11.4 C
București
vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 864

Ponta, enervat: ”USR PLUS nu-i poate salva pe oamenii din Kabul cu postări pe Facebook”

Sursa Foto: Gândul
Sursa Foto: Gândul

După evenimentele din Kabul, Afganistan, o postare USR PLUS a reușit să facă înconjurul României, devenind, din serioasă, subiect de glume printre internauți.

Punctul de plecare, tragic de altfel, reprezenta un rezumat al situației din Afganistan. Adică: în perioada 1996-2001, cât au fost talibanii la putere în statul afgan, oamenii de acolo şi, în special femeile, au avut multe de îndurat.

 USR PLUS, despre Kabul: ”Nu putem asista impasibili la noi crime sub conducerea talibanilor!”

Criza din Kabul descrisă de USR PLUS a dus la o reală întrecere între miștouri, mai mult sau mai puțin politice.

Bulai a avut un mesaj din partea alianței, referitor la talibanii care au preluat conducerea, cerând acțiuni în Afganistan, în numele USR PLUS.

Pagina oficială USR PLUS nu s-a lăsat mai prejos, precizând că este nevoie de un răspuns și de o misiune asumate la nivel internațional.

Singurul care a rămas tăcut, sărbătorind paternitatea și Ziua Marinei, a fost Dan Barna.

Victor Ponta: ”Postările stupide și total lipsite de conținut chiar mă enervează”

În același context, Președintele PRO România i-a crucificat pe militanții USR PLUS, precizând, pe contul de socializare, că formațiunea nu îi poate salva pe bieții oameni din Kabul cu postări pe Facebook.

Desigur, Victor Ponta nu a uitat să politizeze mesajul, cu bătaie și direcție pe actuala guvernare:

”Pe noi însă ne salvează cineva de acești oameni care au ajuns să ne conducă fără să înțeleagă nimic din viață normală, din țară lor sau din întreagă lume?”

Tot Ponta: ”Talibanii conduc România”

Drame. Emoticoane nervoase. Tragi-comic. Victor Ponta nu doar ironizează formațiunea, dar recurge, din nou, la un dramatism care nu-l prea caracterizează.

”Știu că unii se laudă că sunt “talibanii” României și că o să zdrobească pe toți cei care îndrăznesc să gândească altfel decât ei fără să fie în stare să facă nimic concret – doar să distrugă ; aproape ne-am obișnuit cu ei – acum au ajuns să ne și conducă”.

Ciudat e că îi caracterizează drept ”talibani” pe cei de la actuala guvernare, fără să ia în seamă că sunt cu totul alte formațiuni/persoane care se opun oricărei păreri contrare lor. Cu unii dintre ei chiar a fost coleg de partid, pe când era prim-ministru.

Năsui vrea eliminarea exceselor statului, dar mai ales debirocratizarea comerțului

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui a anunțat punerea în transparență a unui proiect de lege ce prevede debirocratizarea comerțului, astfel încât să fie desființate „mai multe bariere inutile și rente de băieți deștepți”. Concret, Năsui vrea eliminarea obligației de a face un curs de vânzător, pe care îl consideră nu doar inutil, cât mai ales o „dedicație” pentru formatorii ce au „invadat” piața.

„Acum, dacă cineva vrea să vândă ceva, trebuie să ia o ștampilă cum că a făcut un curs inutil. Evident, cursul nu poate fi făcut oriunde, ci numai la niște firme special „acreditate” de stat. Care, după cum ați intuit, ne taxează pentru asta. M-am uitat de curiozitate, prețurile variază între 500 și 700 de lei”, a scris Claudiu Năsui pe pagina sa de Facebook.

Senatul a decis eliminarea birocrației din instituțiile publice

Debirocratizarea lui Năsui

Un alt exemplu pe care ministrul Economiei la dat cu privire la „eliminările” viitoare sunt cele legate de birocrația necesară pentru soldarea sau lichidarea stocurilor. „Dacă o firmă voia să-și lichideze marfa, trebuia să parcurgă o birocrație întreagă, inclusiv să facă o notificare la primărie. Eliminăm și interdicția de a face mai mult de două soldări pe an. După acest proiect, totul se va face ușor”, a precizat Năsui.

Ministrul este de părere că statul, în loc să încurajeze inovația și concurența blochează modelele de afaceri precum sunt cele din Europa. Totodată, Năsui a explicat mecanismul prin care se întâmplă acest lucru: „prin supra-reglementare și sancțiuni”.

