-2.2 C
București
duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 714

Agresivitatea din trafic, taxată de Codul Rutier

Circulație pe contrasens (captură video)

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus în dezbatere publică, pe site-ul oficial,  Proiectul Ordonanței de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Astfel, în cadrul acestui proiect legislativ, inițiatorii au dat, în permieră, o definiție a „comportamentului agresiv” tot mai frecvent pe drumurile publice din România.

De altfel, cel mai recent astfel de episod a avut loc vineri, în județul Teleorman, când un bărbat a murit după de autoutilitara în care se afla a fost strivită între două TIR-uri, ca urmare a unei șicanări în trafic.

Conform Notei de Fundamentare a acestui proiect legislativ, cele mai grave consecințe ale evenimentelor rutiere au produse pe fondul unei viteze peste limita legală.

În cele mai multe cazuri viteza îi ,,seduce” pe tinerii neexperimentați, care își supraevaluează aptitudinile de conducere, bazându-se în mod greșit pe puterea sporită și calitățile tehnice ale autovehiculelor moderne, considerând în mod greșit că sistemele moderne de siguranță le vor asigura protecția necesar ă. Pe de altă parte, foarte mulți conducători de autovehicule nu realizează amploarea gravității consecințelor la care se expun în cazul unui impact la viteză ridicată, acestea amplificându-se în mod proporțional cu viteza. O viteză chiar și cu câțiva km/h mai puțini poate face diferența dintre evitarea sau nu a unui accident ori dintre viață și moarte.

Nota fundamentare proiect Ordonanță de Urgență

Potrivit acestui proiect legislativit, prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:

a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;

b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;

c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;

d) circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, de natură a intimida conducătorul acestuia;

e) folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;

f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu drumul numai una dintre roți;

g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la circulație care circulă în spatele acestuia;

h) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;

i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.

Amenzi usturătoare și permis suspendat

De asemenea, este adăugat un nou alineat la Art. 102, ce prevede sancționarea cu amenda pevăzută de clasa a IV-a de sancțiuni (9-20 de puncte amedă, adică amenzi între 1.300 de lei și 2.900 de lei), precum și aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 120 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul ori de tractor agricol sau forestier a următoarelor fapte:

a) depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;

b) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;

c) efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile.

API: Mersul pe contrasens asimilat cu „tentativa de omor”

Claudiu Năsui: „Cîțu și-a urmărit interesele cu sânge rece și cinism”

Foto: G4 Media
Foto: G4 Media

Fostul ministru al Economiei Claudiu Năsui face câteva remarci interesante cu privire la acțiunile „echipei câștigătoare” a lui Florin Cîțu, susținând că acestea sunt „perfect logice”, dar că scopul pentru care sunt făcute diferă de percepția pe care o are omul de rând și nu numai.

„Conducerea PNL nu e nici proastă, nici irațională. Acțiunile PNL sunt perfect logice, doar că urmăresc alt scop decât cel pe care îl presupunem noi. Aparent acțiunile echipei domnului Cîțu sunt dezastruoase. Iată că au pierdut influență, funcții cheie și ministere. Doar că aceste lucruri nu sunt decât o piesă din poveste”, scrie Claudiu Năsui pe contul său de Facebook.

De asemenea, fostul ministru în vremea Cabinetului Cîțu susține că mișcare pe care au ales-o să o facă liberalii este una „pe termen lung”, explicând diferențele între alința cu USR și cea cu PSD.

„În alianță cu USR, PNL era mai puternic, dar avea o marjă de manevră mai mică. Pe când în alianța cu PSD, PNL este slab, dar are o marjă de manevră mai mare. Cu USR, vechile metehne de partid, sinecurile și grupurile care au parazitat banii publici atâția ani, nu mai funcționau sau măcar nu mai funcționau ușor. Pur și simplu nu se primeau avize, semnături de care aveau nevoie, sau începeau scandaluri”, a mai scris Năsui, adăugând că degeaba au portofoliile cu care să facă reforme, dacă în fapt trebuie „să livreze pentru baronii locali care i-au susținut”.

Mai mult, Năsui crede că situația de a fi „a treia roată la căruță” este mai bună pentru liberali, câtă vreme aceasta „merge la destinația pe care și-o doresc”, decât „să fie vioara întâi și să nu ajungă unde vor”.

Totodată, Năsui susține că acțiunile liberalilor nu trebuie judecate după propriile percepții privind scopurile acestora, ci după ceea ce sunt efectiv scopurile lor.

„Dacă facem asta vedem că echipa domnului Cîțu nu a fost nici proastă, nici irațională. Dimpotrivă, și-a urmărit interesele cu sânge rece și cinism (mai ales față de cei care i-au votat). Dacă înțelegem asta, deodată înțelegem mult mai bine tot ce s-a întâmplat în ultimele luni și tot ce se va întâmpla în următorii ani”, a concluzionat Claudiu Năsui.

