2.8 C
București
marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1034

ALDE și-a ales o nouă echipă de conducere. Ce promisiuni face Daniel Olteanu, noul președinte al Alianței

Daniel Olteanu

Daniel Olteanu a fost ales sâmbătă, 17 aprilie, în funcția de președinte al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), fiind votat cu majoritate de voturi de delegații prezenți online la Congresul de Partid. Din cei 999 de delegați, 818 au votat pentru moțiunea prezentată de acesta.

Congresul ALDE, desfășurat pe 16 și 17 aprilie, a decis și un nou statul al partidului, iar în urma votului exercitat de delegați au fost stabilite și numele celor care ocupă, de astăzi, funcțiile de președinte al Consiliului Național ALDE, prim-vicepreședinți, vicepreședinți de partid și de membri în Biroul Politic Executiv.

Astfel, președintele Consiliului Național al ALDE a fost ales Cristian Dima, președintele filialei ALDE Galați. Noua structură de conducere a Alianței cuprinde și patru prim-vicepreședinți, opt vicepreședinți pe domenii de activitate, opt vicepreședinți pe regiuni de dezvoltare, un vicepreședinte pentru Diaspora, 16 membri și 12 membri supleanți.

În urma votului, cei patru prim-vicepreședinți aleși sunt Claudiu Catana, Tudor Ionescu, Tiberiu Dekany și Roxana Țurcanu. În același timp, funcțiile de vicepreședinți sunt ocupate de Anton Anton, Ion Asaftei, Constantin Avram, Alexandru Baicu, Ionel Cel Mare, Marian Coanda, Ionel Gae, Avram Gal, Mihaela Hușanu, Octavian Ilișoi, Mircea Minea, Cornelia Negruț, Ionel Petre, Raluca Roșca, Violeta Sora, Bogdan Trifan și Florin Vizan.

Membrii cu rang de vicepreședinte, aleși în urma moțiunii prezentate de Daniel Olteanu, sunt Ionică Anuțoiu, Ciprian Blejan, Ioan Ciugulea, Valeriu Crișan, Viorel Demian, Iulian Elena Dosaru, Oana Ferdean, Costel Irimia, Luiza Marian, Marius Mateescu, Andrei Metehau, Viorel Palașcă, Ilie Petrescu, Ana Maria Sita, Ionuț Toarta și Cezar Claudiu Vladu.

Membrii de supleanță aleși în Congresul ALDE sunt Nicușor Briceag, Carmen Ciobanu, Mihai Cristescu, Marius Cupăreanu, Oana Drăghici, Silviu Feti, Gabriel Geagulea, Stelică Gheorghe, Cătălin Murea, Ghiță Oancea, Nicolae Pungă și Gheorghe Șimon.

Daniel Olteanu a declarat, în urma votului din cadrul Consiliului ALDE, că partidul se află în fața unui nou început. El a mai spus că prioritatea ALDE trebuie să fie cea de reprezentare a unei voci puternice și credibile a românilor dezamăgiți de actuala majoritate parlamentară.

„Noul proiect ALDE înseamnă o asumare a liberalismului și a valorilor europene”

„ALDE trebuie să promoveze patriotismul modern, cultivat de românii care cred în valorile morale și spirituale românești. ALDE trebuie să reunească toate vocile românilor care cer competență și coerență în actul guvernării. Avem în Parlament o putere legitimă de 33% dintre români. Cine îi apără pe restul de 67 la sută?”, a mai adăugat Daniel Olteanu.

În discursul său de sâmbătă, actualul președinte al ALDE și-a asumat trei obiective majore, și anume:

  • Din anul 2024, ALDE trebuie să aibă reprezentanți în Parlamentul European pentru că românii trebuie să se facă auziți, văzuți și înțeleși la Bruxelles;
  • Triplarea numărului de aleși locali. Daniel Olteanu își dorește ca ALDE să vină cu proiecte mature, responsabile, cu lideri serioși și de încredere, alături de care România să crească;
  • O reprezentare ALDE în Parlamentul României.

„Plecăm la drum cu o zestre importantă de peste 1.000 de aleși locali. Avem la dispoziție trei ani care vor confirma și întări premisele de la care pornim în acest nou proiect politic”, sunt cuvintele cu care Daniel Olteanu și-a încheiat discursul.