În Europa s-a extins recent modelul de afaceri „from-farm-to-fork”, adică direct de la fermă la furculiță, fără intermediari. Cum funcționează? Fermierii se adună pe rețele de socializare împreună cu clienții lor și spun ce produse au pe stoc. Clienții încep să plaseze comenzi. Și, ca să evite costurile recurente de transport, se întâlnesc o dată pe săptămână timp de o oră să își livreze produsele comandate. Practic, oamenii cumpără direct de la fermier. Mai toate conceptele și politicile pe care le susține Uniunea Europeană de lanț scurt, bio, eco, green sunt acoperite de acest model de afaceri.

a mai explicat ministrul Claudiu Năsui

„Capitalismul înseamnă să permiți concurența”

În opinia sa, acest proiect de lege nu ar trebui blocat, prevederile lui venind în sprijinul românilor, antreprenori sau simpli consumatori. „Din toate aceste motive, am clarificat lucrurile în acest proiect de lege, astfel încât să fie clar pentru toți că modelul este legal și nu trebuie sub niciun pretext blocat. Capitalismul înseamnă să permiți concurența și să ajuți micul antreprenoriat, acela care nu a fost reprezentat de nimeni în 31 de ani”, a concluzionat Claudiu Năsui.

Pensionarea dosarului cu șină și digitalizarea

Primarul din Agigea „a uitat” să-și încarce noua declarație de avere. Ultima e din 2016

Cristian Maricel Cîrjaliu / primar Agigea / foto: preluare CT100.ro
Neclarități la Agigea.

În cazul în care v-ați întrebat ce rost au declarațiile de avere ale politicienilor ajunși în funcții administrative, răspunsul este unul destul de simplu. Prin consultarea periodică a declarației de avere, oricine poate observa dacă respectivul s-a îmbogățit peste măsură și mai ales „peste noapte” de la intrarea în funcție, luând în calcul salariul primit și/sau eventualele afaceri legale pe care le deține. Este bine de știut că obligativitatea depunerii declarației de avere le revine inclusiv primarilor.

Cu toate astea, deși primarii sunt obligați prin lege ca din 4 în 4 ani să-și încarce o nouă declarație de avere, lucru acesta nu se întâmplă în cazul tuturor. De ce? Pentru că, de cele mai multe ori, nimeni nu sesizează lipsa noii declarații.

Primarul PSD din Agigea nu și-a mai updatat declarația de avere din 2016

Potrivit publicației locale constanțene CT100, Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul social democrat al localității Agigea, nu și-ar mai fi updatat declarația de avere din anul 2016. Această declarație poate fi consultată pe site-ul oficial al Agenției Naționale de Integritate. În paralel, nici pe site-ul primăriei din Agigea nu există vreo declarație recentă încărcată.

Încercând să descurce ițele, jurnaliștii constănțeni au cerut un punct de vedere de la ANI. „Agenția Națională de Integritate urmează să facă verificări într-un dosar având ca obiect nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 5 alin 1. din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea și completarea altor acte normative („În cadrul entităților în care persoanele au obligația de a depune declarații de avere și declarații de interese, în conformitate cu prevederile legale, se desemnează persoane responsabile care asigură implementarea prevederilor legale privind declarațiile de interese”), a răspuns ANI, pentru sursa menționată anterior.

Conform sursei, primarul localității Agigea ar fi acționar la un restaurant unde acționar mai este, de asemenea, și ginerele acestuia. De numele restaurantului s-ar lega inclusiv un dosar DNA, ceea ce ar putea să explice „omisiunea”.

Potrivit informațiilor încărcate de Cîrjaliu în declarația de avere din 2016, adică ultima, primarul nu ar deține nicio casă, însă ar fi proprietarul unui teren agricol intravilan în Agigea. Nici la capitolul mașini sau bijuterii nu pare să stea prea bine, în mod oficial, primarul neavând de niciunele. Cu toate că situația materială a sa pare una precară, Cîrjaliu a acordat un împrumut de 143.000 (lei sau euro, nu se menționează) unui SRL – asta în ciuda faptului acumulării unei datorii de peste 900.000 lei, atât la bănci, cât și la persoane fizice. Veniturile anuale din 2016 ale primarului din Agigea sunt de 43.468 (din nou, lei sau euro). Astfel, un calcul simplu demonstrează că nicio bancă nu i-ar acorda acestuia un împrumut de o valoare atât de mare.

