4.4 C
București
duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 831

„Moartea vânătorului”. Cum iese în lume sufletul românesc

foto: Buletin de Carei

Aș fi scris „ Transilvania fierbe”, însă(…) Transilvania e România. Sâmbătă, 11 septembrie, Klaus Iohannis, președintele României, a scos în lume sufletul românesc. A dezvelit cu fast  statuia baronului Von Brukenthal în Sibiu. Da, Von Brukenthal, cel căruia Raluca Turcan îi urează „ La mulți ani”, bătând galeș din gene. Brukenthal a fost guvernator al Transilvaniei, prigonitor al românilor și cel care a semnat în 1785 condamnarea la moarte prin tragere pe roată a românilor Horea, Cloșca și Crișan… Suficient să enerveze o țară cu suflet românesc.

Gestul lui Iohannis m-a dus imediat cu gândul la scrierea lui Dan Puric. Comparația „românismului” cu găina, făcută de marele actor, este fabuloasă și explică, în stilul caracteristic, de ce o mie de cuvinte nu valorează cât o faptă simplă.

Umila pasăre, pe care nici fabuliștii nu au băgat-o în seamă, are cel puțin dreptul moral să-și spună povestea. Destinul ei să ajungă supă sau friptură! Ce mai! Este liberă!”, Dan Puric- Fii demn!(despre ieșirea în lume a sufletului românesc)

Câțiva jurnaliști inimoși au încercat să explice de ce „ țara fierbe”. Ei știu cel mai bine că, dincolo de aparențele unei conviețuiri liniștite cu comunitatea maghiară, este, în fapt, zdrobită inima fiecărui român.

Jurnalistă voluntară din Satu-Mare: ”Nu știu dacă se mai poate adăuga ceva”

”Doar faptul că strămoșii românilor erau bătuți la Stâlpul infamiei, numit stâlpul lui Rudolf. În Grosser Ring, românii care nu mergeau pe Calea Vacii, adică pe ulița cu glod (doar sașii aveau voie pe aleile pietruite), erau supuși supliciului.

Vom consemna de acum, în istoria noastră, data de 11 septembrie ca cea mai neagră pată și umilință din ultimele decenii. Președintele unei țări, al unui popor, dezvelește statuia unui oprimator al celor care alcătuiesc poporul pe care îl conduce la momentul actual. Nu a dat niciun semn de compasiune nici pentru victimele Dictatului de la Viena din 1940.

Primarul din Sibiu nu justifică interzicerea amplasării bustului lui Avram Iancu, Erou Național, în municipiul Sibiu. Rușine! Trădare!”

Daniela Ciută – Buletin de Carei

Jurnalist din Iași: „ Rău ai ajuns, Românie!”

”Imediat după anunţarea cuceririi redutei Griviţa, la 30 august / 11 septembrie 1877 de ostaşii români în cadrul Războiului de Independenţă, în presa vremii,  în paginile ziarului „Timpul”,  se pomenea despre ideea ridicării unei “Catedrale a Mântuirii Neamului”, proiect care iată este pus în practic abia după aproape un secol și jumătate de la Războiul de Independență, momentul istoric care a adus independența și suveranitatea României moderne.

Scriitorul Ioan Slavici avea să facă în anul 1924, într-un articol publicat în revista, „Arhitectura”,  o extraordinară dezvăluire: ideea ridicării la Bucureşti a unei catedrale „în care mulţi creştini pot să se roage împreună pentru binele obştesc” aparţinea poetului naţional Mihai Eminescu.
Și iată cum azi, la aproape un veac și jumătate de la acel moment al cuceririi Griviței la 11 septembrie 1877 și implicit al smulgerii independenței României din ghearele Imperiului Otoman, un alt dușman al neamului românesc, pseudopreședintele Klaus Iohannis, într-un trist 11 septembrie 2021, participă la Sibiu la inaugurarea unei statui dedicate  baronului Von Brukenthal, cel care se face direct vinovat de condamnarea la moarte și  tragere pe roată a românilor Horea, Closca și Crișan.
Deci, de la momentul de grație al neamului românesc de pe 11 septembrie 1877, când imediat în paginile ziarului „Timpul” se publica ideea construirii a unei “Catedrale a Mântuirii Neamului”, idee generată de un mare român, poetul național Mihai Eminescu, ajungem la acest nenorocit de 11 septembrie 2021, când un mare antiromân, Klaus Iohannis, omagiază un criminal al neamului românesc.

Acum Iohannis, un trădător parșiv de țară, din calitatea de președinte al României, inaugurează la Sibiu statuia celui care se face răspunzător de uciderea lui Horea, Cloșca și Crișan!? Rău ai ajuns, Românie! Rău ați ajuns, români!”

