2.9 C
București
luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 931

VIDEO – Incendiu în zona industrială a Constanței

Imagine artivă / (Captură video Digi 24)

UPDATE, ora 18.00: „La fața locului au fost alocate rapid mai multe autospeciale de stingere și echipaje SMURD, precum și echipaje din cadrul SAJ Constanța. Din primele informații se pare că este vorba despre o deflagrație care ar fi avut loc la un depozit cu aproximativ 10 tone de pasta de aluminiu iar scânteile care au apărut în urma deflagrației au sărit în magazia care era foarte aproape de acesta, acolo unde erau depozitate mase plastice. Este vorba de un incendiu care s-a desfășurat pe aproximativ 500 de mp, intervenția fiind una destul de dificilă, întrucât în vreme ce localizau și lucrau pentru lichidarea incendiului, pompierii trebuiau să realizeze și răcirea celulelor cu var pentru a nu se extinde focul”, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea, potrivit CT News.

S-a intervenit cu 9 autospeciale de stingere, 3 echipaje de prim ajutor, 4 echipaje SAJ, 2 autoscări și un echipaj CBRN. În sprijin, au avut și 10 servanți cu 2 autospeciale de stingere de la Serviciul Profesionist pentru Situații de Urgență.

Totodată a fost emis și un mesaj Ro Alert: „Atenție! La Celco, zona Industrială – Constanța, s-a produs o explozie, urmată de un incendiu cu degajări mari de noxe. Pentru siguranța dvs, evitați zona pe o rază de 1.000 m, rămâneți în interiorul locuinței, închideți geamurile și nu vă expuneți la fum/noxe! ISU Constanța”

Știrea inițială – Intervenție a pompierilor constănțeni pentru lichidarea unui incendiu ce a cuprins o fabrică din zona Industrială a Constanței, relatează presa locală CT News. Acesta este al doilea incendiu în numai două zile, după cel de vineri, de la prânz, când o explozie urmată de incendiu a avut loc pe platforma de la Petromidia Năvodari, soldată cu o persoană decedată și cinci răniți, din care două persoane în arsuri grave, acestea fiind transferate deja la Spitalul Floreasca din Capitală.

Potrivit sursei menționate, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au fost solicitați să intervină sâmbătă, 3 iulie, pe strada Industrială nr 7 din Constanța, în zona cap de linie 102, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la fabrica de BCA Celco.

VIDEO – Explozie la Petromidia, lângă stațiunea Năvodari. Trei persoane rănite, una dintre ele cu arsuri pe 45% din corp

Incendiul s-ar manifesta într-o magazie de aluminiu, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, iar apelantul la 112 a anunțat că s-ar fi produs și mai multe explozii.

La fața locului s-au deplasat patru mașini de stingere, un echipaj SMURD și trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Constanța. Misiunea pompierilor constănțeni este în desfășurare.

Vom reveni cu mai multe amănunte.

Dosar penal pentru ucidere din culpă, după explozia de la Năvodari

Florin Cîțu recunoaște sprijinul lui Iohannis

Foto preluare Digi 24

Premierul Florin Cîțu, candidat la funcția de șef de partid își continuă periplul prin țară, unde în această perioadă au loc alegeri interne, ce vor fi definitorii în vederea congreseului PNL din 25 septembrie.

Aflat la Piatra Neamț, Florin Cîțu a afirmat că liberalii se află la guvernare doar pentru că a existat un parteneriat cu președintele Klaus Iohannis. Totodată, premierul a explicat de ce PNL nu este cel mai mare partid din România, acesta fiind dintr-o lipsă de curaj în a aplica ceea ce s-a promis.

„Eu vreau ca PNL să fie cel mai mare partid din România, nu al doilea. Cel mai mare partid politic din România. Iar pentru asta trebuie să avem curaj să ne uităm în trecut, să vedem de ce nu este astăzi PNL cel mai mare partid din România fiindcă a avut toate atuurile şi trebuie să ne uităm în ultima campanie electorală. Trebuie să fim sinceri cu noi să admitem că dacă nu exista parteneriatul cu preşedintele Klaus Iohannis astăzi nu aveam nici guvernare, nici premier. Cine vorbeşte astăzi împotriva preşedintelui vorbeşte PNL, împotriva Guvernului”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, la conferinţa de alegeri de la PNL Neamţ.

