3.9 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 811

„Sectorul Verde”, invadat de gunoaie. La Garda de Mediu e tăcere „în linie”

Sectorul 3, invadat de gunoaie

Sectorul 3 București, numit generic „verde” este invadat de gunoaie. În unele locuri, șobolanii și-au făcut apariția. Imaginea surprinsă este din aproprerea Arenei Naționale. La prima vedere, am putea spune că este lipsă de simț civic, însă, oamenii care locuiesc în această zonă sunt revoltați de modul în care se ridică gunoiul.

„ Nu, nu este vorba că oamenii aruncă gunoiul la întâmplare. Pur și simplu, oamenii au început să arunce gunoiul peste tot, deoarece nu se ridică la timp. E pandemie? Domnii de la Mediu(n.r Garda de Mediu) nu mai vin în teren? Le este frică să nu se infecteze?”, a declarat pentru zin.ro, proprietarul unei asociații de proprietari din Sectorul 3.

Garda de Mediu are comisar șef un „tăietor de lemne”. Fostul șef a comunicat doar când a avut interes

Într-o adresă trimisă zin.ro, Garda de Mediu a transmis că a aplicat amenzi în valoare de 90 000 de lei Direcția de Salubrizare și Deszăpezire din cadrul Primăriei, pentru ridicarea necorespunzătoare a deșeurilor. Nu ne-a specificat și în ce perioadă, deși noi am cerut acest lucru.

La acest moment, la Garda de Mediu e „ tăcere în linie”. Nimeni nu se încumetă să vorbească în interes public. De altfel, potrivit surselor noastre, unii dintre angajați sunt extrem de revoltați de numirea noului șef al instituției:„Alexandru Vasile este un tăietor de lemne. Va fi vai de noi”, s-a exprimat unul dintre angajații Gărzii de Mediu.

Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii de Mediu, dat afară de premierul Cîțu, a lăsat impresia că lasă ușa deschisă pentru comunicare. Cel puțin, un jurnalist cu puțină experiență asta ar crede. Un jurnalist care e preocupat să spună publicului „de ce” a ajuns la o altă concluzie. Berceanu a început să spună că este presat, amenințat, lovit, doar când a avut interes. Mai exact, după ce a fost dat afară.

„Trebuie să surpindem mai multe imagini cu levigatul(zeama gunoaielor putrezite), ca să nu ne conteste amenda”, menționa Berceanu, pentru zin.ro

După ce reporterii zin.ro i-au arătat direct astfel de situații, Berceanu a rămas fără replică. Fără curajul de a mai vorbi. A ajuns la concluzia că ne interesează doar fenomenul în sine, nu și luptele politice care se dau în instituții.

Supercom „joacă tare”. Îi învârte pe comisarii de la Garda de Mediu

Una dintre firmele de salubritate care îi „învârte” pe degete pe comisarii de la mediu este Supercom. Potrivit Gărzii de Mediu a fost amendată cu suma de 1 250 000 de lei, pentru ridicarea necorespunzătoare a gunoiului din București. Chiar dacă Direcția de Sănătate Publică(DSP) a constatat că firma pune în pericol sănătatea oamenilor, are în continuare licență de funcționare.

În studiul de evaluare privind impactul asupra sănătății populației, aferent proiectului „Complex industrial pentru tratarea deșeurilor din comuna Găneasa-județul Ilfov”, la cererea Direcției de Sănătate Publică(DSP), s-a constatat la factori de risc mirosul dizgrațios al deșeurilor pe care le va trata și impactul asupra sănătății umane

Nasul uman este foarte sensibil la mirosul de ouă stricate al hidrogenului sulfurat. Mirosul poate genera greață, vomă, durere de cap, reducerea poftei de mâncare etc, se arată în documentul precizat mai sus.

Gabriela Firea, despre Orban, „demagogul perfect”: „Mâine o sā ceară scuze bucureștenilor pentru că i-a rugat să-l voteze pe Nicușor Dan”

Gabriela Firea / Foto: Facebook

Cum, în cursul zilei de astăzi, fostul lider PNL, Ludovic Orban, a lansat o declarație dură la adresa președintelui Klaus Iohannis, Gabriela Firea, actual senator PSD și fost primar general al Capitalei, a comentat momentul. „Orban a cerut azi scuze românilor pentru că i-a îndemnat să-l voteze pe Klaus Iohannis!”, a scris Gabriela Firea, pe Facebook.

