2.2 C
București
duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 819

Timiș, al treilea județ în scenariul roșu

Digi 24

Județul Timiș este al treilea care intră în scenariul roșu în mai puțin de o săptămână, după Ilfov și Satu Mare. Rata de infectare a ajuns la 3,09 la mie. Cea mai mare incidență se înregistrează în județul Ilfov – 3,39 la mie. Urmează Satu Mare, cu 3,33 la mie. Cu o rată de infectare de 2,91 la mie, și Capitala se apropie de scenariul roșu.

Potrivit raportării CNSU de marți, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.789 de noi cazuri de infectare cu Covid, cele mai multe fiind confirmate în municipiul București (1.048), Timiș cu 481 de cazuri, Cluj cu 327 și Constanța cu 308 noi cazuri.

În scenariul galben se află județele Bistrița-Năsăud (2,76 cazuri la mia de locuitori), Cluj (2,55), Dolj (2,07), Maramureș (2,67) și București (2,91), în timp ce la nivel național, incidența pe ultimele 14 zile este de 2,06 cazuri la mia de locuitori.

În scenariul roșu, accesul la mai multe activități ar urma să se facă doar în baza certificatului verde.

Conform hotărârii de guvern de săptămâna trecută, în județele/localitățile cu o incidență între 3 și 6 la mie, accesul la mai multe activtăți este permis doar în baza certificatului verde, care atestă că o persoană a fost vaccinată, are un test COVID negativ sau a trecut prin boală în ultimele 6 luni.

Certificatul verde COVID-19 va fi necesar pentru accesul în localuri, restaurante, evenimente publice și private, concerte, spectacole, piscine.

Cum în acest weekend PNL are Congresul pentru alegerea conducerii, eveniment la care sunt așteptate 5.000 de persoane, Raed Arafat le-a transmis celor de la PNL că participarea la Congres se poate face prin prezentarea certificatului verde, cel prin care se adeverește vaccinarea, testul negativ Covid sau trecerea prin boală, testul de anticorpi.

Cîțu îi vrea izolați pe cei de la AUR din cauza campaniei anti-vacciniste

RO-ALERT, nu foarte profesionist, dar destul de panicat: ”Ursul, băăă!”

Foto: RO-ALERT
Foto: RO-ALERT

Cetățenii din Brașov au primit un mesaj RO-ALERT care începea cu superbul și originalul avertisment ”Ursul, băăă!”.

Între eroare umană, o posibilă noapte nedormită sau un angajat cam lipsit de profesionalism, simplitatea din România rămâne la ordinea zilei.

Locuitorii municipiului Braşov au primit, practic, un mesaj de avertizare privind prezenţa unui urs pe o stradă din oraş. Nimic ieșit din comun, cu excepția interjecției și a explicațiilor din sfera zoologiei.

Neaoș, amuzant și foarte rural, mesajul a condus la o anchetă pentru ca vinovatul de serviciu să ofere explicația.

RO-ALERT a făcut exces de zel: ”Ursul, băăă!” a dus la o Anchetă la ISU Brașov

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului anunţă o ”anchetă internă pentru a verifica modul de transmitere al mesajului”, notează Știrile Pro Tv.

Ursul băăă! Atenţie, a fost semnalată prezenţa unui urs pe strada Stejărişului. Animalul este considerat periculos. Nu încercaţi să vă apropiaţi de el sau să îl hrăniţi. Evitaţi deplasarea în zonă dacă nu este absolut necesară. ISU Braşov”, este mesajul primit de braşoveni din partea autorităţilor.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Braşov, scopul mesajului a fost de a informa cetăţenii judeţului Brasov cu privire la prezența ursului pe strada Stejărisului.

Ceea ce s-a și întâmplat. Fără prea multe formalități, dar mesajul a ajuns unde trebuia. Românul de rând a citit mesajul cu ”băă”, a înțeles apelativul ”băă” și a evitat deplasările în zona unde a fost văzut animalul sălbatic.