 Promisiuni, dar lipsă de curaj în aplicarea reformelor

Premierul a precizat de ce nu este PNL cel mai mare partid din România. „Pentru că nu a avut curajul să facă ceea ce am promis. Am promis să facem reforma administraţiei publice, nu am făcut-o pentru că exista un cost electoral. Am promis că facem reforma pensiilor, nu am făcut-o pentru că exista un cost electoral, aşa ni se spune. Am promis că facem reforma în sectorul bugetar, nu am făcut-o pentru că exista un cost electoral. Am promis că nu mai dăm subvenţii peste tot în ţară şi pomeni, nu am făcut-o pentru că se spunea că există un cost electoral”, a transmis premierul.

 Florin Cîțu a mai spus că pentru a atinge acest țel este nevoie ca liberalii să se ţină de cuvânt, chiar dacă, pentru moment asta poate însemna o pierdere electorală.

Orban, atac subtil la adresa premierului Cîțu

Totodată, Orban, prezent și el la Neamț, a pus „eșecul” alegerilor parlamentare pe seama pandemiei. „Nu PSD ne-a învins, ne-a învins pandemia. Alegerile parlamentare s-au desfăşurat pe vârful pandemiei cu peste 10.000 de cazuri pe zi. Alegerile parlamentare au fost afectate de incendiul de la Piatra Neamţ, care a provocat o emoţie publică extraordinară la nivel naţional. Şi dacă nu eram noi echipa care să avem reacţia cea mai potrivită, cea mai rapidă împreună cu domnul ministru Tătaru probabil PNL ar fi suferit şi mai mult de pe urma acestei drame care s-a întâmplat la Piatra Neamţ”, a declarat Orban, sâmbătă, la conferinţa judeţeană de alegerile de la Neamţ. 

Năsui nu se lasă până nu trece proiectul pentru deconspirarea foștilor securiști și a descendenților lor din politică

Sursa foto: Guvernul României
Sursa foto: Guvernul României

Ministrul Economiei, care susține proiectul pentru deconspirarea foștilor securiști și a descendenților lor ajunși în politică, se arată dezamăgit că toate partidele, în afară de USR PLUS, fac scut comun împotriva acestei idei.

Claudiu Năsui este însă optimist că proiectul, acum intrat pe circuitul parlamentar, va avea sorți de izbândă. Sau măcar se va ști concret din cauza cui nu a devenit o realitate.

Pentru că până una alta și până nu apare registrul respectiv, Năsui scrie cine exact este împotrivă. Nu doar ca formațiuni politice, ci nominal. Primul hop: membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, unde înființarea unui registru online al foștilor securiști a primit aviz negativ, comisie unde USR PLUS are doar 4 membri din cei 29.

Însă, din ce spune Năsui, votul acestora este consultativ, cel care cu adevărat contează fiind cel din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, unde din cei 28 de membri, 5 sunt ai USR PLUS, printre care și președintele și unul dintre vicepreședinți.

Deși toate partidele au declarat că îl susțin, numai USR-PLUS l-a votat.
Una zicem alta facem, totul e ca românii să nu afle niciodată adevărul. Dar, așa cum am promis atunci, vom face publice toate voturile pe acest proiect. Să vedem cu toții cine apără fosta securitate în politică și cine sunt copiii securiștilor din politică.

Săptămâna aceasta proiectul care înființează un registru online al foștilor securiști și arată care sunt rudele acestora în politică a primit primul aviz negativ din partea comisiei de administrație publică.
Cine a apărat securiștii la vot în comisia parlamentară? Toate partidele mai puțin USR-PLUS.
Mai țineți minte cum se băteau cu pumnul în piept în timpul campaniei electorale că USR-PLUS sunt „securiști” sau „copii de securiști”? Ei bine acum au ocazia să demonstreze acest lucru. Dar nu vor să o facă, pentru că ei sunt de fapt foștii securiști și actualii descendenți ai securității.

Le-a trecut un fior prin șira spinării când au văzut proiectul de lege prin care ar fi deconspirați. De aceea securiștii s-au activat imediat când a apărut proiectul. Declarativ și PSD și AUR au zis că susțin proiectul. Dar, la vot, au votat împotrivă.
AUR avea ocazia să arate dacă toate minciunile pe care le-au spus în campania electorală despre USR-PLUS erau adevărate. Au votat împotriva proiectului. Deci împotriva registrului securiștilor și a descendenților lor ajunși în politică. Oare de ce?

Acest proiect ar arăta adevărul despre clasa politică. Un adevăr care deranjează. Aici nu e vorba numai despre securiști. E vorba despre aflarea adevărului măcar la 31 de ani de la revoluție.
Membrii comisiei care au apărat foștii securiști și vor să împiedice aflarea adevărului îi puteți găsi aici.

