3 C
București
marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 943

Protest împotriva pensiilor speciale, la Guvern

Protest la Guvern (Declic)

Vineri seară, de la ora 19,00, în fața Palatului Victoria, va avea loc un protest inedit organizat de Campania Declic, iar scopul acestuia îi vizează pe cei ajunși la guvernare, dar care nu își respectă propriul program, cel privind pensiile speciale. Chiar dacă la nivel declarativ aceștia spun că există inechități între sistemul de pensii speciale și sistemul public, mai ales din punct de vedere al aspectului contributivității, când ajuns să își dea votul, pare că dispare orice strop de moralitate.

„În acest moment, Guvernul Cîțu nu își respectă propriul program de guvernare, amânând la infinit tăierea pensiilor speciale. Cât timp unii speciali încasează lunar 75.000 de lei, 4.9 milioane de pensionari trăiesc cu 1.500 de lei, iar cea mai mică pensie din România este de 750 de lei. Nu putem să nu remarcăm ipocrizia Guvernului, care nu taie pensiile de lux, dar ne anunță că nu sunt bani pentru majorarea alocațiilor sau a pensiilor pentru cei care au contribuit zeci de ani la sistemul public de pensii”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatorul campaniei, citată de Știri pe surse.

La finalul iernii, după acțiunea cu schiorii care au coborât pârtia de la Poiana Brașov cu mesajul „Tăiați pensiile speciale, nu pădurile!”, cei de la Declic au vrut să pună bannere uriașe lângă Parlament și Guvern, cu același mesaj. Potrivit acestora, „nicio firmă de publicitate stradală nu a acceptat, de teamă că își vor pierde licența de funcționare. Evident că problema nu erau pădurile, ci specialii și pensiile lor”.

Cum nu au au reușit să cumpere publicitate pe autobuzele STB sau la metrou, din cauza mesajului, cei de la Declic au optat pentru varianta unei coregrafii inedite, ce se va putea vedea atât de pe clădirile din jurul Guvernului, cât și din avion.

Protest împotriva tinerilor pensionari și speciali

Printre cei mai tineri beneficiari de pensii speciale se află Irina Alexe, pensionată la numai 42 de ani (în 2016), care ocupă acum funcția de secretar de stat în MAI, dar și Fabian Gyula, care a declarat că pensionat anul trecut, la vârsta de 49 de ani, iar pensia sa de magistrat este de peste 10.000 de lei. Mai mult, acesta este propunerea UDMR pentru funcția de Avocat al Poporului, el primind deja aviz favorabil din partea Comisiei juridice a Camerei Deputaților, însă numirea sa pe funcție mai are de așteptat până CCR va da decizia cu privire la revocarea Renatei Weber.

Dan Barna insistă la PNL pentru votul împotriva pensiilor speciale

Împrumuturi pentru continuarea investițiilor la Consiliul Județean Buzău

Consilierii județeni buzoieni trebuie să aprobe  contractarea şi garantarea unui împrumut în valoare de 46.000.000 lei.

Banii sunt necesari pentru asigurarea cofinanțării şi prefinanţării proiectelor de interes judeţean plătite din fonduri europene. Cu fondurile din acest împrumut ar putea fi salvate mai multe proiecte de infrastructură.

Investițiile care ar putea demara în acest an, după ce împrumutul va fi obținut, vizează modernizarea șoselei Vintilă Vodă — Plaiul Nucului și reabilitarea a 4,7 kilometri din Drumul Județean 216, pe porţiunea DN22-Lunca-Măcrina-Nicoleşti.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, declara recent că, din lipsa fondurilor, unele investiţii nu pot fi începute, avizele expirând până la obţinerea autorizaţiei de construire. Iar acesta este motivul pentru care se recurge la soluția creditului.