A greși e omenește: persoana din cadrul dispeceratului care a transmis mesajul a adăugat cuvintele ”ursul băăă”

Ne cerem scuze pentru eroare, dar avem convingerea că populaţia a înteles conţinutul și scopul preventiv al mesajului.”, a transmis, marţi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

Cum a fost transmis? De ce e atât de personalizat? A fost înțeles mai ușor cu ”băă”-ul de rigoare? Întrebări fără răspuns. Concluzia: românii au talent când sunt panicați. Că așa au învățat de la clasa politică.

Cîțu îi vrea izolați pe cei de la AUR din cauza campaniei anti-vacciniste

Florin Cîțu (Foto: Facebook)

Premierul Florin Cîțu a afirmat, marți, la Sinaia, că este deschis la noi discuții cu USR PLUS, dar doar dacă aceștia înțeleg că alianța cu AUR pentru a da propriul guvern este una nepotrivită, catalogând-o drept „metoda Dragnea”. Mai mult, în opinia sa, consideră că ceea ce face AUR, prin campania anti-vaccin, precum și acceptarea tacită a celor de la USR PLUS, îi face la fel de responsabili pentru valul 4 în care se află România în acest moment.

„Vreau să avem din nou o discuție în coaliție după ce cei de la USR retrag moțiunea pe care o au cu AUR. Suntem în plină pandemie. Există un partid în România, AUR, care are o campanie antivaccinistă. Mă uit la USR care nu spune nimic de această campanie, nu spun nimic de noii lor parteneri. Vreau să le spun tuturor celor care tac din gură și implicit susțin acțiunile că sunt responsabili pentru ce se întâmplă astăzi în România. Dacă cineva tace și acceptă acțiunile celor de la AUR trebuie să înțeleagă că sunt responsabili”, a declarat Florin Cîțu.

De asemenea, premierul a susținut că cei de la AUR trebuie izolați, amintind de situațiile în care membrii, simpatizanți, dar mai ales parlamentari AUR mergeau în spitale și făceau mitinguri în fața acestora. „Cei care-i susțin tacit pentru că au nevoie de voturile lor, tranzacționează sănătatea românilor pentru voturile din Parlament, și ar trebui să înțeleagă că sunt responsabili pentru ceea ce se întâmplă”, a mai spus Florin Cîțu.

Demersul comun cu AUR, în vederea depunerii moțiunii de cenzură, este doar o procedură parlamentară și nimic mai mult

De altfel, în timp ce parlamentarii AUR protestează împotriva certificatului verde, prin care se face dovada de vaccinare, test negativ Covid sau test anti-corpi (trecere prin boală), care a intrat în vigoare de ieri și pe teritoriul României, ca formă de acces la diverse evenimente publice sau private în localitățile care au înregistrat o incidență de infectare mai mare de 3 cazuri la mia de locuitori, dar mai mică de la 6 mie, Dacian Cioloș (co-președinte USR PLUS) se delimitează de discursurile anti-vacciniste ale AUR.  în opinia lui Cioloș demersul comun cu AUR, în vederea depunerii moțiunii de cenzură, este doar o procedură parlamentară și nimic mai mult.

„Nu suntem parteneri, nu avem niciun acord, nu avem nici obiective politice comune, nu am negociat nimic, nu împărtășim obiective și viziune politice, avem programe politice diferite. Nu avem în comun decât faptul că au semnat și cei de la AUR o moțiune de cenzură împotriva premierului Cîțu. Atât. Nu avem un proiect politic comun cu cei de la AUR, nu împărtășim viziuni politice cu ei”, a afirmat Dacian Cioloș, la Digi 24.