„Școala online a fost un compromis obligat impus”

Sursa Foto: Facebook

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu consideră că școala online, așa cum este în acest moment, a fost un „compromis obligat impus”, din cauza pandemiei, dar că va lua în calcul continuarea predării online, acolo unde „e potrivit, unde e conectivitate, unde sunt profesori pregătiți, echipamente”. Totodată, a declarat la Digi24, că își dorește ca predarea online să fie introdusă în contractele de școlarizare, chiar din anul școlar următor.

„Trebuie să ne ocupăm de situația actuală, încercând să promovăm predarea online care va avea un loc  mult mai important după ce pandemia va fi fost încheiată decât până acum. Pentru asta trebuie să avem profesori pregătiți pentru predarea online, conectivitate generalizată și echipamente pentru orice elev.

Predarea online trebuie să fie făcută acolo unde e adecvată, unde e potrivită, nu ca până acum, în orice situație, acest lucru fiind impus de criza sanitară”, a declarat ministrul Cîmpeanu.

Pentru această schimbare este nevoie și de o modificare a conținutului

Cum o schimbare nu vine niciodată singură, introducerea predării online va aduce cu sine, așa cum este de altfel firesc, și o modificare, atât a conținutului, cât mai ales a modului de evaluare și examinare. Potrivit ministrului, școala online nu a fost eficientă, pentru că profesorii nu au fost pregătiți pentru predarea online, care presupune cu totul alte activități decât cea clasică de la conceperea conținutului până la evaluare și examinare. „Evaluarea și examinarea trebuie făcute pe platforme dedicate, securizate, care să ofere garanția că cel care răspunde e elevul. Asta lipsește cu desăvârșire, necesită acordul celui examinat în online pentru a prelua controlul asupra echipamentului său IT. Predarea online nu a făcut parte din contractul de școlarizare până acum, dar va face parte din contractul pentru anul școlar următor”, a mai spus Cîmpeanu.

De altfel, chiar și în aceeași școală sau în același oraș sunt diferențe între modul de predare. Iar școala online a făcut ca „prăpastia” dintre zone să fie una foarte mare, pornind de la conectivitate și echipamente, fiind mulți elevi care nu au avut acces la resurse, făcând și mai dificilă examinarea online.

„Școala online a fost un compromis obligat impus. După ce vom fi încheiat pandemia, trebuie să continuăm cu predarea online acolo unde e potrivit, unde e conectivitate, unde sunt profesori pregătiți, echipamente”, a concluzionat Sorin Cîmpeanu.

Cîmpeanu: „Nu accept să se închidă școlile și să rămână toate celelalte deschise!”

Tătaru și STS demontează acuzațiile lui Vlad Voiculescu

Fostul ministrul al Sănătății, Nelu Tătaru a precizat, la Digi24, că platforma CoronaForms dă cu exactitate numărul de decese din cauza Covid, acesta demontând astfel acuzația unui alt fost ministru, Vlad Voiculescu.

„Cred că la supărare putem spune multe. Ce pot să spun… că acele raportări – CoronaForms – reprezintă efortul mai multor categorii din servicul medical – INSP, spitale, DSP, serviciu de comunicare din fiecare unitate medicală în parte. Toți au contribuit la acel raport, în CoronaForms, platforma pe care am introdu-o anul trecut, prin octombrie. Sunt puși nominal, fiecare decedat cu cod numeric personal, cu nume, cu boala pe care a avut-o sau cu comorbiditatea pe care a avut-o, care a dus la deces. Evaluarea DSP-ului este cea care pune de final numărul deceselor și la fiecare pacient cauza decesului”, a spus Tătaru.

Fostul ministru crede că dacă cineva se ia doar după o raportare statistică, de exemplu că într-un județ au fost un număr de decese, este cea mai mare greșeală. „CoronaForms rămâne platforma care dă cu exactitate numărul de cazuri și cauza decesului”, a mai declarat fostul ministru al Sănătății.

STS, întărește spusele lui Tătaru

Conform Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), cele două aplicații informatice – CoronaForms și Alerte MS – au fost dezvoltate și puse la dispoziția autorităților medicale de către STS la cererea și pe baza cerințelor operaționale formulate de acestea.

CoronaForms centralizează cu acuratețe maximă evidența testelor, a persoanele confirmate cu infecția cu virusul SARS-CoV-2 și a deceselor survenite în urma Covid. Potrivit unui comunicat al STS, citat de Digi24, fiecare deces înregistrat în aplicație primește un ID unic, iar ulterior datele nu mai pot fi modificate.