În continuarea mesajului, Firea l-a ironizat pe Orban, declarând că nu ar fi mirată dacă, în curând, acesta le-ar cere scuze bucureștenilor pentru că a girat pentru Nicușor Dan, la Primăria Capitalei, fix în urmă cu an. „Mâine o să ceară scuze bucureștenilor pentru că i-a rugat să-l voteze pe Nicușor Dan. Demagogul perfect!”, a completat Gabriela Firea, azi.

Declarația care a făcut-o pe Gabriela Firea să reacționeze

În urma eșecului de la congresul PNL, Ludovic Orban a scos la înaintare „pistoalele mari” și l-a atacat pe președintele Klaus Iohannis, cel care l-a susținut pe față pe contracandidatul său, Florin Cîțu: „Ar trebui să îmi cer scuze față de mulți români care au crezut în mine, care au votat cu Iohannis pentru că i-am convins eu”, a spus acesta.

Ba mai mult, Orban nu s-a oprit aici, adăugând că, în opinia sa, Serviciul Român de Informații ar trebui să deschidă o anchetă cu privire la modul în care Iohannis s-a implicat în această competiția pentru șefia PNL, desfășurată în weekend-ul ce tocmai s-a încheiat.

Citește și: Gabriela Firea i-a făcut bilanțul lui Nicușor Dan, după un an de la alegerile locale

Moșteanu remarcă paradoxul demisiei lui Orban din fruntea CD: nu se știe clar cine ar trebui să îi ia acestuia locul

Ionuț Moșteanu
Ionuț Moșteanu (USR PLUS)

Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuț Moșteanu, a reacționat după ce Ludovic Orban și-a dus promisiunea la îndeplinire și și-a depus demisia din fruntea Camerei Deputaților. „Domnul Orban a anunțat că și-a depus demisia la partid din funcția de președinte al Camerei Deputaților”, a spus, astăzi, Ionuț Moșteanu.

Ionuț Moșteanu amintește că: „funcția aceasta va fi la cineva care va reprezenta o majoritate în Camera Deputaților”

Și tot el remarcă paradoxul acestei situații: „În momentul acesta, nu mai este clar care mai este majoritatea, care mai este puterea, care mai este opoziția”. Așadar, potrivit politicianului, va fi foarte greu de stabilit cine va avea dreptul să numească un nou lider al Camerei Deputaților, în continuare.

Mai mult, Moșteanu a amintit că USR PLUS are de gând să continue demersurile pentru demiterea premierului Florin Cîțu, din fruntea Guvernului, sugerând că aceasta ar fi singura cale prin care partidul său s-ar întoarce la guvernare, alături de PNL. „Noi avem o moțiune înregistrată împotriva acestui Guvern și în funcție de asta o să cerem moțiunea la vot. Președintele va fi votat de o nouă majoritate”, a mai spus Moșteanu.

Cu toate astea, de notat faptul că situația s-a schimbat între timp. Ludovic Orban nu mai deține frâiele PNL, astfel că orice decizie va fi luată, de acum încolo, tot de Florin Cîțu, cel care e deopotrivă premier. În plus, președintele Klaus Iohannis pare să îl susțină pe acesta întru totul. La congres, acesta a declarat că nu există niciun motiv pentru care Florin Cîțu să nu mai fie premier, de acum înainte.

Citește și: Anca Dragu mimează alegerile „civilizate” în USR PLUS

Cîțu, după ce Voiculescu a sugerat că ar fi fost ascunse mai mult cazuri de Covid: „Le recomand tuturor românilor să asculte doar de specialişti”

Florin Cîțu / Foto: Iulia KELT

Războiul dintre fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, și cel care l-a demis, premierul Florin Cîțu, nu pare nici pe departe încheiat. De altfel, nu se poate spune că unul dintre cei doi ar fi dispus, în acest moment, să renunțe la lupta continuă a declarațiilor de tip „buclă”. „Le recomand tuturor românilor să asculte doar de specialişti”, a spus premierul Florin Cîțu, după ce Vlad Voiculescu a sugerat că anumite cazuri de Covid ar fi fost ascunse de actuala administrație centrală, în zilele de 23, 24 și 25 septembrie.

