Piedone: „Le voi demonstra că unde există voință, există și schimbare reală”

Edilul Sectorului 5 își continuă vizitele prin cartiere cu scopul de a le da directorilor din subordinea sa un exemplu de bune practici

Captură video

Cristian Popescu Piedone este, fără dar și poate, un om hotărât. A demonstrat-o în trecut și continută să o demonstreze în prezent când, în ciuda tuturor problemelor administrative pe care le are moștenite de la vechea conducere a Sectorului 5, nu se dă bătut. Ba chiar din contră: caută soluții pentru acoperirea „găurilor” lăsate de fosta adminstrație – promisiune făcută de Piedone oamenilor în campanie, pe care are intenția de a și-o respecta, după cum chiar acesta a declarat. Însă cum primăria este formată și din alți angajați în afară de primar, Piedone alege să-i motiveze pe aceștia să-și facă treaba prin exemplul propriu. „Pentru a putea rezolva problemele sectorului trebuie să-mi obișnuiesc subordonații cu un alt mod de lucru față de cel cu care erau obișnuiți. Începând de astăzi voi merge zilnic pe teren alături de directorii din cadrul Primăriei, a spus edilul, adăugând că seara are intenția să-i anunțe care este locația în care trebuie să se prezinte a doua zi la ora 05:00 fix. „Vom merge pe străzile din sector până la ora 09.00, iar apoi, după program, începând cu ora 17.00 vom face din nou acest lucru, până la ora 21.00”, a mai declarat edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, pe Facebook.

Cristian Popescu Piedone vrea să-i schimbe pe directorii din Sectorul 5 prin exemplul propriu

Primarul a mai spus că directorii trebuie să înțeleagă că atunci când acesta iși angajamente față de cetățenii sectorului, ele trebuie îndeplinite fără niciun rabat, pentru că oamenii au așteptări mari la cei pe care i-au votat, în plus, au fost „duși cu preșul și mințiți prea mult timp ca să îi mai puteți păcăli cu lucrări de ochii lumii”.

Am promis în campanie că nu voi dezamăgi și am de gând să mă țin de această promisiune. Le voi demonstra că unde există voință, există și schimbare reală.

Cristian Popescu Piedone

Primarul Piedone, pe scuter prin Sectorul 5

Mai mult, Piedone le-a reamintit acestora că oricine se va declara nemulțumit de programul lung de lucru este liber să demisioneze. „I-am anunțat că dacă nu își duc la îndeplinire sarcinile de serviciu voi merge până la desfacerea contractului de muncă sau, dacă vor, să meargă în mediul privat sau să se transfere în alte instituții”, a mai spus primarul Sectorului 5, sperând că măcar în ultima clipă angajații și directorii Primăriei Sectorului 5 vor înțelege că prima lor responsabilitate este cetățeanul.

„Nu am o problemă să îmi sacrific timpul liber pentru a merge pe teren, dar am nevoie de o echipă muncitoare și competentă”, a concluzionat Cristian Popescu Piedone.

Articolul precedentIohannis, înaintea reuniunii Consiliului European: „Vom discuta și despre situația avionului deturnat din Belarus. Ceva nemaiîntâlnit”
Articolul următorPrimăria Constanța ia măsuri contra răspândirii gripei aviare