Citește și: Dan Vîlceanu, validat pentru Ministerul Finanțelor

Românii se bat pe locurile de parcare. Mașinile electrice, povești science-fiction pentru brokeri

foto:primarie3.ro

Din dorința de a fi totul mai comod, cât mai aproape de casă și de a evita deplasările cu mijloacele de transport în comun, cei mai mulți aleg să circule cu autoturismul personal Prin urmare, dezvoltatorii imobiliari nu pot gândi proiecte de case sau de apartamente care să nu includă loc de parcare. O parcare este o investiție pentru viitorul proprietar, pentru că o pot închiria ulterior, potrivit brokerilor imobiliari consultați de noi.

„Locul de parcare este un element-cheie în promovarea ofertei pentru agenții imobiliari. Există o căsuță pe care noi o bifăm atunci când expunem oferta. Eu nu am la acest moment oferte cu locuri de parcare dotate cu stații pentru mașini electrice. Ce pot să spun, ca un trend general, la noi nu sunt încă foarte solicitate, deoarece românii nu consideră viabile mașinile cu încărcare electrică. Spre exemplu, se gândesc că bateria se consumă foarte rapid, mai ales iarna și se raportează la costuri”, spune Costel Pîrvu, broker imobiliar autorizat, cu oferte imobiliare în București.

Românii se bat pe locurile de parcare. Uneori, la propriu

Cei care se orientează la achiziționarea unei locuințe în cadrul unui ansamblu rezidențial ar fi dispuși să plătească sume mai mari decât autoturismul în sine, explică Robert Stanici, un alt agent imobiliar din Capitală.

Totul depinde de zonă. Un loc de parcare într-un ansamblu rezidențial poate avea un preț cuprins între 3500 euro și 15 000 de euro. Am avut tranzacții în care parcarea a făcut diferența. Spre exemplu, am închiriat locuința și dacă o voia cu loc de parcare mai plătea în plus 50 de euro”, menționează agentul Robert Stanici.

Mașinile electrice, povești science-fiction pentru brokeri

Nici el nu are oferte de vânzare-cumpărare-închiriere imobile care să cuprindă locuri de parcare pentru mașinile electrice. Motivul ar fi același: interesul scăzut al românilor pentru mașinile electrice.

Opinia această este întărită și de agentul imobiliar Ștefan Manole, cu o experiență pe piața imobiliară de peste 20 de ani.

„Am avut oferte în care prețul unei parcări a ajuns și la 15 000 de euro, sunt valorificate ulterior. Un loc de parcare se poate închiria cu minimum 50 de euro/lunar”, menționează acesta.

Abia răsar stațiile de încărcare pentru mașinile electrice în cartierele rezidențiale

Nedelcu Ionuț, brokerul auorizat care promovează un ansamblu rezidențial din cartierul Solar-București, ne-a menționat că toate ofertele includ locuri de parcare. Prețul unui loc de parcare poate fi cuprins între 3500 de euro-50 000 de euro. Aproximativ 50% din oferte au locuri de pacare pentru mașinile electrice, a subliniat acesta.

Nu suntem făcuți să fim civilizați!

Rezidenții din București spun, însă, că oamenii se iau la bătaie la propriu, dacă se parchează pe locul care nu îți aparține.

„Dacă nu suntem făcuți să fim civilizați(..)Și nu ma refer la bunele-maniere, ci la faptul că ne folosim de mașini peste tot. Am văzut bătaie la propriu între doi tineri de 25 de ani. Pentru că unul a parcat pe locul celuilalt, ne-a explicat Alina Buzatu, o tânăra care intenționează să cumpere un apartament într-un cartier rezidențial din București.

Încă o lege pentru nimeni? Stațiile de încărcare electrice trebuie să existe și fără conducători de mașini electrice

Dacă am un ansamblu cu peste 100 de imobile, atunci trebuie să am minim 115 locuri de parcare. Mai puține nu se poate, ne explică agenții impbiliari.