Puțin peste 55% din România este conectată la sisteme de canalizare

Canalizare (Monitorul de Vrancea)

În anul 2020, un număr de 10.794.270 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, aceştia reprezentând 55,8% din populaţia rezidentă a României, cu 279.346 persoane mai mult decât în anul 2019, arată datele publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„În anul 2020, un număr de 10.794.270 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, aceştia reprezentând 55,8% din populaţia rezidentă a României, cu 279.346 persoane mai mult decât în anul 2019. În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a fost de 10.540.388 persoane, reprezentând 54,5% din populaţia rezidentă a ţării, cu 276.086 persoane mai mult decât în anul 2019. Creşterile au fost determinate de racordarea populaţiei la reţelele de canalizare nou construite, respectiv de punerea în funcţiune a unor noi staţii de epurare a apelor uzate”, potrivit datele INS.

Bucureștiul stă cel mai bine, iar nordul Moldovei este codaș

La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației conectată la sistemele de canalizare, în total populație rezidentă, s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (88,5%), urmată de regiunea Centru (68,3%) și Vest (62,8%). Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord-Est (38,7%), Sud-Muntenia (38,9%) și Sud-Vest Oltenia (42,9%).

În ceea ce privește ponderea urbană și rurală, în anul 2020, în mediul urban populaţia conectată la canalizare a fost de 9.636.282 persoane, reprezentând 92,2% din populaţia rezidentă urbană a României. Din mediul rural, doar un număr de 1.157.988 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 13,1% din populaţia rezidentă rurală a României.

Potrivit unui raport al INS, în 2019, doar 70,9% din populația României era conectată la sistemul public de alimentare cu apă. „În anul 2019 populaţia conectată la sistemul public de alimentare cu apă a fost de 13.728.144 persoane, reprezentând 70,9% din populaţia rezidentă a României, cu 212.518 persoane mai mult decât în anul 2018. Creșterea a fost determinată de racordarea populației la rețelele de alimentare cu apă nou construite”, se arată din datele INS.

La fel ca și în cazul conectării la canalizare și în cazul apei, zona cu ponderea cea mai mare era București – Ilfov (87,7%), iar zona cu cea mai mică pondere era zona de Nord-Est (50,1%).

INS, despre pensii și pensionari. Statistica lui 2020, cu scăderi

Tanczos Barna aduce clarificări în cazul intervențiilor asupra urșilor care atacă

Foto: Hotnews
Foto: Hotnews

Tanczos Barna, ministrul Mediului, a declarat joi, pentru B1 TV, că proiectul de Ordonanță de Urgență privind intervenția în cazul urșilor agresivi prevede o intervenție graduală, nu direct împușcarea acestora cu arma letală. Intervenția se va face strict în localitate, de către personalul tehnic al asociației de vânătoare. Împușcarea cu armă letală se va face doar după ce alte metode – alungare, tranchilizare și relocare – au fost epuizate ori ursul e prea agresiv pentru a fi puse în aplicare.

„Trebuie să subliniem că vorbim de intervenţii în intravilan, în zona locuită de oameni, nu intervenţie în habitatul natural al ursului şi în niciun caz nu putem vorbi de vânătoare, pentru că intervenţia rapidă se referă strict la exemplarul care e în localitate, care atacă şi creează probleme, care e în gospodăria omului. Propunem ca intervenţia să fie făcută strict de personalul tehnic de specialitate al asociaţiei de vânătoare care, în principiu, trebuie să aibă un contract de prestări servicii cu o autoritate publică locală”, a declarat Tanczos Barna, la B1 TV.

Două atacuri ale urșilor în numai 48 de ore

Tanczos Barna explică ce metode sunt „prinse” în OUG

Ministrul a menționat, totodată, că în OUG sunt precizate situațiile în care se va recurge doar la alungare, dar și la trachilizare sau intervenția cu armă letală. Concret, dacă e prima dată când ursul e văzut în localitate sau reprezintă un pericol direct, acesta trebuie alungat. Dacă se poate, ursul trebuie tranchilizat și relocat. Dacă cele două metode nu pot fi puse în practică sau ursul revine în minute, ore în localitate sau nu se poate apropia personalul pentru a-l tranchiliza și exemplarul e în gospodărie, e agresiv, a omorât animale, atunci intervenția să fie cu armă letală. „Poliția, jandarmeria trebuie să fie la fața locului, să asigure ordinea publică, iar intervenția cu armă letală se poate face doar dacă jandarmeria spune că se poate face în siguranță”, a mai spus ministrul.