Mihai Fandel, Glasul.info

Ziarist din Timișoara: „ Țara se transformă în colonia altora”

De șapte ani patronezi un stat ce ne transformă țara, „pas cu pas”, din patrie a noastră, în colonie a altora. Citeam de mult printre rânduri acest fapt, dar când apologiile față de cel care ordona osândirea lui Horea, Cloșca și Crișan prin tragere pe roată, iau locul unui omagiu oricât de simplu adus lui Avram Iancu…e deja prea limpede! Nu o Românie Educată (cât cinism în denumire: de parcă am fi o gașcă de neșcoliți!) ți-e scopul, ci una re-educată. Dresată să vadă în satrapii de odinioară niște nobile suflete, încărcate de bune intenții… Sau popoare diferite pe maluri de Prut și Uniuni binefăcătoare, în loc de imperii ce se ridică perfid, fără zgomotul de arme ce le îngropase cândva. Știm că e nevoie: când în dușman ajungi să vezi prieten, iar în interesele și loviturile sale- formule și căi salvatoare pentru tine, noua rânduială se poate așterne fără împotrivire. Pe nesimțite…

Dar am o veste pentru tine, Klaus: suntem tot mai mulți cei care pricep că nu de România ta re-educată avem nevoie, ci de o Românie prin și pentru NOI înșine.

Iar de acum, de când ne-ai arătat atât de limpede cine ești și ce vrei, vom fi tot mai mulți! Pleacă, Iohannis, sau te vom alunga noi!

Cosmin Țântă, Demnitatea.info, Timișoara

Gestul lui Iohannis nu ar fi fost catalogat sfidător, dacă ar fi vegheat mereu la rolul de mediator pe care Connstituția îl oferă. Asta înseamnă participarea și la evenimentele de comemorare a eroilor României, la vegherea respectării însemnelor naționale, lucruri pe care șeful statului le evită.

Stadionul Ghencea, neîncăpător pentru micuții fotbaliști prezenți la prima ediție a „Cupei Regelui”

Prima ediție a „Cupei Regelui” la fotbal, organizată de Primăria Sectorului 5, a fost modul cel mai plăcut în care 2.100 de puști să își încheie vacanța de vară, o ocazie de a-și mări sau poate de a-și iniția colecția de amintiri, căci ce poate fi mai frumos decât să te joci, cu zâmbet pe chip și bucurie în suflet.  

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone s-a declarat foarte mulțumit de reușita acestei prime ediții a competiției și speră ca ea să devină una cu tradiție.

„A fost frumos și ne-am distrat! Am jucat fotbal, și-am închegat prietenii”, a anunțat edilul, pe pagina sa de Facebook, care a adăugat că acesta a fost cel mai mare eveniment sportiv dedicat copiilor născuți în perioada 2011-2014 și care a strâns laolaltă 105 echipe, cu un total de 2.100 de micuți fotbaliști, echipa câștigătoare fiind formația ACS Inițial București.

Și cum fiecare competiție își numără campionii la finalul ei, la fel a fost și de această dată, iar toți copiii au fost câștigători, de experinență, de noi prietenii. Mai mult, toți participanții au primit medalii și diplome, iar la nivel de echipă au ajuns câte cinci mingi, identice cu cele folosite la EURO.

„Le mulțumim tuturor celor care au făcut acest eveniment posibil. Mulțumesc, CSA Steaua București! Aveți un templu minunat! ACS Inițial București este câștigătoarea Cupei Regelui la fotbal 2021. Campionilor, aveți respectul lui Piedone! A fost frumos! Vă mulțumesc, dragilor! Ne revedem anul viitor, la cea de-a doua ediție! Cu respect, dragoste și prețuire pentru Casa Regală a României și pentru toți copiii țării”, le-a transmis primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Piedone le-a „predat” copiilor lecția iubirii de țară: „Îmi place să fiu primarul bunic!”

Orban: „PSD a avut o strategie perversă, dar foarte eficientă”

Ludovic Orban (Facebook)

Președintele PNL, Ludovic Orban a explicat, la Iași, de ce alianțele de dreapta nu funcționează, dar și de ce apar disensiuni. Mai mult, liderul liberal a caracterizat PSD-ul ca fiind „dracul care își bagă coada”, un partid care a îmbrăcat mai multe „haine” după 1989.  