Parcările cu stații de încărcare electrică sunt viitorul. Și noi ne gândim la asta. Ba mai mult, vrem să avem și pentru alte device-uri, cum ar fi trotinetele. Ne gândim ca sursa de încărcare să fie panourile solare chiar. Cred că în doi-trei ani, vom vedea mai multe parcări cu stații de încărcare electrică. Totul depinde de zonă în imobiliare. Eu am oferte în zona Popești- Leordeni acum, iar oamenii sunt interesați mai mult de cât de repede se pot deplasa la muncă, nu neapărat de mașina electrică”, a explicat Luigi Iorga.

foto: Energy CenterClădirile rezidențiale și nerezidențiale care au mai mult decât 10 locuri de parcare vor trebui dotate cu stații de încărcare pentru mașini electrice, potrivit Legii 101/2020.

Potrivit acesteia, dezvoltatorii imobiliari sunt obligați să instaleze cel puțin un punct de încărcare electrică, dar și tubulatura încastrată pentru cablurile electrice pentru minim 20% din locurile de parcare prevăzute.

E bine să ai mașină pentru deplasări cu adevărat lungi

Cele mai multe dintre persoanele chestionate de Ziarul de Investigații spun că, într-adevăr, mașina e utilă, dar mai mult pentru deplasările lungi. Pentru fluidizarea traficului rutier, combaterea poluării, promovarea mișcării oamenii ar trebui să mai renunțe la autoturisme, este opinia majoritară a tinerilor consultați de noi.

În ceea ce privește trendul de a evita orașele aglomerate, datele de la Institutul Național de Statistică spun totul. Aproximativ 40% dintre românii cu vârsta până în 40 de ani s-au arătat interesați să cumpere un teren în satele din țară. Alții 30%, proprietari de imobile în orașele mari au cerut să fie închiriate, pentru a se muta în orașele natale. Brokerii spun că, la bază este pandemia. În orașele mici, se simt mai în siguranță.

În noile ansambluri rezidențiale suprafața utilă a unui apartament cu două camere variază între 33mp-75 mp, potrivit surselor citate, membri ai Asociației Brokerilor Imobiliari(n.r ABI). În ceea ce privește costul, totul depinde de faciltăți. Prețul pe metrul pătrat nu este mai jos de 1400 de euro.

Crește valoarea tichetelor de masă, dar și a celor de creșă

Digi 24

Ministerul Muncii și Protecției Sociale(MMPS) și Ministerul Finanțelor pregătesc majorarea cuantumului maxim al tichetelor de masă, precum și majorarea valorii tichetelor de creșă, începând din octombrie 2021, potrivit prevederilor a două ordine de ministru, anunță Agerpres. Cele două ordine de ministru se află în secțiunea de „Transparență Decizională” a site-ului MMPS.

Astfel, „pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018, nu poate depăşi cuantumul de 20,09 lei”, se arată în ordinul de ministru publicat de Ministerul Muncii.

Aplicarea noii valori nominale a tichetelor de masă va fi până în martie 2022, potrivit documentului. Legislaţia în vigoare prevede că până în luna septembrie a anului curent valoarea maximă a unui tichet de masă este de 20,01 lei.

Cel de-al doilea ordin de ministru prevede la articolul 1 ca pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă să se majoreze la 490 lei. Aplicarea noii valori a sumei lunare pentru tichete de creşă se va face și pentru primele două luni din semetrul I al anului 2022.

Legislaţia în vigoare prevede că până în luna septembrie a anului curent valoarea nominală lunară a unui tichet de creşă este de 480 de lei.

Cele două ordine de ministru sunt în procedură de transparenţă decizională până pe 25 august, iar pentru a intra în vigoare cele două acte normative ele vor fi semnate de miniştrii Muncii şi Finanţelor, apoi publicate în Monitorul Oficial.

Cîțu, către români: „Îmi doresc să rămâneți alături de mine, optimiști”

Ca la Ploiești! Taxa pentru tranzit camioane- 1000 de lei. Amenda pentru neplata taxei – 250 lei!

Situație incredibilă la Ploiești. Conform noului regulament de circulație al municipiului, orice mijloc de transport cu masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, trebuie să achite o taxă pe zi, în valoare de 1.000 de lei. 

În schimb, o hotărâre a Consiliului Local Ploiești care reglementează circulația în municipiu a autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, stabilește amenda la 250 de lei, de patru ori mai mică decât taxa. 

Regulamentul este nemodificat din 2011, adică fix din perioada în care actualul primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici ocupa aceeași funcție. Amenda de 250 de lei poate fi plătită în termen de 15 zile la jumătate din valoarea sa, adică 125 de lei.