Reamintim că la finalul săptămânii trecute au fost mai multe atacuri ale urșilor în județul Covasna, încheiate cu intervenții chirurgicale pentru persoanele atacate.

Tanczos Barna: Sunt probleme cu urșii în 13 județe, iar Brașovul este printre cele mai afectate

Priorități în România anului 2021: Legea colindului a fost publicată în Monitorul Oficial

Sursa Foto: newsbv.ro

În cazul în care unii români erau îngrijorați că nu au fost reglementate toate situațiile stringente ale României anului 2021, vin vești bune.

Ieri a fost publicată în Monitorul Oficial Legea colindului, care trecuse în Parlament la finalul lunii trecute, după o inițiativă legislativă semnată de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu și senatoarea Alina Gorghiu.

Adoptat! Proiectul de Lege privind instituirea perioadei 6-31 decembrie ca perioadă oficială a sărbătoririi colindului românesc, pe care l-am inițiat împreună cu doamna senator Alina Gorghiu, a trecut de votul final de la Camera Deputaților, cu o majoritate covârșitoare. Următorul pas este trimiterea către Președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare.
Iarna aceasta vom sărbători oficial colindul românesc!
”, scria chiar ministrul Culturii pe Facebook, la data la care toate problemele României fuseseră rezolvate și mai rămăsese de gândit și votat o lege a colindului.

În mare, legea spune că instituțiile publice vor promova colinde românești în perioada 6 – 31 decembrie și vor putea cheltui în acest scop bani publici.

Zilele colindului din România sunt instituite astfel prin lege în perioada 6—31 decembrie și „pot fi marcate de către autoritățile
administrației publice centrale și locale, de către societatea civilă, precum și de către persoane fizice sau juridice, prin organizarea de evenimente educative, de voluntariat, cu caracter social. De asemenea, consacrarea acestei perioade poate
fi făcută și prin participarea la orice astfel de evenimente
”.

Legea de maximă importanță mai spune că „autoritățile administrației publice centrale și locale pot acorda sprijin logistic și pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării și derulării în bune condiții a evenimentelor, în limita alocărilor bugetare
aprobate.

Unitățile de învățământ, unitățile de cult, centrele comunitare și instituțiile culturale pot participa la acțiuni de promovare a practicării colindului, precum și de identificare și creare a fondului de colinde.”

Totodată, articolul 4 și ultimul din lege prevede că Ministerul Culturii trebuie ca, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare,
să întocmească un calendar de evenimente pentru zilele colindului din România.

Fostul ministru Petre Daea a dezvăluit ce pensie îi aduce poștașul

Petre Daea, fost ministru al Agriculturii, este unul dintre pensionarii care este decis să lupte cu sistemul pentru a-și recupera drepturile speciale ca parlamentar, pierdute în urma modificărilor legislative.

Daea a recunoscut că a fost unul dintre promotorii legii prin care parlamentarii beneficiau de o pensie specială iar acum, că a rămas doar cu pensia obișnuită, nu este chiar ușor.

Potrivit Adevărul.ro, fostul demnitar a vorbit despre pensia sa în cadrul unei conferințe, dezvăluind cât încasează lună de lună. Potrivit acestuia, pensia sa de drept este de 2.300 de lei după 52 de ani de activitate, drept pentru care a introdus o acțiune în instanță, asemenea altor parlamentari.

În vârstă de 71 de ani, Daea a fost senator de Mehedinți între 2004–2016 pe listele PSD, procesul fiind deschis de acesta la Tribunalul Mehedinți, alături de alți trei foști parlamentari din acest județ: Alexandru Ioan Morțun (70 de ani, fost senator PNL între 1996-2000 și 2004-2008), Romulus Raicu (74 de ani, deputat în legislatura 1996-2000 din partea PUNR) și Nicolae Drăghiea (54 de ani, fost deputat român în legislatura 1992-1996, PSM).