„STS nu introduce, nu gestionează și nu centralizează aceste date. Datele sunt proprietatea exclusivă a beneficiarului aplicațiilor – Ministerul Sănătății (MS). Accesul instituțiilor publice în aplicația Corona Forms se realizează potrivit Ordinului MS nr. 1.829/2020 pentru aprobarea fluxului informațional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecția cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare. Utilizatorii pot accesa datele din cadrul platformei pe bază de roluri și drepturi de acces acordate de către beneficiarul sistemului informatic – MS”, se arată în comunicatul STS.

PSD, după declarațiile lui Vlad Voiculescu: „Am avut dreptate când am susținut că datele privind pandemia au fost măsluite”

Orban avertizează: demisia înainte de critici la adresa premierului

Foto: Facebook

Liderul PNL, Ludovic Orban le-a atras atenția miniștrilor care îl contestă pe premierul Cîțu, pentru demiterea lui Vlad Voiculescu, printre care s-au numărat chiar Voiculescu, dar și Cătălin Drulă de la Transporturi, precum și liderii USR PLUS. Acestora a ținut să  le transmită că „trebuie să își scrie demisia”, înainte de a ataca premierul.

„Așteptăm să se termine exercițiul acesta de supărare, de orgolii și să fie desemnat un ministru de la USR PLUS care să pună în practică toate obiectivele stabilite prin programul de guvernare. Orice ministru să știe că, înainte de a-și ataca premierul trebuie să își scrie demisia. Dacă nu și-a scris demisia, trebuie să știe că va pleca acasă exact cum a plecat Voiculescu. În nicio țară democratică din lumea asta niciun ministru nu-și permite să atace premierul. Premierul e cel care conduce guvernul, ca atare, dacă ataci premierul înseamnă că nu mai ai ce să cauți în guvernul respectiv”, a declarat Orban, în cadrul unei conferințe de presă, la CJ Maramureș.

Ministrul Transporturilor, despre premierul Cîțu: „Un zombie politic”

Ludovic Orban, semnal de alarmă pentru miniștri

Fostul premier, ce acum este „curtat” de USR PLUS pentru a-l înlocui pe Florin Cîțu le-a transmis un avertisment miniștrilor, prin care le atrage atenția că premierul este obligat să revoce orice ministru care îl ataca, acesta nefiind o „chestiune de moft”. „Dacă cineva din guvern vrea să dea declarații critice la adresa premierului întâi să scrie demisia, apoi să dea declarații critice”, a mai spus Orban.

Cătălin Drulă, vicepreședinte USR PLUS și ministru al Transporturilor, l-a criticat dur pe premierul Florin Cîțu, după demiterea ministrului Voiculescu. Acesta la caracterizat pe premier ca „un zombie politic” și a spus, într-un interviu acordat G4Media, că nu mai are încrederea USR PLUS. De altfel, acest lucru a fost precizat încă din ziua demiterii lui Voiculescu, copreședintele USR PLUS, vicepremierul Dan Barna solicitase la acel moment ca toți colegii de coaliție să își retragă susținerea lui Cîțu.

Mai mult, liderii USR PLUS au cerut înlocuirea premierului Florin Cîțu. Aceștia fiind dispuși să îl accepte chiar pe Ludovic Orban în funcția de premier, cel pe care l-au respins la finalul anului trecut.

Barna le cere colegilor de coaliție retragerea susținerii lui Florin Cîțu

Container cu țigări nedeclarate, descoperit la Constanța

Foto Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au confiscat, în Portul Constanța, peste 240.000 de pachete de țigări nedeclarate, aflate într-un container venit din Rusia, printr-o firmă din Republica Moldova.

Potrivit Gărzii de Coastă, firma de comisionar vamal a recurs la această metodă pentru a nu plăti garanția pentru tranzit vamal în cuantum de peste 13.000.000 lei.

În data de 16.04.2021, în urma unor activități informative desfășurate de către polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud și Serviciului Combaterea Criminalităţii Organizate Porturi Maritime (S.C.C.O.P.M.) din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au efectuat un control fizic comun asupra unui container, sosit din Rusia pentru o firmă din R. Moldova. Conform datelor declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, containerul conţinea 4.920 pachete cu ţigări, pentru care a fost calculată o garanție pentru tranzit vamal în cuantum de 266.371 lei.