Numele premierului ce deschide „rotativa” PNL-PSD se va stabili astăzi

Persoane reținute după atacarea, cu furci, a comisarilor de mediu

Arderi ilegale, Sintești (foto Facebook -Ministerul Mediului)

Două persoane au fost reținute pentru audieri în localitatea Sintești, județul Ilfov, în cadrul unei descinderi a comisarilor Gărzii Naționale de Mediu (GNM), cu sprijinul Poliției, Jandarmeriei și IGSU, care a vizat arderile ilegale de deșeuri de lângă Capitală, a anunțat Ministerul Mediului, pe contul de socializare.

Potrivit reprezentanților Ministerului Mediului, în timpul intervenției, comisarii de mediu au fost atacați cu furci și alte obiecte de cei care au fost surprinși că ardeau ilegal deșeuri, însă intervenția promptă a luptătorilor SAS a pus capăt manifestărilor violente, făptașii fiind imediat imobilizați și reținuți.

De altfel, echipele Gărzii Naționale de Mediu patrulează zilnic în zonă, pentru oprirea acestor arderi ilegale, care duc la poluarea aerului din jurul Capitalei. Atacul a avut loc în momentul în care comisarii au sursprins mai multe focare în câmp, unde făptașii ardeau cabluri electrice, anvelope uzate și alte tipuri de deșeuri, formând nori de fum dens. Mai mult, a fost nevoie de intervenția a trei autospeciale de pompieri pentru stingerea incendiilor.

„Pentru astfel de fapte, comise în mod deliberat, nu trebuie să existe clemență, iar persoanele reținute riscă, alături de complicii lor, pe lângă amenzile primite, să plătească cu libertatea. Vom continua aceste acțiuni seară de seară, week-end de week-end, până se va înțelege foarte clar că nu ne jucăm cu sănătatea noastră. Îi felicit pe toți participanții de la acțiunea de astăzi și le mulțumesc pentru riscurile pe care și le asumă zi de zi, în lupta cu mafia arderilor ilegale”, a declarat ministrul interimar al Mediului, Tanczos Barna.

Arderi ilegale, Sintești

De altfel, săptămâna trecută, omisarii de la Garda de Mediu au confiscat peste 360 de kg de cabluri care urmau să fie incinerate, în aceeași zonă. Totodată, reprezentanții GNM susțin că „politica de a negocia cu contavenineții nu a dat rezultate”, aceștia reluându-și activitatea imediat după plecarea comisarilor, motiv pentru care s-a dispus, de data aceasta, o amendă usturătoarea, de 10.000 de lei pentru arderea deșeurilor.

În urmă cu mai bine de șase luni, comisarul GNM de la acea vreme, Octavian Berceanu, afirma  că ceea ce se întâmplă în Sintești este o problemă socială, ce nu poate fi rezolvată nici de GNM, nici de poliție, acolo fiind cazuri de „sclavie modernă”. „Schema, relativ simplă: sunt nişte oameni în faţă, pe strada centrală, cu case mari, frumoase, cu multe turle, care valorifică munca unor oameni extraordinar de săraci, cei mai săraci, poate, din România, care se găsesc la o sută de metri mai încolo, în spate, acolo unde nu ajunge nimeni”, declara Berceanu, în emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

Octavian Berceanu și dramele copiilor din Sintești

Numele premierului ce deschide „rotativa” PNL-PSD se va stabili astăzi

Nicolae Ciucă (captură video)

Negocierile pentru formarea guvernării s-au încheiat sâmbătă seară, iar astăzi se va decide varianta de premier cu care PNL, PSD și UDMR se vor prezenta în fața președintelui Iohannis.

În funcție de numele celui cu care se va începe „rotativa” guvernamentală, că va fi Nicolae Ciucă sau Marcel Ciolacu, va există un format al portofoliilor pe care fiecare formațiune îl va avea, singurul care rămâne cu aceleași ministere indiferent de premier este UDMR, care are Dezvoltarea, Mediul și Sportul.

„Am finalizat programul de guvernare 99,99% acum se reciteşte, am finalizat acordul politic, am finalizat partea de conţinut a Guvernului pe cele două variante, una cu premier PSD, una cu premier PNL. Urmează ca mâine (duminică) să ne revedem şi să continuăm negocierile pe celelalte capitole, este vorba e a-l revedea, a face corecţiile necesare”, a afirmat Nicolae Ciucă, la ieșirea de la negocieri.

La rândul său, și liderul social democraților a mers pe aceeași linie, privind discuțiile din cadrul negocierilor, precizând că va da mai multe detalii privind componența guvernului abia în momentul în care se va stabili cine va fi primul premier al „rotativei”, care se va încheia pe 30 iunie 2023, cu o lună mai târziu decât s-a anunțat inițial. „Până luni, când vor merge la Cotroceni, vom lua aceste decizii şi vom merge cu o singură variantă”, a spus el.

Cât privește „pachetul social” intens discutat, Marcel Ciolacu a spus că au rămas aceleaşi propuneri. „Cel mai ambiţios proiect este faptul că vom avea, pe lângă acest pachet social, extrem de aşteptat, vom încerca să închidem şi cu 7% investiţii pentru anul viitor, ceea ce este o premieră”, a afirmat liderul social democraților.

