Cîțu: „Această campanie a fost una care nu a adus beneficii pentru PNL”

Premierul îi respectă mandatul contracandidatului la șefia partidului și îi atacă pe cei care „vând populism, demagogie și minciună”

Cursa dintre Florin Cîțu și Ludovic Orban a intrat în linie dreaptă și fiecare dintre cei doi își prezintă moțiunea pe care se bazează pentru câștigarea alegerilor din 25 septembrie.

Florin Cîțu le-a adresat, duminică, o scrisoare deschisă tuturor membrilor de partid, subliniind faptul că aceasta campania nu a fost una așa cum și-ar fi dorit-o, însă a precizat că este optimist că data Congresului, PNL va fi pe drumul cel bun. De altfel, a menționat că este nevoie de respect în rândul liberalilor, care sunt sabotați, nu doar din interiorul partidului, ci și din exterior, făcând referire la „cel mai corupt și putred partid al României”, partidul condus de Marcel Ciolacu.

„În mai puțin de o lună, suntem chemați să ne alegem președintele. Din păcate, această campanie a fost una care nu a adus beneficii pentru PNL. Vom putea, însă, după 25 septembrie, să recuperăm. Important este să privim spre viitor. Viitorul arată bine dacă facem ceea ce trebuie.

Acesta este gândul pe care îl am când plec în fiecare zi la Guvern: România să fie un loc bun pentru toți cetățenii! Noi, liberalii, suntem un partid al practicienilor, al celor care fac. Noi am realizat România Mare, iar acum putem face mare România în Uniunea Europeană, cu valori liberale, cu libertate și drepturi, cu antreprenori și creativitate, cu muncă și seriozitate”, a scris Florin Cîțu pe pagina sa de Facebook.

Visul lui Cîțu: creșterea economie și modernizarea României

Acesta a ținut să precizeze că actualul lider al PNL merită respectat, pentru ceea ce a făcut în timpul mandatului său, și le-a cerut celor pe care îi numește „dragi liberali, stimați colegi” un mandat în care să facă România să meargă mai bine.

„Unii vând iluzii și nu mă refer la contracandidatul meu, pe care trebuie să-l respectăm pentru mandatul său. Este nevoie de respect între noi, sunt destui care ne sabotează. Alții vând populism, demagogie și minciună. Da, mă refer la cel mai corupt și putred partid al României, PSD. Noi, PNL, livrăm, alegem calea matură, drumul corect, fără sloganuri, fără gloria momentului, dar cu rezultate! Noi, PNL, facem ca România să meargă mai bine. Așa a fost mereu, așa va fi întotdeauna! Acesta este mandatul pe care vi-l cer pe 25 septembrie: să creștem economia, să modernizăm România!”, a mai scris Florin Cîțu.

Orban nu a răspuns atacurilor din campania internă

În replică, Ludovic Orban a precizat că nu îi va ierta pe cei care fac rău partidului, unii chiar din rândul liberalilor, și care prin atacurile din social media o fac mai abitir decât cei din PSD.

„Nu îi voi mai ierta pe cei care fac rău PNL, pentru că nu mi se pare normal ca pe anumite conturi şi pagini de Facebook ale unor colegi care spun că sunt liberali eu să fiu atacat mai des decât o pagină de Facebook a PSD. În mare parte faptul că şi voi o simţiţi în fiecare zi pentru că voi staţi la firul ierbii, voi sunteţi în legătură cu oamenii şi simţiţi că există o descreştere a PNL, vreau să ştiţi foarte limpede că nu are nicio legătură cu modul în care m-am comportat eu şi susţinătorii mei. Campania mi-am dus-o echilibrat, constructiv, cu mesaje pozitive, de fiecare dată când am fost confruntat cu atacuri, am preferat să nu răspund, rareori s-a întâmplat să spun ceva critic despre un coleg”, a declarat Ludovic Orban, duminică, la Călăraşi, citat de News.ro.

Orban îl pune „la colț” pe premierul Cîțu

Articolul precedentGhiță, despre vaccinul anti-Covid. „România ar putea produce așa ceva”
Articolul următorSenatoarea Diana Șoșoacă, apărătoarea urșilor