Garda de Coastă

Containere încărcate cu deșeuri descoperite în Portul Constanţa

Garanția pentru tranzitul vamal, peste 13 milioane de lei

Astfel, în urma verificărilor s-a stabilit că documentele prezentate nu corespund cu realitatea. „În fapt fiind descoperită cantitatea totală de 246.000 pachete de ţigări pentru care garanţia vamală s-ar fi ridicat la peste 13.000.000 lei. Întreaga cantitate nedeclarată (241.080 pachete cu ţigări), în valoare de 3.857.280 lei,  a fost ridicată în vederea confiscării şi introducerii acesteia în camera de corpuri delicte a Gărzii de Coastă”, au transmis autoritățile.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea de acte nereale, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Contrabandă cu țigări în Portul Midia. Trei marinari egipteni, cercetați

ALDE își alege o nouă conducere a partidului. Călin Popescu Tăriceanu nu mai candidează

ALDE, Călin Popescu Tăriceanu

ALDE, partidul condus până în anul 2020 de către Călin Popescu Tăriceanu, își alege sâmbătă, 17 aprilie, o nouă conducere. Prin intermediul congresului de partid se va decide astfel o nouă conducere, dar și o nouă direcție politică în care ALDE va merge în continuare.

Vineri, în prima zi de congres, desfășurat online, a fost adoptat noul statut al partidului, iar astăzi delegații vor vota și echipa de conducere a ALDE. Delegații vor avea de ales între două moțiuni depuse de cei doi candidați la șefia ALDE, Daniel Olteanu, un om de afaceri și fost deputat, și Cristi Barbu, fost rector de la Academia Tehnică Militară, conform Ziarului Amprenta.

„Am participat cu forțe proprii la alegerile locale din 2016, am avut o reprezentare la nivel local foarte bună. Am participat la alegerile parlamentare din 2016 tot prin forțe proprii și am intrat în Parlament. Pentru că scopul fiecărui partid este acela de a merge la guvernare, am mers cu PSD la guvernare. Această guvernare a însemnat, pentru noi, o posibilitate de afirmare, dincolo de valorile și principiile liberale, și a unor politici publice”, afirmă Călin Popescu Tăriceanu.

În timpul discursului său de sâmbătă, desfășurat online din cauza restricțiilor din timpul pandemiei, care a durat 28 de minute, Călin Popescu Tăriceanu a vorbit și despre corupția din România și a afirmat că acest subiect nu trebuie să se transforme într-un apanaj al justiției.

„Singura strategie politică sau singurul obiectiv politic major al României pare să fi rămas lupta împotriva corupției. O grămadă de oameni cred că de asta stă România pe loc. Sigur că în România există corupție atât timp cât la mijloc există bani publici. Și în România, și în Olanda, și în Germania, și în Suedia, și peste tot. Lupta împotriva corupției trebuie să fie apanajul justiției, dar nu trebuie să se transforme într-un obiectiv politic național”, mai susține Călin Popescu Tăriceanu.

Pe final de discurs, Călin Popescu Tăriceanu transmite membrilor de partid „că nu va da indicații pentru modul în care va fi condusă ALDE în viitor”.

„Nu pot să nu mă gândesc la ceea ce urmează. Cred că trebuie strânse rândurile. Trebuie o acțiune politică la nivel local care să ne facă vizibili pe scena politică locală. Pe lângă chestiunile discutate la nivel național, lucrurile importante sunt cele de interes local. Oamenii vor să știe cum funcționează administrația la nivel județean, cum funcționează spitalele, ce se întâmplă cu drumurile, care sunt investițiile și așa mai departe. Sper să puneți accent pe problemele locale”.

Cristian Pârvulescu: „Criza din coaliție va fi una de durată, nu se va soluționa prea curând”

Cristian Pârvulescu

Politologul Cristian Pârvulescu a comentat tensiunile recente din coaliția de guvernare și afirmă că „această criză va fi una de durată, care nu se va soluționa prea curând”. Declarațiile făcute ieri de Vlad Voiculescu fac parte dintr-o campanie pe care USR-PLUS o duce împotriva lui Florin Cîțu, mai susține profesorul.

