0.4 C
București
sâmbătă, 10 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 910

Crin Antonescu, „reciclat” de istoricul Marius Oprea. Ce spune fostul lider PNL despre eventualitatea unei noi candidaturi

Foto: preluare Economica.net

Cum istoricul Marius Oprea a adus în discuție eventualitatea unei noi candidaturi a lui Crin Antonescu, la șefia PNL, cel din urmă a ținut să clarifice această dilemă, susținând că, în realitate, politica nu-l mai preocupă. Iar asta nu de acum, ci de ani buni, de când a ieșit, de bună voie, din lumina reflectoarelor politice.

Crin Antonescu pare să se fi lăsat definitiv de politică

Invitat la România TV, Crin Antonescu a vorbit despre „zvonul” lansat de istoric, susținând că nu mai vrea să mai aibă de-a face cu lumea politică. Mai mult, acesta susține că o eventuală candidatură din partea sa ar putea fi catalogată ca fiind indecentă, atât timp cât steaua lui, în fruntea Partidului Național Liberal, pare să fi apus.

„Dacă vreodată, e puțin probabil, voi intenționa să am un demers de natură politică, publică, îl voi anunța eu”, a spus Crin Antonescu, potrivit aceleiași surse. „Înțeleg că micuța furtună s-a stârnit pentru că istoricul Marius Oprea a publicat un articol și asta e tot”, a mai spus acesta, adăugând că nu are nici cea mai mică intenție de a candida la președinția PNL sau la vreo funcție în PNL.

Mi s-ar părea și indecent să apar și eu la congres: ”Nu aveți nevoie de un șef?” Nu este cazul, nu am niciun fel de intenție în această privință.

Crin Antonescu

Citește și: Violeta Alexandru nu-și poate scoate Ministerul Muncii din minte: „Sunt situații care m-au lăsat fără cuvinte”

Ursul de la Voila s-a întors! A vizitat o gospodărie din Câmpina

Săptămâna trecut un pui de urs teroriza angajații Spitalului de Psihiatrie Voila. Oamenii s-au trezit cu ursul ziua în amiaza mare în curtea unității medicale și doar o minune a făcut ca nimeni să nu fie rănit. Jandarmii chemați de cadrele medicale în ajutor nu au mai găsit animalul care fugise deja în pădure.

Un urs a apărut în cartierul Voila, fiind surprins de camerele de supraveghere ale unei gospodării. Animalul a exploatat zona și a plecat liniștit. Nu se știe încă dacă este vorba despre același urs care a apărut în curtea spitalului de psihiatrie sau este un altul.

Autoritățile sunt îngrijorate de faptul că urșii au început să coboare în zonele de deal și chiar de câmpie și speră să fie găsită rapid o soluție pentru această problemă.

Vă reamintim că un alt pui de urs a fost lovit mortal de o mașină, vineri noapte, pe DN1, în apropiere de municipiul Ploiești. 

Violeta Alexandru nu-și poate scoate Ministerul Muncii din minte: „Sunt situații care m-au lăsat fără cuvinte”

Violeta Alexandru
Violeta Alexandru / Foto: Facebook

Fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, nu-și poate lua gândul, se pare, de la Ministerul Muncii și de la situațiile absurde care au loc în cadrul acestui minister. Așadar, deși nu mai e datoria ei să investigheze cazurile de nedreptate din sistem, în ceea ce privește dreptul de pensie, fostul ministru a dat asigurări că, în momentul de față, lucrează la o analiză a sentințelor în procesele care au legătură cu pensiile injuste ori acordate mai târziu.

Violeta Alexandru: „Din viața reală. Lucrurile care m-au preocupat cel mai mult înainte de orice proiect complex despre pensii”

„Mă ocup zilele acestea și de o evaluare a sentințelor date de instanțele de judecată în spețe ce privesc pensiile oamenilor. Vreau să mă documentez puțin mai mult despre tipologia litigiilor pierdute de casele de pensii. Și găsesc unele situații care mă lasă efectiv fără cuvinte”, a scris Violeta Alexandru, pe Facebook.