Florin Cîțu: „Informaţiile referitoare la sănătate sau modul de calcul al incidenţei trebuie să vină doar de la specialişti, nu de la oameni care nu au niciun fel de experienţă, expertiză în acest domeniu”

Premierul Cîțu atrage este de părere că, în acest caz, ar trebui acordată mai multă atenție. „Eu ştiu deja şi în acest caz domnul respectiv a fost imediat. I s-a dat o replică de la DSP, de la specialişti. Le recomand românilor de fiecare dată să asculte doar opinia specialiştilor, aşa foarte mulţi oameni cred că se pricep la multe lucruri, dar e bine să mergem cu specialiştii”, a declarat premierul Florin Cîţu.

Citește și: Anca Dragu mimează alegerile „civilizate” în USR PLUS

Florin Cîțu a acuzat că mai mult de 4.000 de teste pozitive aferente zilelor de 23, 24 și 25 septembrie nu ar fi fost raportate de DSP București, sugerând că acest lucru ar putea avea legătură cu congresul PNL, cel în care au fost prezenți aproape 5.000 de liberali, pentru a vota noul președinte al partidului.

România va semna astăzi PNRR-ul, un „moment istoric”, în opinia premierul Cîțu

Sursă foto: jurnalfm.ro
Sursă foto: jurnalfm.ro

România va semna astăzi Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acesta fiind un moment istoric, potrivit premierului Florin Cîțu, care a precizat că primii bani vor veni la finalul lui noiembrie sau  începutul lui decembrie. De altfel, momentul va fi marcat și prin prezența, la București, a șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care se va întâlni atât cu premierul și liderul PNL, cât și cu președintele Klaus Iohannis. La semnarea PNRR este așteptat și fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, care a anunţat deja că va participa la întâlnirea cu preşedinta Comisiei Europene, la invitaţia premierului şi după consultări cu cei doi copreşedinţi ai USR PLUS, „pentru că PNRR este al României”.

„Veţi vedea ultima variantă a PNRR. Este un moment istoric pentru România. O componentă a Planului de investiţii pe care îl avem pe următorii opt ani de zile, cel puţin, cele 29,9 miliarde euro care vin prin PNRR, 9,7 miliarde de euro din 48 de miliarde la nivel european sunt pentru transporturi. E cea mai mare sumă din UE. Avem 3,6 miliarde pentru România educată, deci vor merge în educaţie. Sunt fonduri pentru sănătate, pentru spitale noi. Este un program de investiţii clar, dar şi reformă, pentru că ele merg împreună. Primii bani vor fi la sfârşitul lui noiembrie sau începutul lui decembrie. Vom vedea exact suma la acel moment”, a declarat luni Florin Cîţu.

La ora 16.00, Ursula von der Leyen va fi primită la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis, iar la ora 16.50 va avea o întrevedere cu prim-ministrul Florin Cîţu, la Palatul Victoria, potrivit programului.

Ulterior, cei trei oficiali vor vizita Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (17.45), care ar urma să beneficieze de fonduri din partea programului NextGenerationEU, şi vor susţine o conferinţă de presă comună (18.15).

România ar urma să primească prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) un total de 29,2 miliarde euro, din care 14,248 miliarde sub formă de granturi și aproximativ 14,935 miliarde sub formă de împrumuturi. Prin PNRR ar trebui să fie făcute reforme și investiții în următoarele domenii: Transporturi; Mediul, schimbările climatice, energia, eficiența energetică și tranziția verde; Dezvoltarea localităților urbane, valorificarea patrimoniului cultural, natural și turism; Agricultura și dezvoltarea rurală; Sănătate; Educație; Mediul de afaceri; Cercetare, inovare, digitalizare; Îmbunătățirea fondului construit și Reziliență în situații de criză.

Conform Comisiei Europene, 18 state au deja aprobat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar 12 dintre acestea au primit primele tranşe de bani pentru proiectele de investiţii. Este vorba despre Grecia, Letonia, Cipru, Danemarca, Germania, Franţa, Spania, Lituania, Italia, Belgia, Luxemburg şi Portugalia, transmite HotNews.