Comisia este condusă de PSD. Doar USR-PLUS a votat pentru deconspirarea securiștilor. Proiectul îl puteți vedea aici.
Vestea bună este că avizul lor este doar consultativ. Votul care va conta este cel din comisia juridică. Vom vedea și acolo fiecare partid cum va vota și, evident, vă voi ține la curent
”, promite ministrul Năsui.

Principalul suspect în cazul crimei din Corbu, reținut de polițiști

Foto preluare Digi24

Polițiștii constănțeni l-au reținut pe principalul un suspect în cazul crimei urmată de viol, din comuna Corbu, relatează presa locală CT News. Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a fost audiat la Poliția Năvodari și și-a recunoscut fapta.

Posibil ca acțiunea să fi fost sub influența drogurilor

Potrivit anchetatorilor, bărbatul este vecin cu familia atacată și a declarat că scopul său a fost acela de a jefui. Agresorul a fost identificat în scurt timp, iar oamenii legi au efectuat o percheziție la domiciliul acestuia, găsind arma crimei, o macetă, dar și mai multe obiecte pe care le luase din casa victimelor sale. El a fost audiat la sediul Poliției Năvodari, unde și-a recunoscut faptele. Anchetatorii au mai precizat că bărbatul ar fi cunoscut drept consumator de stupefiante și nu exclud ipoteza că în momentul producerii faptelor s-ar fi aflat sub influența unor droguri.

Dosar penal pentru ucidere din culpă, după explozia de la Năvodari

Propunere de arestare preventivă

El urmează să fie prezentat în cursul zilei de sâmbătă, 3 iulie, în fața unei instanțe a Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă.

„Am stat de vorbă și mi-a spus persoana respectivă că a săvârșit infracțiunea în scop de jaf. De aici, lucrurile s-au precipitat și s-a ajuns la crimă și inclusiv la infracțiunea de viol”, a declarat Viorel Teliceanu, procuror-șef al Parchetului Constanța. Tânărul și-a recunoscut fapta și spune că regretă cele întâmplate. El riscă ani grei de închisoare.

Reamintim că în toiul nopții de joi spre vineri, un individ care purta cagulă a intrat în casa în care se afla familia formată din cinci membrii, părinții și cei trei copii (20 ani, 14 ani și 11 ani). Inițial, acesta l-a înjunghiat mortal pe tată, a închis-o pe mamă într-o baie, alături de copiii minori, iar apoi a violat-o pe fiica cea mare. Imediat după comiterea faptelor, agresorul a fugit.

Constanța: un bărbat a fost ucis în propria casă, iar fiica lui, violată

Rafila, posibilă candidatură la prezidențiale

Alexandru Rafila - captură Digi.24

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat, la Digi 24, că nu exclude o candidatură la prezidențialele din 2024, în contextul în care liderul social democrat preciza în urmă cu ceva vreme faptul că nu este obligatoriu ca președintele partidului să fie și candidatul în cursa pentru Cotroceni. De altfel, numele lui Rafila a fost vehiculat și pentru funcția de premier, în cazul în care moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu era un succes.

Mai mult, reprezentantul României la OMS a ținut să precizeze că nu are un obiectiv personal cu privire la funcția de prim-ministru, despre care spune că nu este o țintă a carierei sale, dar că se simte onorat de propunere, adăugând că o astfel de propunere nu se refuză din start, ci trebuie discutată și digerată, mai ales că nu este o responsabilitate mică.

„Nu exclud nimic. Cât timp sunt un om cu bună credință și credință în Dumnezeu nu exclud nimic, pentru că cred că fiecare om are datoria să încerce să facă ceea ce este bine pentru această țară și nu trebuie să fie o dorință care să exacerbeze ambițiile personale”, a spus deputatul Alexandru Rafila, la Digi 24.

Rafila, la vot pentru un candidat credibil

În opinia sa, candidatura la șefia statului este pentru oricine o provocare, indiferent de formațiunea politică. Un motiv în plus pentru prof Rafila de a preciza că este nevoie candidați care să vină cu proiecte de țară.