Fostul ministrul al Sănătății, Vlad Voiculescu, a ieșit în fața jurnaliștilor pentru o conferință de presă de durată și a transmis o serie de săgeți către actualul premier. Printre altele, Voiculescu a afirmat și că cifrele legate de pandemie sunt greșite: „există în continuare diferențe fundamentale între datele legate de pandemie, între numerele raportate și cele reale” ale deceselor în urma infectării cu noul Coronavirus.

„Cred că această criză a coaliției de guvernare, care nu este încă o criză guvernamentală, va mai dura o vreme și cred că această criză nu a apărut întâmplător. Este evident că Vlad Voiculescu nu a făcut această declarație individual, ci în cadrul unei campanii a USR-PLUS de decredibilizare a premierului”.

„A lansat acele atacuri care îl aveau în vizor pe premier, nu Partidul Național Liberal. Pentru că cei din USR-PLUS susțin în continuare că sunt oameni responsabili și participă la guvernare cu PNL, dar nu mai acceptă acest prim-ministru”, susține Cristian Pârvulescu.

Politologul mai spune că Florin Cîțu este cel care a generat o criză de încredere în coaliția de guvernare și că în declarațiile de vineri a fost mai degrabă defensiv. Legat de tensiunile politice dintre partenerii de la guvernare, Cristian Pârvulescu afirmă că sunt „parte a unui conflict de uzură și că ședința de luni nu va rezolva toate problemele existente”.

„Nimeni din USR-PLUS nu i-a contestat dreptul constituțional de a demite, doar că nu este vorba de o acțiune administrativă. Este vorba despre o acțiune politică care se desfășoară într-o coaliție politică. De la început, relațiile dintre USR-PLUS și PNL au fost tensionate. Și tensiunea a fost accentuată de această demitere. Un premier se gândește la întreaga situație. Consilierii lui Florin Cîțu nu au luat în calcul această reacție. O serie de acțiuni ale domnului Cîțu i-a nemulțumit pe cei de la USR-PLUS”.

„A fost ziua de miercuri, cu demiterea, apoi declarațiile de contracarare ale USR, apoi ziua de liniște de joi, care a dat iluzia PNL-ului că ar fi putut câștiga, și vineri declarațiile lui Vlad Voiculescu, care pun în defensivă PNL. Urmează ziua de luni cu discuțiile din coaliție. Situația nu se va schimba, în spatele zgomotului de fond vedem o tensiune în coaliție pe fondul unei crize de încredere care nu se va soluționa decât prin schimbarea premierului sau prin ieșirea USR-PLUS din coaliție”, declară profesorul.

„Criza din coaliție va mai dura”

Politologul Cristian Pârvulescu este de părere că această criză politică va mai dura și că se va întinde până după Paște. În susținerea declarațiilor sale, el susține că numirea unui ministru al Sănătății tot din partea USR-PLUS ar reprezenta „o înfrângere istorică”.

„Varianta cu numirea unui succesor la Ministerul Sănătății ar fi o înfrângere istorică pentru USR-PLUS în relațiile cu PNL și începutul sfârșitului partidului. Ori nu cred că această criză a fost declanșată doar pentru susținerea lui Florin Cîțu în interiorul PNL. Nu este doar o criză de nervi, este vorba despre un caz tip de negociere între partidele din coaliție. PNL a pierdut istoria cooperării în interiorul coalițiilor, și ăsta este motivul pentru care a făcut o serie de erori”.

Președintele Klaus Iohannis nu ar trebui să se implice în această criză politică pentru că o autoritate trebuie să rămână neștirbită în această situație. Este o criză de coaliție, nu o criză de guvern. Probabil că președintele își dorește să nu fie schimbat Guvernul, să aibă stabilitate, a mai declarat politologul Cristian Pârvulescu.

Florin Cîțu, despre ratingul de la Standard & Poor’s

Florin Cîțu (captură video)

Premierul Florin Cîțu a făcut precizări cu privire la ratingul primit din partea Agenţiei de rating Standard & Poor’s, care a anunțat îmbunătăţirea perspectivei de la „negativ” la „stabil” aferentă ratingului acordat datoriei guvernamentale a României pe termen lung şi scurt în monedă locală şi valută. „Aceasta este prima modificare în sens pozitiv a perspectivei rating-ului României operată de această agenţie din noiembrie 2013”, a transmis, vineri seară, Ministerul Finanţelor, Alexandru Nazare.