De altfel, tot în acest context social, liderul UDMR Kelemen Hunor a afirmat că ne aflăm într-o perioadă dificilă și „e musai să creștem pensiile, pentru că sunt oameni cu 800, 900 de lei și nu se descurcă. În primul rând trebuie să ne gândim la cetățenii României, trebuie să creștem salariile”, susținând că există resurse pentru aceste măriri, din taxe și impozite. „Din punctul meu de vedere ar însemna o taxă de solidaritate venită de la acele companii care au o cifră de afaceri mai mare de o sută de milioane de euro pe an. Ceea ce ar fi corect, pentru o perioadă scurtă, sau mai lungă, depinde”, a precizat Kelemen Hunor.

Cum va arăta viitorul guvern

Potrivit Digi 24, viitorul guvern va avea 20 de ministere, plus funcția de Secretar General al Guvernului, iar PSD ar urma să aibă 10 portofolii, PNL 8 și UDMR cele trei pe care le-a avut și în Cabinetul Cîțu.

Viitorul guvern va arăta astfel: Prim-ministru- Nicolae Ciucă, Vicepremier – Kelemen Hunor, Vicepremier PSD, Ministerele PSD: Ministerul Finanțelor- Adrian Câciu, Ministerul Apărării- Titus Corlățean/Vasile Dîncu, Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu, Ministerul Muncii – Gabriela Firea/Marius Budăi, Ministerul Familiei – Gabriela Firea/Marius Budăi, Ministerul Culturii – Lucian Romașcanu/Vasile Dîncu, Ministerul Economiei- Radu Oprea, Ministerul Sănătății – Alexandru Rafila, Ministerul Agriculturii – Adrian Chesnoiu; Ministere PNL: Ministerul Justiției- Alina Gorghiu, Ministerul Fondurilor Europene- Cristian Bușoi, Ministerul Energiei- Virgil Popescu, Ministerul de Interne- Lucian Bode, Ministerul de Externe- Bogdan Aurescu, Ministerul Educației – Sorin Cîmpeanu, Ministerul Digitalizării – Raluca Turcan, Ministerul IMM-urilor și Turismului; Ministerele UDMR: Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila, Ministerul Mediului – Tanczos Barna, Ministerul Sportului – Eduard Novak

Șefia Camerei Deputaților ar urma să ajungă la Marcel Ciolacu și cea a Senatului la Florin Cîțu. Dacă funcția de la Cameră este vacantă după demisia lui Ludovic Orban, la Senat, situația este mai complicată. Căci actualul șef al Senatului, Anca Dragu nu poate fi schimbată decât de grupul care a propus-o, USR. Motiv pentru care, dacă Anca Dragu nu va pleca din funcție, noua coaliție se vede obligată să modifice regulamentul care prevede că președintele Senatului este ales pentru întreaga durată a mandatului.

Astăzi, de la ora 12.00 va avea loc ultima rundă a negocierilor, tot la Palatul Parlamentului, iar lista finală a Guvernului urmând să fie supusă apropbării conducerii celor două partide.

Reamintim că luni, de la ora 12.00, Klaus Iohannis a convocat consultări la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării noului premier. Astfel că cel mai probabil joi, 25 noiembrie, România va avea un guvern cu drepturi depline.

Cîțu, încă un pas în spate la negocierile cu PSD

Cîțu, încă un pas în spate la negocierile cu PSD

Foto: Ziarul Financiar
Foto: Ziarul Financiar

UPDATE, 19.00: Negocierile intră în pauză, urmând să fie reluate duminică, atunci când va fi făcută public structura viitorului Cabinet Ciucă. „Am finalizat programul de guvernare, acordul politic, partea de conținut cu premier PSD și PNL, mâine (n.r. duminică) ne revedem și mâine seară închidem negocierile. Este vorba despre a revedea programul, s-a închis și capitolul pe justiție”, a declarat Nicolae Ciucă, sâmbătă seara, la Palatul Parlamentului.

Știre inițială: Liderul PNL Florin Cîțu a fost marele absent de la negocierile de astăzi dintre liberali, social democrați și cei de la UDMR. Astfel, surse apropiate lui Cîțu au declarat pentru Digi24 că acesta a decis să nu participe la negocieri pentru a nu mai fi acuzat că sabotează discuțiile, susținând că Nicolae Ciucă are un mandat clar. Mai mult, astfel i se dă șansa lui Ciucă de a-și negocia structura guvernului, libertate pe care Florin Cîțu nu a avut-o la negocierile din iarna trecută, pe când partidul era condus de către Ludovic Orban.

Potrivit Digi 24, viitorul guvern ar avea o posibilă structură astfel: Premier – Nicolae Ciucă, Finanțe – PSD, Interne – PNL, Externe – PNL, Apărare – PSD, Justiție – PNL, Educație – PNL, Cultură – PNL, Muncă – PSD, Energie – PNL, Economie – PSD, Agricultură – PSD, Transporturi – PSD/PNL,  Sănătate – PSD, Fonduri Europene – PNL/PSD, Digitalizare – PNL/PSD, Dezvoltare – UDMR, Mediu – UDMR, Tineret și Sport – UDMR.

Tot la PSD ar putea ajunge și funcția de Secretar General al Guvernului, precum și cea de vice-premier, în timp ce al doilea vicepremier ar putea fi luat de către UDMR.