„În mod evident, într-o competiție, PSD trebuie – și nu mă refer neapărat la mine – să vină cu o persoană care să nu adune doar voturile stângii tradiționale, trebuie să fie o persoană care să vină cu un proiect de țară și care să fie credibilă și să poată să aducă la vot, pentru că este foarte important ca lumea să voteze și aici PSD ar trebui să schimbe ce s-a întâmplat în anii trecuți, când o prezență mai mare la vot era defavorabilă Partidului Social Democrat. PSD trebuie să vină cu un candidat care să determine oamenii să meargă la vot, pentru că este un candidat credibil”, a precizat Alexandru Rafila, adăugând că dacă ar fi ales în această funcție îl va propune ca premier pe Marcel Ciolacu, fără nicio ezitare. „Important nu este doar nominalizarea prim-ministrului, ci nominalizarea unei echipe. Această echipă trebuie să vină cu un program de guvernare care să fie credibil și aplicabil”, a afirmat deputatul PSD.

PSD va da președintele României, în 2024

Primăria Ploiești întreabă cetățenii dacă vor să le scumpească gigacaloria…

Ce ai răspunde dacă furnizorul de electricitate sau de gaze naturale te-ar întreba ce părere ai despre faptul că urmează să își majoreze tarifele? 


Cam aceasta este situația la Ploiești, unde municipalitatea organizează o dezbatere publică pentru proiectului de hotărâre de consiliu care prevede majorarea prețului energiei termice livrate în sistem centralizat. Furnizorul de energie termic este Veolia Energie Prahova.

Inițial proiectul a fost pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Ploiești, dar cu câteva ore înainte inițiatorii l-au retras și au anunțat organizarea dezbaterii publice. 

“Primăria Municipiului Ploiești organizează consultare publică în data de 05.07.2021 ora 16:00 la sala de ședințe a Primăriei Municipiului Ploiești, cu privire la proiectul de hotărâre privind aprobarea ajustării prețului pentru energia termică destinată SACET al Municipiului Ploiești livrată de operatorul Veolia Energie Prahova SRL”, a anunțat municipalitatea.



Majorarea are avizul ANRE 

Proiectul propune aprobarea unui preț de “362,58 lei/Gcal fără TVA (431,47 lei/Gcal, inclusiv TVA) pentru energia termică destinată consumatorilor alimentați din SACET al Municipiului Ploiești, livrată de Societatea Veolia Energie Prahova SRL”. 

Suplimentar, proiectul prevede că “se aplică în continuare la prețul 362,57 lei/Gcal, exclusive TVA, aprobat la art. 1, suma de 34,39 lei Gcal exclusive TVA, reprezentând valoarea diferenței unitare de recuperate urmare a modificării în perioada 1 ianuarie 2016 – 28 februarie 2019 a prețului combustibilului folosit la producerea energiei termice livrate, aprobată prin HCL 129/25.04.2019”.  Proiectul arată că, urmare a celor enunțate anterior, “prețul local de facturare a energiei termice livrate în sistem centralizat de Societatea Veolia Energie Prahova SRL este de 396,97 lei/ Gcal, exclusiv TVA, aplicabil cu data de 1 ale lunii următoare după aprobarea prezentei hotărâri”.

Subvenții pentru populație



Inițiatorii hotărârii menționează că “se menține prețul local al energie termice facturate populației, de 186,97 lei, exclusiv TVA, prin acordarea subvenției, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 97/08.04.2019, față de 362,58 lei/Gcal, exclusiv TVA, stabilit la art. 1 din prezenta hotărâre.”  

Consiliul Local Ploiești ar trebui să aprobe “acordarea subvenției în sumă de 210 lei/Gcal, exclusiv TVA, compusă din: 175,61 lei/Gcal, exclusive TVA, reprezentând diferența dintre prețul de producție – transport – distribuție și furnizare a energiei termice livrată de operator și prețul local al energiei termice facturate populației; 34,39 lei/ gcal exclusiv TVA, conform HCL 129/25.04.2019 – până în 28 februarie 2022”. 

Una dintre cele mai mari probleme a autorităților locale după adoptarea hotărârii o va reprezenta identificarea sumelor necesare acoperirii acestei subvenții, mai ales că reprezentanții Primăriei Ploiești se plâng permanent de faptul că bugetul municipiului este extrem de mic și abia acoperă cheltuielile cu funcționarea. 

Inscripție suplimentară pe statuia lui Octavian Goga din Iași

Foto, preluare de la Istoricul Adrian Cioflâncă (Facebook)

Pe statuia poetului și omului politic Octavian Goga din Iași, inaugurată pe 1 aprilie (la 140 de ani de la nașterea acestuia) de primarul Mihai Chirica, a fost montată o plăcuță cu inscripția „Din păcate, activitatea sa politică este una regretabilă pentru istoria României întrucât a fost militant fascist și antisemit”, potrivit imaginilor postate de istoricul Adrian Cioflâncă, relatează G4Media.

