Violeta Alexandru nu-și poate scoate Ministerul Muncii din minte: „Sunt situații care m-au lăsat fără cuvinte”

Fostul ministru al Muncii lucrează, potrivit propriilor relatări, la o analiză a sentințelor în procesele care au legătură cu pensiile

Fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, nu-și poate lua gândul, se pare, de la Ministerul Muncii și de la situațiile absurde care au loc în cadrul acestui minister. Așadar, deși nu mai e datoria ei să investigheze cazurile de nedreptate din sistem, în ceea ce privește dreptul de pensie, fostul ministru a dat asigurări că, în momentul de față, lucrează la o analiză a sentințelor în procesele care au legătură cu pensiile injuste ori acordate mai târziu.

Violeta Alexandru: „Din viața reală. Lucrurile care m-au preocupat cel mai mult înainte de orice proiect complex despre pensii”

„Mă ocup zilele acestea și de o evaluare a sentințelor date de instanțele de judecată în spețe ce privesc pensiile oamenilor. Vreau să mă documentez puțin mai mult despre tipologia litigiilor pierdute de casele de pensii. Și găsesc unele situații care mă lasă efectiv fără cuvinte”, a scris Violeta Alexandru, pe Facebook.

Fostul ministru a adus ca exemplu cazul unei femei care ar fi solicitat Casei de Pensii să îi acorde decizie de ieșire la pensie pentru limitele de vârstă. Cu toate că femeia în cauză întrunea toate condițiile pentru a primi dreptul de pensie, acest drept nu i-ar fi fost acordat decât la un an și jumătate după această dată. Ulterior, reprezentanții instituției și-ar fi recunoscut vina, spunând că sistemul informatic al Casei de Pensii le-ar fi dat bătăi de cap.

Fostul ministru al Muncii a mai relatat faptul că reclamanta este beneficiara unei pensii anticipate parțiale, „conform deciziei nr. xxxxxx. La data de 20.01.2017, aceasta a solicitat pârâtei să emită decizie de trecere în pensie pentru limită de vârstă, întrucât îndeplinea atât condițiile de vârstă, cât și stagiul de cotizare prevăzute de lege. Casa Județeană de Pensii, fără a contesta aceste susțineri, a arătat că NU a fost în măsură să soluționeze cererea datorită unor probleme tehnice în sistemul informatic al Casei de Pensii, care nu a fost rezolvată într-un an și jumătate de la formularea cererii”, a rmai spus Violeta Alexandru, pe Facebook, dând asigurări că analiza va fi gata în cursul acestei veri.

Citește și: Dragnea a mers și „s-a căutat” la doctori

Articolul precedentDragnea a mers și „s-a căutat” la doctori
Articolul următorUrsul de la Voila s-a întors! A vizitat o gospodărie din Câmpina
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.