Dacian Cioloș se delimitează de discursurile anti-vacciniste ale AUR

Barna sau Cioloș? Luptă strânsă pentru șefia USR PLUS. Irineu Darău pare să fi ieșit din schemă

USR, PLUS, USR-PLUS, Dacian Cioloș, Dan Barna, Guvern
Foto: Facebook

Eternele alegeri interne USR PLUS nu se află nici pe departe aproape de final. Dan Barna, Dacian Cioloș și Irineu Darău concurează pentru șefia partidului. Trei tabere, aparent asemănătoare, care se bat în replici educate dar mult prea de lemn, și-n contre blânde, ce se vor a fi democratice și, pe alocuri, chiar reușesc a fi, dacă este să comparăm acesta situație cu cea a alegerilor interne din PNL.

Dan Barna are un ușor avantaj

Până în acest moment, copreședintele USR PLUS, Dan Barna, s-a dovedit a fi preferatul membrilor de partid. Putem să bănuim că, în cazul în care victoria va fi, până la urmă, a sa, acest lucru ar putea să se datoreze faptului că, de la bun început, USR a fost un partid mult mai numeros decât PLUS, astfel că membrii USR ar putea avea tendința firească de a vota pentru liderulul cu care au poposit în această alianță.

În acest moment, situația se prezintă în felul următor: Dan Barna a strâns mai bine de 15.000 de voturi din partea membrilor USR PLUS cu drept de vot, în timp ce Dacian Cioloș se situează pe locul doi, cu 11.500 de voturi. Irineu Darău nu a reușit să strângă prea multe voturi, astfel că bătălia se va da, în mod evident, între primii doi clasați. Pe aceștia încă îi despart 12.000 de voturi ce nu au fost, până acest moment, exprimate.

Membrii USR PLUS au timp să voteze până în data de 23 septembrie, ora 10:00.

Citește și: Cîțu, despre viitoarele spitale din România: „Ne ținem de cuvânt”

Talibanii se plimbă cu hidrobiciclete în formă de lebădă, dar nu renunță la Bazooka

Foto: Twitter, Jake Hanrahan
Foto: Twitter, Jake Hanrahan

Mai mulți luptători talibani, majoritatea înarmați cu Bazooka, au fost surprinși de aparatul de fotografiat al reporterului britanic Jake Hanrahan.

Luptători talibani, majoritatea înarmați, au văzuți în timp ce se plimbau cu hidrobicicletele pe un lac din Afganistan.

Imagine de ”Disneyland în Afganistan”: bărci colorate din care, paradoxal, nu lipsesc armele

Talibanii au fost fotografiați înarmați cu lansatoare de rachete și puști de asalt. Paradoxal și în totală antiteză cu armamentul, bărbații se plimbă în bărci cu pedale colorate, care imită lebede.

Locația unde au fost surprinse imaginile este Parcul Național Band-e Amir, situat în estul provinciei Bamiyan din Afganistan.

În postarea distribuită pe contul personal de Twitter, reporterul a precizat că fotografiile sunt reale, insistând asupra faptului că unul dintre luptătorii talibani pare să țintească cu Bazooka.

Jake Hanrahan: jurnalistul de război pedepsit, în repetate rânduri, cu închisoarea

Jake Hanrahan (născut la 23 ianuarie 1990) este un jurnalist britanic, podcaster și documentarist. Hanrahan face reportaje în legătură cu războiul și conflictele, concentrându-se pe forțele de poliție, pe paramilitari și asupra războiului de gherilă.

Hanrahan este cunoscut mai ales pentru munca sa referitoare la Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Este vorba despre un grup militant kurd, din sud-estul Turciei. Reporterul a fost arestat în septembrie 2015 în Turcia alături de doi colegi jurnaliști.

Mai mult, Hanrahan a petrecut două săptămâni în mai multe închisori de maximă securitate din Turcia, inclusiv închisoarea Diyarbakır și închisoarea de tip Adana F. În final, a reușit să fie deportat înapoi în Marea Britanie.