Florin Cîțu: „PNRR este aprobat pentru România”

Anca Dragu mimează alegerile „civilizate” în USR PLUS

Anca Dragu
Anca Dragu (captură)

Președintele Senatului, Anca Dragu, refuză să admită faptul că nici în USR PLUS nu e tocmai lapte și miere. Potrivit acesteia, alegerile interne pentru stabilirea șefiei partidului nu sunt marcate de nicio criză politică, în ciuda faptului că presa a semnalat faptul că relația dintre Dacian Cioloș și Dan Barna ar fi una mai mult de suprafață, în acest moment, Anca Dragu spune că ceea ce se întâmplă nu este altceva decât o „fază normală de campanie”.

Anca Dragu: „Nu cred că este o criză în partid, este o fază de campanie”

Anca Dragu a afirmat că „lucrurile se desfășoară civilizat la USR PLUS, suntem în faza de eliminare a tuturor suspiciunilor legat de procesul de vot. Îmi păstrez speranța că toți colegii mei vor fi responsabili”, a spus aceasta.

Citește și: Ludovic Orban îi dă un ultimatum premierului Cîțu

În contrapartidă, Teodora Stoian, avocată și membru al BN-ului USR PLUS, a spus: „Trei ore de dezbateri tensionate în Birourile Naționale reunite. Ce am dezbătut? Corectarea registrelor electorale. Ce înseamnă asta? Înseamnă că în timpul votului pentru turul I, mai mulți membri ne-a semnalat că nu au primit linkul de vot. Verificând am observat că adresele lor de email erau greșite, lipsea o literă, nu era punctul între nume și prenume și altele (…) După câteva ore de dezbatere, am spus că venim cu o soluție de mijloc, să poată corecta BL-urile și BJ-urile și Comisia electorală să îi poată verifica (…) Adevărul e că nu are cum, fiindcă trebuie să dăm drumul la vot (…) Să se facă totul de la Centru, asta a cerut Dacian și echipa (…) Deci practic suntem toți niște hoți”, a declarat aceasta, citată de Newsweek.ro.

Ludovic Orban îi dă un ultimatum premierului Cîțu

Ludovic Orban și Florin Cîțu

Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban și-a depus demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților, așa cum a anunțat sâmbătă, după pierderea alegerilor interne ale PNL. Totodată, Orban a precizat că, personal, nu va vota moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu, dar nu garantează că ceilalți liberali vor face la fel, un semn clar că scaunul lui Cîțu se clatină.

„Astăzi am trimis, la partid, demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, aflată la dispoziţia preşedintelui PNL pentru a fi depusă în momentul în care consideră că este necesară această depunere. Nu mi-am depus demisia la Camera Deputaţilor, pentru că, dacă astăzi mi-aş fi dat demisia de la Cameră, cel mai probabil în situaţia  politică în care ne găsim, președinte al Camerei Deputaților ar fi ajuns un PSD-ist şi nu vreau să fac niciun cadou PSD. Demisia mea nu este la dispoziţia domnului Cîţu pe o perioadă nelimitată. În cazul în care, într-un termen de maximum 15 zile, ea nu va fi depusă la Camera Deputaţilor, la finalul acestei perioade mi-o voi depune eu personal”, a declarat Orban la Palatul Parlamentului. Acesta a precizat că este o decizie irevocabilă, pe care o va pune în practică.

Totodată, a subliniat că există un motiv foarte puternic pentru care a luat această decizie. „Am asistat la cele mai grave încălcări ale normelor democratice care au fost săvârșite, vreodată, într-un partid, în ultimii 31 de ani. (…) După o campanie în care președintele PNL a fost atacat mai mârșav decât de către PSD, totul a culminat cu un așa numit Congres în care s-a încălcat, în mod flagrant și grav, cel mai important drept într-o democrație: libertatea de a alege”, a mai spus Orban.

Fostul lider liberal a fost extrem de critic cu premierul Cîțu, despre care a dat de înțeles că nu va mai rămâen multă vreme în funcția de premier.

Florin Cîțu nu înțelege un lucru: că nu va mai fi prim-ministru sau dacă va rămâne, va fi numai din mila PSD. Iar să rămâi prim-ministru din mila PSD înseamnă să îți bați joc de toți simpatizanții Partidului Național Liberal, care din ce în ce mai puțini cred în Florin Cîțu și se întreabă „oare ce s-a întâmpla cu PNL de a putut să mizeze pe un om”, care practic a devenit pentru un număr uriaș de cetățeni o persona non-grata.