„Agenţia de rating Standard&Poor’s a păstrat ratingul de ţară, dar mult mai important, a modificat perspectiva economiei României de la negativ la stabilă. Eroii din economia românească, în această perioadă dificilă, sunt, din punctul meu de vedere, companiile private, antreprenorii. Ei sunt cei care au dus greul. Piaţa liberală, cu premier liberal, au câştigat clar şi fără dubiu încrederea instituţiilor internaţionale şi a investitorilor străini”, a declarat Cîţu, în conferința de presă de sâmbătă.

A cerut încredere

Premierul a menționat că anul trecut, pe vremea când era doar ministru de Finanțe, a cerut românilor să îi acorde încredere, mai ales că România se afla în criza economică, dublată de criza sanitară, cea mai mare din ultima sută de ani.

„Aş vrea să mai anunţ o premieră astăzi, am reuşit să reducem deficitul bugetar, să avem venituri mai mari la buget, să stabilizăm economia, în condiţiile în care nu am mărit vreo taxă existentă. Anul trecut, ca ministru de Finanţe, într-un guvern liberal, am vorbit despre încredere şi am cerut să aveţi încredere în mine, că voi lua măsurile cele mai bune pentru revenirea rapidă a economiei. Aşa s-a întâmplat”, a completat Florin Cîțu.

Florin Cîțu crede în continuare în coaliția de guvernare

Curtea de Apel Bucureşti a decis redeschiderea dosarului „10 august”

sursa foto: epoch-times-romania.com
Epoch Times

Curtea de Apel București a decis, vineri, redeschiderea dosarului „10 august”, după ce a admis plângerea lui Ioan Crăciuneanu, unul dintre protestatarii agresaţi de jandarmi. „Decizia de astăzi a Curții de Apel București reprezintă o confirmare îndelung așteptată pentru protestatarii prezenți în Piața Victoriei pe parcursul anului 2018”, a declarat Ioan Crăciuneanu, citat de Declic. De altfel, Comunitatea Declic a decis susținerea financiară a demersurilor lui Crăciuneanu, din donațiile membrilor, pentru a obține reluarea cercetărilor și a avea parte de o anchetă justă a evenimentelor din 10 august.

Procurorul de ședință DIICOT a solicitat, la ultimul termen al procesului de la Curtea de Apel București, respingerea ca netemeinică a cererii, pe motiv că probele au fost administrate complet și că ancheta a fost făcută corect, transmit reprezentanții Comunității Declic. Altfel, în ciuda opoziției procurorului DIICOT, avocații Lucia Crăciuneanu și Toni Decean au cerut redeschiderea dosarului, în primul rând pentru că soluția de clasare în privința infracțiunilor săvârșite de suspecții militari e lovită de nulitate absolută.

„Decizia de astăzi a Curții de Apel București reprezintă o confirmare îndelung așteptată pentru protestatarii prezenți în Piața Victoriei pe parcursul anului 2018. Această decizie definitivă survine după prima ascultare de către o instanță românească a obiecțiilor mele în dosar față de preluarea nejustificată a Dosarului 10 August de către DIICOT. Mutarea Dosarului 10 August de la Parchetul Militar la DIICOT a generat din prima clipă stupefacția celor peste 700 de protestatari, care, alături de ceilalți 200.000 de oameni aflați  la protestul Diasporei, s-au trezit brusc în pericol de a fi catalogați drept destabilizatori de țară sau teroriști. Decizia de astăzi este un pas mic spre o funcționare normală a Justiției române și sper optimist într-o rezolvare la care să se ajungă cu celeritate în acest caz – care este, de altfel, foarte simplu”, a declarat Ioan Crăciuneanu.

Soluția pe scurt a Curții de Apel București

În baza art. 341 alin. 6 lit. b Cod procedură penală admite plângerea formulată de petentul Crăciuneanu Ioan împotriva ordonanței nr. 2122/D/P/2019 din data de 26.06.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi, în consecinţă, : Desfiinţează ordonanța nr. 2122/D/P/2019 din data de 26.06.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism in privinta solutiilor de :

* clasare a cauzei sub aspectul săvârșirii de către suspecții CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, CHIRICĂ MIHAI DAN, CUCOŞ GHEORGHE SEBASTIAN și SINDILE IONUŢ-CĂTĂLIN a infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin.1 Cod penal, participaţie improprie la purtare abuzivă prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, participaţie improprie la fals intelectual prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 321 alin. 1 Cod penal, participaţie improprie la uz de fals prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 323 Cod penal, complicitate la abuz în serviciu prev de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă prev.de art. 48 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal,