Fostul ministru a adus ca exemplu cazul unei femei care ar fi solicitat Casei de Pensii să îi acorde decizie de ieșire la pensie pentru limitele de vârstă. Cu toate că femeia în cauză întrunea toate condițiile pentru a primi dreptul de pensie, acest drept nu i-ar fi fost acordat decât la un an și jumătate după această dată. Ulterior, reprezentanții instituției și-ar fi recunoscut vina, spunând că sistemul informatic al Casei de Pensii le-ar fi dat bătăi de cap.

Fostul ministru al Muncii a mai relatat faptul că reclamanta este beneficiara unei pensii anticipate parțiale, „conform deciziei nr. xxxxxx. La data de 20.01.2017, aceasta a solicitat pârâtei să emită decizie de trecere în pensie pentru limită de vârstă, întrucât îndeplinea atât condițiile de vârstă, cât și stagiul de cotizare prevăzute de lege. Casa Județeană de Pensii, fără a contesta aceste susțineri, a arătat că NU a fost în măsură să soluționeze cererea datorită unor probleme tehnice în sistemul informatic al Casei de Pensii, care nu a fost rezolvată într-un an și jumătate de la formularea cererii”, a rmai spus Violeta Alexandru, pe Facebook, dând asigurări că analiza va fi gata în cursul acestei veri.

Citește și: Dragnea a mers și „s-a căutat” la doctori

Dragnea a mers și „s-a căutat” la doctori

Dat fiind că Liviu Dragnea se îmbolnăvise subit și destul de grav odată cu încarcerarea sa – cel puțin din punctul de vedere al susținătorilor săi – una dintre primele vizite ale acestuia aparent ar fi fost la medic.

Odată trecută euforia eliberării, fostul lider al PSD ar fi fost convins că medicii sunt importanți în viața sa, așa că astăzi a mers la un prim control.

Nu singur, ci însoțit de iubita sa și de fostul său subaltern pe linie de partid, Codrin Ștefănescu. De altfel, acesta din urmă a și fost cel care a scris că Dragnea își „caută” de sănătate.

După multe insistențe, din partea mea și a Irinei, astăzi și-a făcut primul set de analize! Urmează și altele în zilele următoare! A înțeles că nu e de joacă și nu merge tratament doar cu o alifie și gata!”, scrie Codrin Ștefănescu, însoțind textul de pe Facebook cu o poză pe care a tot rulat-o de când Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv.

Și din ce explică fostul secretar general al PSD, poza respectivă, care îl înfățișează pe el și pe Dragnea, „este realizată acum mai bine de 2 ani, când reclama dureri groaznice la coloană! Și celebra lui declarație: “Mă sprijin pe Codrin și la propriu și la figurat!” Mergem înainte, asta am vrut să vă spun!”, asigură Codrin Ștefănescu.

Poza nu este totuși completă, inițial acesta postând originalul cu ceva timp în urmă, fără „celebra declarație”. În plus, poza nu apare nicăieri pe pagina lui Dragnea, semn că în vremurile de demult Codrin Ștefănescu nu era chiar printre favoriți.

Bolojan, ironic la adresa lui Rareș Bogdan: „Respectă-mă ca să te respect”

Ilie Bolojan (Captură video)

Președintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, le-a transmis susținătorilor celor două tabere: Florin Cîțu și Ludovic Orban, să aibă mai multă decență, în ceea ce privește lupta internă dintre cei doi candidați la șefia Paridului Național Liberal. În mesajul său, Bolojan remarcă faptul că susținătorii celor doi sunt mult mai incisivi decât candidații, în sine. Mai mult, Ilie Bolojan îl aduce în discuție pe Rareș Bogdan, cel pe care șeful CJ Bihor îl consideră mult prea „contodent”.