Perioada din Parlamentul României nu este echivalentă cu salariul. Conform articolului 10 din Codul Muncii, la salariu pot fi aduse în calcul pensiei şi celelalte venituri care înseamnă vechimea în muncă, indemnizaţie de conducere, astfel încât să intri în altă logică în formula de calcul. Voi căuta răspuns în instanţa de judecată pentru a înţelege pentru toţi şi fiecare în parte că legea trebuie respectată şi nu poate fi pusă sub semnul întrebării decât verificată de instituţiile abilitate. Nu este vorba de oportunism, ci de respect faţă de lege şi importanţa rostul pe care îl are parlamentarul“, a spus Petrea Daea pentru sursa citată.

Românii, trecere liberă pe podurile de la Cernavodă și Giurgeni

Podul de la Cernavodă (Foto Cătălin Drulă, Facebook)

Deputatul Bogdan Huțucă (PNL) a anunțat că, din 1 ianuarie 2022, nu se vor mai plăti taxe de trecere pe podurile de la Cermavodă – Fetești și  Giurgeni – Vadu Oii, după ce proiectul depus în urmă cu trei ani a fost adoptat de Comisia pentru Transport și Infrastructură din Camera Deputaților, relatează presa locală Replica Online. Huțucă a precizat că votul final va fi dat de plenul Camerei Deputaților

„Am depus în Parlament acum trei ani un proiect de lege care anulează taxa peste podurile dunărene. Am arătat că nu este corect ca unii dintre noi să plătim suplimentar aceeaşi taxă, pentru că oricum plătim rovinieta! De aceea, de la 1 ianuarie 2022, românii care trec peste podurile Cernavodă – Feteşti şi Vadu Oii-Giurgeni nu vor mai plăti această taxă! M-am luptat pentru adoptarea acestei legi și atunci când era în opoziție dar și după ce PNL a ajuns la guvernare. Cred că este o victorie pentru toți dobrogenii care folosesc aceste poduri, pentru românii care merg la mare, dar și pentru antreprenorii din zonă. România are nevoie de investiţii majore în infrastructură şi guvernul liberal va face aceste investiţii cu bani europeni, cu finanţare din PNRR şi cu bani de la bugetul de stat”, a spus Bogdan Huțucă, deputat PNL și președinte al Organizației Județene Constanța.

Ministrul Drulă respinge această idee

De partea cealaltă, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a declarat, joi, că eliminarea taxei de pod de la Fetești-Cernavodă și Giurgeni-Vadu Oii, propusă de PNL, „ar văduvi bugetul Companiei de Autostrăzi de 150 de milioane de lei” și a avertizat că suma respectivă, necesară pentru întreținerea Autostrăzii 2, va trebui „compensată” din altă sursă.

„S-a spus că ar fi o dublă taxare. Același lucru se petrece și în alte state europe, ca de exemplu Austria. Eliminarea taxelor ar văduvi bugetul CNAIR de 150 milioane de lei – 120 milioane lei pe an la Fetești și 30 de milioane la Giurgeni – Vadu Oii. Am cerut amortizat pe 5 ani investițiile în autostrada A2 pentru a o ține funcțională și se apropie exact de încasările taxei. Din acei bani încasați se întreține autostrada. În acest moment, cu un buget dificil din cauza crizei economice, nu cred că este oportună eliminarea unei surse de venit care se regăsește în drumurile reparate. Și am discutat și în coaliție”, a declarat Drulă joi la Iași. Acesta a mai precizat că forma de taxare „ar trebui compensată din altă parte”, adăugând faptul că „lucrurile pot funcționa mai eficient, dar dincolo de asta întreținerea drumurilor costă mult în toate statele europene.”

Drulă: „Se trece de la taxarea pe timp, la taxarea pe distanță”

Sectorul 1 va avea propria stație de sortare a deșeurilor

Foto Primaria Sectorului 1

Sectorul 1 va fi prima unitate administrativ-teritorială din România care va avea propria stație de sortare a deșeurilor. Întreaga infrastructură necesară pentru desfășurarea activității de sortare a deșeurilor municipale care provin de pe raza Sectorului 1 va fi construită pe un teren de 40.000 mp, potrivit unui comunicat de presă al administrației locale.

