Rareș Bogdan
Rareș Bogdan

Vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan a afirmat, la Antena 3, că cei din USR PLUS vor „plăti” la revenirea în coaliția de guvernare, și nu oricum, ci chiar cu funcțiile. Asta în contextul în care la începutul săptămânii cei cinci miniștri de  la USR PLUS și vice-premierul Dan Barna și-au dat demisiile, după ce i-au retras susținerea politică a premierului Florin Cîțu. Mai mult, liderii USR PLUS au precizat că sunt dispuși să revină în coaluția de guvernare dar doar cu condiția ca PNL să desemneze un alt premier în locul lui Cîțu. Mai mult, zilele trecute, Dacian Cioloș a lansat chiar ideea ca formațiunea condusă de el și Barna să fie cea care să facă propunerea de prim-ministru, o propunere pe care Cîțu o consideră neserioasă.

„Le oferim celor din USR PLUS șansa să se recredibilizeze, să se reîntoarcă. Sigur, nu vor mai primi la fel de multe ministere, dar vor primi 3-4 ministere și pot continua munca pentru cetățeni. Nu le mai dăm 5 ministere, cu siguranță. Când fugi și abandonezi când cresc prețurile la energie, când trebuie să semnezi PNRR, când începe școala, și tu fugi de la guvernare și te porți iresponsabil, te aliezi cu AUR, pentru greșeala făcută și neajunsurile create și criza politică pe care au generat-o, e necesar să plătească”, a declarat Rareș Bogdan, la Antena 3.

Dacian Cioloș „taie” șansele de negociere pentru refacerea coaliției

Criza politică, cu amenințările cu moțiunea de cenzură a fost declanșată în urma remanierii minsitrului de Justiție, Stelian Ion, considerat vinovat pentru blocarea Programului Național de Investiții Anghel Saligny. Interimatul acestui portofoliu este asigurat de Lucian Bode, de la Interne.

Cei cinci miniștrii demisionari sunt: Cristian Ghinea de la Fonduri Europene, înlocuit de Florin Cîțu, care va asigura interimatul pentru cel mult 45 de zile, potrivit legislației în vigoare, Cătălin Drulă (Trasporturi), înlocuit de Dan Vîlceanu (Finanțe), Claudiu Năsui (Economie), înlocuit de Virgil Popescu (Energie),  Ciprian Teleman (Cercetare, Inovare și Digitalizare), înlocuit de Tanczos Barna (Mediu) și Ioana Mihăilă (Sănătate), înlocuită de Cseke Attila (Dezvoltare). Acestora li s-a alăturat și vice-premierul Dan Barna, co-președintele USR PLUS.

  Ciolacu nu se mulțumește doar cu debarcarea lui Cîțu, vrea și alegeri anticipate

Articolul precedentPrimarul Piedone aduce normalitatea în Sectorul 5
Articolul următorCând luptele politice acaparează tot, până și sănătatea