baterie de rachete de coastă a Forțelor Navale Poloneze vor acționa conjugat de la Capu Midia, pentru respingerea forțelor inamice. Marinarii militari polonezi participă, pentru prima dată, la Exercițiul „Sea Shield 21” cu un sistem mobil de rachete sol-navă „Kongsberg”. Constituirea detașamentului mixt naval româno-polonez și armonizarea procedurilor operaționale de lovire a inamicului, conform scenariului, sunt planificate în perioada 17-19 martie.

Navele militare aliate vor acosta în portul Constanța, conform unei planificări, în perioada 17-19 martie, pentru o escală de refacere a capacității de luptă și pentru pregătirea ultimelor detalii organizatorice.

Deschiderea oficială a Exercițiului multinațional „Sea Shield 21” este programată sâmbătă, 20 martie, ora 13.00, la Terminalul Pasageri din portul Constanța, în acord cu măsurile dispuse de către autoritățile publice din România și din statele participante pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Forțele Navale Române desfășoară exerciții de amploare în Marea Neagră

Articolul precedentCiolacu nu se mai mulțumește cu moțiunile simple, vrea una de cenzură
Articolul următorMirajul străinătății! Românii dau lovitură după lovitură în afaceri exotice!