Mai mult, la negocieri, PSD ar fi propus includerea unor ministere cu bugete importante, cerute și de liberali, în sistemul  de rotativă. Astfel, după 30 mai 2023 când s-ar încheia prima rotație, să fie realizate schimbări și la ministerul Transporturilor, pe care acum, social democrații îl vor „categoric”. De asemenea au fost discuții și pe subiectul desființării  SIIJ, urmând ca echipele de negociere să se pună de acord pe forma finală, cele două partide nu se înţeleg dacă se va scrie un document clar despre desfiinţare sau doar despre ridicarea MCV-ului.

Reamintim de asemenea și discuțiile tensionate de vineri, care au dus la amenințări din partea UDMR, ce ar putea rămâne fără Ministerul Dezvoltării, unul dintre cele trei portofolii pe care le dețin încă de la începutul guvernării lui Cîțu, dar care acum este râvnit și de liberali. Concret, Kelemen Hunor a anunțat că dacă se va ajunge în punctul de a rămâne fără acest minister, UDMR va ieși de la guvernare, iar toate negocierile de până acum se vor spulbera, căci mandatul pe care social democrații îl au este de formare a unei alianțe între PNL, PSD, UDMR și minoritățile naționale, nicidecum de un guvern doar cu PNL.

De altfel, toate părțile au dat asigurări că România va avea guvern săptămâna viitoare, mai mult, luni, de la ora 12.00, Klaus Iohannis a convocat partidele și formațiunile politice parlamentare la consultări la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui premier, iar PNL, PSD și UDMR se vor prezenta împreună, cu varianta de premier în persoana lui Nicolae Ciucă.

UDMR nu vrea să fie „element de decor” în viitorul guvern

Viaţa după Covid: tulburări neurologice, dificultăți respiratorii, oboseală cronică

Sursa foto: TVR Moldova
Sursa foto: TVR Moldova

Atât persoanele vaccinate, cât şi cele nevaccinate au descris o serie de tulburări care au apărut după Covid.

Cu toate acestea, formele cele mai grave continuă să apară în rândul persoanelor nevaccinate, deşi, conform studiilor, și cei vaccinați pot rămâne cu tulburări neurologice, pe care specialiștii le-au denumit brain-fog.

Sechelele apar şi după o formă foarte uşoară a bolii, indiferent de vârsta pacientului

Un reportaj publicat de Digi24 a descris simptomele unei persoane de 24 de ani care a trecut printr-o formă ușoară de COVID.

După ce s-a vindecat, a rămas cu o serie de sechele, de care încearcă să scape, cu ajutorul unor specialiști în medicină de recuperare.

Alexandra: “Oboseală foarte mare, dificultăți respiratorii, puterea de concentrare dispăruse. Înainte, simțeam că mă concentrez mult mai tare, dar după boală, nu. Cum v-am spus, oboseam foarte tare. După un control, medicii mi-au prescris un tratament cu masaj, kinetoterapie. Cu ajutorul lor am reușit să fiu ca înainte”.

Viaţa după infecţia cu Covid: pacienții recuperați după o formă severă a bolii au rămas cu sechele grave

Doctorul Edis Mustafa este specialist în medicină de recuperare și reabilitare medicală. A avut COVID și înțelege mult mai bine prin ce trec pacienții săi.
Chiar și cei care fac o formă ușoară a bolii pot rămâne cu sindromul brain-fog, mai arată sursa citată.

Boala îi afectează și la nivel psihic pe pacienții care se recuperează, fiind nevoie de un tratament de specialitate.

Studiile spun că o treime din cei care trec prin infecția cu COVID, vaccinat sau nevaccinat, pot dobândi aceste tipuri de sechele. acestea includ tulburări de concentrare, memorie și așa mai departe. Afectează, din păcate, întreg corpul uman, începând de la firul de păr, până la unghii, piele și așa mai departe”, a explicat Dr. Edis Mustafa, specialist medicină de Reabilitare medicală.

”PNL, un partid de tejghetari” – din punctul de vedere al lui Cristian Tudor Popescu

Cristian Tudor Popescu e cunoscut pentru stilul incisiv, prea puțin diplomat, prin care alege să-și argumenteze punctul de vedere. Nu degeaba și-a atras, de-a lungul timpului, antipatii, amenzi, mustrări.

N-o mai fi el la fel de obiectiv ca odinioară, dar nu se oprește din a da replici acide. Din a face comentarii tăioase. Din a da, cu nervi și sânge, în tot ceea ce reprezintă politica românească.

De această dată în colimator, PNL-ul. Nu că n-am fi, cu toții, cu ochii pe încercările stângace, uneori hilare, de a reface un guvern, ale PNL-ului. De a conduce, cât de cât, România.

”Tejghetari, nu fac de 30 de ani decât să precupeţească la tejghea funcţii, posturi, bani, influenţă, putere” – Cristian Tudor Popescu

Invitat la Digi24, Cristian Tudor Popescu a ținut să sublinieze că PNL-ul nu a făcut, niciodată, opoziție reală în România.

Și-a urmărit mereu interesul propriu, a făcut o falsă opoziție și a negociat. Dar nu cu spiritul unui adevărat negociator, ci în stilul precupețelor din piață. Adică neelegant, făăr să urmărească nevoile țării, doar pentru a avea putere și influență.