Rareș Bogdan, luat în vizor de Ilie Bolojan

„Legat de campania internă şi ceea ce am văzut în aceste zile, sigur, campania a fost civilizată, dar pe ici pe colo ar trebui să avem un pic mai mult respect unii faţă de alţii, să avem mai puţină încrâncenare unii faţă de alţii, şi nu mă refer neapărat la candidaţi, ci la cei care îi susţin. Puţină decenţă nu ne-ar strica”, a spus Ilie Bolojan, adresându-le, de asemenea, o întrebare colegilor de partid. legată de necesitatea respectului. Întrebare la care tot el a răspuns cu: „Respectă-mă ca să te respect”, a mai spus Bolojan, la conferinţa pentru desemnarea noii conduceri a PNL Cluj, citat de G4media.

Citește și: PSD observă o asemănare între Cîțu și Dragnea

Mai mult, acesta a adăugat că, indiferent de supărări, poate nu ar fi rău ca liberalii să fie mai puțin contondenți, referindu-se, în acest caz, la modul de abordare al lui Rareș Bogdan. „Dacă anii trecuţi totul era perfect, că eram în opoziţie, acum nu ne mai ajută cu nimic să fim contondenţi. Suntem în situaţia în care suntem la guvernare şi se impune mai multă decenţă” a afirmat Ilie Bolojan, cel care a sugerat că energia ar trebui consumată productiv.

De asemenea, Ilie Bolojan nu pare să fie într-o relație foarte bună nici cu președintele Klaus Iohannis, spunând, de asemenea că de-a lungul timpului ar fi fost şi pe la uşile preşedinţilor, insinuând că ar fi vorba, în acest caz, inclusiv despre Klaus Iohannis. „Nu prea i-am deranjat în general, decât cu anumite probleme sau când am fost solicitat… Unii preşedinţi ne-au primit, alţii nu ne-au primit, deşi la anumite uşi era înghesuială mare”, a mai spus acesta.

PSD observă o asemănare între Cîțu și Dragnea

Florin Cițu (captură video)

În opinia celor de la PSD, exprimată voalat, ce-i drept, între fostul lor lider, Liviu Dragnea, și premierul Florin Cîțu, nu ar fi mare diferență. Așadar, PSD cere tuturor instituțiilor abilitate să îl ia „în vizor” atât pe premierul Florin Cîțu, cât și pe oamenii acestuia.

PSD le cere instituțiilor abilitate să declanșeze o anchetă care să-l vizeze pe Florin Cîțu

PSD solicită instituțiilor abilitate să declanșeze de urgență o investigație penală cu privire la utilizarea resurselor umane și bugetare din Cancelaria Prim-Ministrului în campania electorală a lui Florin Cîțu pentru șefia PNL, adăugând că documentele apărute în presă, referitoare la punctajele de comunicare pentru campania internă a premierului Florin Cîțu, realizate de angajații Cancelariei premierului, ar constitui probe clare care ar justifica în totalitate o anchetă, amintind că, în trecut, ar fi existat cazuri similare pentru care ar fi fost deschisă o anchetă.

Tot în opinia PSD, punctajul emis de Cancelaria Prim-ministrului cu titlul „Florin Cîțu candidat pentru președinția PNL” ar arăta că premierul Cîțu și-ar fi stabilit sediul oficial de campanie (pentru alegerile interne din PNL) în biroul său de la Guvern și ar folosi, în mod necuvenit, resursele și personalul bugetar „în lupta sa politică din partid”.

Acest fapt se circumscrie unei infracțiuni de corupție săvârșită de la cel mai înalt nivel al statului român, mai precis încălcarea art. 13 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Conform acestui articol, folosirea influenței ori autorității funcției de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii unui folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani, iar tentativa se sancționează conform legii.

mai scriu cei de la PSD

Cu toate că doar se insinuează, social democrații fac o comparație voalată între fapta pentru care a fost acuzat și, ulterior, închis Liviu Dragnea și actuala activitate a premierului Florin Cîțu. Liviu Dragnea a fost condamnat pentru o faptă asemănătoare, ce a implicat folosirea resurselor umane de la DGASPC Teleorman, în beneficiul partidului.

Citește și: Gorghiu, îngrijorată că liberalii lui Orban ar putea să-i ia „pâinea de la gură” lui Ciolacu

Premieră: Sectorul 5 va avea metrou! Piedone: „Sectorul 5 se ridică… se civilizează!”