Incendiu la instalația de cocsare a rafinăriei Lukoil Ploiești

Un incendiu puternic a izbucnit, marți dimineața, la Petrotel-Lukoil. Fumul dens poate fi văzut din centrul Ploieștiului.

ISU Prahova a anunțat că incendiul se manifesta la instalația de cocsare a rafinăriei și că ard reziduuri petroliere.

La locul incendiului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere, două descarcerări, o autoscară,  două ambulanțe SMURD și o autospecială de prima intervenție și comandă. A fost emis mesaj RO-ALERT deoarece în zonă este o degajare mare de fum. Fumul dens este vizibil din centrul Ploieștiului

Incendiul, care se manifestă pe o suprafață de 400 mp, a fost localizat și lichidat după aproximativ 20 de minute

Conform ISU Prahova, arderea s-a manifestat cu degajari mari de fum la o coloana de distilare unde au fost afectate reziduuri petroliere rezultate în urma procesului tehnologic (păcură, motorina, cocs), pe o suprafață de aproximativ 400 mp.

Cîțu, despre viitoarele spitale din România: „Ne ținem de cuvânt”

Florin Cîțu / Foto: Iulia KELT

Aflat într-o vizită de lucru la Sinaia, premierul Florin Cîțu a dat asigurări că în România vor fi construite mai multe spitale, de acum înainte, arătându-se încrezător în banii europeni ce ar trebui să vină în noiembrie, cel târziu decembrie, în contextul PNRR. Cîțu a lansat această promisiune direct de pe amplasamentul investiției „Construire Spital Orăşenesc Sinaia”, pe care l-a vizitat astăzi.

Florin Cîțu: „Vestea bună pe care am primit-o astăzi de la constructori este că va fi gata anul viitor”

În stilul inconfundabil, Florin Cîțu a insistat că „bineînțeles” că se vor construi spitale noi prin PNRR „în această guvernare”. „PNRR va fi semnat luni la București. Mai multe spitale vor fi construite în România, iar primii bani vor veni prin acest PNRR la sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie. Ne ținem de cuvânt”, a mai spus premierul, la Sinaia.

Citește și: Ministrul interimar al Sănătății: „Dorim să păstrăm fluxul mixt pe spitale”

Așadar, conform declarațiilor premierului, la sfârșitul acestui an ne putem aștepta ca banii aferenți PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) să ajungă în România. Cat va dura până când banii se vor transforma în investițiile promise, în acest caz, în spitale nou construite, rămâne de văzut.

Grecia, din nou în focuri: încă un incendiu de vegetație în apropierea Atenei

Foto: Captură Twitter/@ThesentralM

Grecia s-a confruntat, din nou, cu un incediu de proporții, de data aceasta în stațiunea balneară Nea Makri, din apropierea capitalei Atena. „Incendiul s-a declanşat la ora locală 22:35, în proximitatea locuinţelor din Nea Makri şi au fost recomandate evacuări ca măsură de precauţie”, a declarat reprezentantul serviciului de presă al pompierilor din Grecias, citat de Agerpres.

Infernul din Grecia încă nu s-a încheiat

Potrivit Digi24, incendiul s-a produs la 30 de kilometri de capitala Greciei, într-o stațiune balneară. Pentru a stinge incendiul, la fața locului locului s-au deplasat 20 de autovehicule de stingere, însă și aproximativ 70 de pompieri.

Citește și: Guvernul din Grecia îi va despăgubi pe cei afectați de incendiile care au mistuit țara

În această vară, Grecia s-a confruntat cu grave incendii de vegetație care au afectat mai bine de 100.000 de hectare de pădure situate în nod-estul capitalei și nu numai. Cea mai afectată regiune a fost insula Evia, însă. În urma incendiilor, trei persoane au decedat.