Există o mulțime de prevederi discriminatorii față de operatorii privați. Spre exemplu,  un camion care trebuie să descarce marfa pe un șantier privat de pe teritoriul Ploieștiului trebuie să plăteasca taxa de 1.000 de lei/ zi. Dar, un camion de același tonaj, cu același tip de marfă, dar destinată unui șantier al municipalității, este scutit de respectiva taxă. 

Curat-murdar, coane Fănică! Nu de alta, dar tot vorbim despre orașul lui Nenea Iancu! 

Dan Vîlceanu, validat pentru Ministerul Finanțelor

Dan Vîlceanu, secretarul general al PNL (Facebook)

Deputatul Dan Vîlceanu a fost validat, miercuri, în cadrul Biroului Politic Național (BPN) al PNL, pentru Ministerul de Finanțe, a anunțat premierul Florin Cîțu, cel care a fost interimar de la remanierea lui Alexandru Nazare.

„Votul a fost dat. Sunt 70% dintre președinții de filială care au fost astăzi aici. Astăzi vom înaintea propunerea și sunt convins că astăzi vom depune și jurământul. (…) Am votat o derogare pentru candidatura mea la șefia PNL, a fost vot unanim pentru această derogare. Tot astăzi am cerut votul colegilor pentru programul de investiții Anghel Saligny, a fost un vot unanim. Este un program pentru români”, a spus premierul la finalul ședinței BPN.

„Există riscuri cu privire la această numire”

De altfel, singur vot împotriva acestei propuneri pentru portofoliul Finanțelor a venit din partea președintelui PNL, Ludovic Orban, acesta a trâgând atenția cu privire la riscul numirii lui Vîlceanu într-o funcție importantă din cadrul Executivului. „Din cei 79 de oameni au fost doar 48. Au fost 31 de absenți, care probabil din cauza convocării foarte rapide nu au putut participa la această ședință. 47 de voturi au fost pentru, iar votul împotriva îmi aparține. Faptul că n-am avut o discuție cu Cîțu, faptul că BPN a fost convocat intempestiv… Aș fi convocat și eu acest BPN! Afirmațiile care spun că eu nu aș fi convocat nu au legătură cu realitatea.  Mi-am exprimat rezerve extrem de serioase cu privire la această candidatură. Domnul Cîțu a spus că susține competența, integritatea… Din puntul meu de vedere există riscuri cu privire la această numire. Opinia publică să știe foarte clar că desemnarea îi aparține lui Cîțu și celor care au convocat BPN”, a spus Ludovic Orban.

Cine este Dan Vîlceanu

Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților, Dan Vîlceanu are 42 de ani, este căsătorit și are 2 copii.

În perioada 2004-2016 a deținut funcția de economist și, respectiv, director economic la mai multe societăți comerciale. Cât privește activitatea sa politică, acesta a fost, rând pe rând: Președinte TSD Gorj 2006-2009, Secretar Executiv PDL Gorj 2011-2012, Prim-vicepreședinte PDL Gorj 2012-2013, Președinte PDL Gorj 2013-2015 și Președinte PNL Gorj 2015-prezent. În perioada 2012-2016 a fost consilier județean la CJ Gorj.

„Îi mulțumesc premierului pentru susținere. Este onorant pentru mine că astăzi am primit votul colegilor, este o încerdere pentru care mă simt obligat. Ministerul de Finanțe este unul dintre ministerele foarte importante și nu am niciun fel de dubiu că voi face echipă bună cu prim-ministrul. Am lucrat foarte bine în comisia de finanțe și îmi doresc ca să preiau cât mai repede portofoliul”, a spus Dan Vîlceanu după anunțul oficial al numirii la Ministerul Finanțelor.

Orban îl acuză pe premierul Cîțu de căderea PNL în sondaje

Orban îl acuză pe premierul Cîțu de căderea PNL în sondaje

Ludovic Orban (captură video)

Președintele PNL, Ludovic Orban susține că atacurile din ultima vreme, venite pe fondul campaniei interne pentru șefia liberalilor, este motivul pentru care partidul a scăzut în sondajele de opinie.  Potrivit unui sondaj publicat de Politico.eu, în preferințele de vot ale românilor, PNL a ajuns la numai 18%, fiind în „cădere liberă” după alegerile din decembrie 2020. Acesta fost efectuat la finalul lunii iulie, deci nu a „prins” scandalurile în care este implicat premierul Florin Cîțu.