Până la realizarea propriei stații de sortare, această activitate va fi delegată pe o perioadă de 3 ani. Se pare că aceasta ar putea fi o soluție pentru a evita pe viitor ale crize ale gunoiului.

Astfel, Consiliul Local al Sectorului 1 a votat joi, 24 iunie, proiectul de hotărâre pentru aprobarea unor măsuri privind activitatea de sortare a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare în stații de sortare din cadrul serviciului public de salubrizare organizat la nivelul Sectorului 1.

Potrivit acestui proiect, delegarea gestiunii acțiunii de sortare se va realiza prin atribuirea unui contract/unor contracte de achiziţii publice de servicii.

„În premieră în România, în Sectorul 1 vom avea prima stație de sortare a unei primării. Însă, aceasta este o investiție de durată care presupune identificarea unui teren potrivit și, apoi, construirea stației respective. În aceste condiții, pentru că deșeurile trebuie sortate, suntem nevoiți să delegăm gestiunea acestui serviciu pe o perioadă de 3 ani. Pentru noi, protecția mediului printr-o sortare corectă și intensivă a deșeurilor și reducerea cantității de deșeuri care ajung la groapa de gunoi sunt esențiale. Îmi doresc să avem un mediu sănătos în Sectorul 1 pentru noi și pentru generațiile viitoare”, a declarat primarul Clotilde Armand.

În paralel, va fi identificat și dobândit dreptul de administrare asupra terenului de 40.000 mp pe care va fi construită stația de sortare în termen de maximum 1 an de zile după care va fi construită infrastuctura necesară sortării deșeurilor.

„Activitatea de sortare a deșeurilor revine în totalitate și în responsabilitate autorității locale a Sectorului 1. Este o idee foarte bună să se facă propria stație de sortare, însă până la realizarea investiției, va funcționa gestiunea delegată a acestei activități. Gestiunea directă va fi suspendată pe perioada celor 3 ani, pentru că nu pot fi două tipuri de gestiuni: și directă și delegată”, a declarat, în cadrul ședinței CL, Președintele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, Ionel Tescaru.

Clotilde Armand va putea verifica tarifele Romprest

De asemenea, în cadrul ședinței de CL, primarul Sectorului 1 a fost împuternicit de Consiliul Local „să verifice modul de stabilire a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare pentru perioada 2011-2021.” Potrivit proiectului de hotărâre, această activitate se va realiza prin luarea în calcul numai a costurilor necesare și utile prestării serviciului public de salubrizare pe raza teritorială a Sectorului 1 de către Compania Romprest Service SA conform prevederilor Legii nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților.

Ministrul Mediului intervine în scandalul dintre Clotilde Armand și Romprest

Cîțu plusează pe tema alocațiilor: „Nu doar dublare, poate să fie triplare”

Facebook: Florin Cîțu
Facebook: Florin Cîțu

Pe principiul cine oferă mai mult, premierul Florin Cîțu a sugerat azi că alocațiile copiilor ar putea fi majorate atât de mult încât s-ar putea ajunge chiar la o triplare a cuantumului acestora.

E drept, în anii următori alocația de stat abia ce va crește câte un pic, dat fiind că la acest capitol nu se găsesc bani, iar azi Guvernul a dat o Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, din ce a explicat Cîțu la finalul ședinței.

Guvernul a stabilit majorarea alocației de stat pentru copii începând din anul 2022 și indexarea anuală a acesteia cu rata medie a inflației începând din anul 2023. Potrivit premierului, în ianuarie 2022 alocația va fi de 243 de lei pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii peste 18 ani care urmează cursuri liceale sau profesionale, iar 486 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap și pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 ani și 18 ani în cazul copilului cu handicap.

Cîțu nu a putut preciza concret când exact se va ajunge la dublarea alocației, obiectiv asumat totuși de guvern, însă a garantat că „alocațiile vor crește la începutul anului 2022”. Totodată, Florin Cîțu a vorbit despre ceva planuri viitoare, pe principiul că nu mai contează alte câteva vorbe în plus, făcând referire la o propunere a părții UDMR din coaliție, „care doresc să facă o legătură directă între scutirea impozitului pe venit și alocații”.