Ludovic Orban, fost președinte al PNL

Cât privește votul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, Orban a dat asigurări, că el nu va vota moțiunea, dar nu le poate cere colegilor parlamentari liberali să facă același lucru ca și el.

Rareș Bogdan: „Nu dăm nici un pas înapoi”

Gabriela Firea i-a făcut bilanțul lui Nicușor Dan, după un an de la alegerile locale

Gabriela Firea

La un an de la alegerile câștigate de Nicușor Dan, Gabriela Firea i-a făcut acestuia un bilanț care nu poate să-i încânte bucureșteni, cu niciun punct de pe agenda electorală bifat. Este suficient să iei la pas Capitala pentru a te convinge de eșecul administrativ a lui Nicușor Dan, cel care a câștigat Bucureștiul cu 47,2% din voturile exprimate.  

„Un an de la cea mai mare minciună și fraudă! Au promis «apă caldă», dezvoltare, noi investiții, un trai mai bun pentru toți și au adus cu ei: dublarea prețului la transportul public și anularea a numeroase trasee, deci aglomerație, explozia preturilor la întreținere, mii de avarii, niciun km de conductă reabilitată, subfinanțarea spitalelor, blocarea șantierelor, alungarea investitorilor, prin suspendarea planurilor urbanistice – deci șomaj, sute de milioane de euro pierdute pentru oraș… mizerie, șobolani, țânțari, parcuri abandonate… la care adaug oroarea, pentru că e vorba de oameni vulnerabili – tăierea stimulentelor pentru persoanele cu dizabilități… de luni bune nu se mai plătesc și nici nu sunt prevăzute în Bugetul municipal”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Bătaia de joc a Primăriei Capitalei la adresa persoanelor cu dizabilități. Pentru ei nu s-au găsit bani

Fostul edil se întreabă, retoric, care este „scopul” acestor decizii luate de Nicușor Dan, reamintind totodată și de fraudarea alegerilor. „Să nu uităm sacii furați de voturi! Și 60 000 voturi anulate fără motiv! Jale pe toată linia! Oare asta s-a vrut? Să decadă Capitala? Să o ducă mai prost bucureștenii? Încep să cred că a fost un plan bine ticluit undeva…Să crească Sofia, Budapesta, Belgrad etc?”, a mai scris senatorul social democrat, care a adăugat că Bucureștiul, „Capitala României e condusă, acum, de vânzători de țară! Incompetenți și corupți până în măduva oaselor”.

Strângere de semnături pentru demiterea lui Nicușor Dan

De altfel, nivelul de nemulțumire la adresa lui Nicușor Dan este destul de ridicat, motiv pentru care a fost demarată o acțiune de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum în vederea demiterii primarului general. Pentru a se ajunge la referendum este nevoie de semnăturile a 25% din numărul total al persoanelor aflate pe listele electorale, adică 450.000 de semnături.  

30.000 de semnături strânse pentru demiterea lui Nicușor Dan

Rareș Bogdan: „Nu dăm nici un pas înapoi”

Rareș Bogdan și Florin Cîțu (preluare Antena 3)

Europarlamentarul Rareș Bogdan a afirmat, la RFI, că PNL își dorește refacerea coaliției cu USR PLUS, dar că nu are niciun motiv să facă vreun „pas înapoi” în privința premierului Florin Cîțu, cel pe care nici Cioloș, nici Barna nu îl mai doresc la conducerea guvernului, ca o condiție pentru revenirea la guvernare. Ba chiar a sugerat că este nevoie să se mai aștepte o săptămână, până trece și Congresul USR PLUS, pentru a se așeza toată lumea la masă și a se discuta poziția fiecăruia.

De altfel, Rareș Bogdan pare că este pe aceeași lungime de undă cu USR PLUS în legătură cu stabilirea unui calendar de reforme.