Falsa opoziţie, pseudoopoziţia pe care a făcut-o PNL a blocat tot timpul închegarea unei opoziţii autentice împotriva PSD”, a spus CTP.

Asta, în ciuda declarațiilor bombastice făcute în campania electorală, când PNL se bătea cu pumnul în piept că PSD e dușmanul românilor. Că ei, niciodată nu se vor alia cu acest partid. Că se vor lupta ca PSD-ul să dispară de pe scena politică românească.

Toate astea pentru ca, acum, să ducă negocieri, să renunțe la ministere, să țină România blocată, de dragul unor mândrii și mofturi personale.

”Dumnezeu e pesedist!”

Partidul ăsta nu poate fi scos din prim-planul politicii româneşti. Eu am renunţat la ideea asta. Nu se poate. E în fibra acestui popor, e băgat acolo în ADN-ul lui, n-ai ce să-i faci.”, adaugă Cristian Tudor Popescu.

Din nou, nu-l putem contrazice. Pentru că, altfel, nu se poate explica cum, la fiecare alegeri, continuă să scoată scoruri îndeajuns de mari, încât să reprezinte o forță în Parlament.

Dar, revenind la ”tejghetarii” din PNL.

Au avut Coaliție, cu majoritate parlamentară. Nu au vrut să renunțe la Cîțu, pentru a-și păstra, în schimb, majoritatea și ministerele.

Acum, negociază, ca la piață, cu PSD-ul pe care l-au blamat, constant.

Nici Cîțu nu mai e propunere de prim-ministru, nici ministerele nu și le mai păstrează. Au ajuns în situația în care, pentru a deține poziția de prim-mministru, să nu mai controleze mai nimic.

Totul, din orgoliul personal al câtorva personaje. Pentru o mândrie nejustificată, care i-a adus din punctul în care aveau totul, la punctul în care nu mai au nimic.

”Tejghetari” cred că, deja, e prea mult spus. Măcar ăia știu să-și vândă marfa, cu un minimum de câștig. Nu plătesc mai mult și vând, în pierdere.

Alimente retrase de pe piaţă: pesticide, salmonella sau bacteria listeria

Foto: Cotidianul.ro
Foto: Cotidianul.ro

Sute de tone de alimente contaminate au fost retrase de pe piaţă.

Anunţul a fost făcut de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

ANSVSA a retras şi distrus alimentele, iar anul 2021 a înregistrat o creştere cu 30-40% a alertelor alimentare.

Alertele au avut ca subiecte atât carnea de pasăre infestată cu salmonella, fructele şi legumele contaminate cu pesticide, dar şi îngheţata sau peştele în care este prezentă bacteria listeria.

În acest an, România a cunoscut o creştere cu 30-40% a alertelor alimentare: salmonella enteritidis şi salmonella typhimorium

Anul acesta am avut o creştere cu 30-40% a alertelor alimentare, pe anumite segmente, şi sute de tone de produse alimentare contaminate retrase de pe piaţă. Îngrijorarea numărul 1 a serviciilor veterinare din România este contaminarea cu salmonella şi în special cu cele două serotipuri: salmonella enteritidis şi salmonella typhimorium”, au precizat reprezentanţii ANSVSA.

De asemenea, aceştia au explicat că există peste 1.000 de serotipuri de salmonella, dar două sunt extrem de periculoase. Acestea provoacă toxiinfecţii alimentare destul de grave. Încă din luna august au fost făcute o serie de analize pe Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF).

În urma acestora, a fost constatată o creştere faţă de 2020 pe alertele cu salmonella.

Începând cu luna octombrie am demarat un plan naţional care să vizeze controlul cărnii de pasăre în special provenienţă Polonia. Aici, creşterea alertelor a fost de peste 40%, dar au mai fost şi din alte state membre, precum Ungaria. Din luna octombrie constatăm zilnic apariţia de probe neconforme de salmonella, care se retrag automat de pe piaţă”, a declarat pentru Agerpres vicepreşedintele ANSVSA, Mihai Ponea.

Este nevoie de o creştere a frecvenţei controalelor, deoarece prea multe alimente sunt infestate, expirate şi nocive

Ponea a ţinut să insiste pe faptul că produsele alimentare provenite din Polonia vor fi absente de pe piaţa românească până când laboratorul va certifica siguranţa produselor.

Vom face acest lucru până când frecvenţa apariţiei de produse neconforme va fi aproape de zero. Către asta tindem”, a transmis vicepreşedintele Autorităţii.

Acesta a adăugat că a crescut numărul controalelor oriunde a existat un semnal de îngrijorare.
În urma alertelor, Programul Naţional Strategic va fi modificat. Astfel, controalele vor fi intensificate pe segmentele unde s-au înmulţit aceste alerte.

Orban, dezamăgit de Klaus Iohannis

Fostul lider al PNL Ludovic Orban s-a declarat dezamăgit de președintele Klaus Iohannis, cel pe care îl consideră principalul vinovat pentru criza politică cu care se confruntă România în acest moment. De altfel, Orban pune întreaga situație pe seama faptului că președintele nu vrea să se pensioneze după încheierea mandatului, motiv pentru care a „tras sforile” ca social democrații să ajungă la guvernare.