Foto: Primăria Sectorului 5

Edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a anunțat încă o premieră pentru sectorul pe care îl administrează. Mai exact, în perioada următoare va începe demararea procedurii de consultare publică a Planului Urbanistic Zonal – Magistrala 4 – Tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul, împreună cu Primăria Generală a Capitalei și Metrorex S.A.

Viitorul traseu de metrou din Sectorul 5 ar urma să aibă o lungime de aproximativ 10,84 km și reprezintă o continuare a Magistralei 4 existente, Depoul Străulești – Gara de Nord, iar conexiunea se va realiza în statia Gara de Nord 2

Conform informațiilor puse la dispoziție de Primăria Sectorului 5, suprafața ocupată pe raza Sectorului 5, a continuării Magistralei 4, va fi cea mai mare din proiect. Mai mult, după stația Gara de Nord 2, existentă, „traseul se înscrie în ampriza străzii Gării de Nord, străzii Berzei, străzii Vasile Pârvan, unde se poate face legatura cu Magistrala 5 propusă. Continuă cu subtraversarea Râului Dâmbovița, Magistralei 1 și 3, apoi se înscrie în ampriza străzilor Bogdan Petriceicu Hașdeu, lzvor, Calea 13 Septembrie, bd. Tudor Vladimirescu, până in zona Pieței Chirigiu, unde se poate face legatura cu Magistrala 7 propusă. În continuare, se înscrie în ampriza străzii Odoarei și Șos. Viilor până la intersecția cu Calea Șerban Vodă și Șos. Oltenitei, unde se poate face legatura cu Magistrala 2 existentă. Traseul liniei M4 de metrou continuă și se înscrie în ampriza Șoselei Giurgiului, intersectează străzile Toporași și Ghimpați unde se poate face legatura cu Magistrala lnelară. Mai departe, continuă în ampriza Giurgiului până la Gara CFR Progresul , unde va fi ultima stație destinată călătorilor”, informează, de asemenea, Primăria Sectorului 5.

Premieră: Sectorul 5 va avea metrou! Piedone: „Sectorul 5 se ridică... se civilizează!”

Traseul liniei M4 de metrou Lac Străulești – Gara Progresul, Tronson Gara de Nord – Gara Progresul, are urmatoarele stații: 1. Gara de Nord 2, existenta; 2. Știrbei Vodă; 3. Bogdan Petriceicu Hașdeu; 4. Uranus; 5. George Rozorea; 6. Chirigiu; 7. Filaret; 8. Eroii Revolutiei 2; 9. George Bacovia; 10. Toporași; 11. Nicolae Cajal; 12. Luică; 13. Giurgiului; 14. Progresul.

Atât în ceea ce privește subteranul, cât și suprafața, stațiile ar urma să fie tratate ca elemente daparte de arhitectură și vor fi avizate în Comisia Tehnică de Urbanism, în conformitate cu legea. Proiectul urmează să fie realizat, de asemenea, conform cu prevederile PUG și PUZ, aprobat cu HCGMB nr. 242/2020.

Într-o capitală europeană transportul public trebuie să fie rapid și la îndemâna tuturor cetățenilor. Așa că… facem și metrou! Sectorul 5 se ridică… se civilizează!

a declarat primarul Cristian Popescu Piedone

Citește și: Primarul Piedone vrea eradicarea prostituției și a consumului de droguri din Sectorul 5

Ministrul Mediului e primul care se opune protejării acestuia

Sursă foto: www.digi24.ro
Sursă foto: www.digi24.ro

Teoretic, Ministrul Mediului e însărcinat cu protejarea acestuia.

Cel mai probabil, scrie în fișa postului. Cel mai probabil, Tanczos Barna nu a citit fișa postului, pentru că nu scapă nicio ocazie de a dovedi că mediul, în sine, nu e principala lui preocupare.

E chitit să fie împușcați urși, e decis să nu protejeze pădurile. Din punctul lui de vedere, nici urșii, nici pădurile nu sunt de competența Ministrului Mediului. Natura nu e cea de care trebuie să se ocupe el. El se ocupă, constant, de interesele altora.