Citește și: Autoritățile din Grecia au arestat mai mulți afgani pentru suspiciunea de incendiere. Aceștia ar fi spus că cineva i-a plătit cu 500 euro

Potrivit specialiștilor, incendiile ar fi fost cauzate de temperaturile ridicate din această vară, pe fondul schimbărilor climatice. Cu toate astea, au existat suspiciuni că o bună parte dintre aceste incendii ar fi fost cauzate, în mod intenționat, de om.

Incendii s-au produs vara aceasta și în Cipru, Spania, Italia, Croaţia și Franța.

Ministrul interimar al Sănătății: „Dorim să păstrăm fluxul mixt pe spitale”

Cseke Attila / Foto: Capital

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a explicat că, în valul 4 al pandemiei, cel pe care îl traversăm în acest moment, situația spitalelor din țara noastră va fi diferită, comparativ cu situația valurilor trecute, în care activitatea non-covid era, în anumite cazuri, sistată.

Ministrul a explicat că de data aceasta, spitalele vor beneficia de un flux mist, astfel încât să nu se mai producă blocaje în cazul pacienților suferinzi de orice altceva. Cu toate astea, Cseke Attila a adăugat că vor exista și excepții de la regulă, acolo unde situația o va cere, sugerând că ar putea să intervină schimbări în timp, cauzate de eventuala creștere a numărului de infectări.

Citește și: Orban, despre posibilele legături ale lui Dîncu cu serviciile secrete: „Mi se părea foarte straniu”

„Noi am spus de la bun început că în valul 4 al pandemiei dorim să păstrăm fluxul mixt pe spitale, adică un flux COVID și non-COVID. Asta nu înseamnă că în anumite situații nu o să existe situații în care unele unități sanitare cu paturi să fie dedicate numai pentru pacienți COVID. Dorim să păstrăm accesul populației și bolnavilor cronici la spitale”, a spus Cseke Attila.

Citește și: Codrin Ștefănescu crede că deja se pun bețe în roate partidului pe care l-a înființat pentru Liviu Dragnea

Numai ieri, în România, au fost înregistrate peste 3.800 de infectări. Mai mult, în anumite localități în care rata de infectare depășește 3 la mia de locuitori, se impune, tot începând de ieri, prezentarea certificatului verde.

Acesta se poate obține urmând instrucțiunile prezentate aici.

Polițist din Covasna, condamnat definitiv pentru șantaj. Câțiva ani nu mai are voie să îmbrace uniforma

Foto: Digi24

Condamnare definitivă la închisoare cu suspendare pentru un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, care în 2017 a fost acuzat de șantaj într-un dosar de corupție.

Pe atunci, polițistul era șef de post și a tras niște sfori pentru ca un șofer să fie despăgubit în urma unui accident rutier. Astfel, din ce se arăta la acea vreme, omul legii i-a forțat mâna celui de-al doilea șofer implicat în evenimentul rutier, sub amenințarea unui dosar penal, să îi achite 3.500 de euro.

Presat câteva săptămâni de șeful de post, în final autorul accidentul a achitat 2.000 de euro, iar de aici au fost sesizate organele penale. Ulterior, polițistul a fost trimis în judecată în decembrie 2017.

În luna iulie 2017 a avut loc un eveniment rutier, fără victime, în care au fost implicați conducătorii a două autovehicule, respectiv un tractor agricol pentru care legea nu solicita înmatriculare și un autoturism. Întrucât pentru tractorul neînmatriculat nu se deținea nici RCA, autorul accidentului a convenit cu partea păgubită să încheie o înţelegere amiabilă și să nu se mai prezinte la poliție. Despre această decizie l-a informat și pe șeful postului de poliție competent teritorial.