PSD este pe „valul” încrederii românilor

„Eu sunt președintele PNL și nu am cum să nu-mi exprim îngrijorarea legată de faptul că, după anunțarea candidaturii și a modului în care au dus campania, în special susținătorii lui Florin Cîțu, PNL a intrat pe trend descendent și astăzi am coborât sub 20% în sondajele de opinie. Este un semnal de alarmă și un îndemn pentru toți aceia care atacă președintele PNL de dimineața până seara numai pentru faptul că este candidat la funcția de președinte al PNL. Eu le cer să se potolească, să înceteze cu toate atacurile”, a spus Ludovic Orban.

Orban își depune candidatura, oficial, mâine seară

Ludovic Orban a precizat că își va depune candidatura pentru un nou mandat de președinte al PNL, joi, la 18.00, după ce a avut discuții prealabile cu Florin Cîțu. Inițial, Orban voia să facă acest demers miercuri, dar se suprapunea cu momentul în care voia și premierului, astfel că a decis ca unul să rămână pentru miercuri, celălalt pentru joi.

Cât privește depunerea candidaturii lui Florin Cîțu, acesta ar putea întâmpina probleme, deoarece la momentul intrării în cursă, în mod oficial, nu are „vechimea” necesară pentru o funcție înaltă în PNL, de 5 ani. „Nu trebuie făcută nicio hârtie. Derogarea nu stă într-o hârtie. Se face un vot în Biroul Permanent Național”, a explicat premierul, care a adăugat că este o interpretare a statutului. „Ieri mi-am depus adeziunea în termen. Sunt 5 ani de atunci. Cred că la 10 septembrie a fost depusă. Îmi voi depune candidatura, vom câștiga președinția PNL și vom merge mai departe. Nu este niciun impediment”, a precizat Florin Cîțu.   

Orban: „Orice face Florin Cîţu, bun sau rău, face bine PNL sau face rău PNL”

Marea Britanie va avea un program de primire a 20.000 de refugiați afgani

Marea Britanie

Marea Britanie a anunțat lansarea unui program pentru primirea a 20.000 de refugiați afgani, un program ce se va desfășura pe termen lung, relatează Euronews. Astfel, în primul an de desfășurare al acestui program,  pe teritoriul Marii Britanii vor ajunge aproximativ 5.000 de persoane.

„Avem o datorie de recunoștință faţă de toţi cei care au lucrat cu noi pentru a face din Afganistan un loc mai bun în ultimii 20 de ani. Mulţi dintre ei, în special femeile, au acum nevoie urgent de ajutorul nostru”, a declarat premierul Boris Johnson, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, citat de Euronews.

Premierul a precizat că este „mândru că Regatul Unit a reuşit să pună în aplicare această măsură pentru a-i ajuta pe ei şi familiile lor să trăiască în siguranţă în Regatul Unit”.

Johnson urmează să prezinte, miercuri, în fața Parlamentului, schema de primiri a refugiaților. Astfel,  5.000 de afgani vor fi eligibili pentru program în primul său an, cu prioritate acordată celor „amenințați de criza actuală”, în special femeilor, fetelor și minorităților religioase, a declarat Ministerul de Interne.

Guvernul britanic nu a specificat intervalul de timp în care vor fi primiți cei 20.000 de afgani, menționând doar că este o măsură „pe termen lung”, acest program fiind inspirat de cel pentru refugiații sirieni, care a permis stabilirea în Marea Britanie a 20.000 de persoane pe parcursul a șapte ani, în perioada 2014-2021.

Programul pentru afgani, criticat de parlamentari

Potrivit Euronews, liderul Partidului Național Scoțian, Ian Blackford a criticat acest program, pe care l-a calificat drept „extrem de inadecvat”.

„Guvernul britanic împarte responsabilitatea pentru această criză din Afganistan. Acum trebuie să intensifice și să primească cel puțin 35.000-40.000 de refugiați în Marea Britanie”, a scris Ian Blackford  pe Twitter.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Afacerilor Externe, Layla Moran a ținut să sublineze că „20.000 de persoane ar trebui să fie punctul de plecare al acestui program, nu ținta”.

