Sursa Foto: newsbv.ro

În cazul în care unii români erau îngrijorați că nu au fost reglementate toate situațiile stringente ale României anului 2021, vin vești bune.

Ieri a fost publicată în Monitorul Oficial Legea colindului, care trecuse în Parlament la finalul lunii trecute, după o inițiativă legislativă semnată de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu și senatoarea Alina Gorghiu.

Adoptat! Proiectul de Lege privind instituirea perioadei 6-31 decembrie ca perioadă oficială a sărbătoririi colindului românesc, pe care l-am inițiat împreună cu doamna senator Alina Gorghiu, a trecut de votul final de la Camera Deputaților, cu o majoritate covârșitoare. Următorul pas este trimiterea către Președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare.
Iarna aceasta vom sărbători oficial colindul românesc!
”, scria chiar ministrul Culturii pe Facebook, la data la care toate problemele României fuseseră rezolvate și mai rămăsese de gândit și votat o lege a colindului.

În mare, legea spune că instituțiile publice vor promova colinde românești în perioada 6 – 31 decembrie și vor putea cheltui în acest scop bani publici.

Zilele colindului din România sunt instituite astfel prin lege în perioada 6—31 decembrie și „pot fi marcate de către autoritățile
administrației publice centrale și locale, de către societatea civilă, precum și de către persoane fizice sau juridice, prin organizarea de evenimente educative, de voluntariat, cu caracter social. De asemenea, consacrarea acestei perioade poate
fi făcută și prin participarea la orice astfel de evenimente
”.

Legea de maximă importanță mai spune că „autoritățile administrației publice centrale și locale pot acorda sprijin logistic și pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării și derulării în bune condiții a evenimentelor, în limita alocărilor bugetare
aprobate.

Unitățile de învățământ, unitățile de cult, centrele comunitare și instituțiile culturale pot participa la acțiuni de promovare a practicării colindului, precum și de identificare și creare a fondului de colinde.”

Totodată, articolul 4 și ultimul din lege prevede că Ministerul Culturii trebuie ca, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare,
să întocmească un calendar de evenimente pentru zilele colindului din România.

Articolul precedentFostul ministru Petre Daea a dezvăluit ce pensie îi aduce poștașul
Articolul următorTanczos Barna aduce clarificări în cazul intervențiilor asupra urșilor care atacă