A doua zi după producerea accidentului însă, persoana păgubită l-a rugat pe șeful postului de poliție să o ajute să-şi recupereze paguba, respectiv contravaloarea reparațiilor autoturismului. În acest sens, polițistul, deși știa că tractorul agricol nu trebuia înmatriculat, a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat, dispunând efectuarea de cercetări și începerea urmăririi penale. Astfel, uzând de funcţia şi poziţia sa, inculpatul a administrat probe şi i-a suspendat conducătorului auto al tractorului agricol permisul de conducere pentru neprezentarea la unitatea de poliţie după producerea accidentului soldat cu pagube materiale, deşi fusese anunţat despre acest lucru, insistând ca acesta să îl despăgubească pe celălalt participant cu suma pe care o cerea.

Pentru a-l convinge să dea suma de bani cerută, respectiv 3.500 de euro, polițistul l-a asigurat pe autorul accidentului de faptul că, imediat după ce părțile implicate în accident se vor împăca, va finaliza dosarul penal cu propunere de clasare şi îi va restitui permisul de conducere, în caz contrar existând posibilitatea de a fi trimis în judecată, unde i se vor cere daune morale, iar permisul de conducere va rămâne suspendat pe durata procesului, care poate dura chiar şi un an. În luna august 2017, agentul de poliție s-a întâlnit cu autorul accidentului și, după ce s-a asigurat că partea vătămată este de acord cu suma de 2.000 euro, a solicitat să-i lase lui banii pentru a-i remite păgubitului, iar a doua zi a finalizat cercetările în dosar și a întocmit propunerea de clasare a cauzei.

Astfel, inculpatul a condiţionat finalizarea dosarului penal cu propunerea de clasare a cauzei şi restituirea permisului de conducere şi a întocmit, cu bună ştiinţă, un dosar penal pentru o infracţiune neprevăzută de legea penală, la rugămintea păgubitului, pentru ca acesta să primească în final, în mod injust, suma de 2.000 euro de la autorul accidentului”, a detaliat Direcția Generală Anticorupție, cu mențiunea că dosarul penal a fost constituit ca urmare a unui denunț.

După o primă condamnare pe fond din vara anului 2019, Curtea de Apel Brașov a dispus rejudecarea cauzei, astfel că judecătorii au reanalizat acuzațiile, în mare sentința fiind aceeași. Luna aceasta, aceeași curte de apel a menținut cea de-a doua sentință pe fondul cauzei.

Respinge cererea privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de şantaj în infracţiunea de luare de mită, ca neîntemeiată. Condamnă inculpatul IFRIM CONSTANTIN CLAUDIU, cercetat în stare de libertate, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul Ifrim Constantin Claudiu trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Covasna la datele fixate de acesta. b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa. c) să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea. d) să comunice schimbarea locului de muncă. e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existenţă.

Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Covasna sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 zile în cadrul Primăriei comunei Dobârlău, judeţul Covasna sau în cadrul Primăriei oraşului Întorsura Buzăului, judeţul Covasna. Admite în parte acţiunea civilă şi va obliga inculpatul să plătească părţii civile suma de 5.000 euro, cu titlu de daune morale. Obligă inculpatul la plata sumei de 2.400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat”, se arată în hotărârea rămasă definitivă.

Potrivit sentinței de la CA Brașov, singurele modificări au legătură cu faptul că polițistului i s-a interzis și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii – pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul fiind obligat totodată să plătească către partea civilă cheltuielile judiciare făcute de aceasta, în cuantum de 139,02 lei.

„Ursu’ băăă”, mesajul atipic trimis de RO-ALERT, locuitorilor din Brașov

Foto: captură YouTube

Autoritățile din Brașov le-au trimis locuitorilor orașului un mesaj cel puțin atipic, dacă nu chiar ilar, în care oamenii erau anunțați că pe o anumită stradă din municipiu ar fi fost zărit un urs, astfel încât aceștia ar trebui să evite zona respectivă pentru a nu se întâlni cu animalul, considerat periculos. Mesajul, lipsit, de altfel, de diacritice și scris extrem de neatent, îi anunța pe brașoveni în felul următor: „Ursu’ băăă”.