Prezent în emisiunea „În fața ta”, de la Digi 24, Ludovic Orban a reamintit că „amenințarea” cu plecarea din partid, în cazul în care PNL va aduce PSD-ul la guvernarea a fost lansată din urmă cu două luni, încă din perioada campaniei pentru alegerile interne. Doar că amenințarea acestuia nu s-a materializat așa cum și-a propus, fiind exclus din PNL, pentru seria de atacuri la adresa președintelui de partid, Florin Cîțu, dar și la cea a lui Iohannis.

De altfel, pe Klaus Iohannis îl consideră cea mai mare deazmăgire a sa, căci „este primul şi cel mai important, şi el este principalul vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat în România, pentru criza politică catastrofală, pentru prăbuşirea PNL, pentru distrugerea coaliţiei de centru-dreapta şi pentru distrugerea oricărei perspective de modernizare a României”, a spus fostul lider PNL.

De asemenea, Orban l-a criticat și pe Florin Cîțu, cel care cât de curând va rămâne doar cu funcția de la partid, pentru care a dus o luptă acerbă. „Nu îl comparaţi pe Cîţu cu mine. Domnul Cîţu nu mai e nimic. De altfel şi în timpul campaniei, cei care l-au susţinut pe Cîţu nu dădeau doi bani pe el”, a spus Orban.

Printre motivele de nemulțumire ale lui Orban, cu privire la întreaga situație actuală, se află, de departe pe primul loc, distrugerea coaliției cu USR, doar din dorința de a aduce PSD la guvernare. Iar explicația pe care Orban o are în această privință îl vizează președintele Iohannis. „De ce să distrugi o coaliţie de centru dreapta, de ce să aduci PSD la Putere? Puţină lume poate să înţeleagă. Eu am dat o explicaţie, şi cred că asta este. Iohannis nu vrea să se pensioneze şi vrea după 2024 să fie premier, exact cum a fost în 2009, şi şi-a ales ca partener PSD-ul. Singura lui problemă este că nu va rămâne nimic nici din el şi nici din Partidul Naţional Liberal”, a mai spus Ludovic Orban, care catalogează actualul PNL ca pe o „copie nereușită a PSD”.

Valeriu Stoica nu ar vota cu PNL în acest moment

STS a lansat aplicația de verificare a certificatului verde și pentru dispozitivele iOS

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat lansarea aplicației pentru verificarea certificatelor verzi, care atestă vaccinarea, testul negativ Covid sau trecerea prin boală, și pentru telefoanele cu sistem de operare iOS. Astfel, acestea se adaugă variantei Android, precum și variantei web a aplicației Check DSS. Persoanele care folosesc iPhone sau iPad pot descărca gratuit aplicația Check DCC din magazinul AppStore.

Potrivit STS, începând de astăzi, verificarea autenticității, precum și valabilitatea certificatelor verzi se va putea face și prin aplicația dedicată pentru dispozitive iOS. Totodată, reprezentanții STS au transmis că Check DCC, dezvoltată de STS, este singura aplicație oficială aprobată prin legislația națională pentru verificarea certificatelor în România. Mai mult, subliniază aceștia aplicația Check DCC nu înregistrează și nu reține datele certificatelor verificate.

Reamintim că certificatele verzi atestă faptul că persoanele:  s-au vaccinat împotriva Covid-19; s-au testat și au un rezultat negativ în evidențele autorităților medicale; s-au recuperat după COVID.

Astfel, până la data de 20 noiembrie 2021, în România au fost generate aproape 9 milioane de certificate digitale UE privind COVID-19, prin intermediul platformei de certificare, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

STS anunță că cele mai multe astfel de certificate, 228.849, au fost descărcate în 26 octombrie, aceea fiind a doua zi de când s-a impus obligativitatea prezentării documentumentului la accesul în diverse spații, precum marile centre comerciale.

Totodată, versiunea aplicației Check DCC pentru telefoanele Android a fost descărcată de 463.380 de ori din magazinul de aplicații Google Play.

Potrivit CNCAV, la raportarea făcută vineri, 19 noiembrie, 7.118.016 de persoane au schema completă de vaccinare, dintre care 1.750.833 sunt cu serul de la Johnson&Johnson, cu administrare în doză unică.

Câtă vreme este valabil certificatul verde

Recent, medicul Valeriu Gheorghiță a afirmat că „termenul de valabilitate” al certificatului verde european este până 30 iunie 2022, potrivit unei decizii la nivelul Comisiei Europene.

„În momentul în care s-a stabilit, la nivelul Comisiei Europene, această valabilitate, s-au luat în calcul două aspecte: care va fi perioada până la care se va întinde această situație pandemică, cu risc crescut de număr de cazuri și impactul pe sistemul social, sistemul medical și sistemul economic. Din acest punct de vedere s-a considerat că o perioadă de un an de zile de când a fost implementat este una rezonabilă”, a declarat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Acesta a precizat că un alt argument în plus pentru această perioadă de valabilitate a fost estimarea protecției pe care populația o are după vaccinare. „Aveam date la 6 luni, la 8 luni, la momentul respectiv și atunci se preconiza protecție care se va menține cel puțin un an de zile. Faptul că, între timp, vedem că ne confruntăm cu acest val 4 general de varianta Delta, mult mai contagioasă, mult mai transmisibilă, și care generează mai multe cazuri de îmbolnăvire și are și această capacitate de a ocoli parțial răspunsul imun după boală sau după vaccinare, s-a impus efectuarea dozei booster, la minim șase luni de la prima schemă de vaccinare”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.  

