Foto: Facebook

Liderul PNL, Ludovic Orban le-a atras atenția miniștrilor care îl contestă pe premierul Cîțu, pentru demiterea lui Vlad Voiculescu, printre care s-au numărat chiar Voiculescu, dar și Cătălin Drulă de la Transporturi, precum și liderii USR PLUS. Acestora a ținut să  le transmită că „trebuie să își scrie demisia”, înainte de a ataca premierul.

„Așteptăm să se termine exercițiul acesta de supărare, de orgolii și să fie desemnat un ministru de la USR PLUS care să pună în practică toate obiectivele stabilite prin programul de guvernare. Orice ministru să știe că, înainte de a-și ataca premierul trebuie să își scrie demisia. Dacă nu și-a scris demisia, trebuie să știe că va pleca acasă exact cum a plecat Voiculescu. În nicio țară democratică din lumea asta niciun ministru nu-și permite să atace premierul. Premierul e cel care conduce guvernul, ca atare, dacă ataci premierul înseamnă că nu mai ai ce să cauți în guvernul respectiv”, a declarat Orban, în cadrul unei conferințe de presă, la CJ Maramureș.

Ministrul Transporturilor, despre premierul Cîțu: „Un zombie politic”

Ludovic Orban, semnal de alarmă pentru miniștri

Fostul premier, ce acum este „curtat” de USR PLUS pentru a-l înlocui pe Florin Cîțu le-a transmis un avertisment miniștrilor, prin care le atrage atenția că premierul este obligat să revoce orice ministru care îl ataca, acesta nefiind o „chestiune de moft”. „Dacă cineva din guvern vrea să dea declarații critice la adresa premierului întâi să scrie demisia, apoi să dea declarații critice”, a mai spus Orban.

Cătălin Drulă, vicepreședinte USR PLUS și ministru al Transporturilor, l-a criticat dur pe premierul Florin Cîțu, după demiterea ministrului Voiculescu. Acesta la caracterizat pe premier ca „un zombie politic” și a spus, într-un interviu acordat G4Media, că nu mai are încrederea USR PLUS. De altfel, acest lucru a fost precizat încă din ziua demiterii lui Voiculescu, copreședintele USR PLUS, vicepremierul Dan Barna solicitase la acel moment ca toți colegii de coaliție să își retragă susținerea lui Cîțu.

Mai mult, liderii USR PLUS au cerut înlocuirea premierului Florin Cîțu. Aceștia fiind dispuși să îl accepte chiar pe Ludovic Orban în funcția de premier, cel pe care l-au respins la finalul anului trecut.

Barna le cere colegilor de coaliție retragerea susținerii lui Florin Cîțu

Articolul precedentContainer cu țigări nedeclarate, descoperit la Constanța
Articolul următorTătaru și STS demontează acuzațiile lui Vlad Voiculescu