„Ursul baaa! Atenție, a fost semnalată prezența unui urs pe strada Stejarișului. Animalul este considerat periculos. Nu încercați să vă apropiați de el sau să îl hrăniți. Evitați deplasarea în zonă dacă nu este absolut necesară. ISU Brașov”, se arată în mesajul transmis de autorităţile din Braşov, locuitorilor municipiului în cauză.
„Ursu' băăă”, mesajul atipic trimis de RO-ALERT locuitorilor din Brașov

Încă nu se știe dacă vorbim, în acest caz, despre o glumă pusă la cale de un angajat „vesel” al ISU Brașov, ori dacă avem de-a face cu hackeri puși, la rândul lor, pe șotii, întrucât până la această oră nu există o explicație oficială a autorităților din Brașov, cu privire la mesajul cel puțin ieșit din comun, trimis brașovenilor.

Cu toate astea, potrivit Adevărul.ro, va exista o anchetă disciplinară cu privire la acest caz, de vreme ce în județul Brașov, problema urșilor este una cât se poate de reală, astfel că serviciul RO-ALERT își poate pierde din credibilitate în prezența mesajelor de acest fel.

UPDATE: „Scopul mesajului a fost de a informa cetățenii județului Brașov cu privire la prezența ursului pe strada Stejărișului, pentru a evita deplasările în zona unde a fost văzut animalul sălbatic. Dintr-o eroare, persoana din cadrul dispeceratului care a transmis mesajul a adaugat cuvintele . Ne cerem scuze pentru eroare, dar avem convingerea că populația a înțeles conținutul și scopul preventiv al mesajului”, au transmis cei de la ISU Brașov.

Citește și: Codrin Ștefănescu crede că deja se pun bețe în roate partidului pe care l-a înființat pentru Liviu Dragnea

Avocat, fost judecător și ex-membru CSM: „La congresul PNL vom avea fie un concert de coarde, fie un teatru de păpuși, fie o operă comică”

Sursa: Captură video

Sâmbătă se va desfășura în sfârșit congresul PNL, în cadrul căruia liberalii își vor alege cel mai demn președinte care să îi ducă pe culmile succesului, numai că organizarea evenimentului pune multe semne de întrebare, din perspectivă pandemică.

Cazurile de coronavirus cresc de ceva vreme, sunt instituite din nou măsuri restrictive, așa că un eveniment cu mii de participanți ar putea fi o problemă, dată fiind perpetua stare de alertă.

Însă, din câte se pare, soluții se găsesc atunci când deții puterea, iar Congresul PNL se va desfășura fără probleme, dat fiind interesul crescut al celor de la „butoane” să își vadă visul împlinit. Pe acest subiect a avut o serie de explicații avocatul Adrian Toni Neacșu, fost momebru al Consiliului Superior al Magistraturii în vremea în care era judecător.

Astfel, Neacșu arată din punct de vedere legal ce nu este în regulă cu organizarea Congresului PNL sub poleiala unei activități care loc în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole sau a instituțiilor de concerte. Din ce scrie acesta, este vorba despre „o șmecherie” „absolut jalnică din punct de vedere juridic”.

Așteptam cu interes să văd ce șmecherie vor găsi organizatorii Congresului PNL, având toate resursele administrației publice în spate, pentru ca sâmbătă populația neatentă să fie păcălită că nu există două țări, una a noastră a celor obligați să respectăm regulile și măsurile indiferent cât de absurde, arbitrare sau nelegale sunt, și una a lor, adică a privilegiaților aflați la frâiele puterii, pentru care legea și regulile sunt opționale.

Justificarea pe care au găsit-o este în cele din urmă absolut jalnică din punct de vedere juridic. Sincer, mă așteptam să declare direct congresul drept competiție sportivă, astfel încât în spațiu închis sau deschis puteau ocupa până la 30% din locuri. Aroganța celui care își permite orice ar fi părut mai mică.