Pe de altă parte, tot Comisia Europeană afirma în luna martie, că sistemul certificatelor verzi reprezintă o măsură temporară, ea urmând să fie suspendată imediat ce Organizația Mondială a Sănătății va declara sfârșitul pandemiei. De altfel, scopul înființării certificatului verde a fost de a pune într-un singur document informațiile cu privire la vaccinare, testul PCR sau imunitatea naturală.

STS a lansat aplicația de verificare a certificatului verde

Valeriu Stoica nu ar vota cu PNL în acest moment

Valeriu Stoica (foto captură video)

Fostul președinte al PNL Valeriu Stoica a afirmat, vineri, că nu ar vota cu PNL în acest moment de criză acută în care se află partidul. De altfel, acesta susține că nu este prima oară când PNL este pus la încercare, dând exemplu perioadei 1992-1996, când nu a fost partid parlamentar, dar cu eforturi uriașe din partea liderului de la acea vreme, „PNL și-a găsit busola”.

Totodată, Stoica precizează că ceea ce se întâmplă acum nu este o criză superficială, cum ar vrea unii să dea de înțeles. „Este o criză profundă. Este o criză de leadership, este o criză de viziune, este o criză de valori, este o criză de strategie şi chiar şi de tactică politică”, a afirmat Valeriu Stoica, în „Ediția Specială” de la Digi 24.

De altfel, Valeriu Stoica a reamintit momentul din 1993, când Congresul PNL a fost câștigat de Mircea Ionescu-Quintus, în defavoarea lui Radu Câmpeanu, considerat principalul vinovat al eșecului de la alegerile din 1992. „A traversat deșertul PNL, în acea perioadă. Nu cred că ar mai putea-o face încă o dată și nu cred că a mai fost alt partid care după ce nu a intrat în Parlament să revină. PNL este, cred, singurul partid care nu numai că a revenit în Parlament, dar după aceea a avut prim-ministru, a avut și are președinte”, a mai spus Stoica, adăugând că este destul de neplăcut să vezi că după panta ascendentă pe care a parcurs-o PNL, coboară acum într-un ritm vertiginos.

Totodată, Stoica a trecut în revistă ceea ce a avut PNL până la 1 septembrie, momentul în care a fost declanșată criza politică și guvernamentală. „Pâna la 1 septembrie, PNL avea prim-ministru, era conducătorul coaliției, liderul necontestat al coaliției de guvernare, își realiza programul politic și economic, în cea mai mare măsură, spera că prin aprobarea PNRR va putea să utilizeze în guvernare fonduri foarte serioase obținute de la UE, fonduri care ar fi putut să permită realizarea unor programe în folosul românilor”, a declarat Stoica, punând în balanță ce deține PNL după mai bine de două luni de criză.

„Ce are acum PNL? Nu se știe dacă va mai avea prim-ministru. Se pune problema unei rotative guvernamentale, nu mai este liderul coaliției dacă se realiza, până la urmă, alianța dintre PNL, PSD și UDMR”, a mai spus Stoica. De altfel, acesta a precizat că liberalii vor fi „vioara a doua”, exemplificând prin faptul că în urma negocierilor, care vor continua și astăzi, de la ora 14.00, social democrații vor avea cele mai multe și mai importante ministere, mai mult, că dacă va obține primul premier al „rotativei”, PNL va pierde aproape tot, căci cine dă premierul nu primește Finanțele.

Întrebat dacă ar mai vota PNL în acest moment, Valeriu Stoica a afirmat: „E un răspuns pe care-l dau cu suferinţă: nu, în acest moment nu aş vota cu PNL. Mă întreb dacă PNL îşi va putea reveni din criza pe care o parcurge”. 

Reamintim că PSD vizează pe lângă Finanțe, dacă nu se ajunge la un acord să dea premierului, Transporturile, Economia, Munca, Agricultura, Sănătatea, Apărarea, dar și Fonduri Europene, Digitalizare sau Mediu, în timp ce PNL vrea Justiția, Externele, Internele, Educația, Energia, Transporturi, Fondurile Europene, Digitalizarea sau Cultura. Doar UDMR se „mulțumește” să rămână cu portofoliile pe care le-a avut de la începutul guvernării Cîțu: Dezvoltarea, Mediul și Sportul.

Valeriu Stoica, acid cu noua conducere a PNL

Acuzat de trafic de influență, Dan Ghiță a demisionat de la ONJN. Trei companii românești reclamă că „a pus pe tavă” milioane de euro pentru o firmă spaniolă

Dan Ghiță, fost director de cabinet al președintelui ONJN-foto-Bursa

Dan Ghiță a decis să demisioneze din funcția de director de cabinet al președintelui ONJN. Este acuzat de abuz în serviciu și trafic de influență, alături de alte 10 persoane din cadrul acestei instituții. Reclamanții sunt reprezentanții unor firme românești. Ei au cerut procurorilor să verifice modul în care au fost scoși de pe piața verificării aparatelor de joc(n.r. păcănele). Concret, conducerea ONJN este acuzată că a decis în favoarea unei firme spaniole la care Dan Ghiță a lucrat în trecut.