Întotdeauna dracul şi-a băgat coada în structurile de guvernare de dreapta, care în general au fost pe alianţă. În timp ce PSD a guvernat aproape singur sau a avut diferite partiduleţe satelit, întotdeauna pe dreapta a fost Convenţia Democratică, în 97-2000, cu mai multe partide: PNŢCD – PNL – PD, după aceea a fost şi Alianţa DA care a presupus şi UDMR şi PC, soluţie imorală, dacă vă aduceţi aminte, pentru formarea majorităţii. Din păcate, fostul Partid Comunist, care a îmbrăcat mai multe haine – FSN, FDSN, PDSR, PSD – a avut o strategie perversă, dar foarte eficientă, de a-şi menţine un electorat foarte larg tocmai din acei oameni cărora le-a refuzat dreptul la civilizaţie, la dezvoltare, la un nivel de viaţă decentă, pe care i-a ţinut în sărăcie tocmai pentru a-i putea manipula şi pentru a le putea obţine votul. Despre asta este vorba.

a declarat Ludovic Orban, la Iași

PNL, singurul partid cu identitate politică

Totodată, Ludovic Orban a precizat că PNL este singurul partid care are identitate politică, de altfel, acesta fiind și cel mai vechi de pe scena politică românească, cu aproape 150 de ani în spate, chiar dacă de-a lungul vremii a mai avut câteva adaosuri.  

„După părerea mea, există o singură formaţiune de centru – dreapta, dreapta în România, şi aceasta e Partidul Naţional Liberal. În rest, celelalte partide sunt partide fără identitate, nici măcar PSD nu e de stânga. PSD-ul e aşa, un partid care domină prin mesaje către un public care este diferit de cei care populează PSD-ul. Singura forţă de dreapta e PNL. Celelalte forţe, indiferent dacă ele se revendică sau nu, nu au identitate clară de dreapta, cu valori liberale, conservatoare, creştine şi aşa mai departe. Noi suntem dreapta românească”, a precizat Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Alianță de dreapta, provocatoare

Orban a menţionat totodată că, „în timp ce formaţiunile de dreapta au trebuit să facă alianţe destul de dificile în momentul în care au ajuns la guvernare, de regulă avatarurile Partidului Comunist au guvernat din poziţie dominantă”.

Se pare că nici alianța ce a fost făcută, după lungi negocieri, în decembrie 2020, nu este scutită de provocări. Amplul scandal din luna aprilie, ca urmare a demiterii lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a dus la un protocol între USR PLUS și PNL, protocol, care în opinia liderilor USR PLUS a fost încălcat de premierul Florin Cîțu. Rezultatul acestei încălcări de protocol a însemnat demiterea lui Stelian Ion, de la Justiție, retragerea susținerii politice din cadrul guvernului, depunerea moțiunii de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu, alături de cei de la AUR, dar mai ales demisiile celor cinci miniștrii USR PLUS, precum și a vice-premierului Dan Barna, co-președintele USR PLUS.

Rareș Bogdan crede că USR PLUS trebuie să plătească pentru comportamentul iresponsabil

„Este important că începem anul şcolar cu prezenţă fizică”

Florin Cîțu (Facebook Guvernul României)

Premierul Florin Cîțu a transmis ultimele directive prefecților cu privire la începerea anului școlar, subliniind faptul că siguranța copiilor trebuie să fie în primul plan al tuturor autorităților, mai mult, că este important ca anul școlar să înceapă cu prezența fizică a elevilor. Există, de latfel, și câteva zone în care școala nu se va putea face fizic, în unele din cauza evoluției epidemiologice, în altele, din cauza problemelor care legate de infrastructură – școli în care mai sunt deschise șantiere de lucru.

„Mâine începe anul şcolar şi vreau să mă asigur că festivităţile de mâine se desfăşoară în cele mai bune condiţii, asta înseamnă să respectăm ordinul Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii, ordinul comun care reglementează modul în care se desfăşoară aceste festivităţi mâine, o limită de o oră şi jumătate, exclusiv afară, cu mască obligatorie. În acelaşi timp este important (…) că începem anul şcolar cu prezenţă fizică şi este foarte important ca siguranţa copiilor să fie în prim plan”, a afirmat Cîţu, la Palatul Victoria, la videoconferinţa cu prefecţii şi cu reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică pe tema pregătirii începerii anului şcolar.

Premierul a menționat că sunt şi câteva excepţii de la începerea anului şcolar cu prezenţă fizică, în 11 localităţi din țară: 5 în Satu Mare, 2 în Arad, una în Sălaj, una Dolj şi una în Teleorman.

„Sunt 2.400 de elevi care vor fi nevoiţi să înceapă, din păcate, şcolile în sistem online, dar pentru restul ne vedem mâine în curtea şcolii. Este foarte importantă siguranţa copiilor în fiecare zi, vreau să menţinem anul acesta cu prezenţă fizică şi de aceea trebuie să ne asigurăm că regulile pe care le-am stabilit sunt respectate în fiecare zi”, a adăugat premierul.

Potrivit ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, școala se va desfășura în formatul fizic până la incidența îmbolnăvirilor de 6 cazuri la mia de locuitori. Mai mult, incidența la care se face raportarea este cea din fiecare zi de vineri, transmisă de DSP-uri, si punerea în aplicare se face din prima zi de luni după creșterea incidenței.