Văd că au mers pe varianta cea mai grosolană, iarași doar juridic vorbind: consideră evenimentul ca fiind o activitate care loc în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole sau a instituțiilor de concerte!
Astfel ar putea participa persoane cu certificate verzi până în limita a 50% din locurile din sală. Adică 5.000 de persoane în interior zic ei, în condițiile în care dacă s-ar organiza un spectacol artistic pe stadion nu ar putea participa decât 1.000 de persoane, și toate cu certificat verde! Deci mitingurile și demonstrațiile legale nu pot avea loc potrivit recentului HG decât cu maxim 100 de persoane în stradă, toate cu certificat verde, iar ei, dulăii, se pot strânge 5.000 de persoane în spațiu închis!
”, atrage atenția avocatul.

Totodată, Adrian Neacșu subliniază că locul în care se va desfășura Congresul PNL – sala mare de expoziții a Romexpo, nu ar putea în mod normal să fie identificată drept cinematograf, instituție de spectacol sau instituție de concert, iar ceea ce se va întâmpla în interior nu este „nici spectacol artistic, nici concert, nici proiecție cinematografică, ci evident o manifestare privată, adică un grup de persoane private, ca noi ceilalți, care se întâlnesc pentru a discuta, vota, sau ce mai fac ei acolo”.

Și, din ce arată avocatul, dacă s-ar merge strict pe lege, întâlnirea liberalilor nu este nimic altceva decât fie „o simplă conferință în spațiu închis”, adică ar putea participa cel mult 150 de persoane cu certificat verde, sau „un eveniment privat în spațiu închis”, unde să vină maxim 200 de persoane. Mai departe, avocatul arată și ce legi există totuși în România. Pentru că da, avem lewgislație pentru instituțiile de spectacole și de concerte care „sunt cu totul altă mîncare de pește decât sălile de expoziție de la Romexpo”.

Ele sunt organizate prin OG nr. 21/2007, se înființează în subordinea autorităților publice centrale sau locale și se trec într-un Registru aflat la Ministerul Culturii, denumit, desigur, Registrul artelor spectacolului! Activitatea lor în timpul stării de alertă COVID este reglementată de un Ordin al Ministrului Culturii (normal, pentru că sunt instituții de cultură!) și anume nr. 3.245/2020 numit, cum altfel decât privind prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii. Deci al culturii, nu al politicii.

Potrivit art. 3 din OG 21/2007 instituțiile de spectacole sau concerte sunt persoane juridice de drept public care realizează și prezintă producții artistice. Prin producție artistică se înțelege, potrivit aceluiași articol, „spectacole sau concerte înfățișate direct publicului de către artiști interpreți și/sau executanți și pot fi: spectacole dramatice, coregrafice, de operă, operetă, folclorice, de revistă, cabaret, de circ, de păpuși și/sau marionete, de teatru instrumental, respectiv concerte de muzică academică, simfonică, vocal-simfonică, camerală, corală, folclorică, electronică”.

Deci sâmbătă la congresul PNL vom avea fie un concert de coarde, fie un teatru de păpuși fie o operă comică.
Eu spun că e pur și simplu jenant cum încearcă Guvernul să folosească autoritățile din subordine (DSP-ul în primul rînd, apoi Prefectura) pentru a organiza o manifestare interzisă chiar de el însuși pentru noi ceilalți
”, își încheie postarea pe Facebook avocatul.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
2.2 ° C
2.2 °
1.1 °
57 %
5.1kmh
0 %
D
2 °
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
0 °

Ultimul articol

Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață, la 91 de ani

Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de fundația care îi poartă numele, în...

Un polițist, desemnat „Omul anului” 2025

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an. Pe numele său Dani Cek,...

Ofițer de poliție al Şcolii de Poliţie Câmpina, arestat pentru tentativă de viol asupra...

Mandat de arestare pentru 30 de zile - este măsura luată de judecători în ceea ce îl privește pe un ofițer angajat al Școlii...