Ministrul Mediului se opune planului Comisiei Europene de protejare a pădurilor

Comisia Europeană a prezentat un plan prin care susține plantarea a 3 miliarde de copaci și acordarea de stimulente financiare pentru proprietarii de păduri, în vreme ce monitorizează pădurile existente.

Tancsoz Barna a semnat, alături de alți 11 miniștri, o scrisoare prin care critică planul UE.

Lui nu i se pare că pădurile din România trebuie protejate. El nu știe (sau se face că nu știe) că-n România se taie ca-n codru. Lui nu i se pare problematic că rămânem fără păduri, parte din ele tăiate ilegal. Nici nu face legătura dintre restrângerea habitatului urșilor și vizitele lor în orașe. Pentru el totul e bine și frumos, natura în România prosperă, copacii trebuie tăiați, și urșii împușcați.

Mai mult de atât, consideră că ”sistemul de gospodărire a pădurilor din România e bine reglementat şi sever”. Atât de sever, încât dispar păduri pe bandă rulantă. Atât de sever, că nici nu știm câte păduri mai avem.

Pentru Tancsoz Barna protejarea pădurilor e o povară

Repetăm: l-o fi informat cineva care e obligația lui, pe postul pe care îl ocupă? Poate ar trebui să i se aducă aminte. Să refacă perioada de formare. Să i se aducă la cunoștință că e Ministrul Mediului, nu al ContraMediului.

Pentru el, totul se reduce la bani. Și la proprietarii de păduri. Și la interesele lor.

Protejarea pădurilor reprezintă o povară financiară pentru un stat membru deoarece în momentul în care se interzice exploatarea unei păduri sunt îngrădite drepturile proprietarului, iar în acest caz trebuie acordate despăgubiri”, a declarat Tancsoz Barna pentru ziarul  Magyar Nemzet.

Nu pot să nu mă întreb de ce e, încă, Ministrul Mediului. Se vede că nu-i place. Se vede că nu-i convine mediul, în sine. Ne chinuie și pe noi, ăștia care am vrea o natură protejată, nu distrusă pas cu pas.

Nu găsește domnia lui un alt post, care să i se potrivească? Ca să respirăm usurați, în păduri protejate, netăiate haotic.

Cum vrea statul să împuște urșii „ care nu se sperie de oameni”/ Mărturii exclusive din județul cu cele mai multe victime ale urșilor

foto. Ziare.com

Abia după uciderea ursului Arthur, considerat cel mai mare urs brun din România, protejat de lege, autoritățile din România au realizat că nu au legislație coerentă în cazul vânătorii de urși.

Ziarul de Investigații a aflat ce presupune OUG, ce spun activiștii de mediu și localnicii din județele cu cele mai multe pagube provocate de urși.

Pornind de la dreptul fundamental al oamenilor, cel la viață, oficialii Ministerului Mediului spun că măsurile de împușcare a urșilor sunt pentru salvarea vieții umane.

Cu toate acestea, modul în care vor oficialii Guvernului să evalueze riscul pentru uciderea urșilor lasă loc de interpretări, spun ecologiștii. În opinia celor de la Greenpeace, următoarele măsuri luate de Guvern vor da liber braconajului, aspect pe care statul român nu îl controlează eficient.

Cum vrea statul să împuște urșii. Contradicții majore de exprimare. Cei care nu se sperie de oameni vor fi uciși

Potrivit actului emis de Ministerul Mediului, împușcarea urșilor se face după criteriile riscului: mic, mediu, major. Înainte de a folosi arma, urșii ar putea fi alungați. Mai exact, urșii care nu se sperie de oameni(n.r foarte rare aceste cazuri) vor fi împușcați. Or, dacă urșii nu sunt agresivi și prima condiție e alungarea lor, de ce ar trebui să mai fie uciși(?) este întrebarea care a pus pe jar societatea civilă. Hrănirea urșilor de către oameni este interzisă. Reprezentanții Ministerului Mediului spun că, după gonire, următoarea etapă ar trebui să fie tranchizilizarea și relocarea. Din nou, societatea civilă remarcă o contradicție de exprimare: ursul este un animal sălbatic, dacă îl gonești când mai este și flămând, inevitabil, atacă. Cum poți reuși să îl tranchilizezi, fără să te atace?, este întrebarea celor care au studiat fenomenul ani de zile, care țin la viața umană, dar și la protecția mediului.

