Sursă foto: www.digi24.ro
Sursă foto: www.digi24.ro

Teoretic, Ministrul Mediului e însărcinat cu protejarea acestuia.

Cel mai probabil, scrie în fișa postului. Cel mai probabil, Tanczos Barna nu a citit fișa postului, pentru că nu scapă nicio ocazie de a dovedi că mediul, în sine, nu e principala lui preocupare.

E chitit să fie împușcați urși, e decis să nu protejeze pădurile. Din punctul lui de vedere, nici urșii, nici pădurile nu sunt de competența Ministrului Mediului. Natura nu e cea de care trebuie să se ocupe el. El se ocupă, constant, de interesele altora.

Ministrul Mediului se opune planului Comisiei Europene de protejare a pădurilor

Comisia Europeană a prezentat un plan prin care susține plantarea a 3 miliarde de copaci și acordarea de stimulente financiare pentru proprietarii de păduri, în vreme ce monitorizează pădurile existente.

Tancsoz Barna a semnat, alături de alți 11 miniștri, o scrisoare prin care critică planul UE.

Lui nu i se pare că pădurile din România trebuie protejate. El nu știe (sau se face că nu știe) că-n România se taie ca-n codru. Lui nu i se pare problematic că rămânem fără păduri, parte din ele tăiate ilegal. Nici nu face legătura dintre restrângerea habitatului urșilor și vizitele lor în orașe. Pentru el totul e bine și frumos, natura în România prosperă, copacii trebuie tăiați, și urșii împușcați.

Mai mult de atât, consideră că ”sistemul de gospodărire a pădurilor din România e bine reglementat şi sever”. Atât de sever, încât dispar păduri pe bandă rulantă. Atât de sever, că nici nu știm câte păduri mai avem.

Pentru Tancsoz Barna protejarea pădurilor e o povară

Repetăm: l-o fi informat cineva care e obligația lui, pe postul pe care îl ocupă? Poate ar trebui să i se aducă aminte. Să refacă perioada de formare. Să i se aducă la cunoștință că e Ministrul Mediului, nu al ContraMediului.

Pentru el, totul se reduce la bani. Și la proprietarii de păduri. Și la interesele lor.

Protejarea pădurilor reprezintă o povară financiară pentru un stat membru deoarece în momentul în care se interzice exploatarea unei păduri sunt îngrădite drepturile proprietarului, iar în acest caz trebuie acordate despăgubiri”, a declarat Tancsoz Barna pentru ziarul  Magyar Nemzet.

Nu pot să nu mă întreb de ce e, încă, Ministrul Mediului. Se vede că nu-i place. Se vede că nu-i convine mediul, în sine. Ne chinuie și pe noi, ăștia care am vrea o natură protejată, nu distrusă pas cu pas.

Nu găsește domnia lui un alt post, care să i se potrivească? Ca să respirăm usurați, în păduri protejate, netăiate haotic.

Articolul precedentCum vrea statul să împuște urșii „ care nu se sperie de oameni”/ Mărturii exclusive din județul cu cele mai multe victime ale urșilor
Articolul următorPremieră: Sectorul 5 va avea metrou! Piedone: „Sectorul 5 se ridică… se civilizează!”
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.