Exemplul pe care l-am primit a fost acela că, nu știu, dacă la al treilea copil să poată să fie dedusă suma din impozitul pe venit, cumva să susținem prin acest lucru. Deci, lucrurile se vor clarifica. În acest moment știm foarte clar care va fi cuantumul alocației la începutul unui 2022”, a asigurat din nou Cîțu și, pentru că jurnaliștii au tot insistat pe promisiuni neonorate, premierul a scos un „as” din mânecă.

Am spus că există mai multe soluții pe care le discutăm în coaliție de a avea un mod transparent prin care alocațiile să crească în fiecare an. Eu susțin ca alocațiile să fie cumva legate de dinamica economiei, de veniturile din economie. Există o variantă pe care UDMR o propune, la care ne vom uita foarte atent; este o variantă interesantă, care este legată cumva de o deducere din impozitul pe venit. Avem mai multe variante.

În acest moment, știm foarte bine cu cât cresc alocațiile anul viitor, este o sumă considerabilă. Venind după o perioadă de criză economică, cred că lucrurile sunt foarte bune și foarte transparente. După aceea, vom vedea care vor fi creșterile următoare.
…Dar nu știu de ce ne legăm de dublare. Noi vrem să crească, poate, mult mai rapid.

Ceea ce vreau eu să fac este să beneficiem de această creștere economică de anul acesta de 7%. S-ar putea să ajungem mai repede la o alocație mai mare. Deci, nu doar dublare, poate să fie triplare. Haideți să nu rămânem în ceea ce a făcut PSD-ul, să venim cu o formulă transparentă, clară, prin care să putem să creștem sustenabil, în fiecare an, alocațiile”, a închis premierul PNL orice discuție pe această temă.

Metrorex pierde în instanță: salariile angajaților vor fi majorate

Ion Rădoi

Ieri vă anunțam că oamenii din conducerea Metrorex au decis să acționeze în instanță prevederile care acordă o mărire de 18% pentru angajații Metrorex, în baza Contractului Colectiv de Muncă.

Sindicatul condus de Ion Rădoi s-a opus tăierilor salariale la Metrorex

Așadar astăzi a venit și decizia Tribunalului București, spre marea nefericire a directorului general al Metrorex SA, Ştefan Paraschiv. Mai exact, instanța a respins cererea de suspendare a Contractului Colectiv de Muncă, care prevede o creştere salarială de 18%.

USLM-ul condus de Rădoi și-a motivat opoziția prin prisma faptului că aceste drepturi salariale ar fi fost acordate în mod legal către toți angajații Metrorex.

Mai mult, sindicatul a subliniat faptul că, spre deosebire de alte categorii socio-profesionale, angajații companiei nu ar fi beneficiat de muncă la domiciliu sau de zile libere suplimentare, în contextul pandemiei, angajații fiind la locul de muncă constant și fizic, pe toată durata perioadei critice.

Citește și: Metrorex se opune în instanță majorării salariale cu 18%. Sindicatul lui Rădoi „ia foc”

Ce spunea ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, cu câteva luni în urmă: „Legat de salarizare şi de personal, s-a bătut cu cărămida în piept domnul Rădoi că nu se schimbă nimic, rămâne la fel personalul, rămân la fel salariile. Asta este matematic imposibil. Contabil imposibil. Pentru că, în bugetul prevăzut, veniturile Metrorex nu acoperă plata salariilor la nivelul actual pentru angajaţii actuali. Aşa că există doar variante matematice simple: ori se acceptă de către angajaţi o renegociere şi eventual acea creştere de 18% să nu mai aibă loc sau să aibă loc în viitor, eşalonat, ori se ajunge la disponibilizări, ori mai există şi varianta a treia, care este din punctul meu de vedere, cel mai puţin fericită, dar dacă nu există înţelegere, se va ajunge acolo, şi anume insolvenţa. Iar o companie care intră în insolvenţă are libertăţi mari de a face şi concedieri, şi tăieri de salarii. Nu este un scop în sine, aceste concedieri sau tăieri de salarii, ci este vorba de sănătatea economică a unei companii, căreia îi lipsesc veniturile pentru a acoperi acele salarii”.