Ce se întâmplă în Covasna, unul dintre județele cu cele mai multe pagube

Directorul Agenției pentru protecția Mediului(APM) Covasna, Gheorghe Neagu, a spus că România a ajuns în această situație, de a fi grădina zoologică a Europei, din cauza derogărilor oferite de Ministerul Mediului. Oficialul instituției spune că nu se dau derogări(de ucidere) tocmai pentru uciderea celor periculoși.

” La nivelul judeţului Covasna în decurs de cinci ani avem peste 1.060 de pagube atât în culturi agricole, cât şi la animale. Anul acesta, până la ora actuală, sunt înregistrate peste 30 de pagube, chiar şi la bovine mari. La lacul Moacța , am avut l un atac la specia Angus, a atacat o vacă de 750 de kg. Vă daţi seama că o vacă de talia asta costă în jur de 2.000 de euro. Tot la Moacşa am avut un atac la o bovină de 300-400 de kilograme” , a explicat oficialul APM Covasna.

Lacul Moacșa, exploatat în mod controversat. Localnicii fac cale întoarsă la instituții

Primii care au sesizat braconajul, exploatarea controversată a lacului Moacșa, au fost localnicii din Covasna. Este un loc frecventat des și de urși. Sunt zeci de adrese către instituțiile statului prin care se arată că lacul nu este delimitat corespunzător de instituțiile statului, iar prezența cerbilor în lac, ca mod de refugiu, este un semn că unele partide vânătoare ar trebui supravegheate cu atenție.

De altfel, în luna martie ac, în urma dezvăluirilor presei, Garda de Mediu Covasna a cerut patronului unei firme să exploateze suprafața lacului Moacșa în limita autorizațiilor de mediu pe care le-a primit. Localnicii ne-au sesizat, însă, că nu respectă acest lucru.

Natura trebuie să fie a tuturor

” Sunt zeci de drumuri la toate instituțiile statului și zeci de hârtii. Totul pentru a ne proteja zona! Nu luăm nimic noi după moarte. Natura trebuie să fie a tuturor!. Cum, în egală măsură, viața omului nu poate fi curmată de un urs. În județul Covasna sunt partide de vânătoare pe care noi le-am semnalat autorităților ca fiin ileale. Nu am primit niciun răspuns de la autorități. Nu înțelegem ce au de gând să facă cu urșii, ne-a declarat”, Janos Romanov, unul dintre localnicii care a surprins animalele hăituite de vânători, dar care a făcut și mai multe demersuri pentru a proteja mediul din Covasna.

Care e miza, de fapt. De ce nu e bun scandalul post-tragedie

În România, ar putea fi  „n ” cazuri Arhur. A devenit aproabe imposibilă o statistică a pagubelor produse de urși. Evident, atacurile soldate cu decesele oamenilor, nu puține în ultimele luni, sunt cel mai bun argument pentru a modifica legislația în acest sens. Cu toate acestea, reacția întârziată a statului are efecte pe termen mai lung. Spre exemplu, dacă se dorește relocarea urșilor care nu sunt periculoși, Ministerul Mediului ar trebui să combată tăierile ilegale de păduri.

Locul urșilor e în pădure, cu un scop clar pentru mediul înconjurător, însă, dacă nu mai sunt păduri, e firesc să fie în căutare de hrană în curțile oamenilor.