Înainte de demisia lui Dan Ghiță, ONJN ne preciza că „nu a fost informată oficială cu privire la o plângere penală împotriva conducerii”.

Unul dintre inițiatorii plângerii penale ne-a declarat că nu va renunța la acuzații, întrucât prejudiciul trebuie recuperat.

Cu siguranță îmi voi susține plângerea penală. Trebuie recuperat prejudiciul, inclusiv cel de imagine”, a explicat Alexandru Voinea, administrator SC Regio Metro Cert SRL, pentru Ziarul de Investigații.

Trei companii românești reclamă că ONJN „a pus pe tavă” milioane de euro pentru o firmă spaniolă

În ședința de luni, 15 noiembrie, Comitetul de Supraveghere a ONJN a admis plângerea prealabilă celor trei firme românești care s-au trezit cu activitatea suspendatăCu toate acestea, firmele românești abilitate să verifice aparatele de joc din țară susțin că au fost păgubiți, iar Consiliul Concurenței nu a luat nicio măsură, acceptând ca firmele din România să fie păgubite.

„Ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu”, ne-a precizat administratorul firmei mai sus amintite.

Din partea Consiliului Concurenței, în Comitetul pentru Supraveghere a ONJN, este Adrian Stelian Comănescu.

Cele trei firme românești, SC Regio Metro Cert SRLSC Metron Serv SRL și SC BBSC Communication Systems SRL au reclamat la DNA modul în care deciziile ONJN au fost luate pentru verificarea aparatelor de joc, astfel încât doar o companie( BMM Testlabs) spaniolă se încadreze. Este vorba despre două acreditări(ISO 17020 și 17025) care permit firmelor să facă verificări minime tehnice ale aparatelor de joc, verificate până nu demult doar de Serviciul de Metrologie.

Ce legătură are Dan Ghiță cu firma spaniolă BMM. De ce ar fi fost avantajată de ONJN

Înainte de a fi directorul de cabinet al președintelui ONJN, Dan Ghiță a fost managerul firmei BMM Testlabs România.

În urmă cu trei ani, Dan Ghiță detalia exact cum i-a ajutat pe spanioli să devină membri ai Asociației

Cunoșteam BMM de câțiva ani și am admirat mereu această companie. Când au început să ofere servicii clienților iGaming români, i-am prezentat lui Rombet și au devenit rapid membri. Curând după aceea am început să discutăm despe posibilitatea BMM de a intra pe piața “land-based” a jocurilor de noroc prin înființarea unui laborator de testare complet în București și am fost încântat când BMM mi-a cerut să ajut la înființarea și gestionarea acestui laborator. Lucrez foarte strâns cu conducerea europeană a BMM pentru a se asigura că BMM se poate transforma într-un laborator de testare de top în România” , declara Dan Ghiță, în 2018, când avea calitatea de Operating Partner al BMM Testlabs.

Care e miza. Cine verifică banii pierduți de români la păcănele

Miza pentru verificarea aparatelor de joc din România este imensă: se rulează sume fabuloase, de ordinul milioanelor de euro. Concret, este vorba despre banii pierduți la păcănele.

Potrivit surselor noastre autorizate, compania spaniolă a fost ajutată de ONJN să „ardă” etape pentru acreditări valabile în România. S-au emis din „pix” ordine prin care firma spaniolă putea participa la verificarea aparatelor de joc din România cu acreditarea din Spania. În timpul acesta, companiile românești au fost puse „să scoată” bani grei pentru avize în Uniunea Europeană.

„Pe lângă faptul că am avut pierderi din cauza pandemiei, s-a mai întâmplat și asta(n.r-ordin în favoarea companiei spaniole)”, ne-a precizat administratorul SC Regio Metro Cert SRL. Verificarea unui aparat de joc ajunge și la 50 de euro. În România, sunt funcționale aproape 60 000 de astfel de aparate.

Dan Ghiță nu a putut fi contactat până la postarea acestei informații.

Citește și: Dispută pe milioane de euro la ONJN

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-2.2 ° C
-1.7 °
-3 °
94 %
1.3kmh
0 %
D
1 °
lun
4 °
mar
7 °
mie
1 °
J
0 °

Ultimul articol

Decizie grea! PNL trebuie să numească un ministru la Educație, după demisia lui Daniel...

Ministrul a demisionat, trăiască ministrul! - ar trebui să se „audă” din tabăra PNL, după ce Daniel David a renunțat la portofoliul de la...

Jurnalist sub control judiciar, pentru propagandă legionară

Control judiciar pentru un jurnalist care, de ani de zile, derula activități de propagandă legionară prin intermediul unui post de radio obscur. Aceasta a fost...

Cazul Sebastian Ioan Hotca și dublul standard administrativ sub Ilie Bolojan

Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...