Ziua Universală a Iei, sărbătorită și la Primăria Sectorului 5

Foto: Facebook Cristian Popescu Piedone

În fiecare an, în data de 24 iunie, România sărbătorește „Ziua Universală a Iei”. Astfel, românii din toate colțurile lumii aduc, astăzi, un omagiu unui simbol care, în definitiv, ne unește pe toți sub același soare. Mai mult decât atât, în ultimii ani, ia a reușit să treacă granițele țării, fiind inspirație inclusiv pentru marile case de modă din afara României. Dincolo de modă, ia este simbolul unui stil de viață și a unui trecut pe care semenii noștri au tendința să-l dea uitării.

Primăria Sectorului 5, de „Ziua Universală a Iei”: edilul Cristian Popescu Piedone și angajații primăriei au purtat ii

Conform declarațiilor edilului Cristian Popescu Piedone, cu mărturia fotografiilor atașate, astăzi, Primăria Sectorului 5 a onorat astăzi „Ziua Universală a Iei” cum altfel dacă nu îndemnându-și angajații să poarte ii la locul de muncă! Mai mult, relatează, de asemenea, primarul, exemplul a fost urmat inclusiv de copiii de la Grădinița Nr. 205, din Sectorul 5, care au marcat, la rândul lor, această zi îmbrăcându-se, la unison, în ii – asemenea cadrelor didactice ce îi păstoresc.

Astăzi sărbătorim Ia românească. Este o onoare și o mândrie pentru mine și pentru angajații Primăriei să purtăm acest simbol național, care a devenit cunoscut în toată lumea. La fel au procedat și copiii de la Grădinița nr. 205, care împreună cu cadrele didactice au cântat și au dansat pe muzică tradițională, pentru a marca această sărbătoare românească.

a scris, pe Facebook, edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone

„Ziua Universală a Iei” este sărbătorită anual în peste 50 de țări, din șase continente.

Citește și: Sectorul 5, înfrățit cu Pretura Sectorului Rîșcani din Chișinău

Creștinul îți face bine cu de-a sila; și, dacă îl refuzi, ești derbedeu

Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

Să ne înțelegem, de la bun început că, atunci când spun ”creștinul”, mă refer la o categorie aparte de credincioși.

Fiecare e liber să creadă ce vrea, atât timp cât nu rănește pe alții și atât timp cât nu le limitează libertatea.

Creștinul” la care mă refer e ăla care ia din Biblie doar ceea ce-i convine și, dacă nu ești de acord cu el, posibil să-ți dea cu Biblia în cap.

E ăla care are impresia că deține adevărul absolut și că, în numele Domnului, poate face orice. Inclusiv rău, deghizându-l în ”atitudine creștină”. E ăla care nu înțelege că ”binele” lui poate fi răul altuia. E cam același despre care e vorba și-n ”Povestea slujitoarei”.

Creștinul uită că nu trebuie să arunce prima piatră  

Și, totuși, o face. Pornind de la discuția despre educația sexuală în școli, totul a degenerat. Mai nou, Ortodoxia Tinerilor (și nu numai) afirmă că educația sexuală formează în felul următor: ”Viitori derbedei. Voiajori sexuali, actori grăbiți. Singuratici măcinați de relații ratate. Viitoare cliente la clinicile de avorturi.”

Cu alte cuvinte, golani și curve.

În mintea lor, educația sexuală e această oră unde vei învăța să faci sex, cum să faci sex mai bine și cum să folosești avortul, ca mijloc contraceptiv. Nu este despre demnitatea persoanei, despre cum să ai grijă de tine și de corpul tău și, în nici un caz, nu e lucru pozitiv. Am mai spus și cu alte ocazii de ce, nu mă voi repeta.

Doar că, în timp ce încercam să înțeleg logica din spatele mesajului Ortodoxiei Tinerilor (da, știu, posibil să fiu masochistă, și nici măcar n-am avut oră de educație sexuală în școală), am dat peste mesajul de mai jos.