„Întindem o mână, fără să exagerăm, către colegii din USR PLUS, dar n-o să venim acum zi de zi să le solicităm asta, pentru că înțelegem că sunt într-o retorică internă de campanie, vom discuta cu domniile lor după data de duminică, atunci când se încheie votul și la USR PLUS, cu noul președinte ales, fie că e domnul Barna, fie că e domnul Cioloș, dar și cu întreaga echipă de acolo și prima noastră opțiune a rămas, rămâne și va rămâne indiscutabil refacerea coaliției cu USR PLUS, pentru a continua ceea ce am început și din păcate s-a gripat puțin în ultima perioadă”, a declarat Rareș Bogdan, la RFI.

Totodată acesta a precizat că în privința condițiilor ferme ale lui Cioloș și Barna, cu privire la retragerea lui Florin Cîțu de la Palatul Victoria, PNL nu are de ce să facă pasul înapoi, mai ales că premierul este și președintele partidului. „Haideți să discutăm cu domniile lor după data de luni, adică exact peste o săptămână și sunt absolut convins că își vor nuanța puțin poziția sau cel puțin se vor așeza la masă, sunt convins că nu vor refuza să stăm la o masă, pentru a relua dialogul și pentru a găsi formula optimă pentru revenirea la guvernare”, a mai spus Bogdan, care a adăugat că funcția pe care peemierul a câștigat în weekendul trecut cântărește destul de mult. „Florin Cîțu a fost încărcat și cu forța președintelui de partid, cu forța PNL, nu avem nici un motiv să renunțăm la domnia sa (…). La noi, situația este clară în ceea ce-l privește pe domnul Cîțu, nu dăm nici un pas înapoi. Cred că va trebui să discutăm extrem de serios pe un calendar de reforme, pe un calendar de proiecte”, a mai spus liberalul.

USR PLUS rămâne ferm pe poziție. Premierul Cîțu nu este dorit la Palatul Victoria

Referendumul de la Buzău a picat!

Eșec la Buzău la referendumul privind unirea municipiului reședință de județ cu Ținteștiul. Prezența slabă la urne în municipiul Buzău a făcut ca referendumul să fie invalidat. Și asta în ciuda faptului că în comuna Țintești procentul de participare la urne a fost mult peste praguld e validare.

Conform datelor oficiale, la închiderea secţiilor de votare, se prezentaseră la urne 11.514 buzoieni dintr-un total de 107.756 înscrişi pe listele electorale permanente, adică 10,68 la sută.  În comuna Ţinteşti, însă, situaţia a fost total diferită. Au votat 1.548 cetăţeni dintr-un total de 3.597 înscrişi pe listele electorale permanente, respectiv 40,03 la sută. 

Într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, publicată la ora 23.00, imediat după închiderea secţiilor de votare, primarul Constantin Toma le-a mulţumit buzoienilor care au ieşit duminică la vot. ”Începând de mâine, împreună cu echipa mea, vom munci, ca şi până acum, să vă îmbunătăţim viaţa de zi cu zi şi să identificăm  şi să derulăm cât mai multe proiecte ce pot schimba în bine viitorul oraşului nostru.   Mulţumesc din tot sufletul buzoienilor ce şi-au sacrificat timpul lor pentru a veni la vot, crezând, ca şi mine, în acest proiect!”, a scris primarul Constantin Toma.

Olaf Scholz a câștigat alegerile din Germania

Olaf Scholz, victorios

Social democrații germani au câștigat alegerile naționale, la limită în fața coaliției de centru-dreapta a Angelei Merkel. Olaf Scholz și SPD au câștigat 25,8% din voturile exprimate, în timp ce Armin Laschet (CDU/CSU) a obținut numai 24,1% dintre voturi. Angela Merkel, cea care a fost cancelarul Germaniei în ultimii 16 ani a fost aplaudată la scenă deschisă, în ciuda înfrângerii pe care a suferit-o formațiunea sa.

Potrivit DW, SPD au obținut cu 5,2% mai multe voturi față de scrutinul din 2017, în timp ce conservatorii de la CDU/CSU au scăzut cu 8,9% față de același moment, ajungând la cel mai slab rezulta înregistrat la alegerile pentru Bundestag din ultimele decenii. Verzii lui Annalena Baerbock au obținut 14,8%, cu 5,9% în plus față de 2017, aceștia fiind urmați de liberali, care au strâns doar 11,5%, dar cu 0,8% mai mult decât în 2017.

