Cîțu îi vrea izolați pe cei de la AUR din cauza campaniei anti-vacciniste

„Mă uit la USR care nu spune nimic de această campanie, nu spun nimic de noii lor parteneri”

Premierul Florin Cîțu a afirmat, marți, la Sinaia, că este deschis la noi discuții cu USR PLUS, dar doar dacă aceștia înțeleg că alianța cu AUR pentru a da propriul guvern este una nepotrivită, catalogând-o drept „metoda Dragnea”. Mai mult, în opinia sa, consideră că ceea ce face AUR, prin campania anti-vaccin, precum și acceptarea tacită a celor de la USR PLUS, îi face la fel de responsabili pentru valul 4 în care se află România în acest moment.

„Vreau să avem din nou o discuție în coaliție după ce cei de la USR retrag moțiunea pe care o au cu AUR. Suntem în plină pandemie. Există un partid în România, AUR, care are o campanie antivaccinistă. Mă uit la USR care nu spune nimic de această campanie, nu spun nimic de noii lor parteneri. Vreau să le spun tuturor celor care tac din gură și implicit susțin acțiunile că sunt responsabili pentru ce se întâmplă astăzi în România. Dacă cineva tace și acceptă acțiunile celor de la AUR trebuie să înțeleagă că sunt responsabili”, a declarat Florin Cîțu.

De asemenea, premierul a susținut că cei de la AUR trebuie izolați, amintind de situațiile în care membrii, simpatizanți, dar mai ales parlamentari AUR mergeau în spitale și făceau mitinguri în fața acestora. „Cei care-i susțin tacit pentru că au nevoie de voturile lor, tranzacționează sănătatea românilor pentru voturile din Parlament, și ar trebui să înțeleagă că sunt responsabili pentru ceea ce se întâmplă”, a mai spus Florin Cîțu.

Demersul comun cu AUR, în vederea depunerii moțiunii de cenzură, este doar o procedură parlamentară și nimic mai mult

De altfel, în timp ce parlamentarii AUR protestează împotriva certificatului verde, prin care se face dovada de vaccinare, test negativ Covid sau test anti-corpi (trecere prin boală), care a intrat în vigoare de ieri și pe teritoriul României, ca formă de acces la diverse evenimente publice sau private în localitățile care au înregistrat o incidență de infectare mai mare de 3 cazuri la mia de locuitori, dar mai mică de la 6 mie, Dacian Cioloș (co-președinte USR PLUS) se delimitează de discursurile anti-vacciniste ale AUR.  în opinia lui Cioloș demersul comun cu AUR, în vederea depunerii moțiunii de cenzură, este doar o procedură parlamentară și nimic mai mult.

„Nu suntem parteneri, nu avem niciun acord, nu avem nici obiective politice comune, nu am negociat nimic, nu împărtășim obiective și viziune politice, avem programe politice diferite. Nu avem în comun decât faptul că au semnat și cei de la AUR o moțiune de cenzură împotriva premierului Cîțu. Atât. Nu avem un proiect politic comun cu cei de la AUR, nu împărtășim viziuni politice cu ei”, a afirmat Dacian Cioloș, la Digi 24.

Dacian Cioloș se delimitează de discursurile anti-vacciniste ale AUR

Articolul precedentBarna sau Cioloș? Luptă strânsă pentru șefia USR PLUS. Irineu Darău pare să fi ieșit din schemă
Articolul următorRO-ALERT, nu foarte profesionist, dar destul de panicat: ”Ursul, băăă!”