Cîmpeanu: „Școlile trebuie să se deschidă primele şi să se închidă ultimele”

Cioloș: „Haideți să construim acest partid în care putem avea încredere unii în ceilalţi”

Dacian Cioloș

Europarlamentarul Dacian Cioloș spune că USR PLUS nu a fost nici partidul lui Nicușor Dan, cel care a înființat USB (Uniți Salvăm Bucureștiul), nici a lui Dan Barna, nici a lui. Mai mult, că formațiunea ai cărei membri trebuie să își aleagă conducerea pe 2 octombrie nu este un „partid de lider”, ci al tuturor membrilor.

„USR PLUS nu a fost nici partidul lui Nicușor Dan, nici partidul lui Dan Barna, nu a fost nici partidul lui Dacian Cioloș. Și nu cred că acest partid va fi vreodată un partid de lider sau dependent de un lider. Este partidul tuturor membrilor și toți membrii vor alege președintele USR PLUS prin vot universal online, care începe săptămâna viitoare. Sper ca toți cei care au drept de vot să participe în număr cât mai mare și să-l aleagă pe cel care cred ei că poate reprezenta mai bine organizația noastră în următorii ani pentru a deveni principala forță politică din România”, a scris Dacian Cioloș pe pagina sa de Facebook.

Într-o prezentare a candidaturilor, ce a avut loc la Cluj, Dacian Cioloș a afirmat că nu crede în rolul mesianic al liderului, ci în cel inspirațional. „În rolul lui de a inspira şi de a da exemplu de bun-simţ, da, în asta cred. Haideţi să construim acest partid în care putem avea încredere unii în ceilalţi şi nu un partid în care ne batem unii cu ceilalţi pentru funcţii, pentru putere şi pentru a promova un om sau altul”, a mai afirmat Cioloş. Acesta a ținut să sublinieze că nu și-a depus candidatura pentru șefia partidului, nu ca să piardă o altă funcție, cea de lider Renew Europe, din Parlamentul European, ci pentru a-și ajuta partidul.  

Două dintre cele trei partide care până la începutul acestei săptămâni formau coaliția de guvernare se află pe ultima sută de metri ai campaniei pentru alegerile interne, USR PLUS pe 2 octombrie, în timp ce PNL are congresul pe 25 septembrie.

În cursa USR PLUS se află cei doi co-președinți, Dan Barna și Dacian Cioloș, respectiv Irineu Dărău, senator de Brașov.

Cioloș consideră că USR PLUS a fost subestimat de liberali

Când luptele politice acaparează tot, până și sănătatea

Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

Se pare că luptele politice sunt constante la noi, de mai bine de 30 de ani încoace.

Partid contra partid, jocuri complicate în culise, bătaie pentru o funcție mai importantă sau pentru o bucată mai consistentă de ciolan. Cuvinte grele aruncate dintr-o parte în alta, trădări și circ. Mult circ.

Asta în timp ce sistemul încearcă să reziste. Să nu se prăbușească, de tot. E vorba despre sistemul ăl mare, de care trag cu toții cu dinții, dar, mai important, despre sistemul de sănătate. Ăla de care depindem, indiferent de vârstă sau poziție socială.

Luptele politice au un preț. Pe care îl plătim tot noi

Incendii în spitale. Campanie de vaccinare care stagnează. Locuri puține în diverse secții. Medicamente care dispar de pe piață sau stocuri insuficiente. Condiții deplorabile în multe unități sanitare. Medici care fac legea, în funcție de grosimea plicului pe care îl cer.

Sistemul de sănătate din România e bolnav. Mai bolnav decât oamenii pe care ar trebui să-i trateze.

Când clasa politică se face că nu vede, tot oamenii se ajută între ei.

E cazul spitalului modular de terapie intensivă, de la Piatra Neamț, spital construit, din bani de la sponsori și din donații, de către organizația Dăruiește Viața. Din 2009 încoace, organizația adună bani, construiește spitale, ajută. Pentru a arăta că, acolo unde este voință și, mai ales, bună-voință, se poate. Se poate și altfel, se poate să fie bine.

”Nu mai avem ministru la sănătate, nu mai avem șef la CNAS, în spitale știm cu toții care e situația. Suntem în plin val 4 de pandemie, cazurile tot cresc, iar de bolnavii cronici pare că nu mai pasă nimănui. Și totuși.

Începând de azi, spitalul modular de terapie intensivă, de la Piatra Neamț, construit de Daruieste Viata, prin eforul donatorilor și sponsorilor este funcțional și primii pacienți pot beneficia de îngrijire medicală in condiții potrivite secolului în care trăim.