Aici e vorba despre creștinul care știe mai bine decât tine ce e bine pentru tine

STITI CA EU IUBESC COPII!

Ma doare sufletul cand vreau sa salvez un copil de la avort si vreau sa nu imi fure nimeni binele. Insa cazuri multe si trebuie sa accept situatia sa las si pe altii sa fie partasi la a salva vieți!

Am acum un caz de gemeni pană în 3 luni. Doctorul nu garantează ca vor fi sănătoși. O trimit la ecografie morfologica care ajunge 500-600 ron. Părinții nu isi asuma nimic si cu greu au fost întorși de la avort. Au deja o viață chinuita. Ea măturătoare de bloc, sotul persoana cu grad de handicap accentuat.

SUNT 2 GEMENI! NU POT SA ÎNCHID OCHII! NU POT DORMI LINISTIT LA 2 ÎNGERAȘI!”

Continuă cu strângere de fonduri, vedeți voi în poză.

Sursă foto: Facebook

Ce înțeleg eu de aici: EL nu poate dormi liniștit. EL nu poate suporta. EL e cel mai important din această poveste.

Nu părinții ăia doi, care nu se știe cum vor crește doi copii, posibil cu probleme. Nu copiii care, sănătoși sau nu, vor suferi, din diverse motive. Nu părinții care luaseră în calcul avortul, pentru că nu e cea mai fericită situație în care să faci doi copii. Și nu, în niciun caz viitoarea posibilă familie, dintre care unul din membri deja cu grad de handicap accentuat, care o să fie forțată să crească doi copii, cu probleme, dintr-un salariu de măturător de bloc.

Nimic din toate astea nu contează. Ce contează e DORINȚA LUI SĂ SALVEZE DE LA AVORT niște embrioni sub trei luni.

Domnul cu pricina ne bagă pe gât faptul că vrea să facă un bine. Și, în întregul fel în care se manifestă, numai a bine nu sună. E gestul egoist al unei persoane, care s-a erijat în salvatorul lumii. Din câte știam, inclusiv să îți arogi titlul ăsta e păcat, dar poate nu am fost eu îndeajuns dusă la biserică.

Câteva întrebări simple

Dacă îi ”salvează” pe cei doi de la avort, chiar îi salvează?

Dacă o să aibă probleme de sănătate, o să se ducă el să îi îngrijească? Să-i schimbe, să le ia temperatura, să îi ajute să se dezvolte și să trăiască, într-un final, o viață nechinuită?

Dacă o să fie sănătoși, îi crește el? Are el grijă să aibă (constant) ce mânca, ce îmbrăca, cu ce să se ducă la școală? O să-i aline el când o să plângă de foame, de poftă după o ciocolată, de frustrare, că au râs alți copii de ei? O să-i țină la școală, măcar la liceu și-o să se asigure că ajung să aibă o viață măcar aproape decentă?

Singur spune că e greu să facă față atâtor copii pe care i-a ”salvat” până acum. Din propriul egoism, pe banii lui și pe banii altora.

Să ne înțelegem: nu militez pentru avorturi pe bandă rulantă. Nici pentru avort ca mijloc contraceptiv. De fapt, dacă ar fi existat mijloace contraceptive, nici nu s-ar fi ajuns în această situație.

Dar când vorbești de ”salvare”, salvarea aia nu înseamnă să te asiguri că se naște. Salvarea e să ai și grijă de copil, după aceea. Și, oricât de frumos ar fi cuvântul Domnului, nu ține de foame.

Creștinul, dacă tot vrea să facă un bine, îl face până la capăt, fără să se gândească ce are el de câștigat din asta. Nu face binele forțat, te lasă amanet dup-aia și se duce la următorul caz. Pe care să-l ”rezolve”, să-și pună palma-n n-are importanță și să se mute la celelalte.

Dar ce știu eu? N-am făcut educație sexuală în școală, am învățat din mers. Deci cred că măcar derbedeu, și tot sunt.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
3 ° C
3.3 °
2.7 °
89 %
3.6kmh
100 %
mar
3 °
mie
6 °
J
2 °
vin
3 °
S
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...