Autoritățile din Grecia au arestat mai mulți afgani pentru suspiciunea de incendiere. Aceștia ar fi spus că cineva i-a plătit cu 500 euro

O femeie afgană a fost arestată, după ce a încercat să aprindă un foc. Asupra femeii au fost găsite câteva brichete, însă și lichid inflamabil. Iar acesta nu este singurul exemplu. Potrivit surselor noastre, incendiatorii arestați ar fi spus că cineva i-ar fi plătit cu 500 de euro ca să facă asta

Foto: preluare PRO TV

Incediile au mistuit Grecia, în ultima săptămână. Localnicii au ajuns la disperare, văzându-și agoniseala de o viață dispărând în flăcări, în timp ce turiștii sunt îndemnați să părăsească focarele, care nu sunt deloc puține. Mai mult, în acest moment, incendiile au pus stăpânire și pe regiuni intinse din alte țări ca Italia, Macedonia de Nord sau Turcia, printre altele.

Ipoteza incendiilor provocate de om, din ce în ce mai plauzibilă. O femeie afgană a fost arestată

Publicația sportime.gr informează în legătură cu o nouă tentativă de incendiere, la Pedion tou Areon. O femeie din Afganistan este acuzată de tentativă de incendiere, după ce ar fi fost găsite asupra sa mai multe brichete, dar și două sticle cu lichid inflamabil. Aceasta a fost arestată pe loc.

incendii grecia puse de om femeie afgana

Din fericire, de această dată nu s-a ajuns la o tragedie, întrucât oficialii din regiune (echipaje DIAS și angajați ai municipalității din Atena) au intervenit într-un timp extrem de scurt și au lichidat ce era de lichidat. Șoferii de tir care treceau prin zonă au dat, la rândul lor, o mână de ajutor, intervenind cu stingătoarele din dotare.

Mai mult, această situație nu ar fi singulară. Într-o postare Facebook se poate vedea cum un bărbat e arestat, în urma aceleiași suspiciuni. „De ce ai incendiat?”, îl întreabă unul dintre agenții greci de poliție pe bărbat. „Sunteți proști”, le răspunde acesta.

Potrivit surselor Ziarului de Investigații, există zvonuri potrivit cărora incendiatorii ar fi fost plătiți cu 500 euro pentru a provoca incendii mai mici sau mai mari. Nu se știe, până la această oră, cine ar putea fi în spatele acestei mișcări. Ceea ce se știe este că toți cei arestați, atât în Pedion tou Areon, cât și în Atena, sunt de origine afgană.

Pe rețele de socializare au apărut deja și o serie de postări îngrijorătoare de unde reiese că aceste cazuri nu ar fi deloc întâmplătoare.

Într-o postare publicată de un cont de Facebook fără poză de profil, se scrie: „Țara ortodoxă arde”.

Grecia arde: autoritățile sunt depășite de situație

O altă publicație grecească, Ethnos.gr, relatează cazul dramatic din Evia, unde datele transmise din satelit înregistrează peste 1.375.000 de mp de vegetație arsă complet. Acest incendiu este al patrulea ca mărire din istoria Greciei, însă recordul poate fi depăsit, de vreme ce situația continuă să fie dramatică.

Nici în capitala elenă nu vorbim despre o ameliorare. Nikos Hardalias, ministrul adjunct al Protecției Civile și Gestionării Crizelor a declarat, potrivit Ieidiseis.gr, că în până acest moment, în suburbiile Atenei au ars deja 9.105.435 mp de teren, iar 76 de case au fost grav afectate. Alte 18 case sunt parțial avariate, 82 de vehicule au fost distruse complet, iar alte 64 de vehicule au fost doar ușor avariate.

În ceea ce privește situația din Varybobi, Hardalias a spus că pompierii vor continua să acționeze. „Prioritatea noastră absolută este viața umană”, a mai spus ministrul.

Citește și: Grecia, în focurile infernului: cetățenii Atenei sunt rugați să nu iasă din case și să nu deschidă ferestrele

Articolul precedentO societate agricolă a blocat reabilitarea singurului drum judeţean din Delta Dunării
Articolul următorAna Loredana Predescu: „Aceasta era problema românilor!!! Siguranța comunității LGBT!”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.