În noiembrie 2020, 15 oameni au murit în incendiul de la Piatra Neamț, iar un medic s-a aruncat în foc să-și salveze pacienții și va rămâne cu sechele pe viață. Dar cui să-i pese? Autoritățile par că au uitat deja…

Societatea civilă, donatorii sunt mai responsabili decât cei care ne conduc și pentru ei avem toată recunoștința.

Dacă mai există un strop de speranță ea vine de la oamenii cărora le pasă.”

Acesta este mesajul Oanei Gheorgiu, cofondator al organizației Dăruiește Viața, de pe 10 septembrie.

Putem avea un sistem medical performant. Trebuie doar să vrem

Să convingem clasa politică că luptele lor interne sunt decontate de noi. Că lucrurile pot fi făcute repede și bine, chiar dacă nu ai acces nelimitat la fonduri din bugetul de Stat. Că fondurile alea sunt acolo de la noi, pentru noi, nu de la noi pentru ei.

Și că, atunci când politicienii renunță la noi, ne putem descurca și singuri. Mai grav pentru ei va fi când vom decide că ne putem descurca și fără ei. De tot.

Rareș Bogdan crede că USR PLUS trebuie să plătească pentru comportamentul iresponsabil

Rareș Bogdan
Rareș Bogdan

Vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan a afirmat, la Antena 3, că cei din USR PLUS vor „plăti” la revenirea în coaliția de guvernare, și nu oricum, ci chiar cu funcțiile. Asta în contextul în care la începutul săptămânii cei cinci miniștri de  la USR PLUS și vice-premierul Dan Barna și-au dat demisiile, după ce i-au retras susținerea politică a premierului Florin Cîțu. Mai mult, liderii USR PLUS au precizat că sunt dispuși să revină în coaluția de guvernare dar doar cu condiția ca PNL să desemneze un alt premier în locul lui Cîțu. Mai mult, zilele trecute, Dacian Cioloș a lansat chiar ideea ca formațiunea condusă de el și Barna să fie cea care să facă propunerea de prim-ministru, o propunere pe care Cîțu o consideră neserioasă.

„Le oferim celor din USR PLUS șansa să se recredibilizeze, să se reîntoarcă. Sigur, nu vor mai primi la fel de multe ministere, dar vor primi 3-4 ministere și pot continua munca pentru cetățeni. Nu le mai dăm 5 ministere, cu siguranță. Când fugi și abandonezi când cresc prețurile la energie, când trebuie să semnezi PNRR, când începe școala, și tu fugi de la guvernare și te porți iresponsabil, te aliezi cu AUR, pentru greșeala făcută și neajunsurile create și criza politică pe care au generat-o, e necesar să plătească”, a declarat Rareș Bogdan, la Antena 3.

Dacian Cioloș „taie” șansele de negociere pentru refacerea coaliției

Criza politică, cu amenințările cu moțiunea de cenzură a fost declanșată în urma remanierii minsitrului de Justiție, Stelian Ion, considerat vinovat pentru blocarea Programului Național de Investiții Anghel Saligny. Interimatul acestui portofoliu este asigurat de Lucian Bode, de la Interne.

Cei cinci miniștrii demisionari sunt: Cristian Ghinea de la Fonduri Europene, înlocuit de Florin Cîțu, care va asigura interimatul pentru cel mult 45 de zile, potrivit legislației în vigoare, Cătălin Drulă (Trasporturi), înlocuit de Dan Vîlceanu (Finanțe), Claudiu Năsui (Economie), înlocuit de Virgil Popescu (Energie),  Ciprian Teleman (Cercetare, Inovare și Digitalizare), înlocuit de Tanczos Barna (Mediu) și Ioana Mihăilă (Sănătate), înlocuită de Cseke Attila (Dezvoltare). Acestora li s-a alăturat și vice-premierul Dan Barna, co-președintele USR PLUS.

  Ciolacu nu se mulțumește doar cu debarcarea lui Cîțu, vrea și alegeri anticipate

Primarul Piedone aduce normalitatea în Sectorul 5

Promenada Sebastian (Captură video)

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone va inaugura Zona Sebastian, o zonă ce a fost transformată din pârloagă într-un spațiu verde, cu locuri de relaxare, dar și de joacă. Deja locuitorii l-au „acaparat” și l-au comparat cu Aleea cu fântâni de la Palatul Parlamentului, semn că ceea ce s-a făcut sub directivele primarului Piedone și-au atins scopul.

„Am fost la o previzionare a unei recepții care va avea loc miercuri. Am vrut să o văd pe zi, iar miercuri (n.r. 15 septembrie) o vom inaugura pe timp de noapte să vedem și iluminatul din acea zonă. Am redat populației din zona Sebastian peste 2.000 de metri pătrați de spațiu verde. Am plantat peste 85 de arbori și 600 de arbuști pereni”, a declarat Cristian Popescu Piedone pe pagina sa de Facebook.