La 1 aprilie 2021, primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a dezvelit un bust al lui Octavian Goga, politician acuzat de antisemitism, despre care istoricul Ilarion Țiu a scris că a fost înmormântat cu zvastica nazistă pe piept.

Mai mult, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România, Elie Wiesel, afirma la acel moment într-o luare de poziție transmisă G4Media.ro că, în calitate de om politic, Goga a promovat politicile profasciste, iar administrația locală ar trebui să menționeze acele date din biografia sa, din respect față de victimele progromului din 1941.

De asemenea, Alexandru Muraru, reprezentantul Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, a declarat în aprilie pentru G4Media că a avertizat autoritățile locale despre trecutul lui Goga și a primit asigurări că bustul fie va fi îndepărtat, „fie va fi menționată vizibil și foarte amănunțit activitatea antisemită și persecutorie” a acestuia.

Demarcație între opera lui Goga și cariera politică

Primarul Chirica a declarat la acel moment că pe Goga „nu ar trebui să-l legăm de cariera lui politică (…) am omagiat omul de cultură și doar atât”. În acest context nu ar trebui să ne mire dacă peste ceva vreme, opera literară a lui va fi scoasă din curricula școlară, tocmai din cauza carierei politice.

„Nimeni nu contestă valoarea omului de cultură Octavian Goga, este poetul nostru, dar trebuie să avertizăm că valoarea culturală nu este o scuză pentru greșelile politice. Comuniștii au ascuns latura fascistă a unor personalități culturale, au ascuns și pagini din istorie care nu sunt o mândrie pentru noi, românii. Eu nu judec, nu pot și nu vreau, dar las românii să tragă concluzia care cred că este corectă”, a explicat primarul Mihai Chirica, pentru libertatea.ro, citat de Evenimentul Zilei.

Statuile reginei Victoria și reginei Elisabeta a II-a, dărâmate în Canada

Legea CCR rămâne nemodificată, iar Ana Birchall enumeră realizările actuale: „Au fost legiferate Ziua Alegătorului, Ziua Lecturii și altele”

Foto: Facebook

Fostul ministru al Justiției Ana Birchall continuă să trimită „săgeți” înspre cei care în teorie reprezintă interesele românilor și, pentru aceasta, asigură cadrul legislativ necesar pentru ca toate să meargă bine: parlamentarii.

Azi, Birchall reia o temă mai veche, modificarea legii de funcționare a Curții Constituționale a României, temă care se pare că va fi mereu de actualitate.

În plus, Ana Birchall arată că la anul se mai pot schimba lucrurile în CCR, dat fiind că expiră câteva mandate de judecător. Însă, în același timp, este în continuare necesară modificarea legislației, atrage atenția fostul ministru.

În oglindă, Birchall arată că în Parlament zi de zi apar legi, care mai de care mai „importante”, cum sunt cele legate de Ziua Alegătorului sau a lecturii.

În ceea ce privește COMPONENȚA CCR, în mai 2022 este o șansă fenomenală să se impună și la CCR meritocrația, profesionalismul, depolitizând astfel CCR. Cum? Simplu! Modificând URGENT legea de organizare și de funcționare a CCR. Așa cum am mai spus, legea nr. 47/1992 este o LEGE organică deci se POATE modifica DACĂ chiar se vrea cu adevărat! Săptămânal sunt în parlament adoptate legi organice!

Din păcate, până acum nu am văzut niciun proiect serios de lege în acest sens, fie adoptat în guvern, fie inițiat de parlamentari, care să modifice condițiile de numire la CCR (de exemplu o persoană să nu fi fost afiliată politic minim 10 ani) sau competența CCR astfel încât Dorneanu și ai lui să nu își mai extindă arbitrar competența, supra-legiferând, sau să mai fie analiști politici cum s-a întâmplat în trecut …că doar nu acesta este sensul dat CCR de către Constituție, nu?

Poate totuși se ia o pauză din luptele astea interne, exclusiv pentru putere proprie, și actuala coaliție începe să își respecte promisiunile electorale… că timpul trece! Reformarea CCR a fost o promisiune importantă și mă așteptam ca în această sesiune parlamentară macar legea 47 să fi fost modificată până acum …bine că au fost legiferate inițiative precum: Ziua Alegătorului, Ziua Lecturii și altele că doar sunt importante, chiar critice, nu!?”, se arată într-o postare a fostului ministru Birchall.