Locul urșilor e în pădure, dar ”autori necunoscuți” au decimat pădurile României

Potrivit datelor obținute de Ziarul de Investigații(zin.ro), din Ocolul Sighet au dispărut 100 000 de metri cubi de arbori. Procurorii au zeci de dosare cu autor necunoscut, iar termenul de prescripție e aproape(n.r prescripție-moment în care făptuitorul nu mai răspunde penal)

Ultima statistică a Inventarului Forestier Național arăta că, în numai 5 ani, în România au fost tăiate  ilegal 20 de milioane de metri cubi de material de lemnos.

Potrivit ultimelor date ale autorităților, sunt autorizați 60 000 de vânători. Suprafața fonndului cinegetic este de aproape șase milioane de hectare.

Gorghiu, îngrijorată că liberalii lui Orban ar putea să-i ia „pâinea de la gură” lui Ciolacu

Captură Video

Nu e niciun secret faptul că Alina Gorghiu se află în jumătatea liberală condusă de premierul Florin Cîțu, ca multe alte nume important din PNL, de altfel. Și ca orice susținător veritabil, Gorghiu a început un „război” presărat cu declarații politice fel de fel. Ironia face ca Alina Gorghiu, adică cea care atacă tabăra adversă, să fie aceeași persoană care le cere ca oamenilor lui Ludovic Orban să înceteze să-l atace pe Florin Cîțu.

Alina Gorghiu vrea unitate în jurul lui Florin Cîțu

Într-un interviu acordat publicației RFI, Alina Gorghiu a spus că PNL ar putea să devină cel mai puternic partid, însă cu o condiție: toți liberalii să se unească sub aceeași umbrelă. „Trebuie să ne uităm către PNL-ul din 2024. Este foarte important să susținem cu toții această guvernare, să ținem cu toții la credibilitatea premierului, a partidului, a parteneriatului pe care PNL l-a avut constant cu președintele Klaus Iohannis și să alegem varianta care să facă din PNL cel mai puternic partid pentru anul electoral 2024”, a mai spus politicianul.

Citește și: Alina Gorghiu, „săgeți” către tabăra lui Orban

„Mai sunt momente în care am senzația că vrem să-l lăsăm, unii dintre noi, șomer pe domnul Marcel Ciolacu”

Întrebată dacă există, în acest moment, liberali care aleg să denigreze actualul executiv, condus de Florin Cîțu, Alina Gorghiu a spus că uneori are senzația că unii dintre susținătorii lui Ludovic Orban ar fi mai incisivi la adresa premierului chiar și decât liderul PSD, Marcel Ciolacu. „Ați mai văzut atacuri, nu vreau să nominalizez. Competiția asta nu e despre cei care atacă, e despre cei care construiesc echipe. Numai că unii aleg atenția presei pentru 24 de ore, atacând guvernarea, atacând premierul, atacând lucrurile bune făcute în această perioadă sau vorbind exclusiv despre trecut”, a mai spus acesta, conform sursei citate anterior.

Anglia renunță la restricții. „Ziua libertății”, aspru criticată de comunitatea științifică

Foto: Pixabay.com

În ciuda faptului că Anglia se confruntă, în acest moment, cu al treilea val al pandemiei, în directă legătură cu noile tulpini extrem de contagioase, Delta și Delta Plus, premierul britanic, Boris Johnson a decis să renunțe aproape total la restricții.

Premierul Boris Johnson face experiemente pe locuitorii din Anglia

Cu toate că o astfel de abordare poate fi periculoasă, premierul britanic a decis să facă un experiement pentru a observa în ce măsură se Regatul poate rezista virusului, în condițiile în care aproape toate restricțiile sunt eliminate.

Așadar, începând de astăzi, în Anglia nu se mai poartă mască pe nicăieri. În plus, s-a eliminat inclusiv numărul maxim de persoane care pot sta împreună, atât afară, cât și înauntru. Mai mult, stadioanele, barurile, pub-urile, cluburile de noapte și instituțiile de cultură pot funcționa la capacitate maximă, fiind elimina, și în acest caz, numărul de maxim al persoanelor din interiorul unei incinte.

Există, totuși, și o restricție păstrată în Anglia: persoanele infectate nu vor beneficia de aceste libertăți. Însă cum, de cele mai multe ori, devine imposibil de depistat cine e infectat și cine nu, măsura restrictivă devine una inutilă.