De altfel, acesta a ținut să sublinieze că Sectorul 5 a mai făcut un pas spre civilizație, iar copiii deja se bucură de noile locuri de joacă și „pășesc pe tartan, nu prin praf și colb”, așa cum se întâmpla în trecut.

„Sincer, peisajul este frumos! Îmi place! Îmi place să privesc seniorii pe bănci, la sosea! Îmi place să văd bunici care isi plimbă nepoții! Îmi place să văd familii fericite! Și le multumesc tuturor celor care au făcut posibil acest loc”, a mai spus Piedone.

Nici șoferii nu au fost uitați, fiind create 150 de locuri de parcare, dintre care 60 sunt „nou-nouțe”, iar la „solicitarea publicului”, care a fost prezent la previzionare, în zonă vor fi montate și două toalete, una ecologică și una inteligentă. Ba mai mult, pentru a tăia elanul rău-voitorilor și a preveni eventualele distrugeri, „promenada Sebastian” va beneficia de pază 24 de ore din 24.

„Vom întrece celelalte sectoare”

Cei care s-au aflat la plimbare nu doar și-au arătat mulțumirea pentru pașii spre normalitate, dar au afirmat că alături de primarul Cristian Popescu Piedone, Sectorul 5 are mari șanse să întreacă celelalte sectoare, la frumusețe.  

„Este singurul om care a dovedit că pe unde a trecut a lăsat ceva în urmă. Așa cum a lăsat la Sectorul 4, așa sper că noi,în Sectorul 5, vom întrece celelalte sectoare ca frumusețe”, și-a arătat optimismul unul dintre cetățenii din sectorul ce în urmă cu vreme părea uitat în timp.

„Până acum niciun primar nu ne-a făcut așa ceva. Dl Piedone parcă ne-a readus la viață. De drag ieșim acum afară, seara, ne mai plimbăm. Îi mulțumim din tot sufletul pentru tot ce a făcut”, a spus o doamnă ce se afla în zonă. Aceasta a fost completată de o alta, care nu doar a mulțumit pentru normalitatea de care se poate bucura chiar în Sectorul 5, dar a făcut comparație cu o altă zonă reper pentru Capitală. „Este absolut încântător. A luat atitudine și din urâțenia plină de gunoaie, care era aici, a făcut ceva de mă simt ca în centrul, vis-a vis de Parlament, pe Aleea cu fântâni. Este minunat”.

Primarul Cristian Popescu Piedone pune la punct zona Iacob Andrei

Candidatura lui Cîțu, contestată în instanță

Florin Cîțu / Foto: Iulia KELT

Alexandru Pânișoară, membrul al PNL Sector 1, îi contestă candidatura lui Florin Cîțu la șefia PNL. Acesta a cerut în instanța anularea deciziei Biroului Național Politic din 18 august, care prevede derogarea privind vechimea în partid necesară pentru a putea intra în cursa de la vârful PNL, precum și decizia de acceptare a candidaturii.

Dosarul de contestare a fost înregistat la Tribunalul București, pe data de 9 septembrie, iar la pârât este trecut „Partidul Național Liberal – prin reprezentant Ludovic Orban”. Congresul PNL va avea loc pe 25 septembrie, iar la alegeri vor fi prezenții 5.000 de delegați.

Captură foto portalul Tribunalului București

Într-o postare

Nu am acționat la comanda cuiva ci din propria convingere, din asumare, chiar dacă mi s-a spus “de ce te bagi? Sunt lupte grele, o să vezi ce o să pătești”. O să pățesc ce? O să mă caute unii? Să mă caute, scheleți n-am, poate or să-mi facă, totul e posibil, dar mi-am ASUMAT! O chestie care lipsește cu desăvârșire în clasa politică. Nu pot să tolerez, să mai tolerez, nelegiurile care se fac la orice nivel, cu toate riscurile.

a  scris Alexandru Pânișoară pe pagina sa de Facebook.

„Eu vin și cu soluții, atâta cât am capacitatea”

Liberalul a ținut să precizeze că nu este de meserie contestatar, dar acolo unde sunt „încălcate principii și valori”, nu ezită să treacă la fapte. „Pe lânga ceea ce contest, eu vin și cu soluții, atâta cât am capacitatea, dar vin cu ceva, nu doar să fiu pe dos”, a mai scris Pânișoara.

Totodată, acesta a subliniat că nu îi cunoaște, personal, pe niciunul dintre cei doi contracandidați în cursa pentru șefia partidului, iar demersul pe care l-a făcut, în instanță nu are legături nici cu Orban sau Cîțu, nici cu circul creat de aceștia pe scena politică, ci cu faptul că „PNL cauționează abateri de la legi și regulamente… PNL-ul din care și eu fac parte și nu pot să fiu părtinitor… Poate ar fi gândit și alții acțiunea dar nimeni n-a făcut nimic în sensul ăsta… păcat, sper să înceapă și restul colegilor să se trezească din amorțirea asta care a condus la derapaje și abuzuri…”, a concluzionat Alexandru Pânișoară.

