Facebook: Florin Cîțu
Facebook: Florin Cîțu

Premierul Florin Cîțu a exclus posibilitatea de plafonare a prețurilor la energie, aceasta fiind o propunere venită din partea social democraților, cu precizarea că Executivul va lua măsuri  pentru ca populația să nu fie afectată de creșterea prețului la energie electrică și gaze naturale. De altfel, aceste creșteri se vor regăsi în cea mai mare parte a produselor de pe piață.

„Plafonarea preţurilor e mai complicat. Suntem într-o economie liberală. În Uniunea Europeană nu cred că poţi face aşa ceva. Ne vom uita la toate soluţiile pentru a ne asigura că în această iarnă românii nu vor avea de suferit de pe urma acestor facturi”, a afirmat Cîţu.

Marți, a fost aprobată Legea consumatorului vulnerabil, o lege ce prevede ajutorarea cu până la 500 de lei a populației vulnerabile, și care va intra în vigoare de la 1 noiembrie 2021. De altfel, atât premierul, cât și ministrul Energiei, Virgil Popescu, au precizat că această lege nu este de ajuns, având în vedere că numărul celor afectați de creșterea prețului la energie ajunge la aproximativ 10 milioane de persoane, motiv pentru care eset deja în lucru un proiect de ordonanță prin care să fie sprijiniți, prin compensarea facturilor din această iarnă, și celelalte categorii de populație afectate.

„Multe din aceste companii au avut profituri mai mari decât se aşteptau aşa că sunt sigur că există resurse pentru a susţine”

De altfel, Asociația Furnizorilor de Energie (AFEER) au solicitat premierului, ca soluție pe termen scurt, eliminarea sau reducerea TVA-ului din facturi, precum și anularea accizelor. Însă Cîțu a respins această idee, considerând că o astfel de măsură este dificilă prin implicațiile sale ulterioare. Nu vreau să umblu la sistemul fiscal pentru că apoi e dificil de revenit asupra lui şi implicaţiile sunt total diferite. Dar vom susţine în această iarnă consumatorii, consumatorul vulnerabil şi mare parte a populaţiei să treacă peste această iarnă şi să nu aibă un impact creşterea preţurilor. Vom compensa o parte din factură. Multe din aceste companii au avut profituri mai mari decât se aşteptau aşa că sunt sigur că există resurse pentru a susţine”, a declarat Florin Cîţu, în urmă cu două săptămâni.

Cîțu nu ia în calcul scoaterea TVA-ului din facturile la energie

Articolul precedentOrban crede că PNL nu are vreo datorie față de Iohannis, dimpotrivă
Articolul următorDragoș Săvulescu, greu de extrădat. Partea a doua