Metrorex se opune în instanță majorării salariale cu 18%. Sindicatul lui Rădoi „ia foc”

În cazul în care instanța va da câștig de cauză Metrorex, salariile vor reveni la valoarea de dinaintea adoptării noului contract colectiv de muncă 2020–2021

Foto: Buletin de București

Metrorex a cerut Tribunalului București suspendarea contractului colectiv de muncă, dar și a majorărilor de 18%, prevăzută în grila de salarizare. Însă cu toate că cei din conducerea Metrorex nu văd legalitatea din spatele acestor decizii, USLIM, sindicatul condus de Ion Rădoi, se opune cu vehemență suspendării, condiderând că, în acest caz, vorbim despre drepturi perfect legale pentru angajații metroului bucureștean. „Salariaţii/membrii de sindicat nu au beneficiat de munca la domiciliu, libere suplimentare, drepturi de care au beneficiat alte categorii socio-profesionale desfăşurând o activitate intensă în beneficiul tuturor cetăţenilor şi asigurând mobilitatea urbană în sensul bunei funcţionări a economiei”, a transmis Sindicatul condus de Ion Rădoi, potrivit Mediafax.

De altfel, Ion Rădoi a încercat, prin toate mijloacele posibile, să „lupte” pentru așa-zisele drepturile ale salariaților Metrorex, participând, în data de 25 mai, inclusiv la emisiunea de la Metropola TV, moderată, la acea vreme, de Oana Lovin.

În plus, același Ion Rădoi a organizat, în data de 26 martiei 2020, un protest spontan la metrou care a ținut o zi întreaga, paralizând, în acea zi de vineri, întreg transportul în comun din Capitală.

Metrorex își cere dreptatea în instanță

Ștefan Paraschiv, director general al Metrorex, a punctat pe necesitatea suspendării „de urgență și cu titlu provizoriu” a contractului colectiv de muncă 2020 – 2021. În plus, conducerea cere, de asemenea, suspendarea clauzelor prin care s-a aplicat, începând cu luna noiembrie 2020, majorarea cu 18% a grilei de salarizare.

Fostul primar al Sectorului 1, Dan Tudorache, face lumină în „scandalul” locuințelor destinate tinerilor

Cerere a fost depusă de conducere Metrorex la secția Litigii de Muncă și Conflicte de Muncă și urmează să fie judecată mâine de Tribunalul București. În cazul în care instanța va da câștig de cauză Metrorex, salariile vor reveni la valoarea de dinaintea adoptării noului contract colectiv de muncă 2020–2021.

Articolul precedentBirchall nu se hotărăște dacă Barna e „habarnist” sau „ticălos”
Articolul următorLui Ponta i s-a reactivat franceza, auzind de situația fostului ministru din guvernul Cioloș
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.