Potrivit statutului PNL, orice membru al partidului poate candida la funcția de președinte dacă are o vechime de cel puțin 5 ani, vechime pe care Florin Cîțu nu o are, obținând o derogare din partea Biroului Politic Național. „Votul a fost dat. Sunt 70% dintre președinții de filială care au fost astăzi aici. Astăzi vom înaintea propunerea și sunt convins că astăzi vom depune și jurământul. (…) Am votat o derogare pentru candidatura mea la șefia PNL, a fost vot unanim pentru această derogare”, a spus premierul la finalul ședinței BPN din 18 august.

Cîțu: „Această campanie a fost una care nu a adus beneficii pentru PNL”

Ciolacu nu se mulțumește doar cu debarcarea lui Cîțu, vrea și alegeri anticipate

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu / Captură video

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a respins orice acuzație de blat între social democrați și liberali pentru menținerea în funcție premierului Florin Cîțu. Mai mult, Ciolacu a precizat, la Realitatea Plus, că PSD a fost primul partid care a prezentat textul moțiunii de cenzură, dar nu își dorește ca acesta să fie folosit ca instrument de șantaj sau ca unul de luptă internă, subliniind că din punctul său de vedere Cabinetul Cîțu este căzut deja. De asemenea, liderul PSD a mai menționat că agenda românilor nu este nici lupta din cadrul celor două partide, care au alegeri interne în 2-3 săptămâni, ci criza sanitară și economică cu care fiecare în parte se confruntă.

„Este o ipocrizie din partea d-lui Orban să afirme așa ceva. PNL are putere deplină în România, în acest moment. Au președinția țării, au și  Guvernul, au președinția Camerei Deputaților, iar prin Anca Dragu (n.r. USR PLUS), care e tot cu ei, au și Camera Senatului. Deci, despre care blat PSD-PNL vorbiți?”, și-a arătat nemulțumirea Ciolacu, adăugând că în realitate toată această criză politică e menținută de disputa a doi oameni, ambii din PNL, care și-au transferat disputa personală într-o luptă instituțională. „E un conflict instituțional între două persoane, ambele din PNL. Au transforat o luptă instituțională în lupta a două persoane particulare”, a afirmat Marcel Ciolacu la Realitatea Plus.

Ciolacu așteaptă decizia CCR

Liderul PSD spune că e normal să fie așteptată decizia Curții Constituționale, în privința sesizării formulate de premier despre elemente de neconstiuționalitate ale moțiunii de cenzură.

 „Noi am zis clar că nu ne implicăm în această dispută a lor, și am mai zis că orice moțiune va ajunge în Parlament, o vom vota. Deocamdată, așteptăm decizia Curții Constituționale Având două crize, economică și sanitară, s-a declanșat una politică. Ținând cont de luptele interne atât în PNL, cât și în USR PLUS, și un șantaj al USR PLUS asupra primului ministru”, a mai spus Ciolacu, acesta adăugând că Guvernul Cîțu nu a demonstrat nimic în perioada de după alegerile parlamentare. Mai mult, îi acuză pe cei din Executiv că au dus la haos, în economie, cu scumpiri aberante, scăpate de sub control, cu un deficit care pune presiune pe moneda națională, cu o inflație ce a depășit orice imaginație a românilor. „În loc să vină cu soluții, cum am venit noi în Parlament cu legea consumatorului vulnerabil, capitalul românesc, ei vin cu agenda proprie”, a mai afirmat liderul PSD, care ia în calcul chiar și alegerile anticipate dacă nu se rezolvă criza politică.

Premierul, în căutarea de soluții după creșterea alarmantă a prețului la energie

Victimele atentatelor, comemorate de Regina Elisabeta: ”Împreună în durere şi în credinţă”

Foto: BBC
Foto: BBC

Regina Elisabeta a II-a şi Boris Johnson au transmis mesaje emoţionante, la 20 de ani de la atacurile teroriste care au îngrozit SUA.

Regina a trimis un mesaj președintelui american Biden, în ziua în care se marchează 20 de ani de la atacurile din 11 septembrie. Elisabeta a II-a a precizat că gândurile și rugăciunile sale sunt alături de victime, supraviețuitori și familiile lor.

De asemenea, a adus un omagiu și rezistenței comunităților care s-au unit pentru a ajuta supraviețuitorii, transmite BBC.

