Sursa Foto: Gov.ro

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a vorbit astăzi la finalul ședinței de Guvern despre modificările care urmează a fi făcute în ceea ce privește posibilitatea de a cumula veniturile din pensie cu cele din salariu. Din ce a explicat aceasta, în şedinţa de guvern au fost adoptate în primă lectură două acte normative şi un memorandum, toate gândite de ministerul pe care îl conduce, inclusiv proiectul legat de continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.

Ministrul a dat asigurări că nu este vorba de o interzicere a continuării activității, ci fiecare poate opta pentru ce vrea să facă. Condiția este să aleagă una dintre cele două variante, iar cei care deja cumulează pensia cu salariul în acest moment au la dispoziție 30 de zile pentru a se decide.

Dincolo de asigurări și discuții, actul normativ nu e în forma sa finală. Abia pe săptămâna viitoare ar putea exista și un proiect de lege concret care să plece spre Parlament.

Persoanele îşi pot prelungi activitatea până la 70 de ani, atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat. De asemenea, au posibilitatea să revină asupra acestei opțiuni de a munci şi să se întoarcă la pensie înainte de vârsta de 70 de ani, iar anii munciţi în plus de persoanele care optează pentru continuarea activităţii conduc la recalcularea pensiei în sistemul public de pensii.

Un salariat care ajunge la vârsta legală de pensionare şi doreşte să muncească mai departe, depune o cerere în sensul acesta şi această cerere este practic suficientă pentru a-şi putea continua activitatea. Pentru sectorul public există niște reglementări specifice, şi anume: în momentul în care o persoană optează pentru prelungirea activităţii, atunci, dacă îndeplinește condiţiile de pensionare se suspendă dreptul la pensie.

Opțiunea continuării activităţii după împlinirea vârstei legale de pensionare are drept consecință, așadar, suspendarea pensiei şi cei care cumulează în momentul de faţă pensie cu salariul la stat au obligația ca, în 30 de zile de la publicarea acestui act normativ, să-şi exprime această opțiune. Evident că angajatorii trebuie să-i informeze pe cei care în momentul de faţă se află în situație de cumul pensie-salariu, iar dacă nu fac lucrul acesta vor suporta consecințe sub formă de amendă”, a spus Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a vorbit însă și despre excepțiile de la regulă. Astfel, nu intră în acest calcul cei aleși în funcții publice, persoanele cu venituri sub formă de drepturi de autor și drepturi conexe în baza legii drepturilor de autor, personalul didactic plătit cu ora, pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate, asistenții maternali, asistenții personali și îngrijitorii la domiciliu sau membrii Academiei Române.

În momentul de față în sistemul public există aproximativ 35.000 de persoane care cumulează pensia cu salariul, în condițiile în care, iarăși o cifră foarte importantă, avem aproximativ 102.000 de persoane peste 65 de ani care în momentul de față au optat să cumuleze pensia cu salariul, atât în sistemul public, cât și în sistemul privat. Așadar, este evidentă dorința de prelungire a perioadei active pentru persoanele care lucrează și în sistemul public, și în sistemul privat”, a detaliat ministrul Turcan.

Articolul precedentLucrările la Centrul Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice din Sectorul 5 sunt în grafic
Articolul următorProiect SF în Baia Mare: Primarul vrea monede virtuale pentru plata transportului în comun și a taxelor locale!