Primarul Cristian Popescu Piedone, replică dură pentru „omul galben” Ludovic Orban

Cristian Popescu Piedone / Foto: Facebook

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone i-a dat o replică dură președintelului PNL, Ludovic Orban, după ce acesta din urmă a declarat că în sector vor avea loc alegeri anticipate, ca urmare a condamnării lui Piedone, ce este judecat în „Dosarul Colectiv”. Mai mult, Orban a dat de înțeles că cetățenii din acest sector ar fi nemulțumiți de ceea ce au în acest moment, asta deși lucrurile stau cu totul diferit față de anii trecuți, când sectorul era administrat de Daniel Florea.

Potrivit Știri pe surse, primarul Cristian Popescu Piedone i-a transmis lui Ludovic Orban o replică publică. Astfel, acesta a încercat nu doar să îi demonteze acuzațiile, dar și să îi atragă atenția cu privirele la unele aspecte din declarația făcută cu privire la posibilele alegeri anticipate din Sectorul 5.

„Când m-au ales oamenii… te-ai dus glonț la microfoane și-ai zis vorbele astea… Și așa și pe dincolo… Ca… prostii l-au votat pe Cristian Popescu… N-am comentat, amice! Am crezut c-ai făcut pauză de eticheta și de MAT!  Te-am crezut împiedicat fără voie… Am vrut să te întreb dacă a ieșit bine caimacul…. Dar mi-am zis că n-ai vreme de rime întoarse…  Acum… te-ai împotmolit. Iar… Printre divine și mandoline, te visezi căpitan! Călărești, ești transpirat și te sufoci… Dar calul ți-e imaginar, amice…”, a declarat Cristian Popescu Piedone, potrivit sursei citate.

De asemenea, Piedone i-a spus lui Orban că se joacă „de-a Iuda și de-a poetul și de-a amicul și de-a menestrelul”, dar că are „sufletul întunecat de arginți”, mai mult, îl consideră pe acesta ca fiind baba Vanga, după ce a făcut-o pe judecătorul. „Speri că-l răstignesc pe Piedone? Speri că-l atârna pe crucea cioplita strâmb, în birouri din hârtii de-o sută? Crezi că viața asta toată e ca pe șina de tramvaie, boss?  Crezi că sub toate robele pământului tremură o mandolină?  Ți-as mai scrie, amice… Dar tac! Știu că-mi dorești tăcere și durere”, a mai spus Cristian Popescu Piedone.

Totodată, din respec față de sine, primarul Sectorului 5 a ținut să îi ureze cele bune. „Fie-ți viața frumoasă și plină de medalii, omule galben! Fie-ți casa poezie! Fie-ți zilele aromate cu clinchet de arginți!  Fii respectat! (Ți-as scrie ceva și despre RESPECT… Dar cred c-ar fi un non-sens… N-ai  înțelege…)”, i-a transmis public Cristian Popescu Piedone lui Ludovic Orban.

În acest moment, fost primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone este judecat în „Dosarul Colectiv”, următorul termen fiind în luna septembrie, la Curtea de Apel București.

Ce a spus Ludovic Orban

Aflat la conferința de alegeri interne din cadrul Organizației PNL Sector 5, Orban a precizat că pe lângă alegerile interne vor avea loc și cele de la nivelul primăriei de sector, ca urmare a condamnării lui Cristian Popescu Piedone.

„Imediat după aceste alegeri, noi trebuie să ne pregătim de alegeri. În Sectorul 5 nu vor fi alegeri, după părerea mea, în 2024, ci vor fi alegeri mai repede. Imediat trebuie să analizăm, să facem toate studiile, toate cercetările să desemnăm cel mai bun potenţial candidat şi să începem campania electorală. O conjunctură cum am avut (…) va fi foarte greu de regăsit în perioada care va urma. Nu vreau să comentez nimic acum pe această temă, dar vă spun că dacă ne organizăm bine, dacă identificăm candidatul potrivit, dacă începem campania şi arătăm locuitorilor Sectorului 5 că au şi ei şansa să trăiască o viaţă adevărată, o viaţă în civilizaţie, respect din partea autorităţilor, o viaţă în care să beneficieze de cele mai bune servicii şi să aibă o calitate crescută a vieţii putem câştiga Primăria Sectorului 5”, a spus Orban.

Piedone: „Le voi demonstra că unde există voință, există și schimbare reală”

Ruptură între primarul liberal al Ploieștiului și consilierii PNL! PSD acuză: Aruncați orașul în haos!

