Creștinul îți face bine cu de-a sila; și, dacă îl refuzi, ești derbedeu

Să ne înțelegem, de la bun început că, atunci când spun ”creștinul”, mă refer la o categorie aparte de credincioși.

Fiecare e liber să creadă ce vrea, atât timp cât nu rănește pe alții și atât timp cât nu le limitează libertatea.

Creștinul” la care mă refer e ăla care ia din Biblie doar ceea ce-i convine și, dacă nu ești de acord cu el, posibil să-ți dea cu Biblia în cap.

E ăla care are impresia că deține adevărul absolut și că, în numele Domnului, poate face orice. Inclusiv rău, deghizându-l în ”atitudine creștină”. E ăla care nu înțelege că ”binele” lui poate fi răul altuia. E cam același despre care e vorba și-n ”Povestea slujitoarei”.

Creștinul uită că nu trebuie să arunce prima piatră  

Și, totuși, o face. Pornind de la discuția despre educația sexuală în școli, totul a degenerat. Mai nou, Ortodoxia Tinerilor (și nu numai) afirmă că educația sexuală formează în felul următor: ”Viitori derbedei. Voiajori sexuali, actori grăbiți. Singuratici măcinați de relații ratate. Viitoare cliente la clinicile de avorturi.”

Cu alte cuvinte, golani și curve.

În mintea lor, educația sexuală e această oră unde vei învăța să faci sex, cum să faci sex mai bine și cum să folosești avortul, ca mijloc contraceptiv. Nu este despre demnitatea persoanei, despre cum să ai grijă de tine și de corpul tău și, în nici un caz, nu e lucru pozitiv. Am mai spus și cu alte ocazii de ce, nu mă voi repeta.

Doar că, în timp ce încercam să înțeleg logica din spatele mesajului Ortodoxiei Tinerilor (da, știu, posibil să fiu masochistă, și nici măcar n-am avut oră de educație sexuală în școală), am dat peste mesajul de mai jos.

Aici e vorba despre creștinul care știe mai bine decât tine ce e bine pentru tine

STITI CA EU IUBESC COPII!

Ma doare sufletul cand vreau sa salvez un copil de la avort si vreau sa nu imi fure nimeni binele. Insa cazuri multe si trebuie sa accept situatia sa las si pe altii sa fie partasi la a salva vieți!

Am acum un caz de gemeni pană în 3 luni. Doctorul nu garantează ca vor fi sănătoși. O trimit la ecografie morfologica care ajunge 500-600 ron. Părinții nu isi asuma nimic si cu greu au fost întorși de la avort. Au deja o viață chinuita. Ea măturătoare de bloc, sotul persoana cu grad de handicap accentuat.

SUNT 2 GEMENI! NU POT SA ÎNCHID OCHII! NU POT DORMI LINISTIT LA 2 ÎNGERAȘI!”

Continuă cu strângere de fonduri, vedeți voi în poză.

Sursă foto: Facebook

Ce înțeleg eu de aici: EL nu poate dormi liniștit. EL nu poate suporta. EL e cel mai important din această poveste.

Nu părinții ăia doi, care nu se știe cum vor crește doi copii, posibil cu probleme. Nu copiii care, sănătoși sau nu, vor suferi, din diverse motive. Nu părinții care luaseră în calcul avortul, pentru că nu e cea mai fericită situație în care să faci doi copii. Și nu, în niciun caz viitoarea posibilă familie, dintre care unul din membri deja cu grad de handicap accentuat, care o să fie forțată să crească doi copii, cu probleme, dintr-un salariu de măturător de bloc.

Nimic din toate astea nu contează. Ce contează e DORINȚA LUI SĂ SALVEZE DE LA AVORT niște embrioni sub trei luni.

Domnul cu pricina ne bagă pe gât faptul că vrea să facă un bine. Și, în întregul fel în care se manifestă, numai a bine nu sună. E gestul egoist al unei persoane, care s-a erijat în salvatorul lumii. Din câte știam, inclusiv să îți arogi titlul ăsta e păcat, dar poate nu am fost eu îndeajuns dusă la biserică.

Câteva întrebări simple

Dacă îi ”salvează” pe cei doi de la avort, chiar îi salvează?

Dacă o să aibă probleme de sănătate, o să se ducă el să îi îngrijească? Să-i schimbe, să le ia temperatura, să îi ajute să se dezvolte și să trăiască, într-un final, o viață nechinuită?

Dacă o să fie sănătoși, îi crește el? Are el grijă să aibă (constant) ce mânca, ce îmbrăca, cu ce să se ducă la școală? O să-i aline el când o să plângă de foame, de poftă după o ciocolată, de frustrare, că au râs alți copii de ei? O să-i țină la școală, măcar la liceu și-o să se asigure că ajung să aibă o viață măcar aproape decentă?

Singur spune că e greu să facă față atâtor copii pe care i-a ”salvat” până acum. Din propriul egoism, pe banii lui și pe banii altora.

Să ne înțelegem: nu militez pentru avorturi pe bandă rulantă. Nici pentru avort ca mijloc contraceptiv. De fapt, dacă ar fi existat mijloace contraceptive, nici nu s-ar fi ajuns în această situație.

Dar când vorbești de ”salvare”, salvarea aia nu înseamnă să te asiguri că se naște. Salvarea e să ai și grijă de copil, după aceea. Și, oricât de frumos ar fi cuvântul Domnului, nu ține de foame.

Creștinul, dacă tot vrea să facă un bine, îl face până la capăt, fără să se gândească ce are el de câștigat din asta. Nu face binele forțat, te lasă amanet dup-aia și se duce la următorul caz. Pe care să-l ”rezolve”, să-și pună palma-n n-are importanță și să se mute la celelalte.

Dar ce știu eu? N-am făcut educație sexuală în școală, am învățat din mers. Deci cred că măcar derbedeu, și tot sunt.

Articolul precedentCiolacu, către Executiv: „Sunteți un Guvern și cinic, și mârșav cu viitorul României!”
Articolul următorZiua Universală a Iei, sărbătorită și la Primăria Sectorului 5
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.