* clasare a cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participaţie improprie la fals intelectual prev. de art. 52 alin. 3 rap. la art. 321 alin. 1 Cod penal și participaţie improprie la uz de fals prev art. 52 alin. 3 rap. la art. 323 Cod penal,

* clasare a cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu prev de art. 48 alin. 1 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, respectiv complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal cu ref. la art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal,

* clasare a cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 cod penal, fals intelectual, prev. de art. 321 Cod penal și uz de fals prev. de art. 323 Cod penal.

Decizia este definitivă și a fost publicată pe 16 aprilie, se arată în portalul instanței.

Motivarea clasării dosarului „10 august”

Ministrul Transporturilor, despre premierul Cîțu: „Un zombie politic”

Captură video

Ministrul Transporturilor a vorbit în cadrul unui interviu la G4Media despre situația din coaliție și, chiar dacă a subliniat că încrederea între parteneri s-a cam pierdut, exclude o posibilă ieșire a USR PLUS de la guvernare.

Problema principală în acest moment este, firește, Florin Cîțu, care a luat discreționar decizia de a-l demite pe Vlad Voiculescu, Cătălin Drulă numindu-l pe Florin Cîțu „un zombie politic”.

Din ce a spus vicepreședintele USR PLUS, pare că problemele s-ar rezolva dacă Florin Cîțu ar face un pas în spate, schimbarea premierului fiind văzută ca singura soluție pentru „reașezarea” coaliției de guvernare. Cum arată premierul perfect? „Vă pot spune ce caut într-un premier: maturitate, spirit de echipă, leadership. Asta înseamnă că nu cauți permanent să arunci vina în altă parte, să ieși bine prin mici gestulețe, piruete, care evident că au succes pe termen scurt”, a spus ministrul Drulă.

Știu că există înțelepciune, sunt oameni politici maturi, cu capul pe umeri și în PNL, care își dau seama că guvernarea nu stă într-un singur om și că atunci când arunci în aer totul cu un gest de imaturitate – eu am cinci ani de experiență politică, nu am 20 sau 30, suficient să-mi dau seama că ești un zombie politic în acel moment.

S-a discutat despre ieșirea de la guvernare. De ce să ieșim de la guvernare? E o guvernare foarte în regulă, nu ieșim din coaliție, suntem fideli față de parteneri, dar guvernarea nu stă într-un singur om, ca să repet cuvintele premierului…

Din păcate a fost un gest iresponsabil, de imaturitate politică, un gest meschin aproape, un gest pe persoană, nu instituțional. Nu a fost un gest al unui om politic responsabil, care înțelege ce responsabilitate are într-o coaliție. Acest comportament în care răstorni masa pentru că te simți sfidat, în care întotdeauna arunci responsabilitatea pe ceilalți – deși USR PLUS a fost un partener extraordinar de loial al premierului, poate mai loial decât propriul partid – este un comportament de anti-lider, este o dezamăgire, o spun direct”, a punctat Cătălin Drulă. Materialul întreg, aici.

Alina Gorghiu: „Fac apel la oricine din coaliție să nu fie util PSD”

Foto: Facebook

Fostul lider al PNL, Alina Gorghiu a reacționat după conferința ministrului demis Voiculescu, în care acesta a făcut acuzații grave la adresa premierului Cîțu. Aceasta a precizat că întreaga războială este „o lipsă de respect față de electorat”. Mai mult,  în fața unei perioadă „de pace”, fără alegeri sau campanii electorale, toată suflarea politică ar trebui să lase deoparte orgoliile personale și politice și să realizeze că interesul comun este cel al integrității populației, iar „dușmanul comun” este pandemia.  

„E perioadă de criză, avem treabă de făcut. Nu avem timp de drame sau zgomot de fond pentru nimic. Disensiunile, tensiunile și atacurile politice denotă lipsă de respect față de electoratul care ne-a acordat încredere. Înțeleg orice demers politic, le apreciez pe cele raționale, pentru că avem de depășit un obiectiv major, acela de a ieși cu bine din pandemie. Aceasta este prioritatea zero”, a scris Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.