Guvernul canadian a declarat, vineri, că este pregătit să primească 20.000 de refugiați afgani în cadrul unui nou program de imigrare, demarat în cazul „crizei umanitare din regiune”, relatează AFP, citat de Agerpres. De altfel, premierul Canadei, Justin Trudeau a precizat faptul că vor fi grăbite termenele de procesare ale imigrării pentru miile de afgani vulnerabili.

România şi alte peste 60 de state, declaraţie comună privind situaţia din Afganistan

Contre între Cristian Ghinea și Kelemen Hunor. Subiectul: „pixul lui Dragnea”!

Kelemen Hunor (RFI)

Tensiunile din coaliția de guvernare și atacurile mai mult sau ai puțin voalate continuă, aseară contre având loc între vicepremierul Kelemen Hunor și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Cristian Ghinea.

La mijloc, Programul Național de Dezvoltare Locală 3, botezat de liberali programul de investiții „Anghel Saligny”, și despre care Cristian Ghinea nu are de spus lucruri tocmai plăcute.

Aseară, la Digi 24, Ghinea a criticat modul în care a fost gândit acest PNDL 3 și, chiar dacă referirea nu avea legătură directă cu partidul pe care îl conduce Kelemen Hunor, acesta din urmă a livrat un răspuns pentru ministru pe aceeași cale.

Ministrul a vorbit despre „umbra” lui Liviu Dragnea, cu referire la modul în care se împart banii pentru investiții în teritoriu, prin acest nou program: „Vine statul în mărinimia lui, cu pixul lui Dragnea, care acum se plimbă de la unul la altul, și zice: îți dau ție, îți dau ție, îți dau ție.

(…) USR PLUS a spus: nu putem să aprobăm ceea ce criticam acum 3 ani. Haideți să facem, dacă vreți chestia asta și dacă avem spațiu bugetar – că asta e altă chestiune, de câte ori are propuneri USR PLUS, nu sunt bani, dar când e vorba de Anghel Saligny, PNDL3, sunt bani.

Brusc, s-au găsit 50 de miliarde de lei în buget. De unde? Că nu am văzut această perspectivă bugetară, mai ales că suntem într-o țară aflată în procedură de deficit excesiv”, a subliniat Cristian Ghinea, pentru sursa citată.

Ulterior, Kelemen Hunor a avertizat că, în același timp, acuzații similare s-ar putea face și la adresa celui care conduce MIPE, pentru că și acesta are „un pix”. Iar declarațiile acestuia le-a pus pe seama… oboselii.

Eu cred că domnul Ghinea a fost cam obosit când a spus acest lucru. Şi pixul cui se plimbă în mâna lui Ghinea? E o abordare total greşită.

Ieri am avut o discuţie în coaliţie, au cerut nişte lămuriri colegii din USR-PLUS, au venit cu nişte propuneri absolut de bun simţ şi vor fi incluse în ordonanţa de urgenţă aceste propuneri. Dar să pui la îndoială necesitatea investiţiilor în UAT-uri pentru comunităţile locale spunând că a făcut nu ştiu cine ce şi în ce pix a stat la un moment dat, într-un alt guvern, o astfel de dezvoltare, program, proiect, este cam mult”, a atras atenția Kelemen Hunor, la Digi 24.

Elena Udrea, despre situația premierului: „Dintr-o dată penalii pot fi în funcții publice”

Elena Udrea la sediul Directiei Nationale Anticoruptie, Bucuresti, Vineri, 20 Octombrie 2017. Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a comentat aseară situația în care se află coaliția de guvernare în acest moment, după ce s-a aflat că premierul Florin Cîțu a avut ceva probleme cu legea penală în trecut, pe când se afla în America.

Pe principiul că greşeala recunoscută este pe jumătate iertată, Udrea a opinat că poate problema nu ar fi atât de stringentă dacă premierul ar fi vorbit deschis despre ceea ce s-a întâmplat – posibil înainte de a se afla, făcând un exercițiu de sinceritate, dar mai ales după.

Și mai este o problemă, a atacat frontal fostul ministru, problemă ușor de ghicit: cum rămâne cu acel „crez”, fără penali în funcții publice? E adevărat, Udrea este printre primele persoane care știe ce înseamnă o problemă penală, mai recentă decât cea a premierului. Aceasta în condițiile în care a fost condamnată în primă instanță, de Curtea de Apel București, la 8 ani de închisoare cu executare, în dosarul finanţării campaniei prezidenţiale din 2009. Decizia nu este definitivă, dosarul aflându-se în acest moment în apel, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde are termen în octombrie.

