Forțele Navale Române desfășoară exerciții de amploare în Marea Neagră

Reprezentanții MApN au anunțat că instrucția se desfășoară pe trei planuri: naval, terestru și aerian

Forțele Navale Române vor desfășura, în această perioadă, exerciții de amploare la Marea Neagră. Vorbim, în acest caz, despre exerciții de tragere și de intervenție în cazul unui atac chimic, însă și despre exerciții de scufundare la mare adâncime, executate de scafandri, notează Mediafax.

Instrucție și exerciții de amploare, în Marea Neagră

Reprezentanții MApN au anunțat că instrucția se desfășoară pe trei planuri: naval, terestru și aerian, astfel că, începând de marți, echipajul puitorului de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” a început executatarea unei acțiuni de interdicție maritimă și de monitorizare a traficului naval în preajma poligonului de trageri de la Capu Midia. Militarii din Forțele Terestre au participat deja la Exercițiul „Viforul 21”, de lansare de rachete. Mai mult decât atât, militarii de la Centrul 110 Comunicații și Informatică al Forțelor Navale au pus la punct platformele mobile de comunicații.

Guvernul Cîțu a aprobat vânzarea Portului Constanța

Miercuri, la Mangalia, rachetiștii navali de la Forțele Navale Române, Divizionul 508 Rachete de Coastă și specialiștii de la Secția 335 Logistică au avut parte de un antrenament de ambarcare-debarcare rachetă de exercițiu, care s-a prelungit și în cursul zilei de joi.

Scafandrii își vor continua antrenamentele de mare adâncime până vineri, în zona Portului Constanța, în scopul exersării procedurilor de luptă specifice. De asemenea, marinarii militari sunt angrenați în antrenamente, inclusiv la simulatorul integrat de conducere a navei, cel de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, dar și la Centrul de Instruire, Simulare și Evaluare al Forțelor Navale.

Șpaga românească a torpilat NATO: licitații militare de două miliarde euro, blocate în instanță

Articolul precedentApel de la Codrin Ștefănescu, pentru Liviu Dragnea: „Este foarte important pentru el să-i scrieți!”
Articolul următorInspectoratul Regional în Construcții Sud-Est Constanța se va desființa
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.