Regina i-a transmis lui Joe Biden că victimele sunt în rugăciunile ei

În mesajul adresat președintelui Biden, regina a spus: ”În momentul în care marcăm cea de-a 20-a aniversare a teribilelor atacuri din 11 septembrie 2001, gândurile și rugăciunile mele, precum și cele ale familiei mele și ale întregii națiuni, rămân alături de victime. Sunt alături de supraviețuitori și de familiile afectate, precum și de primii salvatori care au fost chemați să își facă datoria”.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat că teroriștii nu au reușit să „zdruncine credința în libertate și democrație”.

La acest moment, se organizează evenimente comemorative în întreaga lume, inclusiv în Marea Britanie, pentru a-i aminti pe cei care și-au pierdut viața.

Atacurile, planificate de Al-Qaeda din Afganistan, au folosit patru avioane de pasageri americane confiscate de atacatori sinucigași – dintre care două au fost aruncate în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York.

Un alt avion s-a prăbușit în Pentagon, chiar în afara capitalei SUA, Washington DC, iar un al patrulea avion s-a prăbușit într-un câmp din Pennsylvania.

În centrul Londrei vor fi aprinse lumânări pentru a aminti de victimele din Marea Britanie

După apusul soarelui, 67 de lumânări vor fi aprinse în centrul Londrei pentru a aminti de fiecare dintre victimele britanice.

De asemenea, au avut loc evenimente la castelul Windsor și la parcul olimpic Queen Elizabeth din Londra.

Un total de 2.977 de oameni au murit în urma atacurilor teroriste. Evenimentul rămâne cel mai sângeros atac străin comis pe teritoriul american, potrivit 9/11 Memorial Museum.

Dragoș Săvulescu, greu de extrădat. Partea a doua

Dragoș Săvulescu

Omul de afaceri Dragoș Săvulescu este greu de extrădat, după ce Curtea de Apel a Mării Egee din Syros a respins cererea de extrădare făcută de România. Pentru Săvulescu aceasta este a doua „ratare” a extrădării după cea din Italia.

Fostul acționar de la Dinamo a fost arestat pe 9 august, fiind depistat în afara Italiei, în urma unei postări făcută de soția sa, Angela Martini, pe o rețea de socializare. De alfel, Săvulescu a afirmat, citat de G4 Media, că „a fost arestat într-un restaurant din Mykonos, în fața soției și prietenilor săi, într-o operațiune care a implicat peste 30 de ofițeri de poliție” și a petrecut apoi două zile sub arest în Syros înainte de a fi eliberat sub control judiciar.

„Curtea de Apel a Mării Egee din Syros i-a dat dreptate domnului Săvulescu, stabilind că România nu are puterea de a forța extrădarea sa din Grecia și a ordonat retragerea imediată a mandatului de arestare din România. Domnul Săvulescu a fost arestat în insula Mykonos pe 9 august datorita menţinerii de către Curtea de Apel Bucureşti a unui mandat vechi de arestare din februarie 2019 ca urmare a condamnării sale în dosarul retrocedărilor din Constanța ce datează încă din 2005, dosar ce conţine acuzaţii pe care domnul Săvulescu le neagă cu tărie. Curtea de Apel Napoli, Italia, unde domnul Săvulescu este rezident, a respins anterior cererea de extrădare a României, recunoscând în același timp sentinţa în Italia conform legislaţiei europene și aplicând apoi o graţiere la respectiva sentinţă, conform legislaţiei italiene”, se arată într-un comunicatul emis de Dragoș Săvulescu, citat de G4 Media.

Dragoș Săvulescu era plecat în Italia în momentul în care instanța din România l-a condamnat, la 5 ani și 6 luni, acesta s-a predat inițial, însă instanța din Italia a schimbat condamnarea din „cu executare” în „închisoare cu suspendare”.

Săvulescu, fostul acţionar al clubului Dinamo, a fost condamnat în 2019 la închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu. Procurorii anticorupţie l-au acuzat pe Săvulescu (ce era mandatar alături de alte trei persoane) că a făcut parte dintr-un grup infracţional organizat care ar fi reuşit să prejudicieze statul cu 114 milioane de euro prin implicarea ilegală în retrocedarea de plaje şi faleze în Constanţa şi Mamaia.

Condamnatul Dragoș Săvulescu (Dosarul Retrocedărilor din Constanța) a fost reținut în Grecia

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ploaie ușoară
4.4 ° C
5 °
3.1 °
48 %
6.2kmh
0 %
D
3 °
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
0 °

Ultimul articol

Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață, la 91 de ani

Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de fundația care îi poartă numele, în...

Un polițist, desemnat „Omul anului” 2025

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an. Pe numele său Dani Cek,...

Ofițer de poliție al Şcolii de Poliţie Câmpina, arestat pentru tentativă de viol asupra...

Mandat de arestare pentru 30 de zile - este măsura luată de judecători în ceea ce îl privește pe un ofițer angajat al Școlii...