Ploieștiul este un oraș abandonat, conduc haotic de către liberali. Fără marcaje rutiere, cu străzile pline de gropi, cu gunoaie la tot pasul. Și asta în ciuda faptului, că PNL (partidul primarului Andrei Volosevici) deține majoritatea absolută în Consiliul Local Ploiești. După ce Volosevici a pierdut alegerile pentru șefia PNL Ploiești în fața senatoarei Roberta Anastase, consilierii locali liberali au sucit macazul și s-au distanțat de primar, comportându-se ca niște adevărați aleși din opoziție.

Situația a fost taxată de către reprezentanții PSD Ploiești într-o conferință de presă. Pe tot parcursul conferinței pe un ecran din spate rulau imagini cu mizeria de pe străzile municipiului.

„Ploieștiul a fost dus în haos”, a afirmat consilierul local George Botez, în cadrul conferinței pe care a susținut-o alături de senatorul Radu Oprea.



Fără marcaje rutiere pe străzile Ploieștiului 



Social democrații au explicat că este de netolerat faptul că în luna ianuarie liberalii au decis să sisteze marcajele făcute de către SC Servicii Gospodărire Urbană (societate din patrimoniul municipalității) și să organizeze o licitație pentru încredințarea serviciului. Dar din ianuarie 2021 și până acum, licitația nu a fost finalizată, iar străzile orașului sunt fără marcaje, având aspectul unui oraș abandonat.

Consilierul local (PSD) George Botez nu s-a arătat optimist cu privire la rezolvarea acestei situații, în contextul în care licitația organizată de Primăria Ploiești pentru încredințarea serviciilor de marcaj rutier a fost deja contestată.

„Ploieștiul a fost dus în haos. Ați promis o administrație modernă. Ați promis un oraș european în 2021. Nu numai că nu s-a întâmplat nimic bun în acest oraș… Nu numai că maldărele de gunoi sunt așa cum sunt, nu numai că luați buruienile din mijlocul străzii doar dacă se organizează o conferință de presă sau se pun fotografiile pe Facebook. Aceasta nu este o rezolvare reală a problemelor…”, au fost doar câteva critici aduse de  consilierului local George Botez la adresa administrației Volosevici. 

Senatorul Radu Oprea a amintit și despre „cearta puternică între primarul Volosevici și consilierii locali PNL, care nu face bine Ploieștiului”, făcând referire la episodul din Consiliul Local Ploiești în care niciunul dintre cei 13 consilieri PNL nu a dorit să inițieze amendamentul solicitat de primarul liberal.

Senatorul Radu Oprea a lansat și un apel la adresa primarului Andrei Volosevici: „Apelul nostru foarte clar este să învețe din trecut, așa cum am făcut și noi”, precizând că „lupta internă pentru putere, acum vorbim de PNL, pentru că ei se află în acest proces al alegerilor, are urmări și la nivelul organizației Ploiești. Ați văzut consilierii locali PNL se ceartă, sunt pe poziții antagonice cu primarul Volosevici, care de fapt a pierdut și alegerile interne și, probabil, de aici toată această dispută”.

Statuile reginei Victoria și reginei Elisabeta a II-a, dărâmate în Canada

Preluare Reuters

Protestatarii au răsturnat statui ale reginei Victoria și ale reginei Elisabeta a II-a din orașul canadian Winnipeg, pe măsură ce furia crește din cauza descoperirii rămășițelor a sute de copii din morminte nemarcate din fostele școli indigene, relatează Reuters. Înainde de dărâmarea celor două statui, mulțimea a scandat „nici o mândrie în genocid.”

Acțiunea a avut loc joi, chiar de Ziua Canadei, ocazie cu care, în mod tradițional, au loc sărbători în toată țara.  Cu toate acestea, multe orașe au anulat evenimentele din acest an, ca urmare a scandalului cu privire la copiii populațiilor indigene, 215 cadavre descoperite lângă o școală din Columbia Britanică, respectiv cele 751 de morminte neînsemnate ce au fost găsite lângă o fostă școală din Saskatchewan, care erau conduse în principal de Biserica Catolică și finanțate de guvern.

Timp de 165 de ani și încă din 1996, școlile au separat cu forța copiii indigeni de familiile lor, supunându-i subnutriției și abuzurilor fizice și sexuale în ceea ce Comisia de Adevăr și Reconciliere a numit „genocid cultural” în 2015.