De menționat că, în Anglia, cea mai mare parte a populației adulte a fost vaccinată, acesta fiind argumentul de bază al renunțării la restricții.

Aceste măsuri sunt valabile doar pe teritoriul Angliei. Irlanda de Nord și Scoția au decis să mai aștepte până să ia o astfel de decizie.

Oamenii de știință sunt de părere că „marea eliberare” este, de fapt, o „mare greșeală”

Oamenii de știință sunt de părere că o astfel de măsură este prematură, în condițiile de față, însă și extrem de periculoasă. „Este foarte simplu. Dacă nu porți mască, virusul se răspândește mai departe”, a declarat Julian Tang, virusolog în cadrul Universității „Leicester”, din Marea Britanie, potrivit The Guardian, citat de Digi24.

Citește și: După ce au fost distruse de furtună, Primăria Ploiești mai cumpără 500 de umbrele colorate!

M. Mediului: „România are un sistem de gospodărire a pădurilor bine reglementat şi sever”

Foto Lumea banilor

Ministrul Mediului, Tanczos Barna se numără printre semnatarii unei scrisori prin care este contestată strategia de la Bruxelles privind gospodărirea pădurilor, după ce a fost dat publicității proiectul promovat de vicepreședintele CE, responsabilul pentru Pactul Verde European, potrivit presei maghiare, citate de HotNews.

Ministrul român aduce ca argument al acestei „contestații”, faptul că „sistemul de gospodărire a pădurilor din România este bine reglementat şi sever”. Aceasta, în contextul în care România se confruntă de ani de zile cu defrișări masive de păduri, ce au adus cu sine și atacuri ale urșilor,  ce coboară tot mai des în comunitățile umane.

Protejarea pădurilor, o povară financiară

Potrivit ziarului Magyar Nemzet, oficialul român a spus că protejarea pădurilor reprezintă o povară financiară pentru un stat membru deoarece în momentul în care se interzice exploatarea unei păduri sunt îngrădite drepturile proprietarului, iar în aces caz trebuie acordate despăgubiri.

„Atunci când este elaborată o astfel de strategie, trebuie luate în considerare jurisdicţia statelor membre, principiul subsidiarităţii şi chestiunile practice privind diversitatea pădurilor şi exploatarea sustenabilă (…) Nu au avut loc consultări în cadrul Comisiei permanente pentru păduri şi nici cu statele membre ale UE, iar proiectul nu a fost elaborat în comun. Solicităm să dezbatem strategia privind pădurile”, a spus Tánczos Barna.

Mai mult, acesta a precizat că proiectul Comisiei Europene încalcă dreptul statelor membre UE de a-și decide politicile în domeniul pădurilor și susține că „sistemul de gospodărire a pădurilor din România e bine reglementat şi sever”. Tanczos Barna a adăugat că această „rigoare” se datorează și retrocedărilor de pădure, iar silvicultura a devenit astfel un subiect controversat în România, cu multe abuzuri și acest lucru și-a pus amprenta asupra întregului sector.

Scrisoarea către Timmerman a fost semnată de miniștrii Grupului Visegrád, Austria, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Letonia și România.

Aplicația SUMAL 2.0, face „victime” în pădurile României

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare
0.4 ° C
1 °
0 °
81 %
2.1kmh
40 %
S
5 °
D
-2 °
lun
-1 °
mar
-1 °
mie
1 °

Ultimul articol

Anchetă penală și disciplinară la Spitalul Județean Buzău, după moartea unui pacient

Anchetă pe toate planurile la Spitalul Județean de Urgență Buzău după ce, la începutul acestei săptămâni un tânăr de doar 25 de ani a...

Un notar, un executor judecătoresc și un avocat, acuzați de DNA Constanța că ar...

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au finalizat, luna trecută, un dosar în care sunt implicați un notar, un executor...

Ministerul Justiției a început să caute procuror general, plus șefi la DNA și DIICOT

Gata cu mandatele la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ai Direcției Naționale Anticorupție şi ai Direcției de Investigare...