Pierzători, românii

Totodată, Alina Gorghiu face apel „la oricine din coaliție să nu fie util PSD”, făcând o trimitere spre Voiculescu, a cărui acuzații la adresa lui Cîțu ar confirma suspiciunile social democraților, în special cu privire la raportarea eronată a numărului de decedați din cauza Covid, pentru care PSD a solicitat partidelor din coaliția de guvernare să voteze solicitarea partidului de a fi înființată o comisie de anchetă cu privire la măsluirea datelor legate de pandemie.

„Pentru că asta înseamnă să îi trădăm pe cei care ne-au oferit încrederea și singurii care au de suferit sunt românii. PS: Florin Cîțu are tot sprijinul PNL. Sprijinul celui mai puternic partid, Singurul partid care și-a asumat singur guvernarea într-o perioadă de criză, când alte partide au fugit. Soluția este PNL-USR-PLUS-UDMR la guvernare, mai puternici și ca echipă”, a concluzionat Alina Gorghiu.

Vlad Voiculescu versus Florin Cîțu

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, susține că „există diferenţe fundamentale” între cifrele raportate şi cele reale în ceea ce priveşte decesele din cauza Covid. Voiculescu a afirmat vineri că a început o investigație în acest sens, pe care nu a finalizat-o, și îl invită pe premierul Florin Cîțu, care este și ministru interimar al Sănătății, să „revadă metodologia” de raportare a deceselor.

De partea cealaltă, Florin Cîțu i-a solicitat vicepremierului Dan Barna, coordonatorul Ministerului Sănătății, să spună dacă avea cunoștință de aceste acuzații, grave, dar mai ales cu ce soluții a venit. „Dacă avea cunoștință de aceste acuzații și nu le-a prezentat public, ce soluții a dispus. Îi cer să le prezinte în ședința de guvern”, a declarat Florin Cîțu.

PSD, după declarațiile lui Vlad Voiculescu: „Am avut dreptate când am susținut că datele privind pandemia au fost măsluite”

„Suntem de azi un singur partid, unul puternic”

Fuziunea dintre USR și PLUS a fost aprobată, astăzi, 16 aprilie 2021, de către Curtea de Apel București, care a respins cererile și contestațiile la adresa acesteia, au transmis reprezentanții celor două formațiuni politice. Deciza de a fuziona a fost luată în august 2020, în urma unui congres, online. Astfel, voința membrilor USR și PLUS devine realitate: „de astăzi, un singur partid”.

Deși au numai câțiva ani de prezență pe scena politică, alianța USR PLUS se poate lăuda cu un istoric comun, cu patru campanii electorale duse împreună, cu rezultate bune, un proiect politic în care lucrează ca o singură echipă de mai bine de doi ani.

„Este încă un pas important înainte pentru USR PLUS, în ceea ce privește proiectul care aduce reformă și schimbare în România. Decizia de astăzi a instanței ne așază în logica unui partid puternic, care a adunat împreună cele mai importante energii de schimbare și reformă din societatea românească. Le mulțumesc colegilor mei din USR și PLUS care au avut tăria și înțelepciunea de a trece peste toate dificultățile inerente pentru a construi o alternativă cu adevărat credibilă pentru ceea ce înseamnă acea Românie modernă și europeană pe care o așteptăm. Îi mulțumesc lui Dacian Cioloș pentru echilibrul și perseverența de a fi parteneri în acest proiect și de a construi împreună o forță politică credibilă“, a declarat Dan Barna, copreședinte USR PLUS.

Fuziunea, doar o formalitate

Potrivit lui Dacian Cioloș, copreședintele USR PLUS, fuziunea decisă de CAB este doar o formalitate, căci de mai bine de doi ani, cele două partide „au fost în logica unei singure echipe, iar aprobarea fuziunii de astăzi doar formalizează ceea ce noi simțeam deja natural”.

Acesta a reamintit noul partid este unul puternic, cu aleși locali, naționali, europeni și cu membri în Guvern. „Fuziunea este, de astăzi, definitivă, în ciuda multora care au încercat să împiedice acest moment. Îi mulțumesc lui Dan Barna pentru că am reușit să aducem proiectul politic în acest punct“, a mai spus Cioloş.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer acoperit de nori
2.8 ° C
3.3 °
2 °
85 %
2.1kmh
100 %
mar
3 °
mie
6 °
J
2 °
vin
3 °
S
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...