Sunt de părere că nu este atât de grav faptul că a condus sub influența alcoolului acum nu știu câți ani în urmă, cât minciuna, lipsa de asumare și demagogia. Pe vremea când nu era premier, îmi amintesc postări ale domnului Cîțu pe facebook, în care cu limbajul unui tânăr politician care acum s-a înscris într-un partid nu își respectă adversarii.

Ștergea pe jos cu Dragnea și așa mai departe. Uite că toate acele principii dânsul le calcă în picioare pentru că dintr-o dată penalii pot fi în funcții publice, uite că nu mai contează o condamnare, dacă ai mințit.

Tot ce a susținut domnul Cîțu, PNL, partenerii de coaliție, toate principiile acelea pe care le-au afișat, astăzi le calcă în picioare pentru că e mai important să rămâi premier decât să fii consecvent. Nu am nimic cu ce a făcut domnul Cîțu în tinerete, se putea întâmpla oricui, dar arată că este demagog”, a spus Udrea la GoldFM, citată de Știri pe Surse.

Ghinea nemulțumit de „letargia” guvernării

Sursă foto: CristianGhinea.ro

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea consideră că lupta internă a liberalilor afectează guvernarea, în ciuda asigurărilor pe care le dă premierul Florin Cîțu. De altfel, acesta fiind  și unul dintre motivele pentru care deciziile din cadrul coaliției, cu privire la reforme, nu se iau la timp.  

„Noi, USR PLUS, suntem nemulțumiți de ritmul reformelor. Dilema este următoarea: aceasta este o caracteristică permanentă a acestui guvern sau aceasta este o situație temporară care se va rezolva după congresul PNL? De fapt, aici este buba. Dacă ne obișnuim cu ideea că ăsta este ritmul de reformă pe care îl putem, atunci o spun foarte clar: noi, USR PLUS, nu o să ne obișnuim cu ideea asta”, a afirmat Cristian Ghinea, la Digi24.

Cât privește o ieșire de la guvernare, așa cum au fost voci care au vehiculat acest aspect, Cristian Ghinea a ținut să sublinieze că aceasta nu este „o chestiune pe care să o discuți toată ziua”, ci un proces care înseamnă „o analiză a ce am reușit să facem până acum și o decizie a comitetului politic care va lua această decizie”.

Elementele cheie pentru ieșirea de la guvernare

De altfel, Ghinea consideră că sunt două elemente cheie pentru luarea unei decizii în această privință: Congresul PNL și Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Primul element este să trecem de congresul PNL și să fim pe prezumția că această letargie a guvernării este o situație temporară care va fi depășită după congresul PNL, când o nouă conducere legitimă – oricare ar fi ea – a partidului va fi în poziția de a lua decizii. Pentru că asta e problema, că nu se iau decizii, că tot amânăm deciziile.

Al doilea element important – să nu uităm de PNRR, care, pe lângă finanțarea de 30 de miliarde, este și un program uriaș de reforme. În cadrul PNRR, această coaliție s-a angajat la niște reforme care erau oricum în programul de guvernare, doar că le-am atașat deadline-uri și detalii”, a mai spus Ghinea, adăugând că odată trecut de Congresul PNL, dar și de punerea „pe șine” a PNRR, „nu vom avea niciun fel de scuză să nu livrăm. Deocamdată suntem în perioada în care punem semințele unei guvernări reformiste, nu suntem acolo”, a conchis Cristian Ghinea.

Cîțu a convocat Biroul Politic pentru validarea viitorului ministru al Finanțelor

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
11.4 ° C
11.6 °
8.9 °
67 %
1.5kmh
0 %
vin
10 °
S
9 °
D
8 °
lun
8 °
mar
8 °

Ultimul articol

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...

Primarul din Mangalia, trimis în judecată în stare de arest preventiv

Cristian Radu, primar în Mangalia, în prezent suspendat din funcție, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru o serie de...

CJ Constanța, fără președinte; Florin Mitroi a demisionat din funcție

Decizie surprinzătoare a președintelui Consiliului Județean (CJ) Constanța, care ieri și-a anunțat demisia din funcție. Într-un comunicat de presă, Florin Mitroi a explicat că renunță...