„Germanii au votat în număr mare pentru ca eu să fiu cancelar. Sunt încântat că cetățenii au votat în acest fel, partidul nostru este într-o poziție mult mai bună comparativ cu situația dintr-o perioada îndelungată”, a afirmat Olaf Scholz, citat de BBC.

Totodată, Scholz nu a exclus posibilitatea formării uneii coaliții cu Uniunea Creștin Democrată (CDU), mai mult, că speră să conducă viitorul guvern.

Marcel Ciolacu i-a felicitat pe social democrații germani

Liderul PSD, Marcel Ciolacu trage un semnal de alarmă după rezultatele social democraților din Germania și afirmă că doar alegerile anticipate este soluția pentru ca România să fie „în ton cu restul Europei”, ba chiar că politica social democraților dau o dimensiune socială și umană Europei.

„Îi felicit pe Olaf Scholz şi pe social-democraţii germani pentru victoria uriaşă din alegerile parlamentare federale! Stânga are şansa reală de a conduce destinele Germaniei în următorii ani şi de a reda Europei o dimensiune socială şi umană. Asta am transmis şi când am fost la Berlin, alături de PES, pentru a-i susţine pe colegii din SPD”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Acesta a ținut să sublinieze faptul că alegătorii germani cred că „politicile de stânga îi pot proteja cel mai bine într-o asemenea situație de criză este un semnal puternic pentru toate țările Uniunii Europene.

Inclusiv pentru România, unde un guvern de dreapta, aflat în derivă, a devenit un pericol la adresa stabilității statului”, a mai scris Ciolacu, care a adăugat că alegerile anticipate reprezintă soluția pentru a da României o guvernare social-democrată, „în ton cu restul Europei”.

Olaf Scholz, candidatul SPD la funcția de cancelar al Germaniei

Virgil Popescu este rechemat la „Ora ministrului”, în Camera Deputaților

Virgil Popescu (captură video)

Ministrul Energiei, Virgil Popescu a fost reconvocat, luni (ora 16.00), la „Ora Ministrului”, în Camera Deputaților, iar tema pe care va avea de dat explicații are legătură cu creșterea energiei electrice și a gazelor naturale. Dezbaterile politice, solicitate de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, au ca temă „Situația creșterii explozive a facturilor la energie”.

Acesta a mai fost chemat, pe 15 septembrie, însă a lipsit de la acea oră, motivându-și absența prin invocarea unor întâlniri ce nu puteau fi amânate, în legătură cu ordonanța prind compensarea facturilor.

Decizia reprogramării acestei ore a fost luată, săptămâna trecută, de Biroul permanent al Camerei Deputaților, la solicitarea ministrului, care a cerut o reprogramare în data de 27 septembrie, după ce nu a putut fi prezent în plen în 15 septembrie, când a fost invitat iniţial. „Cu această ocazie le voi prezenta colegilor din Parlament mai multe detalii cu privire la schema de compensare şi, totodată, voi răspunde la toate întrebările care îmi vor fi adresate. (…) Îmi doresc să avem o dezbatere aplicată pentru ca împreună să găsim cele mai bune soluţii pentru români, care sunt afectaţi de costurile mari ale facturilor la energie electrică şi gaze naturale”, a afirmat Popescu în scrisoarea transmisă Biroului Permanent, citată de Hotnews.

Potrivit Art. 111 (2) din Constituția României, „membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie”.

De altfel, în ziua în care era chemat la „Ora ministrului”, a avut loc o ședință de guvern, în care ministrul Popescu a prezentat, în primă lectură, proiectul de ordonanță ce prevede facturi mai mici la electricitate pentru aproximativ 5,7 milioane de gospodării, adică aproximativ 13 milioane de români, care au un consum lunar între 30 de kWh și 200 de kWh. În timp ce la gaze, factura va scădea cu 25% pentru aproximativ două treimi din gospodăriile din România.

Compensarea facturilor, în funcție de consum

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
3.9 ° C
5 °
2.8 °
56 %
8.2kmh
0 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
2 °
J
0 °
vin
3 °

Ultimul articol

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...

Noul ministru al Economiei, previziuni: 2026, anul în care „punem cărămizile viitoarei dezvoltări”

Abia numit - prin rocadă - ministru al Economiei, Ambrozie Irineu Darău a vorbit, zilele acestea, despre previziunile economice pentru România. Într-un interviu acordat Digi...