În Winnipeg, o mulțime a înveselit în timp ce statuia reginei Victoria a căzut în afara legislativului provincial Manitoba. Protestatarii, dintre care mulți purtau îmbrăcăminte portocalie, au dat cu piciorul și au dansat în jurul ei. Piedestalul și statuia au fost acoperite cu urme de vopsea roșie. O statuie din apropiere a reginei Elisabeta a II-a a fost, de asemenea, dărâmată. Aceasta este actualul șef de stat al Canadei, în timp ce regina Victoria a domnit în perioada 1837-1901, când Canada a făcut parte din Imperiul Britanic.

De asemenea, proteste în sprijinul copiilor indigeni au avut loc și la Toronto, centrul financiar al Canadei, în timp ce un marș #CancelCanadaDay din capitala Ottawa a atras mii în sprijinul victimelor și supraviețuitorilor sistemului de școli rezidențiale.

Premierul Trudeau, Ziua Canadei va fi „un moment de reflecție”.

În mesajul său de Ziua Canadei, Justin Trudeau a declarat că descoperirile rămășițelor copiilor din fostele școli „ne-au presat pe bună dreptate să reflectăm asupra eșecurilor istorice ale țării noastre”. El a spus că există încă nedreptăți pentru popoarele indigene și pentru multe altele din Canada.

Un purtător de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson a declarat că guvernul a condamnat orice defăimare a statuilor reginei. „Gândurile noastre sunt în legătură cu comunitatea indigenă a Canadei în urma acestor descoperiri tragice și urmărim îndeaproape aceste probleme și continuăm să colaborăm cu Guvernul Canadei în probleme indigene”, a spus el.

De altfel, Justin Trudeau i-a solicitat Papei Francisc să vină chiar în Canada pentru a-și cere iertare în fața canadienilor indigeni.

„Am vorbit personal cu sanctitatea sa, Papa Francisc, și am accentuat nu doar cât de important este ca el să își ceară iertare, ci să își ceară iertare canadienilor indigeni chiar pe teritoriu canadian”, a spus Trudeau într-o conferință de presă la Ottawa.

Papa Francisc, apel de reconcilere după descoperirea șocantă din Canada

Orban, atac subtil la adresa premierului Cîțu

Ludovic Orban, captură video

Președintele PNL, Ludovic Orban a făcut aluzie la faptul că premierul nu a fost prezent la Năvodari, acolo unde vineri a avut loc o explozie urmată de un incendiu, în urma acestui incident o persoană a decedat, iar alte cinci sunt rănite, din care două cu arsuri pe 25%, respectiv 45% din corp.

În cadrul unei conferințe de presă, întrebat dacă ar fi fost necesară prezența premierului, Orban nu a vrut să comenteze situația.

„Aș prefera să nu răspund la această întrebare, dar mă cunoașteți și știți că, în general, unde era necesară prezența mea, întotdeauna am căutat să fiu prezent”, spune Ludovic Orban.

Premierul Florin Cîţu a avut, vineri, o întâlnire cu primarii Partidului Naţional Liberal din judeţul Botoşani pe tema proiectelor de investiţii.

Totodată, într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook, Cîțu a precizat că a fost informat cu privire la explozia de la Petromidia Năvodari, chiar după producerea incidentului, mai mult, acesta le-a solicitat secretarului de stat în MAI, Raed Arafat și șefului IGSU, Dan Iamandi, să meargă „la fața locului și să coordoneze personal intervenția pentru salvarea persoanelor surprinse de explozie. În aceeași măsură, să se asigure că sunt alocate toate resursele logistice necesare pentru ca situația să fie sub control și să fie evitată producerea altor victime”, a scris premierul.

De asemenea, i-a cerut șefului DSU „să analizeze, împreună cu ceilalți specialiști, dacă se impune luarea altor măsuri de siguranță, inclusiv evacuarea unor persoane din zonă”.

Reamintim că în urma exploziei de la Petromidia a fost dschis un dosar penal pentru ucidere în culpă, după ce un bărbat de 32 de ani a decedat. Două dintre cele cinci persoane rănite au arsuri pe 25%, respectiv 45% din supreafața corpului, una dintre ele fiind deja transportată la Spitalul Floreasca din Capitală, cea de-a doua urma să fie transferată și ea la același spital.

Dosar penal pentru ucidere din culpă, după explozia de la Năvodari

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
2.9 ° C
3.3 °
2.7 °
87 %
4.1kmh
100 %
lun
4 °
mar
5 °
mie
8 °
J
3 °
vin
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...