Birchall nu se hotărăște dacă Barna e „habarnist” sau „ticălos”

„Ieri Barna declara senin: Asta vrem şi noi, domiciliul să nu mai fie pe cartea de identitate, deci elementele definitorii ale identităţii să nu mai cuprindă şi domiciliul.", subliniază Ana Birchall. Supărarea Anei Birchall a fost provocată de declarațiile lui Barna, cu privire la eliminarea adresei din cartea de identitate.

Foto: Facebook

Aciditatea în exprimare nu e nouă, în cazul Anei Birchall, fost ministru al Justiției, pe vremea PSD. Astfel, Birchall revine cu un nou mesaj, de data aceasta îndreptat, în mare măsură, către vicepremierul Dan Barna, cel pe care fostul ministru nu se hotărăște în ce categorie să îl încludă. Supărarea Anei Birchall a fost provocată de declarațiile lui Barna, cu privire la eliminarea adresei din cartea de identitate.

Ana Birchall: „Întrebare: Este Barna un mare habarnist care nu ştie şi nu înţelege minime cunoştinţe de drept (deşi în calitate de vicepremier coordonează domeniul justiţiei) sau este Barna un mare ticălos care manipulează şi induce în eroare, inclusiv propriul electorat, urmărind exclusiv avantaje electorale?”

În opinia Anei Birchall, totul s-ar rezuma la situațiile când Barna se vrea cool, însă se trezeşte vorbind de dragul de a se auzi, după cum chiar aceasta s-a exprimat. „Sigur, dacă ar fi vorbit la el acasă singur în baie e fix problema lui… din nefericire vorbeşte cu autoritatea funcţiei de vicepremier, care coordonează inclusiv justiţia, şi de lider al unui partid important!”, a afirmat Birchall.

Fostul ministru al Justiției tranșează, punct cu punct, declarațiile de ieri ale vicepremierului Dan Barna

1. Ieri Barna declara senin: „Asta vrem şi noi, domiciliul să nu mai fie pe cartea de identitate, deci elementele definitorii ale identităţii să nu mai cuprindă şi domiciliul.”

Dacă ar şti minime cunoştinţe de drept ar fi realizat enormitatea idioţeniei spuse de el şi efectele juridice în fiecare domeniu de drept fie că vorbim de penal, civil, drept administrativ, drept succesoral etc!

Dacă propunerea lui Barna ar trece în varianta propusă de el, ca să se prevină un haos în justiţie (şi nu numai) ar trebui modificate de exemplu Codul Civil, Codurile de procedură penală şi de procedură civilă plus încă vreo 100 de mii de acte normative. Ori nu l-am auzit pe Barna propunând, la pachet, şi aceste modificări legislative!

Şi dacă le-ar propune s-ar adopta având în vedere că până acum nu au fost capabili să modifice câteva legi ale justiţiei deşi legile erau deja scrise la Ministerul Justiţiei când a venit Stelian Ion??

Lucian Romașcanu a prezentat, în plen, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu

2. Oare Barna o fi fost prezent în şedinţa de guvern din 10 martie 2021 când s-a adoptat Cartea Electronică a Identităţii?

Oare Barna o fi auzit de Cartea electronică de identitate care se va aplica începând cu 2 august 2021? Pentru că această carte electronică de identitare REZOLVĂ EXACT birocraţia care ne enervează pe mulţi DAR NU are efectele juridice haotice aşa cum le are propunerea lui Barna cu eliminarea domiciliului din CI!

Practic, cartea electronică de identitate, aşa cum a fost adoptată în guvern, va conţine în format electronic datele din formatul tipărit, cu excepţia semnăturii olografe a titularului, prenumele părinţilor titularului, un certificat pentru semnătură electronică şi, după caz, certificate calificate pentru semnătură electronică, precum şi datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete. (detalii în articolul din primul comentariu)

3. În contextul existenţei cărţii electronice de identitate (care aşa cum am arătat elimină birocraţia) care este adevăratul scop, care este de fapt interesul urmărit de Barna cu eliminarea domiciliului aşa cum este acum legal definit ca „element definitoriu al identităţii”??

Întrebarea mea rămâne: Este Barna un mare habarnist care nu ştie minime cunoştinţe de drept sau este Barna un mare ticălos care manipulează şi induce în eroare, inclusiv propriul electorat, interesat nu de eliminarea birocraţiei ci doar de avantaje electorale, fără să îi pese de consecinţele practice ale propunerii sale? Părerea voastră?

P.S. Cartea electronică de identitate românească conţine toate elementele de securitate obligatorii prevăzute de Regulamentul (UE) 2019/1157 al Parlamentului European şi al Consiliului privind consolidarea securităţii cărţilor de identitate ale cetăţenilor Uniunii şi a documentelor de şedere eliberate cetăţenilor Uniunii şi membrilor de familie ai acestora care îşi exercită dreptul la liberă circulaţie”, a mai spus Ana Birchall, citată de Epoch-Times.

Articolul precedentAdresa din buletin – reală sau fictivă – bătaie de cap inutilă
Articolul următorMetrorex se opune în instanță majorării salariale cu 18%. Sindicatul lui Rădoi „ia foc”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.